Şedinţa publică din data de 30 mai 2024
Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 5.02.2021 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub dosar nr. x/2021, reclamantul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 929.915,61 RON (actualizată cu rata inflaţiei), reprezentând plată nedatorată, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data de 8.11.2019 şi până la data efectuării plăţii; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
La 12 mai 2021, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti, prin Primar General, prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumelor pe care va fi obligat să le restituie reclamantului, în ipoteza admiterii acţiunii.
2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă
Prin sentinţa civilă nr. 1887 din 9 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă, în parte, cererea principală formulată de reclamantul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul A.; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 929.915,61 RON, reprezentând plată nedatorată; a fost respins capătul de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare începând cu data de 8.11.2019, ca neîntemeiat; a fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârât; a fost obligat chematul în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, să plătească pârâtului suma de 929.915,61 RON, reprezentând despăgubiri pentru terenul expropriat, în suprafaţă de 367 m.p. situat în Bucureşti.
3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie
Prin decizia civilă nr. 768A din 23 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-chemat în garanţie Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva sentinţei civile nr. 1887 din 9 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă; a fost admis apelul principal formulat de apelantul reclamant Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi apelul incident formulat de apelantul pârât A. împotriva aceleiaşi sentinţe; a fost schimbată, în parte, sentinţa civilă apelată, în sensul că: a fost obligat apelantul pârât să achite apelantului reclamant dobândă legală penalizatoare, calculată prin raportare la suma de 929.915,61 RON, de la data de 5.02.2021 (data introducerii cererii de chemare în judecată) până la achitare; a fost obligat apelantul chemat în garanţie să achite apelantului pârât dobândă legală penalizatoare, calculată prin raportare la suma de 929.915,61 RON, de la data de 5.02.2021 (data introducerii cererii de chemare în judecată) până la achitare; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea apelantului-pârât având ca obiect cheltuieli de judecată în apel.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 768A din 23 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs reclamantul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi recurs incident pârâtul A..
4.1. Recursul formulat de reclamantul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susţine că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens, arată că instanţa de apel a dispus, în mod greşit, obligarea intimatului A. la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi nu de la data de 8 noiembrie 2019, când a fost efectuată plata către pârât.
Învederează că, deşi plata nedatorată este reglementată ca fiind un fapt juridic licit, manifestarea de voinţă a accipiensului de a accepta plata, deşi cunoştea că nu îi este datorată de către solvens, şi de a nu o restitui, echivalează cu o faptă ilicită, situaţie care se regăseşte în speţă.
4.2. Recursul recurs incident formulat de pârâtul A.
Recurentul susţine că, potrivit prevederilor legale invocate de reclamant, acesta ar fi trebuit să constituie un cont bancar pe numele expropriatorului, la dispoziţia pârâtului expropriat, în care să vireze suma de 929.915,61 RON, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti, respectiv 26 septembrie 2019, şi, ulterior, să solicite închiderea procedurii de expropriere prin solicitarea acordului de folosinţă.
Arată că a semnat acordul de folosinţă la data de 30 iulie 2019 pentru a arăta buna sa credinţă şi disponibilitatea de a închide procedura de expropriere, însă acest acord a fost condiţionat de efectuarea plăţii de către reclamant.
Învederează că reclamantul a folosit terenul expropriat, pentru care solicită restituirea sumei achitate ca despăgubiri, fără a plăti pârâtului contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului a cărui expropriere şi-a asumat-o în urma semnării acordului de folosinţă.
Afirmă că pentru folosinţa terenului expropriat recurentul are obligaţia acordării sumelor cu titlu de chirie, calculate la valoarea de piaţă, precum şi a dobânzilor legale calculate de la data acordării folosinţei (30.07.2019), până la data plăţii integrale.
Pentru considerentele expuse, apreciază că se impune restituirea dosarului curţii de apel, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei reale a terenului, a condiţiilor de restituire a acestuia şi a sumelor de plată.
5. Apărările formulate în cauză
La 15 noiembrie 2023, recurentul A. a depus întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
Susţine că reclamantul îşi invocă propria culpă, constând în nerespectarea obligaţiilor impuse prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 343 din 26 iunie 2019, iar obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei achitate în contul pârâtului este netemeinică şi nelegală întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1523 alin. (2) lit. c) C. civ.
La 19 ianuarie 2024, recurentul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare la recursul incident declarat de pârât, prin care a învederat că învestirea instanţei de apel s-a realizat doar cu privire la pretenţiile referitoare la dobânda legală, iar instanţa de recurs poate analiza exclusiv criticile care privesc soluţia din apel, orice alte critici fiind formulate omisso medio.
Susţine că nu există nicio legătură între obligaţia de a plăti dobânda legală aferentă sumei stabilite cu titlu de despăgubire şi împrejurarea că pârâtul şi-a exprimat acordul pentru folosinţa terenului, cu atât mai mult cu cât acesta a declarat că nu are nicio pretenţie financiară faţă de reclamant sub acest aspect.
6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Prin rezoluţia din 29 februarie 2024, a fost fixat termen de judecată la 30 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursurilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin recursul formulat, pârâtul A. susţine, în esenţă, că reclamantul a folosit terenul a cărui expropriere şi-a asumat-o în urma semnării acordului de folosinţă, pentru care solicită restituirea sumei achitate cu titlu de despăgubiri, fără a plăti pârâtului contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului, calculată la valoarea de piaţă, precum şi dobânzile legale calculate de la data acordării folosinţei (30.07.2019) până la data plăţii integrale.
În acest sens, apreciază că se impune restituirea dosarului curţii de apel, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei reale a terenului, a condiţiilor de restituire a acestuia şi a sumelor de plată aferente.
Înalta Curte reţine că, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, dar şi al dreptului părţilor de a avea acces neîngrădit la acest principiu, art. 478 alin. (3) C. proc. civ. statuează că "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi."
Textul citat consacră regula potrivit căreia "tantum devolutum quantum judicatum" care priveşte principiul inadmisibilităţii modificării în apel a elementelor esenţiale ale acţiunii civile şi judecăţii în primă instanţă, cum sunt calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.
O altă limitare importantă pe care o impune art. 478 C. proc. civ. se referă la inadmisibilitatea cererilor noi în calea de atac a apelului, prin conţinutul sintagmei de cereri noi în apel întelegându-se toate acele acte de procedură care au natura unei cereri de chemare în judecată.
Prin urmare, conceptul de cerere nouă folosit de art. 478 alin. (3) C. proc. civ. se raportează cu necesitate la introducerea unei noi pretenţii de către părţi în faza judecăţii în apel. Soluţia decurge din funcţia fundamentală a instanţei de apel, anume aceea de a examina regularitatea hotărârii primei instanţe cu privire la pretenţiile ce au fost deduse judecăţii în faţa acesteia.
Totodată, potrivit art. 494 C. proc. civ., "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune".
În cazul concret dedus judecăţii, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 929.915,61 RON (actualizată cu rata inflaţiei), reprezentând plată nedatorată, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data de 8.11.2019 şi până la data efectuării plăţii.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, precum şi cerere de chemare în garanţie a Municipiului Bucureşti, prin Primar General, fără a deduce judecăţii pretenţii proprii vizând terenul cu privire la care a semnat acordul de folosinţă în vederea exproprierii.
Prin apelul incident formulat împotriva sentinţei primei instanţe, pârâtul a solicitat obligarea chematului în garanţie la plata sumei reprezentând valoarea dobânzii legale, apreciind că îi incumbă această obligaţie, iar în calea de atac a recursului aceeaşi parte susţine necesitatea trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii situaţiei reale a terenului, a condiţiilor de restituire a acestuia şi a sumelor de plată, învederând că reclamantul a folosit terenul fără a-i achita contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului.
