Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Abaterea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/2013, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. a), i), n), t) din Legea nr. 303/2004.
În concret, s-a reproşat doamnei procuror utilizarea calităţii sale de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (la acea dată) în intervenţiile exercitate la conducerile anumitor autorităţi publice - respectiv Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Galaţi şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi - şi la profesori din învăţământul universitar, în scopul obţinerii unui regim preferenţial de detenţie sau al rezolvării unor interese în favoarea inculpatului B..
A. a fost pusă sub învinuire pentru favorizarea infractorului, denunţare calomnioasă şi represiune nedreaptă. "În sarcina acesteia s-a reţinut faptul că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, a instrumentat un dosar penal în care a dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. (trafic de influenţă - n.r.) cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în scopul asigurării beneficiului dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 (protecţia martorilor -n r.), inculpatului B., anterior trimis în judecată, prin rechizitoriul x - Serviciul Teritorial Galaţi", se arată în comunicatul DIICOT.
Hotărârea disciplinară
Prin Hotărârea nr. 3/P din 3 septembrie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila şi, în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004, a aplicat doamnei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, sancţiunea disciplinară constând în "excluderea din magistratură" pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), i), n) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri, doamna procuror a formulat recurs, ce a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 38 din 24 martie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
În motivare, Înalta Curte a avut în vedere că recurenta a criticat hotărârea sub mai multe aspecte, circumscrise pct. 5, 6 şi 8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Cu privire la primul motiv de recurs, ce vizează pretinse neregularităţi procedurale, referitoare la modul de desfăşurare a cercetării disciplinare şi de soluţionare a acţiunii disciplinare, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., s-a constatat că aspectele vizând încălcarea prevederilor legale şi regulamentare de către procurorii inspectori sau de către "comisia de disciplină", cele privind depăşirea atribuţiilor de control, ca şi cele ce privesc modul de instrumentare a verificărilor prealabile sau a cercetării disciplinare, cu referire inclusiv la toate probele administrate ori înlăturate, ca şi aspectele reţinute pe fond în actul de sesizare, exced limitelor cenzurii de legalitate a hotărârii în acest cadru, impuse instanţei de control judiciar prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Instanţa de recurs a respins critica privind folosirea interceptărilor dintr-un dosar penal, cu încălcarea prevederilor art. 912 alin. (5) din C. proc. pen., reţinând că sunt corecte concluziile instanţei de disciplină, în sensul dispoziţiilor art. 31 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.
S-a arătat că angajarea răspunderii disciplinare a procurorului A. de către Consiliul Superior al Magistraturii s-a făcut pe baza unui probatoriu amplu şi complex, în cadrul căruia, nici în etapa cercetării prealabile şi nici în cea a judecăţii în faţa secţiei pentru procurori, aspectele reţinute cu privire la situaţia de fapt nu au fost fundamentate exclusiv pe chestiuni concrete rezultate expressis-verbis din transcrierile comunicărilor SMS, acestea fiind invocate în mod strict conjunctural, alături de declaraţiile de martori şi înscrisurile administrate în cauză; aceste din urmă probe sunt admisibile din acest cadru, conform prevederilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 265 şi următoarele şi ale art. 309 şi următoarele din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin urmare, aspectele invocate de recurentă relativ la nelegalitatea/nulitatea utilizării probei cu interceptările comunicărilor SMS, atât din perspectiva dreptului procesual civil, cât şi a dreptului procesual penal, nu au relevanţa ce li se atribuie prin criticile aduse, raporturile dintre recurentă şi martorul denunţător rezultate din respectivele comunicări constituind doar elementele circumstanţiale în analiza faptelor săvârşite de procuror şi doar un punct de plecare pentru cercetarea prealabilă şi administrarea celorlalte mijloace de probă specifice contenciosului disciplinar al funcţiei de magistrat.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., s-a constatat că susţineri formulate de recurentă, potrivit cărora, în esenţă, instanţa disciplinară ar fi utilizat probe nelegale, inexistente sau preconstituite, nu ar fi dat relevanţă probatorie unor dovezi instrumentate sau ar fi formulat aprecieri subiective nu echivalează cu nemotivarea avută în vedere de textul de lege amintit.
Instanţa a reţinut că hotărârea recurată respectă dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu referire la descrierea faptelor şi încadrarea juridică a acestora, temeiul de drept al aplicării sancţiunii, motivele pentru care au fost înlăturate apărările procurorului, sancţiunea aplicată şi motivele care au stat la baza aplicării acesteia, astfel încât nu se poate reţine o nemotivare a acesteia, fiind expuse argumentele de fapt, cu referire concretă şi detaliată la probele administrate, iar faptele au fost examinate prin prisma împrejurărilor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esenţiale pentru pronunţarea soluţiei.
Nu au fost primite nici criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Procurorul a fost cercetat pentru fapta prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, "manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşire în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu", iar secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă de disciplină, a stabilit în mod just situaţia de fapt, care a rămas neschimbată în recurs, probele reliefând clar existenţa faptelor, a conduitei reprobabile, precum şi a vinovăţiei.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a rezultat că, sub aspect obiectiv, faptele reţinute au natura unor manifestări ce aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei.
Referitor la folosirea ca probă a interceptărilor, instanţa a subliniat că acestea au fost dispuse şi administrate în cadrul cercetărilor penale, iar angajarea răspunderii disciplinare a recurentei s-a făcut, însă, după cum s-a arătat anterior, pe baza unui probatoriu complex, care a confirmat atitudinea necorespunzătoare a procurorului.
Cât priveşte ansamblul probator întocmit de către organele de urmărire penală în cadrul procedurilor specifice, recurenta a avut sau va avea posibilitatea să-şi formuleze apărări în respectivul cadru, neputându-se cenzura pe această cale modul de obţinere sau legalitatea respectivelor dovezi.
Procurorul a fost cercetat şi sub aspectul abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa"
Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte a constatat că instanţa de disciplină a stabilit corect incidenţa normei legale invocate, abaterea disciplinară reţinută în sarcina recurentei fiind dovedită prin probele administrate, atât în timpul cercetării prealabile, cât şi de către secţia pentru procurori în mod nemijlocit.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că existenţa unei relaţii apropiate, cu implicaţii personale, faţă de inculpatul B., a fost judicios reţinută, fiind dovedită de interesul special al recurentei faţă de persoana respectivului inculpat - ce avea calitatea de martor denunţător în cauzele repartizate procurorului pârât, împrejurare de natură a pune sub semnul îndoielii obiectivitatea procurorului în soluţionarea respectivelor cauze penale.
Procurorul a fost cercetat şi sub aspectul abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. n) din Legea nr. 303/2004, "folosirea funcţiei pentru a obţine un tratament favorabil din partea autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, astfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii".
Instanţa a constatat că, mod corect s-a reţinut în hotărârea secţiei că acţiunea disciplinară a avut ca fundament utilizarea de către recurenta A. a calităţii sale de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (la acea dată) în intervenţiile exercitate la conducerile anumitor autorităţi publice - respectiv Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Galaţi şi Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi - şi la profesori din învăţământul universitar, în scopul obţinerii unui regim preferenţial de detenţie sau al rezolvării unor interese în favoarea inculpatului B., cum rezultă atât din declaraţiile martorilor, audiaţi în mod nemijlocit de către instanţa de disciplină, cât şi din notele de relaţii formulate de aceştia în cursul cercetării disciplinare, rezultă fără putinţă de tăgadă cele reţinute de secţia pentru procurori.
Procurorul a fost cercetat şi sub aspectul abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".
S-a constatat că starea de fapt a fost corect reţinută de instanţa de disciplină şi necontestată de recurentă, evidenţiind încălcarea cu rea-credinţă a normelor de procedură privitoare la competenţa materială şi calitatea persoanelor, norme imperative incidente inclusiv în faza actelor premergătoare.
