Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa sub nr. x/2019 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., constatarea dreptului legal de folosire a domeniului pe care l-a achiziţionat, "B.".
În drept au fost invocate prevederile paragrafului 3(b)(xii) din Politica Uniformă de Rezolvare a disputelor privind Numele de Domenii (Rules for Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy) aprobată de C..
La data de 05 februarie 2019 reclamantul a solicitat introducerea în cauză a pârâtului Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 588 din 21 mai 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţiile de necompetenţă treritorială şi materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Investit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 2601 din 27 noiembrie 2019, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 65F din 20 iulie 2020, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona
Prin decizia civilă nr. 2526 din 24 noiembrie 20220, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I Civilă, în soluţionarea conflictului negativ de competenţă cu care a fost investită, a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă, în primul ciclu procesual.
Prin sentinţa civilă nr. 656/06.05.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., Inc şi D. (E.), ca neîntemeiată.
I.3. Hotărârea pronunţată în apel, în primul ciclu procesual.
Prin decizia civilă nr. 1118A din 05 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 656/06.05.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti şi pe cale de consecinţă a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
I.4. Hotărârea pronunţată în primă instanţă, în cel de-al doilea ciclu procesual.
Prin sentinţa civilă nr. 289 pronunţată la data de 14 martie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, ca neîntemeiată.
I.5. Hotărârea pronunţată în apel, în cel de-al doilea ciclu procesual.
Prin decizia civilă nr. 1614A pronunţată de la data de 29 noiembrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 289 din data de 14.03.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti.
II. Calea de atac formulată în cauză.
Împotriva deciziei civile decizia civilă nr. 1614A pronunţată de la data de 29 noiembrie 2023 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 01 februarie 2024, sub nr. x/2019*, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 14 februarie 2024, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., stabilind în cadrul verificărilor privind îndeplinirea cerinţelor de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c)-e) C. proc. civ. că cererea de recurs cuprinde menţiunile privind denumirea şi sediul recurentei-pârâte; indicarea hotărârii care se atacă; semnătura reprezentantului convenţional avocat F. (împuternicire aflată la fila x); în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) al aceluiaşi articol, s-a constatat că recurentul-reclamant a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. în temeiul art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, recurentul-reclamant datorează pentru soluţionarea recursului declarat o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON ce a fost achitată conform dovezii de plată aflată la dosarul de recurs.
II.1. Motivele de recurs
Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a criticat hotărârea recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele:
În preambulul cererii de recurs recurentul-reclamant descrie situaţia de fapt şi indică soluţiile pronunţate de instanţele de judecată în prezenta cauză.
Prin primul motiv de recurs, încadrat de către recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel este criticată sub aspectul greşitei calificări a cererii de chemare în judecată.
Recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a calificat eronat acţiunea ca fiind una în realizare, iar nu una în constatare, cu consecinţa aplicării subsecvente a art. 4 lit. a) din UDRP motiv pentru care se apreciază că, în cauză, s-a efectuat o aplicare greşită atât a dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ. cât şi a regulilor UDRP ca temei de drept material.
Recurentul-reclamant, ca deţinător legal al dreptului de folosinţă asupra domeniului "B." din anul 2018, consideră că poate exercita liber prerogativele de utilizator atâta timp cât nu aduce atingere drepturilor legale ale unor terţe persoane, iar dreptul său de utilizare poate fi asimilat dreptului de proprietate, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 1 Protocolul 1 CEDO.
Apreciază că nu s-a adus atingere mărcii naţionale individuale "B." depozit nr. M 2007 011723 deţinute de intimata-pârâtă B., Inc deoarece această marcă este înregistrată pentru servicii de "afaceri financiare, afaceri monetare, asigurări, afaceri imobiliare " din clasa 36 conform Clasificării de la G. iar recurentul-reclamant nu a operat niciodată cu servicii sau produse identice sau similare cu cele oferite de către intimata-pârâtă.
În baza aceluiaşi motiv de recurs, recurentul-reclamant susţine că intimata-pârâtă B., Inc nu a adus o dovadă concretă că ar fi existat o confuzie între marcă şi denumirea utilizată de site-ul recurentului-reclamant sau fapte concrete care să fi adus atingere imaginii sau reputaţiei mărcii "B.".
Recurentul-reclamant invocă dispoziţiile art. 4 lit. k) din UDRP care dispune că oricare dintre părţile implicate se poate adresa instanţelor judecătoreşti naţionale fie anterior procedurii administrative, fie ulterior finalizării acesteia, iar gestionarul de domenii (în cazul României, ICI Bucureşti, prin E.) nu va pune în aplicare decizia administrativă, până la data finalizării procedurii litigioase din faţa instanţelor naţionale.
În contextul în care intimata-pârâtă B., Inc a obţinut o decizie administrativă favorabilă care obligă gestionarul naţional (E.) la transferul numelui de domeniu către solicitant, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti sau unei hotărâri arbitrale obligatorii, recurentul-reclamant a formulat prezenta acţiune în constatare pentru a obţine o hotărâre judecătorească prin care să îi fie recunoscut interesul şi dreptul de a utiliza/deţine "B.".
Consideră recurentul-reclamant că instanţele de fond trebuiau să califice acţiunea drept una în constatare, să o admită şi să constate existenţa şi legitimitatea dreptului reclamantului de a utiliza domeniul "B." în raport cu probele administrate şi temeiurile juridice invocate din dreptul naţional.
Recurentul-reclamant susţine că instanţele judecătoreşti au fost investite cu o cerere prin care să se constatate dacă reclamantul este sau nu titularul legal al dreptului de a utiliza denumirea de domeniu "B." conform legii române iar Curtea de Apel Bucureşti ar fi putut observa faptul că regulile UDPR reprezintă un izvor convenţional şi sunt aplicabile între părţile care aderă la acestea, în timp ce cererea de constatare care face obiectul acţiunii priveşte atestarea dreptului legal de utilizare a numelui de domeniu "B.".
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs formulat în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant critică hotărârea instanţei de apel sub aspectul greşitei aplicări a normelor de drept material reprezentate de art. 4 lit. a) raportat la art. 4 lit. b) şi lit. c) UDRP (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy).
Recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel nu a făcut o corectă interpretare şi aplicare a acestor norme deoarece cerinţele prevăzute de art. 4 lit. a) din UDPR sunt cumulative şi în cauză nu au fost integral îndeplinite.
Interpretarea eronată a acestor norme ar rezulta din omisiunea de a verifica cerinţele prevăzute de art. 4 lit. b) şi lit. c) din UDRP, prevederi în care este detaliat modul de interpretare şi aplicare a condiţiilor art. 4 lit. a) din UDRP ce prevăd nu doar condiţia relei-credinţe ci un set complex de trei cerinţe exprese şi cumulative.
Conform art. 4 lit. a) din UDRP cele trei condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ sunt (i) Similitudinea sau caracterul identic al denumirii cu marca/serviciul reclamantului, (ii) Lipsa unui drept şi/sau interes legitim cu privire la denumirea domeniului; (iii) Reaua-credinţă în înregistrarea şi utilizarea (cumulat) a denumirii domeniului.
În ceea ce priveşte prima condiţie prevăzută de art. 4 lit. a) din UDRP recurentul-reclamant arată că deşi denumirea domeniului "B." este asemănătoare, respectiv identică cu marca "B.", trebuie luat în considerare faptul că marca este numai una verbală şi înregistrată doar pentru clasa 36 conform clasificării de la G. pentru serviciile: afaceri financiare; afaceri monetare; asigurări; afaceri imobiliare motiv pentru care un site dedicat pasionaţilor pentru câini nu ar putea aduce atingerii mărcii intimatei-pârâte.
Recurentul-reclamant arată şi faptul că activitatea sa nu are legătură cu activitatea intimatei-pârâte deoarece aceasta din urmă este un procesator de plăţi la nivel mondial care se bucură de notorietate pentru serviciile sale financiare şi nu se ocupă cu adopţii de câini fără stăpân sau forumuri de discuţii între iubitorii de animale.
Prin acelaşi motiv de recurs se arată că activitatea recurentului-reclamant nu are nicio legătură cu activitatea intimatei-pârâte B., site-ul urmând să fie utilizat numai în zona serviciilor oferite pentru animalele de companie, fără a exista posibilitatea de a se crea conturi de plăţi sau de a se achiziţiona produse şi nici nu se pot transmite bani către alte persoane.