Or, câtă vreme nu a existat o cerere din partea pârâtului în sensul acordării contravalorii lipsei de folosinţă, în faza procesuală de fond, formularea unei astfel de solicitări, prima dată în calea de atac a recursului, nu poate determina exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii atacate, din această perspectivă, de vreme ce nu a făcut obiect de analiză în etapele procesuale anterioare, fiind o pretenţie nouă în sensul art. 478 alin. (3) C. proc. civ.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni" (…) "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."
Conform art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi lit. c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituie sancţiunea nulităţii atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.
Astfel, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.
Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate alte critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nefiind expuse argumente pentru care nu este legală soluţia pronunţată de instanţa de apel, care a vizat modalitatea de soluţionare a cererii de chemare în garanţie, respectiv posibilitatea acordării dobânzii legale aferente sumei virate de instituţia reclamantă din eroare pârâtului.
Pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate. Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, nereprezentând critici ale hotărârii recurate, aspectele invocate de către recurent privind situaţia de fapt, respectiv expunerea modului de derulare a procedurii de expropriere.
Fără existenţa unor expuneri care să reflecte raţionamentul eronat al instanţei de apel ori fără argumente clare care să arate maniera eronată de interpretare a normelor incidente în cauză, instanţa de recurs nu poate identifica în memoriul de recurs aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte una dintre cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar în cauză nu s-a impus invocarea din oficiu a unor motive de casare de ordine publică, potrivit art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ, va anula recursul incident declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 768A din 23 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Recurentul reclamant Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., susţinând că, deşi plata nedatorată este reglementată ca fiind un fapt juridic licit, manifestarea de voinţă a accipiensului de a accepta plata, deşi cunoştea că nu îi este datorată de către solvens, şi de a nu o restitui echivalează cu o faptă ilicită, situaţie care se regăseşte în speţă.
Critica astfel formulată, încadrabilă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.
Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit prima instanţă cu cererea privind obligarea pârâtului la plata sumei de 929.915,61 RON, fundamentată pe instituţia plăţii nedatorate, şi a dobânzii legale aferente acestei sume de la 8 noiembrie 2019, data plăţii despăgubirii către pârât.
Plata nedatorată este reglementată de dispoziţiile art. 1341-1344 din C. civ., iar efectul principal se regăseşte în alin. (1) al art. 1341, potrivit cu care "Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire", regulile restituirii fiind cele consacrate de art. 1635-1649 din C. civ., conform normei de trimitere din art. 1344 al aceluiaşi act normativ.
Întrucât obiectul plăţii primite a fost o sumă de bani, pârâtul poate fi ţinut să plătească şi dobânda legală aferentă sumei solicitate numai în situaţia în care se dovedeşte reaua sa credinţă, întrucât, în privinţa restituirii fructelor şi a contravalorii folosinţei bunului, dispoziţiile art. 1645 din C. civ. introduc distincţia necesară, în funcţie de buna sau reaua-credinţă a celui obligat la restituire, care se apreciază la momentul efectuării plăţii nedatorate.
Or, în cauză, nu s-a făcut dovada contrară prezumţiei de bună-credinţă, consacrată de art. 14 din C. civ., astfel cum a reţinut instanţa de apel. Dimpotrivă, circumstanţele particulare ale speţei evidenţiază că plata nedatorată a fost făcută în contextul în care, urmare a exproprierii terenului, pârâtul, în calitate de proprietar, era îndreptăţit să obţină despăgubirea, însă plata acesteia a fost efectuată de către o altă instituţie decât expropriatorul.
Astfel, contrar susţinerilor recurentului, în speţă, nu se regăseşte ipoteza unui delict civil pentru ca debitorul să fie de drept în întârziere şi a deveni incidente dispoziţiile art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. întrucât se apreciază că debitorul a cunoscut faptul că plata a fost nedatorată de la momentul punerii sale în întârziere prin introducerea cererii de chemare în judecată, aceasta fiind data de la care datorează şi daune interese moratorii ce îmbracă forma dobânzii legale penalizatoare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 768A din 23 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul incident declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 768A din 23 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.