Astfel, audierea procurorilor C., D. şi E. din cadrul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi de către recurentă, urmare a plângerii formulate de B., inclusiv pentru fapte care nu erau semnalate în respectiva plângere, în ciuda faptului că, în calitate de procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, aceasta nu avea competenţa materială de a o face şi cu toate că cei trei procurori i-au semnalat aceste aspecte, denotă, aşa cum corect a reţinut secţia pentru procurori, o încălcare a unor norme legale obligatorii.
În concluzie, Înalta Curte a constatat că, prin hotărârea atacată, în cazul tuturor celor patru abateri disciplinare reţinute în sarcina recurentei au fost reliefate corect existenţa faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăţiei şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi rezultatul produs, precum şi că se justifică încadrarea lor în abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), i), n) şi t) din Legea nr. 303/2004.
Nici criticile referitoare la individualizarea sancţiunii "excluderea din magistratură" nu fost primite, constatându-se că s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, republicată, ce trebuie avute în vedere în acest moment procesual din faza adoptării soluţiei, precum şi principiul proporţionalităţii, reglementat de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată; ca urmare, nu sunt elemente de individualizare a sancţiunii care să poată justifica o casare a soluţiei instanţei de disciplină, sub acest aspect.
Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost comunicată recurentei la 14 aprilie 2014.
Revizuirea
Împotriva acestei decizii, A. a formulat revizuire, ce a fost întemeiată în drept pe art. 509 alin. (1) pct. 3, ultima teză, C. proc. civ.
A solicitat şi ataşarea dosarului x/2013 al CSM.
A precizat că solicită constatarea nulităţii Protocoalelor încheiate cu SRI, care contravin prevederilor legale incidente în acelaşi moment, de către procuror şi ulterior de către instanţă, la momentul aplicării lor în dosarul care a făcut obiectul excluderii sale din magistratură; protocoalele au permis încălcarea legii de procedură penală cu privire la utilizarea probelor, nesupuse cenzurii apărării dintr-un dosar de urmărire penală, într-un dosar civil al CSM-ului.
În motivare, a făcut referire la cele declarate de reprezentantul SRI în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a admis că Protocoalele sunt acte administrativ-normative cu motivarea că astfel nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios administrativ
În acelaşi dosar, SRI a exprimat un punct de vedere în şedinţă publică, cu privire la faptul că Protocoalele nu pot fi obiect al excepţiei de nelegalitate în temeiul art. 4 alin. (4) din legea contenciosului administrativ; or, excepţia de nelegalitate viza Hotărârea CSM care a utilizat Protocoalele în pofida legii.
A făcut referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 26/2019, prin care s-a apreciat că art. 102 alin. (2) din C. proc. pen. trebuie coroborat cu alin. (3), ceea ce înseamnă că probele obţinute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din C. proc. pen. nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă.
A făcut referire la Protocolul PÎCCJ - SRI, declasificat, din care a citat mai multe articole, arătând că prin acesta, în realitate, s-a permis procurorilor să utilizeze interceptările din cauzele penale, cu încălcarea prevederilor C. proc. pen.
A făcut referire şi la Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin care se susţine că sintagma "alte organe specializate ale statului" din cuprinsul art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, motiv pentru care textul criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, precum şi la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 383/2015, nr. 553/2015.
A învederat că desecretizarea protocolului CSM-SRI, din data de 03.05.2018, i-a permis posibilitatea să afle că art. 5 alin. (4) din Protocol în referire la art. 2 si 31 din aceeaşi lucrare, prevede că:
"în situaţiile de excepţie, datele si informaţiile transmise de SRI pot fi introduse în dosarele de cercetare ale SRI, cu respectarea prevederilor art. 2", permiţând astfel folosirea lor si în cauzele civile, numai la acordul celor care instrumentează cauza penală, si cu trimitere expresă la apărarea siguranţei naţionale.