În acest context, recurentul-reclamant consideră că siglele utilizate de B. şi de către intimata-pârâtă sunt diferite, scopul pentru care sunt utilizate cele două site-uri sunt diferite, serviciile şi culorile prezentate pe site-uri sunt diferite.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, recurentul-reclamant susţine că interesul şi dreptul legitim de a deţine numele de domeniu "B." au fost dovedite prin fotografiile şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei ce atestă existenţa animalului de companie cu numele B. în memoria căruia a fost creat site-ul www.x.ro.
Cu privire la această condiţie, recurentul-reclamant critică hotărârea instanţei de apel sub aspectul aplicării eronate a art. 4 lit. a) din UDRP prin interpretarea greşită a variantelor de demonstrare a interesului legitim prevăzute de art. 4 lit. c) lit. (i)-(iii) din UDRP.
Recurentul-reclamant susţine că site-ul a fost creat pentru a oferi un omagiu câinelui său anterior notificării primite de către H., numele de domeniu fiind utilizat legitim şi fără un interes patrimonial şi fără a se încerca inducerea în eroare a consumatorilor.
Mai arată recurentul faptul că instanţa de apel ar fi putut constata că interesul există şi este legitim raportat la art. 4 lit. c) pct. (iii) din UDRP, având în vedere că utilizarea nu a avut scop comercial şi nici nu a avut intenţia de a induce în eroare consumatorii ori de a leza marca B. ori de a afecta serviciile prestate sub această marcă.
În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie prevăzută de art. 4 lit. a) din UDRP referitoare la înregistrarea cu rea-credinţă a denumirii de domeniu, recurentul-reclamant consideră că instanţa de apel a aplicat eronat prevederile art. 4 lit. a) şi b) din UDRP.
Recurentul-reclamant susţine că pentru dovedirea relei-credinţe în cauză trebuia dovedită una din circumstanţele prevăzute de pct. (i)-(iv) din lit. b) din art. 4 UDRP iar Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod greşit îndeplinirea cerinţei privind reaua-credinţă, în raport cu art. 4 lit. b) (i), apreciind eronat că a existat o intenţie a recurentului-reclamant de a vinde domeniul.
În concret, Curtea de Apel avea sarcina de a verifica dacă recurentul a dobândit denumirea de domeniu în principal în scopul vânzării, închirierii sau transferului în alt mod a denumirii de domeniu.
Recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a constatat existenţa relei-credinţe bazat pe un singur înscris aflat la dosar, din care a reţinut că reclamantul "a acceptat să primească întrebări în legătură cu ofertele privind numele de domeniu" în contextul în care orice persoană poate utiliza un motor de căutare a denumirii unui domeniu, pe site-ul unui agent de domenii şi i se va arăta mesajul "may be for sale", ataşând recursului înscrisuri prin care se doreşte dovedirea faptului că verificarea disponibilităţii oricărui domeniu, pe site-ul unui intermediar de domenii (cum este de exemplu: https:/domainagents.com), va genera acelaşi mesaj "may be for sale".
Recurentul-reclamant critică soluţia instanţei de apel prin aceea că aceasta a apreciat generic înscrisul din care reieşea mesajul "might be for sale", generat de pe site-ul unui agent de domenii şi a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 lit. b) pct. (i) din UDRP privind scopul înregistrării numelui de domeniu dar şi cu privire la reaua-credinţă prevăzută de art. 4 lit. a) pct. (iii) din aceleaşi norme.
Recurentul-reclamant susţine că nu a încercat să vândă, să închirieze sau să transfere, pentru o contraprestaţie, domeniul în discuţie, iar prezumţia la care a apelat Curtea de Apel este neîntemeiată şi, practic, extinde nepermis incidenţa art. 4 lit. a).(iii), motiv pentru care consideră că prezumţia scopului legitim de a utiliza domeniul nu a fost răsturnată.
În cadrul aceluiaşi motiv de recurs, recurentul-reclamant susţine că nu au existat dovezi sau circumstanţe care să ateste că reclamantul a avut un comportament prin care să împiedice intimata-pârâtă să reflecte marca sa şi nici nu a încercat să perturbe activitatea acesteia în calitate de concurent.
