Şedinţa publică din data de 9 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată
Prin decizia civilă nr. 1870 din 2 aprilie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2083 din 13 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca tardiv introdusă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de revizuire a constatat că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legea procesual civilă, intervenind decăderea din dreptul de a exercita această cale de atac.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei decizii, revizuenta a formulat recurs, înregistrată la Completul de 5 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2024.
Prin memoriul de recurs, recurenta-revizuentă susţine în esenţă că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal şi solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, a cererii de revizuire.
La 13 iunie 2024, recurenta a depus note scrise prin care reiterează susţinerile conform cărora arată că a depus cererea de revizuirea în termen, dar şi faptul că instanţa de revizuire nu a avut în vedere schimbarea adresei sale de comunicare a actelor de procedură şi că a aflat de decizia de revizuire pe cale "neoficială".
3. Apărările părţilor
La 1 iulie 2024, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivarea cererii, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului.
La 23 iulie 2024, recurenta a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea susţinerilor prezentate prin întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte notează că prin cererea de recurs au fost formulate critici care pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. care vizează situaţia în care, prin hotărârea pronunţată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură îndeplinite cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Înalta Curte reţine că recurenta-revizuentă a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a deciziei nr. 2083 din 13 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2015, întrucât aceasta ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 3560/21.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care este temeiul juridic al cererii formulate de recurenta-revizuentă, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, ultima hotărâre judecătorească, dintre cele pretins potrivnice, este decizia civilă nr. 2083 din 13 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015.
În consecinţă, data pronunţării deciziei nr. 2083 din 13 noiembrie 2020 este data la care această hotărâre judecătorească a rămas definitivă şi momentul de la care curge termenul de declarare a căii de atac extraordinare a revizuirii.
În aplicarea art. 181 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează calculul termenelor procedurale, termenul de o lună a curs de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 13 noiembrie 2020, şi s-a împlinit la 13 decembrie 2020, astfel cum s-a arătat mai sus.
Înalta Curte constată că, potrivit actelor dosarului, cererea de revizuire a fost formulată la 26 iulie 2022, conform ştampilei poştale de pe plicul aflat la fila x -verso din dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire pendinte nu a fost formulată în termen, fiind astfel depăşit termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termen care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv 13 noiembrie 2020 şi s-a împlinit la 13 decembrie 2020.
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost formulată de revizuentă la 26 iulie 2022, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, sens în care Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de revizuire a reţinut incidenţa în cauză a sancţiunii decăderii revizuentului din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.
Înalta Curte mai reţine că termenul de formulare al căii de atac extraordinare nu curge de la comunicarea ultimei hotărâri, ci de la data rămânerii definitive a deciziei atacate, prin raportare la dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că va respinge, ca nefondate, alegaţiile recurentei referitoare la faptul că nu i-a fost comunicată hotărârea pronunţată în recurs.
Instanţa de control judiciar arată, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 416/2022, că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională (de exemplu, prin deciziile nr. 766/2011, nr. 470/2012, nr. 655/2014, nr. 722/2021, nr. 823/2022) a constatat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.
De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit) s-a decis în mod constant că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
Cât despre problema pretinsei schimbări a domiciliului părţii recurente-revizuente anterior pronunţării hotărârii supuse revizuirii, aceasta nu se circumscrie analizei motivului de revizuire invocat în precedent, ci poate privi o altă cale de atac având caracter extraordinar, în măsura în care ar implica o problemă de nelegalitate a procedurii de citare. În orice caz, partea recurentă nu a demonstrat în cauza de faţă că respectiva schimbare de domiciliu ar fi intervenit în mod real anterior pronunţării deciziei suspuse revizuirii.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 1870 din 2 aprilie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 9 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ.