Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2023, pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă, la data de 09.06.2023, reclamantele A. S.A., B. S.R.L. şi C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura şi D. S.R.L., au solicitat:
(i) anularea Licenţei de acvacultură nr. x/19.07.2022, care a fost eliberată de către Agenţia Naţională Pentru Pescuit şi Acvacultură pentru pârâta D. S.R.L., pentru amenajarea piscicolă Valea Ciorii, aferentă crescătoriei Valea Ciorii în suprafaţă de 60 ha luciu de apă, pentru un bazin pentru nelegalitate şi fraudă la lege;
(ii) anularea înscrierii pârâtei D. S.R.L. în Registrul unităţilor de acvacultură şi pentru eliberarea licenţei de acvacultură ca nelegală şi abuzivă;
(iii) obligarea părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 247 din 18.03.2024, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004, precum şi faptul că emitentul actului atacat este Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, apreciind ca fiind competentă material să soluţioneze prezenta cauză Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Tribunalul a făcut referire şi la dispoziţiile art. 130 alin. (2), teza finală, din C. proc. civ., reţinând că, deşi dosarul a avut un termemn intermediar, la data de 13 noiembrie 2023, la acel termen nu se putea pune concluzii de către părţi, întrucât s-a discutat excepţia necompetenţei sale teritoriale, care a fost respinsă ulterior. În acest context, a apreciat că se află în termen pentru a se pronunţa cu privire la competenţa materială.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1009 din data de 12 iunie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, de asemenea, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Astfel, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
În motivarea soluţiei dispuse, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că invocarea de către Tribunalul Ialomiţa a necompetenţei sale materiale s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., după primul termen de judecată.
Întrucât Tribunalul Ialomiţa, în faţa căruia părţile au fost legal citate şi au avut posibilitatea de a pune concluzii, a depăşit termenul de invocare a excepţiei de necompetenţă materială, fiind acordate mai multe termene de judecată în cauză, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că instanţa iniţial învestită, a rămas competentă să soluţioneze litigiul.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, pentru următoarele considerente:
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie momentul până la care putea fi invocată excepţia necompetenţei materiale.
Potrivit art. 131 din C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."
Pentru a statua cu privire la instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, Înalta Curte apreciază necesar a se verifica condiţiile în care Tribunalul Ialomiţa a invocat şi soluţionat excepţia necompetenţei sale materiale.
În urma verificării dosarului acestei instanţe, Înalta Curte constată că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate a fost cel din data de 13 noiembrie 2023, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă ataşată la dosar. La acest termen de judecată, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâta A.N.P.A., prin întâmpinare şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii. Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Ialomiţa a dispus amânarea pronunţării la data de 21 noiembrie 2023.
Prin încheierea din data de 21 noiembrie 2023, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă a respins excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâta A.N.P.A. şi a fixat un nou termen de judecată, la data de 11 decembrie 2023, pentru când a dispus citarea părţilor cu menţiunea de a-şi preciza punctul de vedere cu privire la competenţa materială a instanţei, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi art. 130 alin. (2) teza finală C. proc. civ.
La acest din urmă termen de judecată, instanţa a încuviinţat cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantelor şi a amânat cauza pentru data de 18 martie 2024.
La data de 18 martie 2024, cu ocazia verificării competenţei de soluţionare a prezentei pricini, Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă, având în vedere dispoziţiile art. 131 C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale şi a rămas în pronunţare asupra acesteie excepţii.
În acest context, Înalta Curte observă că, termenul la care se referă prevederile art. 131 C. proc. civ. a fost cel din data de 13 noiembrie 2023, întrucât părţile au fost legal citate, iar din actele şi lucrările dosarului rezultă că, la respectivul termen, nu au existat impedimente pentru ca acestea să pună concluzii asupra chestiunii stabilirii competenţei instanţei.
Efectele neinvocării în termen a excepţiei necompetenţei materiale au fost expres statuate în Decizia nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în sensul că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că, în prezentul regulator de competenţă, sunt relevante următoarele considerente din antereferita decizie interpretativă:
64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.
65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.
(...)
71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.
72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."
În concluzie, neverificarea competenţei de către tribunal şi nepunerea în discuţie a excepţiei necompetenţei sale materiale la termenul stabilit de art. 131 C. proc. civ., respectiv admiterea acestei excepţii cu nerespectarea termenului legal, au ca efect consolidarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei învestite prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele A. S.A., B. S.R.L. şi C. S.R.L. şi pe pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi D. S.R.L., în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.