Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin încheierea de şedinţă din data de 10.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca urmare a decesului intimatului A..
2. Soluţia instanţei de fond
La termenul de judecată din 04.11.2022, instanţa a invocat excepţia perimării cererii de îndreptare, lămurire, completare a încheierilor de şedinţă din 04.12.2020, 18.12.2020 şi a deciziei civile nr. 309/18.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016 şi a acordat termen la 13.01.2023, pentru a fi citate părţile cu menţiunea de a formula concluzii cu privire la această excepţie.
Prin decizia nr. 9/2023 din 13 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat perimată judecata cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată de petenta B., în cauza privind cererea de îndreptare, lămurire, completare a încheierilor de şedinţă din 4 noiembrie 2020, 18 decembrie 2020 şi a deciziei civile nr. 309 din 18 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, formulată de apelantele-reclamante C., şi prin procurator D., şi B., în contradictoriu cu intimaţii A., prin moştenitori E. şi A., Baroul Bacău, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Uniunea Naţională a Barourilor din România, prin Consiliul UNBR, Consiliul UNBR; F. S.A. Bucureşti, reţinând că de la data suspendării cauzei şi până la data pronunţării acestei hotărâri au trecut mai mult de 6 luni.
Prin încheierea din 10 februarie 2023 a fost admisă în parte cererea de îndreptare eroare materială. S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul şi dispozitivul deciziei civile nr. 9/2023 a Curţii de Apel Bacău, în sensul că se va trece corect că "se constată perimată cererea de îndreptare eroare materială, lămurire, completare a încheierilor de şedinţă din 04.12.2020, 18.12.2020 şi a deciziei civile nr. 309/18.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău", în loc de "constată perimată judecata cererii de repunere pe rol a cauzei", cum eronat s-a trecut. Au fost respinse restul cererilor ca nefondate.
3. Cererile de recurs
Împotriva încheierii din 4 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 9/2023 din 13 ianuarie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a formulat recurs B., înregistrat în cadrul dosarului nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva încheierii din 10 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a formulat recurs B., înregistrat în cadrul dosarului nr. x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3.1 Împotriva încheierii din 4 noiembrie 2022 şi a deciziei nr. 9/2023 din 13 ianuarie 2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a formulat recurs B., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea încheierii şi deciziei menţionate, respingerea excepţiei perimării şi admiterea cererii de redeschidere (repunere pe rol) a judecării cererii de îndreptare eroare materială, lămurire, completare a încheierilor de şedinţă din 04.12.2020, 18.12.2020 şi a deciziei civile nr. 309/18.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016 şi trimiterea la instanţa iniţial învestită pentru judecarea cererii antereferite, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, a arătat că este netemeinică şi nelegală sentinţa nr. 9/2023 prin care se dispune netemeinic şi nefondat "Constată perimată judecata cererii", instanţa de fond pronunţând nelegal hotărârea de perimare "conform art. 402 teza finală C. proc. civ., azi, 13.01.2023", deşi hotărârea de perimare trebuia pronunţată conform C. proc. civ. art. 421 "Hotărârea de perimare", iar potrivit C. proc. civ. art. 421 alin. (2):
"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de cinci zile de la pronunţare".
A susţinut recurenta că la 9.02.2022, în interiorul termenului de şase luni, a formulat prima cerere de redeschidere (repunere pe rol) a cauzei suspendate de instanţă în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. Prin încheierea din 15.04.2022, instanţa a respins cererea formulată, deşi a fost indicat moştenitorul defunctului A., respectiv fiul acestuia, A., fiind deci întrerupt cursul perimării.
Prin urmare, de la 15.04.2022 a început să curgă un nou termen de perimare de şase luni, întrerupt la 15.09.2022, când s-a formulat a doua cerere de redeschidere (repunere pe rol) a cauzei suspendate de instanţă.
A menţionat recurenta că ultimul act de procedură a fost reprezentat de încheierea din 15.04.2022, iar termenul de perimare se împlinea la 15.10.2022. Având în vedere că la 15.09.2022 s-a formulat din nou cerere de redeschidere a cauzei suspendate, în mod netemeinic şi nefondat a invocat instanţa din oficiu excepţia perimării.
