Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin decizia civilă nr. 1384 din 08 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 2390 din 06.04.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6521 din 14.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
În motivare, analizând cele două hotărâri pretins potrivnice, instanţa de revizuire a constatat că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză deoarece nu a fost întrunită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat.
Decizia contestată
Prin Decizia nr. 65 din 18 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Completul de 5 judecători C2 2023 a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1384 din 08 iunie 2022 pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.
În motivare, instanţa a analizat hotărârile pe care recurentul-revizuent le consideră contrare în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
S-a avut în vedere că s-a invocat contrarietatea între următoarele două hotărâri judecătoreşti: sentinţa civilă nr. 2390 din 06.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6521/14.12.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1361/13.02.2012 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4572/07.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Instanţa a constatat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a căii extraordinare de atac a revizuirii.
Astfel, în primul litigiu, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Camera Deputaţilor, constatarea nulităţii absolute a actului adiţional nr. x din 19.12.2007 la convenţia privind aplicarea prevederilor referitoare la stabilirea pensiei de serviciu prevăzută de Legea nr. 7/2006, precum şi anularea adeverinţei nr. x din 24.06.2008 emise de Camera Deputaţilor şi a deciziei de pensie nr. x din 28.08.2008 emise de Casa de Pensii Sector 2, constatarea venitului brut actual ca fiind în cuantum de 5.356 RON, începând cu 28.08.2008 şi obligarea pârâtei Camera Deputaţilor la plata sumei de 35.800 RON, reprezentând diferenţă între pensia de serviciu cuvenită şi cea încasată şi a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.
În cel de-al doilea litigiu, respectiv, în procesul finalizat prin hotărârea a cărei anulare s-a solicitai, acelaşi reclamant a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, B., C. şi D., anularea deciziei de debit nr. x din 20.02.2018, constatarea punctajului mediu anual corect calculat ca fiind cel stabilit pe baza stagiului complet de cotizare de 25 ani, aferent vârstei de 55 ani, la data deschiderii dreptului la pensie pentru limită de vârstă, obligarea intimatei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la plata sumei de 79.863 RON, reprezentând diferenţa între pensia contributivă cuvenită şi pensia contributivă efectiv plătită în perioada 27.09.2007-30.04.2016, din care se va scădea suma de 33.990 RON, achitată în lunile septembrie 2016 şi mai 2017; obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei de 82.632 RON, reprezentând diferenţa între pensia de serviciu cuvenită şi pensia de serviciu efectiv încasată în perioada 01.09.2010 - 30.04:2016, din care se va scădea suma de 30.434 RON, achitată în lunile noiembrie 2016 şi noiembrie 2017 şi la care va adăuga dobânda legală, începând cu 24.11.2014 până la data plăţii efective şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de daune morale.
Or, analizând comparativ litigiile, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că, în mod corect, instanţa de revizuire a concluzionat că sentinţa civilă nr. 1361/13.02.2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4572/07.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, indicată ca având autoritate de lucru judecat, nu a fost pronunţată în cadrul unui proces care să fi avut acelaşi obiect ca şi cel în care a fost pronunţată sentinţa a cărei revizuire se solicită.
Aşa fiind, instanţa a apreciat că, prin criticile formulate, recurentul tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, ceea ce ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea revizuirii să nu presupună o nouă judecată a cauzei.
Contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 65 din 18 martie 2024, recurentul A. a formulat contestaţie în anulare, ce a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., respectiv când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.
În motivarea căii extraordinare de atac, a învederat incidenţa art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că procesele începute sub legea veche rămân supuse acesteia, în sensul că eronat s-a aplicat în cauză procedura de filtrare a recursului.
Contestatorul a susţinut că Decizia nr. 65/2024 ar fi rezultatul unei erori materiale, pentru că în dispozitivul Deciziei nr. 1384/2022 a înaltei Curţi, secţia a II-a civilă nu s-a indicat forma sub care a fost respinsă cererea de revizuire.
Au fost reiterate susţinerile privind temeinicia cererii de revizuire, în sensul că sentinţa civilă nr. 2390 din 06.04.2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 6521/14.12.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1361/13.02.2012 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4572/07.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Astfel, contestatorul a apreciat că este îndeplinită condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, făcând referire la art. 15 alin. (1) - (3) din Ordinul nr. 965 din 25 august 2015.
Contestatorul a învederat şi detaliat care sunt părţile aflate în contradictoriu respectiv A., titular al pensiei de serviciu, angajatorul Camera Deputaţilor, Casa Naţională de Pensii Publice, deţinătoarea evidenţelor nominale şi bazelor de date privind titularii pensiilor de serviciu, Casa Teritorială de Pensii a Municipiului Bucureşti, care este emitentă a deciziilor privind actualizarea pensiei de serviciu.
A dat explicaţii privind obiectul celor două cereri de chemare în judecată, care este în mod neîndoielnic recalcularea drepturilor de pensie prin cele două decizii de debit emise de către Casa Teritorială de Pensii a Municipiului Bucureşti
Sentinţa civilă nr. 1361 pronunţată de Tribunalul Bucureşti este una legală şi temeinică pentru că această instanţă a manifestat rol activ în aflarea adevărului din această perspectivă, iar sentinţa nr. 2390/2021 îi încalcă autoritatea de lucru judecat.
Contestatorul a detaliat şi explicat care este cauza celor două litigii a căror contrarietate a invocat-o, apreciind că este una şi aceeaşi, cu referire la sentinţa civilă 2750 din 2018 a Curţii de Apel Bucureşti.
II. Soluţia şi considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul de 5 judecători
Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocate de contestator, "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale (...)".
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în condiţiile expres prevăzute de lege pentru a se evita transformarea ei într-un "apel la apel" sau "recurs la recurs".
Prin sintagma "eroare materială" prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., jurisprudenţa creată ca urmare a aplicării acestui articol a stabilit că se înţelege o greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată; nu sunt asimilate "erorii materiale" greşelile de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.
Înalta Curte constată că aspectele invocate prin contestaţia în anulare de faţă au fost analizate şi dezlegate de instanţa de recurs, în cadrul căii de atac declarate împotriva soluţiei date asupra cererii de revizuire.
Astfel, instanţa de recurs a analizat modul în care s-a apreciat asupra celor două hotărâri judecătoreşti despre care s-a susţinut că sunt contrare, în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reţinând că acestea au fost pronunţate în litigii cu obiecte diferite.
În prezenta cale de atac, contestatorul a apreciat că soluţia dată asupra cererii de revizuire este una nelegală, câtă vreme cea de-a doua hotărâre invocată încalcă autoritatea de lucru judecat a primeia.
Înalta Curte, analizând considerentele reproduse, rezultat al analizării şi interpretării de către instanţa de recurs a aspectelor invocate prin contestaţia în anulare, reţine că în speţa de faţă nu poate fi vorba de o eroare materială, pentru că ceea ce invocă contestatorul ca fiind o pretinsă greşeală de judecată este tocmai repunerea în discuţie a aspectelor analizate de instanţa de recurs şi reevaluarea acestuia, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.
Se constată, deci, că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nefiind înregistrate erori materiale, în sensul existenţei unor erori de fapt involuntare în cuprinsul deciziei contestate.
Cu alte cuvinte, contestatorul nu a invocat o eroare materială în sensul textului de lege, ci pretinse greşeli de judecată săvârşite de către instanţele care au soluţionat atât cererea de revizuire, cât şi recursul, greşeli care, însă, nu pot face obiectul contestaţiei în anulare.
Aşa fiind, pentru cele sus redate anterior, reţinând că niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 65 din 18 martie 2024 pronunţate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2024.