Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2024 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 31.01.2024, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a solicitat anularea Deciziei de recuperare a sumelor nejustificate prin cererea de plată x din 21.09.2023 emisă de către M.L.P.E. şi suspendarea efectelor aceste decizii, până la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ. Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 177/2024 din data de 29 martie 2024, Tribunalul Sibiu, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a fost declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea 554/2004, apreciind că îi revine Curţii de Apel Alba Iulia - instanţa de la sediul persoanei vătămate, competenţă materială şi teritorială exclusivă de a soluţiona prezenta cauză, neputându-se deroga de la această normă imperativă.
Sub acest aspect, Tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat suspendarea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, respectiv suspendarea Deciziei de recuperare a sumelor nejustificate prin cererea de plată nr. x/21.09.2023 emisă de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
În raport de aceste considerente, precum şi de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., instanţa a apreciat întemeiată excepţia invocată, a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 146/2024 din data de 29 mai 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, de asemenea, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Astfel, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
În motivarea soluţiei dispuse, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că invocarea de către Tribunalul Sibiu a necompetenţei sale materiale s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., după primul termen de judecată. Întrucât instanţa iniţial învestită, în faţa căreia părţile au fost legal citate şi au avut posibilitatea de a pune concluzii, a depăşit termenul de invocare a excepţiei de necompetenţă materială, fiind acordate mai multe termene de judecată în cauză, a apreciat că aceasta a rămas competentă să soluţioneze litigiul.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie momentul până la care putea fi invocată excepţia necompetenţei materiale.
Potrivit art. 131 din C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."
Pentru a statua cu privire la instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, Înalta Curte apreciază necesar a se verifica condiţiile în care Tribunalul Sibiu a invocat şi soluţionat excepţia necompetenţei sale materiale.
În urma verificării dosarului acestei instanţe, Înalta Curte constată că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate a fost cel din data de 13.02.2024, instanţa a admis cererea de amânare formulată de pârât, în temeiul art. 222 din C. proc. civ.
La următorul termen de judecată din data de 05.03.2024, la care, de asemenea, procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanţa, fără a-şi verifica competenţa conform dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., a acordat un nou termen de judecată pentru ca reprezentanta reclamantei să ia cunoştinţă de înscrisurile depuse depuse în timpul şedinţei, ce au stat la baza emiterii deciziei atacate. Totodată, a reţinut în sarcina reclamantei, obligaţia de a depune la dosar dovada formulării plângerii prealabile şi a Raportului tehnic nr. 17 menţionat în acţiune.
La termenul de judecată din data de 26.03.2024, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale exclusive, amânând pronunţarea asupra acestei excepţii la data de 29.03.2024.
În acest context, Înalta Curte observă că, termenul la care se referă prevederile art. 131 C. proc. civ. a fost cel din data de 13.02.2024, întrucât părţile au fost legal citate, iar din actele şi lucrările dosarului rezultă că, la respectivul termen, nu au existat impedimente pentru ca acestea să pună concluzii asupra chestiunii stabilirii competenţei instanţei.
Efectele neinvocării în termen a excepţiei necompetenţei materiale au fost expres statuate în Decizia nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în sensul că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că, în prezentul regulator de competenţă, sunt relevante următoarele considerente din antereferita decizie interpretativă:
64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.
65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.
(...)
71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.
72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."
În concluzie, neverificarea competenţei de către tribunal şi nepunerea în discuţie a excepţiei necompetenţei sale materiale la termenul stabilit de art. 131 C. proc. civ., respectiv admiterea acestei excepţii cu nerespectarea termenului legal, au ca efect consolidarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei învestite prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.