Recurenta a mai arătat că a formulat cerere îndreptare neregularitate încheiere de şedinţă publică pronunţată la 04.11.2022 întrucât s-a menţionat eronat "încheiere - şedinţa publică de la 15 aprilie 2022", iar instanţa nu s-a pronunţat asupra acesteia.
3.2 Împotriva încheierii din 10 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, a formulat recurs B., solicitând admiterea acestuia şi, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare eroare materială, lămurire, completare a încheierilor de şedinţă din 04.12.2020, 18.12.2020 şi a deciziei civile nr. 309/18.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016.
În motivare, recurenta a arătat că încheierea nu corectează eroarea materială din expunerea deciziei civile nr. 9/2023 (corect fiind sentinţa civilă nr. 9/2023) în care se menţionează în mod eronat că s-a dispus suspendarea cauzei la 13.01.2023, aceasta fiind, de fapt, data pronunţării deciziei.
A mai susţinut recurenta că încheierea de şedinţă din 10 februarie 2023 nu îndreaptă eroarea materială, ci lămureşte şi completează dispozitivul deciziei civile nr. 9/2023, deoarece dispozitivul deciziei dispune incomplet "constată perimată judecata cererii".
Totodată, această încheiere nu îndreaptă eroarea materială, având în vedere faptul că pe internet se menţionează în mod eronat la încheiere de şedinţă publică din 04.11.2022 că s-a dispus amânarea cauzei pentru ca părţile să formuleze concluzii cu privire la "excepţia perimării apelului", corect fiind "excepţia perimării privind cererea de îndreptare, lămurire, completare a încheierilor de şedinţă din 04.12.2020, 18.12.2020 şi a deciziei civile nr. 309/18.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016".
A menţionat recurenta că instanţa trebuie să completeze dispozitivul sentinţei civile nr. 9/2023 şi să se pronunţe asupra cererii de îndreptare a neregularităţii din încheierea de şedinţă publică pronunţată la 4.11.2022, în care s-a menţionat în mod eronat "încheiere - şedinţa publică de la 15 aprilie 2022".
4. Apărările intimaţilor
4.1 Intimatul-pârât UNBR a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
4.2 Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Alte aspecte procesuale
La 14 august 2023, recurenta a invocat excepţia conexităţii dosarului nr. x/2023 cu dosarul nr. x/2023, iar prin încheierea din 14 decembrie 2023, Înalta Curte a apreciat că se impune reunirea celor două cauze.
Prin încheierea de şedinţă din 17 ianuarie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurentă pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
În speţă, prin încheierea din 10 septembrie 2021, Curtea de Apel Bacău a dispus, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de îndreptare eroare materială, lămurire, completare a încheierilor de şedinţă din 04.12.2020, 18.12.2020 şi a deciziei civile nr. 309/18.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, până la introducerea în cauză a moştenitorilor intimatului A..
Prin cererea din 9 februarie 2022, recurenta a solicitat repunerea cauzei pe rol, iar instanţa a acordat termen de judecată la 15.04.2022.
La acest termen de judecată, instanţa a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, reţinând că motivele invocate de petente au natura unor critici împotriva încheierii de suspendare a cauzei, motive pentru care petentele aveau la îndemână calea recursului.
A apreciat judecătorul fondului că, pentru reluarea judecăţii, se impunea ca, potrivit art. 415 alin. (2) din C. proc. civ., prin cererea de redeschidere a procesului să fie arătaţi moştenitorii.
Instanţa de fond a constatat că petentele nu au depus nicio probă la dosar din care să reiasă că avocat A. este moştenitorul defunctului intimat A. sau că ar fi singurul moştenitor. În raport de adresa emisă de serviciul de stare civilă din cadrul Consiliului local Bacău, în sensul că numitul A. a decedat la Cluj Napoca şi că nu s-a depus cerere de deschidere a procedurii succesorale la Bacău, în lipsa indicării moştenitorilor, a apreciat curtea de apel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 415 din C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, din interpretarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. rezultă că, pentru a opera perimarea cererii, trebuie ca pricina să rămână în nelucrare timp de 6 luni, ca termenul de perimare să nu fi fost întrerupt ori suspendat pentru vreuna din cauzele indicate la art. 417 şi art. 418 din C. proc. civ., iar lăsarea cauzei în nelucrare să nu se datoreze unor motive imputabile părţii.
