Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2024 din camera de consiliu
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate
Prin cererea înregistrată, la data de 17.08.2023, sub numărul x/2023, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, astfel cum a fost modificată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Secretarul General al Camerei Deputaţilor şi Parlamentul României-Camera Deputaţilor, anularea Ordinului nr. 1467/05.07.2023 privind încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, şi a adresei prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată împotriva ordinului menţionat.
Prin sentinţa civilă nr. 6646 din 27 noiembrie 2023, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La pronunţarea acestei hotărâri, Tribunalul a făcut trimitere la Întâlnirea preşedinţilor secţiilor pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale din 23-24 noiembrie 2022 în scopul unificării practicii judiciare, când s-a decis că indemnizaţia prevăzută de art. 49 din Legea nr. 69/2006 constituie un beneficiu specific al calităţii de fost parlamentar, neavând natura juridică a unui drept de asigurări sociale.
A reţinut instanţa şi cele reţinute prin Decizia nr. 261/2022 a Curţii Constituţionale, paragraful 76, fiind vorba despre un drept patrimonial care este intrinsec legat de regimul constituţional al protecţiei mandatului reprezentativ şi care nu poate fi calificat ca fiind aparţinând sistemului general de pensii reglementat de Legea nr. 263/2010, ci este un beneficiu pecuniar sui generis.
Astfel, actele de dispoziţie privind încetarea plăţii indemnizaţiei contestate fiind acte administrative cu caracter individual emise de Camera Deputaţilor, autoritate publică centrală în sensul art. 10 din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a constatat că, din punct de vedere material, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal este competentă.
2. Hotărârea celei de-a doua instanţe
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15.01.2024.
Prin sentinţa civilă nr. 655 din 18 aprilie 2024, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivarea soluţiei, Curtea a reţinut, în raport cu obiectul acţiunii şi cu temeiul de drept, că litigiul intră în categoria litigiilor în materie de asigurări sociale.
Art. 49 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma în vigoare anterior abrogării prin Legea nr. 192/2023, face trimitere la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar nu la Legea nr. 554/2004, iar obiectul acţiunii priveşte un drept acordat foştilor parlamentari ca urmare a împlinirii limitei de vârstă de pensionare şi doar la data încetării mandatului, drept care poate fi asimilat drepturilor prevăzute de Legea nr. 263/2020 privind sistemul unitar de pensii publice.
Calitatea emitentului ordinului prin care a încetat plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, din moment ce o astfel de competenţă specială intervine doar în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Astfel, determinarea competenţei materiale se realizează prin aplicarea normelor care privesc jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, la art. 152 din lege.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Curtea, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă
Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport cu obiectul cauzei şi cu dispoziţiile legale incidente, reţine următoarele.
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul A. a solicitat anularea Ordinului nr. 1467/05.07.2023 de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă şi obligarea pârâţilor la plata în continuare a indemnizaţiei, sistată nelegal începând cu 01.07.2023.
Dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar, prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizaţii.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Faptul că această indemnizaţie pentru limită de vârstă îndeplinea o funcţie similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri şi interdicţii sporite în comparaţie cu asiguraţii din sistemul public de pensii, rezultă din Expunerea de motive care a însoţit proiectul Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
Aşadar, indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
De altfel, legiuitorul însuşi a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile de serviciu, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizaţiei prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.
În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinul Secretarului General al Camerei Deputaţilor, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.
Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziţii contrare, contestaţiile privind aceste decizii sunt soluţionate de jurisdicţia asigurărilor sociale şi nu de instanţele de contencios administrativ.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere şi aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Deciziei nr. 27/04.12.2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia, "[...] în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente."
În acest context, inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora "Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel."
4. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.
Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Parlamentul României-Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei