Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 105/2004

Pronunțată în ședință publică, astăzi  16 ianuarie 2004.

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Reclamanta Asociația Acționarilor din România a chemat în judecată Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ  să dispună anularea  deciziei nr.1980 din 31 octombrie 2002 emisă de aceasta prin care s-a autorizat oferta publică de preluare în vederea închiderii Societății comerciale „T.R.” SA promovată de ofertantul T.T.C. cu sediul în SUA precum și suspendarea efectelor deciziei C.N.V.M. nr.1980/2002.

            În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că autorizarea ofertei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative cuprinse în art.138 din O.U.G. nr.28/2002, aprobată prin Legea nr.525/2002, vătămând grav drepturile sale, în calitate de acționar al Societății comerciale „T.R.” SA.

            Pârâta C.N.V.M. a formulat întâmpinare, invocând în ceea ce privește cererea principală din acțiunea reclamantei, excepția de necompetență materială a curții de apel.

            Astfel, în motivarea excepției C.N.V.M. a arătat că în exercitarea prerogativelor sale emite acte individuale de tipul ordonanțelor, deciziilor, atestatelor și avizelor și că potrivit art. 7 din O.U.G. nr.25/2002 aprobată prin Legea nr.514/2002, actele sale privind interpretările  oficiale ale reglementărilor în vigoare pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ.

            Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ prin sentința civilă nr.121 din 5 februarie 2003 a admis excepția de necompetență materială a curții de apel de a soluționa cauza, declinând competența de soluționare a litigiului în favoarea Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

            Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că decizia de autorizare a ofertei publice de preluare reprezintă un act individual prin care pârâta C.N.V.M. a realizat și o interpretare a reglementărilor proprii și conform art. 7 alin. (6) din O.U.G. nr.25/2002, competența de a se pronunța asupra legalității unui asemenea act revine Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

            Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

              Recurenta a susținut  că decizia atacată în cauză este un act administrativ de autoritate și nu sunt aplicabile  normele speciale de competență materială cuprinse în art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr.25/2002, care se referă  exclusiv la interpretarea oficială a reglementărilor emise de C.N.V.M. În funcție de conținutul  actului atacat pentru nelegalitate, recurenta a arătat că instanța competentă să judece pricina este Curtea de Apel București, conform normelor generale în materia contenciosului administrativ prevăzute  de art.3 pct.1 C. proc. civ. și  art.6 alin.1 din Legea nr.29/1990.

            Analizând  actele și lucrările dosarului, în raport  de dispozițiile art.304 și art.304/1 din C. proc. civ. Curtea va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

            Conform art.7 alin. (6) și alin. (7) din Anexa nr.1 a  O.U.G. nr.25/2002, aprobată prin Legea nr.514/2002, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare poate realiza, la cerere sau din oficiu, interpretarea oficială a tuturor reglementărilor emise de aceasta, aplicabile entităților reglementate și supravegheate, iar în caz de litigiu, actele individuale de interpretare a reglementărilor pot fi atacate cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ.

            Decizia contestată pentru nelegalitate prin acțiunea în anulare formulată de Asociația Acționarilor din România și anume, decizia nr.1980 din 31 octombrie 2002 reprezintă un act administrativ de autoritate, emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, în calitatea sa de autoritate administrativă autonomă pentru aplicarea și executarea dispozițiilor legale referitoare la valorile  mobiliare. Prin această decizie, intimata nu a realizat o interpretare oficială a propriilor reglementări și deci actul administrativ dedus judecății a fost întocmit în exercitarea atribuțiilor de aplicare a legii, iar nu în exercitarea competențelor de interpretare oficială a reglementărilor emise.

            Calificând greșit natura juridică a deciziei contestate prin acțiune,instanța de fond  a aplicat fără temei norma specială de  competență materială cuprinsă  în art. (7) alin. (7) din O.U.G. nr.25/2002, fără a avea în vedere că obiectul pricinii nu justifică derogarea de la regulile generale de competență în materia contenciosului administrativ prevăzute  în art.2 alin. (1) lit.c) și art.3 pct. (1) din C. proc. civ. Potrivit acestor reguli generale, competentă să se pronunțe în primă instanță asupra legalității deciziei nr.1980 din 31 octombrie 2002, ca act administrativ de autoritate emis de o autoritate administrativă autonomă constituită la nivel central, este curtea de apel.

            Având  în vedere considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs  și în baza art. 304 pct. (9) și art. 313 din C. proc. civ., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Admite  recursul declarat de Asociația Acționarilor din România  împotriva  sentinței civile nr.121 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția de  contencios administrativ.

            Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția  de contencios administrativ.           

            Pronunțată în ședință publică, astăzi  16 ianuarie 2004.