Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4344 din 6 iunie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor, în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 111 din 12 septembrie 2024, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat invit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de faţă, reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care solicită obligarea pârâtului la plata accesoriilor aferente debitului principal a cărui plată a fost executată ca urmare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2021.
În acest dosar, prin Decizia nr. 960 din 17 februarie 2022, pronunţată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă care, în temeiul art. 152 din Legea nr. 263/2010 şi al art. 95 C. proc. civ., a soluţionat litigiul în complet specializat de asigurări sociale.
În soluţionarea conflictului negativ de competenţă s-a reţinut că instanţa de contencios administrativ devine competentă doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor, iar calitatea emitentului ordinului de încetare a plăţii pensiei prevăzute de Legea nr. 96/2006 nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, litigiul fiind unul de asigurări sociale reglementat de dispoziţiile Legii nr. 263/2010, deoarece obiectul cauzei este reprezentat de drepturile de pensie ale reclamantului. S-a arătat în mod expres faptul că actul contestat nu este un act administrativ deoarece nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere competenţa instanţei de asigurări sociale în ceea ce a presupus debitul principal la care se raportează pretenţiile accesorii din prezentul dosar, instanţa competentă să soluţioneze cauza este instanţa de asigurări sociale.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 08 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.