Una dintre situaţiile în care un proces rămâne în nelucrare este cea pe care o reglementează art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. - decesul părţii, caz în care suspendarea judecăţii intervine de drept, independent de voinţa părţii, până la introducerea în cauză a moştenitorilor.
În cuprinsul dispoziţiilor art. 415 pct. 2 din C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părţi doreşte continuarea judecăţii. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1 - 6 din C. proc. civ.
Prin urmare, redeschiderea judecăţii nu se poate solicita decât atunci când se cunosc persoanele care au calitate de moştenitor, dat fiind că aceasta determină şi preluarea poziţiei procesuale a părţii decedate.
Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanţa care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispoziţiile art. 416 din C. proc. civ.
Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii.
Aceasta este şi situaţia în speţa dedusă judecăţii, părţile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii, de la data suspendării acestuia în data 10.09.2021, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speţă.
Recurenta a susţinut că, la 9.02.2022, în interiorul termenului de şase luni, a formulat prima cerere de redeschidere (repunere pe rol) a cauzei suspendate de instanţă în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. A menţionat recurenta că, prin încheierea din 15.04.2022, instanţa a respins cererea formulată, deşi a fost indicat moştenitorul defunctului A., respectiv fiul acestuia, A., fiind deci întrerupt cursul perimării.
Prin urmare, a apreciat recurenta, de la 15.04.2022 a început să curgă un nou termen de perimare de şase luni, întrerupt la 15.09.2022, când s-a formulat a doua cerere de redeschidere (repunere pe rol) a cauzei suspendate de instanţă.
A menţionat recurenta că ultimul act de procedură a fost reprezentat de încheierea din 15.04.2022, iar termenul de perimare se împlinea la 15.10.2022. Având în vedere că la 15.09.2022 s-a formulat din nou cerere de redeschidere a cauzei suspendate, în mod netemeinic şi nefondat a invocat instanţa din oficiu excepţia perimării.
Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei sunt nefondate.
Astfel, cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă la 09.02.2022, în lipsa îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 415 pct. 2 din C. proc. civ., respectiv în lipsa indicării moştenitorilor intimatului defunct şi depunerii unor probe în acest sens, nu poate constitui un act de procedură căruia să i se recunoască efectul de întrerupere a termenului de perimare.
Cererea recurentei, deşi purta denumirea de cerere de repunere pe rol, nu avea aptitudinea de a produce efectul specific unui astfel de act procedural, şi anume reluarea cursului judecăţii, atâta vreme cât ea nu avea un conţinut care să satisfacă exigenţele art. 415 pct. 2 din C. proc. civ.
Actul de procedură întreruptiv al cursului termenului de perimare trebuie să fie unul efectuat în vederea judecării procesului, cerinţă neîndeplinită de actul de procedură îndeplinit de recurentă. Cererii de repunere pe rol formulate la data de 09.02.2022 i se putea recunoaşte calitatea de act valid de procedură care să întrerupă cursul perimării numai în condiţiile în care ar fi cuprins şi indicarea moştenitorilor, precum şi probe în acest sens, deoarece numai într-un astfel de caz se putea pune capăt situaţiei care a determinat suspendarea judecăţii cauzei şi se putea considera că cererea a fost făcută cu scopul de reluare a judecăţii.
Potrivit prevederilor art. 181 alin. (3) din C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe luni, el se împlineşte în ziua corespunzătoare zilei de plecare din ultima lună.
În speţă, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. a început să curgă la data de 10.09.2021, fiind împlinit la 10.03.2022, potrivit prevederilor legale enunţate anterior.
