Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 604/27.05.2015 emise de pârâtă şi, în principal, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar în subsidiar să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999 pentru imobilul din Iaşi, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul român şi acordarea de despăgubiri pentru acest imobil. Reclamanta a mai solicitat plata sumei de 2000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 85 din data de 05 mai 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România şi a anulat Decizia nr. 604/27.05.2015 emisă de pârâtă.
A obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluţionare pe fond a cererii de retrocedare nr. x/14.09.2004 formulate de reclamantă.
A respins cererea reclamantei privind acordarea de despăgubiri.
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7192 RON cheltuieli de judecată.
3. Cererile de recurs şi soluţia instanţei de recurs
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanta A. şi pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România.
Prin Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă Fundaţia "A." împotriva sentinţei nr. 85 din 05 mai 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.
A anulat recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România împotriva aceleiaşi sentinţe, ca netimbrat.
4. Împotriva Deciziei nr. 842 din 20 februarie 2019 a formulat contestaţie în anulare pârâta Comisia Specială de Retrocedare.
Prin Decizia nr. 5146 din 14 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România.
A anulat, în parte, Decizia nr. 842 din 20 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, în ceea ce priveşte soluţia dată recursului promovat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România împotriva sentinţei nr. 85 din 5 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A menţinut în rest decizia contestată.
A fixat termen pentru rejudecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut minorităţilor naţionale din România, la data de 2 iunie 2021.
5. Soluţia dată în rejudecarea recursului, în urma admiterii contestaţiei în anulare
Prin decizia nr. 3307/2021 din 2 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 85 din 5 mai 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
A fost casată sentinţa recurată şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.
6. Contestaţia în anulare formulată în cauză
Împotriva deciziei nr. 3307/2021 din 2 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
În motivare, contestatoarea a arătat că, după cum se poate constata analizând hotărârea atacată, instanţa de recurs, din eroare, nu a observat faptul că, prin actele de procedură depuse, au fost invocate în plus şi următoarele împrejurări:
- Incidenţa prevederilor art. 4 şi art. 43 alin. (7) din Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, respectiv dispoziţiile statutate cuprinse în actele de înfiinţare ale A., prevederi care stabilesc în mod expres şi neechivoc faptul că contestatoarea este succesoarea în drepturi a oricăreia dintre entităţile care au deţinut imobilul (B. şi/sau Comunitatea evreilor din Iaşi) şi, în această calitate, are dreptul de a formula cereri sau de a iniţia orice demersuri pentru restituirea imobilului în litigiu, indiferent care ar fi fost titularul dreptului de proprietate dintre cele două entităţi;
- Incidenţa prevederilor art. 46 din Statutul Cultului Mozaic aprobat prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române nr. 589/1949, care prevăd faptul că:
"pe data probării prezentului statut se dizolvă de drept toate asociaţiunile civile din toată ţara având drept scop întreţinerea şi administrarea instituţiunilor care servesc exerciţiului cultului mozaic precum: C. din Bucureşti, Comunitatea Templul Coral, C. din provincie etc, bunurile lor trecând în patrimoniul Comunităţilor Evreieşti (Mozaice) locale."
A mai arătat contestatoarea că, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii contestate, soluţia de admitere a recursului promovat de Comisia specială de retrocedare s-a fundamentat exclusiv pe considerente care ţin de interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 54/1928, fiind omise celelalte aspecte invocate în mod expres prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinarea la recursul promovat de Comisie.
A apreciat contestatoarea că omisiunea instanţei de recurs de a analiza o serie de aspecte esenţiale, invocate în mod expres, reprezintă o greşeală materială în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
5. Apărările intimatei
Intimata Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare formulate în cauză
Examinând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate şi a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente.
II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante
Preliminar, sub aspectul admisibilităţii căii de atac extraordinare declarate împotriva deciziei nr. 3307/2021 din 2 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţine instanţa de control judiciar că motivul privind faptul că dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale este reglementat de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Regimul juridic al contestaţiei în anulare este acela al unei căi de atac extraordinare, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de normele procedurale ce o reglementează, iar motivele invocate de către contestatoare sunt unele dintre acestea.
Prin urmare, este admisibilă contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., respectiv pentru motivul privind faptul că dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale.
În privinţa verificării pe fond a acestor motive, Înalta Curte reţine că este nefondată contestaţia în anulare, pentru considerentele ce urmează:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., conform căruia:
"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."
Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.
Ipoteza textului invocat de contestatoare vizează numai erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii greşite, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt, şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Înalta Curte reţine că, prin intermediul contestaţiei în anulare de faţă, partea a solicitat anularea deciziei nr. 3307/02.06.2021, rejudecarea recursului şi soluţionarea cauzei în sensul admiterii acestuia, susţinând că, astfel cum rezultă din cuprinsul hotărârii contestate, soluţia de admitere a recursului promovat de Comisia specială de retrocedare s-a fundamentat exclusiv pe considerente care ţin de interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 54/1928, fiind omise celelalte aspecte invocate în mod expres prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinarea la recursul promovat de Comisie.
A apreciat contestatoarea că omisiunea instanţei de recurs de a analiza o serie de aspecte esenţiale, invocate în mod expres, reprezintă o greşeală materială în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că sunt nefondate şi nu poate primi argumentele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare, întrucât modul în care instanţa de recurs a analizat calea de atac promovată, respectiv interpretarea dispoziţiilor legale incidente şi aplicarea lor la situaţia concretă din speţă reprezintă, în mod evident, aspecte care privesc dezlegarea pe fond a pricinii, şi nu erori materiale în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.
Erorile invocate de contestatoare, privind faptul că soluţia dată recursului s-a fundamentat exclusiv pe considerente care ţin de interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 56 alin. (3) din Legea nr. 54/1928, fiind omise celelalate aspecte invocate expres prin cererea de chemare în judecată, nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare întrucât exced voinţei legiuitorului, care a conceput această cale extraordinară de atac drept una de retractare, şi nu de reformare.
În speţă, se constată că eroarea materială invocată de către contestatoare ca fiind săvârşită de instanţă nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., soluţia criticată de acesta nu este rezultatul unei simple şi evidente erori materiale, ci a modului în care instanţa a înţeles să aplice dispoziţiile legale în speţă, contestatoarea invocând, de fapt, o pretinsă eroare de judecată a instanţei de recurs.
Reţine Înalta Curte faptul că, atunci când pe calea contestaţiei în anulare sunt invocate greşeli de judecată, sub pretextul că acestea ar fi greşeli materiale, se tinde la transformarea căii de atac de retractare într-o cale de atac de reformare, într-un "recurs la recurs" ceea ce este inadmisibil, contestaţia în anulare impunând a fi justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, securitatea raporturilor juridice având o dimensiune esenţială.
O nouă apreciere a fondului cauzei contravine normelor procedurale interne, dar şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea a reamintit faptul că nicio parte a unui proces soluţionat definitiv nu poate determina redeschiderea acestuia, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel/recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, condiţie care, în prezenta cauză, nu este realizată.
Principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile în absenţa unui "defect fundamental" (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006 etc).
II.2 Temeiul legal al soluţiei pronunţate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3307/2021 din 2 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3307/2021 din 2 iunie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024.