Astfel, susţine revizuenta, interceptările utilizate în reţinerea ca abateri disciplinare a prevederilor din art. 99 din Legea nr. 303/2004 republicată, preluate nelegal din dosarul penal nr. x/2012 al DIICOT-ST Galaţi au fost utilizate ca probe la punctele 1 şi 2 din Cap. IV din sesizarea Inspecţiei Judiciare, în condiţiile în care partea nu avea cunoştinţă de acele probe şi nu i s-a permis să probeze contrariul.
Revizuenta a învederat că a formulat şi plângere penală împotriva lui F. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals ambele în formă continuată, paticipaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals, ambele în formă continuată, obstrucţionarea justiţiei, fapte prevăzute în art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., art. 321 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., art. 271 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Analizând excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de intimată, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., care este temeiul de drept al cererii de faţă, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecăţii, când aceste împrejurări au influenţat soluţia pronunţată în cauză. În cazul în care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii;".
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoştinţă de împrejurările pentru care constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauza de faţă, prin cererea de revizuire, s-a făcut referire la desecretizarea protocolului CSM-SRI, din data de 3 mai 2018, potrivit căruia datele si informaţiile transmise de SRI puteau fi folosite şi în cauzele civile, numai la acordul celor care instrumentează cauza penală şi cu trimitere expresă la apărarea siguranţei naţionale.
În raport de data la care chiar petenta susţine că ar fi luat la cunoştinţă de conţinutul protocolului invocat, termenul de o lună a curs şi s-a împlinit la 3 iunie 2018, care a fost o zi nelucrătoare şi s-a prelungit până în 4 iunie 2018.
Termenul de 3 ani, prevăzut de teza finală a textului de lege anterior citat, a curs din 2018 şi s-a împlinit în anul 2021, potrivit modului de calcul al termenelor, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.
Or, cererea de revizuire întemeiată pe pct. 3 al art. 509 din C. proc. civ. a fost formulată la 13 iunie 2024, prin poşta electronică, cu depăşirea termenelor anterior citate, motiv pentru care Înalta Curte reţine incidentă în cauză sancţiunea decăderii revizuentei din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte constată nefondată susţinerea revizuentei în combaterea excepţiei tardivităţii cererii, formulată oral în şedinţa de judecată din 9 septembrie 2024, în sensul că termenul pentru declararea căii extraordinare de atac pendinte ar curge de la soluţionarea dosarului nr. x/2018 al secţiei de contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe, la 22 septembrie 2022.
Aceasta deoarece sancţiunea anulării, ca tardivă, a cererii de revizuire intervine ca urmare a nedeclarării în termenul legal imperativ a căii extraordinare de atac. Or, se reţine că revizuenta nu se poate prevala de faptul că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie procesuală - formularea în termenul legal a cererii de revizuire - pentru motive care exced prezentului cadru procesual: că în anul 2022 a crezut că nimeni nu-i va da câştig de cauză într-un litigiu în contradictoriu cu SRI sau pentru că a aşteptat ca instanţa de contencioas administrativ şi fiscal să se pronunţe într-un litigiu distinct cu privire la chestiunea nelegalităţii folosirii probelor din dosarul penal în cauza civilă.
Aceste susţineri nu pot fi primite de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, în principal pentru că textul de lege care reglementează termenul este clar şi nu face distincţiile de care se prevalează revizuenta, iar în subsidiar nu pot fi asimilate unei eventuale cereri de repunere în termenul de declarare a căii de atac, neavând legătură cu cauza şi nefiind motive temeinice în sensul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012 şi nr. 655/2014) s-a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
Pentru toate considerentele arătate, constatând că cererea de revizuire a fost declarată în afara termenului legal, cum s-a detaliat anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători va respinge, ca tardivă, calea de atac extraordinară formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 38 din 24 martie 2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2013.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2024.