Prin raportare la aceste repere temporale şi la conţinutul deficitar al cererii depuse de recurenta-reclamantă pentru a se relua judecata cauzei, se constată că în mod judicios a reţinut instanţa că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile recurentei, care nu a îndeplinit un act de procedură valabil de natură a întrerupe cursul perimării.
În consecinţă, Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de recurentă deciziei atacate.
A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a pronunţat în mod nelegal hotărârea de perimare "conform art. 402 teza finală C. proc. civ., azi, 13.01.2023", deşi hotărârea de perimare trebuia pronunţată conform C. proc. civ. art. 421 "Hotărârea de perimare", iar potrivit C. proc. civ. art. 421 alin. (2):
"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de cinci zile de la pronunţare".
Potrivit dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.:
"Hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei."
Astfel, art. 402 din C. proc. civ. se referă la modalitatea de pronunţare a unei hotărâri, indiferent dacă este de perimare, suspendare, renunţare la judecată etc), iar în cauză instanţa a pronunţat decizia potrivit tezei a doua, respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
A mai susţinut recurenta că încheierea din 10 februarie 2023 nu corectează eroarea materială din expunerea deciziei civile nr. 9/2023 (corect fiind sentinţa civilă nr. 9/2023) în care se menţionează în mod eronat că s-a dispus suspendarea cauzei la 13.01.2023, aceasta fiind, de fapt, data pronunţării deciziei.
Altă critică a recurentei priveşte faptul că încheierea de şedinţă din 10 februarie 2023 nu îndreaptă eroarea materială, ci lămureşte şi completează dispozitivul deciziei civile nr. 9/2023, deoarece dispozitivul deciziei dispune incomplet "constată perimată judecata cererii".
Totodată, în opinia recurentei, această încheiere nu îndreaptă eroarea materială, având în vedere faptul că pe internet se menţionează în mod eronat la încheiere de şedinţă publică din 04.11.2022 că s-a dispus amânarea cauzei pentru ca părţile să formuleze concluzii cu privire la "excepţia perimării apelului", corect fiind "excepţia perimării privind cererea de îndreptare, lămurire, completare a încheierilor de şedinţă din 04.12.2020, 18.12.2020 şi a deciziei civile nr. 309/18.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016".
A menţionat recurenta că instanţa trebuie să completeze dispozitivul sentinţei civile nr. 9/2023 şi să se pronunţe asupra cererii de îndreptare a neregularităţii din încheierea de şedinţă publică pronunţată la 4.11.2022, în care s-a menţionat în mod eronat "încheiere - şedinţa publică de la 15 aprilie 2022".
Cu privire la aceste aspecte, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul şi dispozitivul deciziei civile nr. 9/2023 a Curţii de Apel Bacău, în sensul că se va trece corect că "se constată perimată cererea de îndreptare eroare materială, lămurire, completare a încheierilor de şedinţă din 04.12.2020, 18.12.2020 şi a deciziei civile nr. 309/18.12.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bacău", în loc de "constată perimată judecata cererii de repunere pe rol a cauzei", cum eronat s-a trecut.
Totodată, s-a menţionat în cuprinsul dispozitivului încheierii faptul că restul cererilor formulate de recurentă au fost respinse ca nefondate.
Cu privire la menţiunile eronate de pe portalul instanţei, în mod corect s-a reţinut că sunt erori de tehnoredactare strecurate în sistemul ECRIS, iar nu în hotărârile instanţei, astfel că nu pot face obiectul procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 442 din C. proc. civ.
Cu privire la celelalte aspecte învederate, Înalta Curte constată că, astfel cum a remarcat şi instanţa de fond, recurenta nu dovedeşte vătămarea produsă, iar demersurile sale par a fi lipsite de folos practic, în condiţiile în care finalitatea acestora vizează decizia nr. 309/18.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, decizie casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind trimisă spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.
În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nefiind de natură să conducă la reformarea încheierilor şi deciziei recurate.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de B. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2022, a deciziei nr. 9/2023 din 13 ianuarie 2023 şi a încheierii din 10 februarie 2023, toate pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de B. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2022, a deciziei nr. 9/2023 din 13 ianuarie 2023 şi a încheierii din 10 februarie 2023, toate pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024.