Recurentul reiterează faptul că activitatea sa de pe site-ul B. nu se identifică cu serviciile sau activitatea B., motiv pentru care nu pot fi reţinute nici circumstanţele din art. 4 lit. b) pct. (ii) şi (iii) din UDRP.
Se menţionează faptul că nu s-a încercat intenţionat să se atragă utilizatori pe domeniul deţinut şi nici la o altă locaţie online, pe seama notorietăţii B. şi nici o probă din dosar nu a sugerat contrariul, nefiind astfel aplicabil nici scenariul din art. 4 lit. b).(iv) din UDRP,
Concluziile Curţii de Apel Bucureşti s-au bazat pe interpretări eronate şi extensive ale condiţiilor din art. 4 lit. a) şi b) UDRP, precum şi pe o serie de prezumţii judiciare, fără un suport temeinic probator.
Curtea de Apel a interpretat şi aplicat extensiv, discreţionar şi nelegal norma de drept material din cuprinsul art. 4 lit. b), folosindu-se de interpretări şi prezumţii pentru a califica acţiunile reclamantului ca fiind de rea-credinţă.
Recurentul-reclamant reiterează susţinerile prin care arată că nu utilizează domeniul de internet cu rea-credinţă, din moment ce nu încearcă, în nici un moment, să se identifice cu B., nu furnizează servicii financiare, iar site-ul său nu are nici o legătură cu activitatea B., pentru a putea afirma că reclamantul încearcă să profite de notorietatea intimatei-pârâte.
În final, recurentul-reclamant arată că a achiziţionat domeniul "B." în mod legal iar odată înlăturată cerinţa relei-credinţe, nu mai sunt îndeplinite cumulativ condiţiile din art. 4 lit. a) din UDRP, acţiunea sa fiind admisibilă.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti, în vederea rejudecării, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
II.2. Apărările formulate în cauză
La data de 30 aprilie 2024 Intimata-Pârâtă B. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs intimata-pârâtă susţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece instanţa de apel a avut în vedere dezlegările Curţii de Apel Bucureşti din decizia pronunţată în apel în primul ciclu procesual prin care cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanţă, decizie prin care s-a statuat faptul că acţiunea reclamantului nu este o veritabilă acţiune în constatare ci este, în fapt, o contestare a validităţii celor dispuse prin decizia National Arbitration Forum (procedura UDRP).
Prin urmare, intimata-pârâtă consideră că prevederile art. 35 C. proc. civ. au fost avute în mod corespunzător în vedere de către instanţa de judecată şi analizate în consecinţă.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, intimata-pârâtă consideră că prin recurs sunt reluate susţinerile recurentului-reclamant din apel.
Prin întâmpinare se arată că cele trei condiţii prevăzute de Regulile UDRP au fost dovedite în cauză. Astfel, denumirea domeniului recurentului-reclamant este identică/similară cu marca B. terminaţia ".ro" nefiind de natură să diferenţieze cele două denumiri, nefiind relevant faptul că părţile urmăresc obiective diferite, deoarece cerinţa UDRP priveşte doar identitatea sau puternica similitudine a denumirii domeniului şi nu modul de utilizare. În ceea ce priveşte condiţia pretinsului interes legitim pentru justificarea alegerii numelui de domeniu, intimata-pârâtă arată că instanţa de apel în mod corect a conchis că recurentul-reclamant pare să se fi folosit de posibilităţii lingvistice oferite de acest domeniu pentru a obţine o denumire identică cu marca notorie a intimatei-pârâte deşi avea posibilitatea de a alege alte denumiri ce nu ar fi creat această problemă.
În ceea ce priveşte a treia şi ultima condiţie consideră că a fost îndeplinită, reaua-credinţă fiind dovedită prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi prin disponibilitatea recurentului-reclamant de a primi întrebări în legătură cu ofertele privind numele de domeniu, ceea ce arată că recurentul-reclamant a luat în considerare ideea utilizării domeniului într-o altă manieră decât cea afirmată, fapt ce validează prezumţia unui scop nelegitim urmărit, rezultând din însăşi alegerea unui nume de domeniu identic cu o marcă proprie.
La data de 15 aprilie 2024 Intimatul-pârât Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti a depus întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând susţinerile din judecata în fond, inclusiv cu privire excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
II.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtru, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 30 ianuarie 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 mai 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Cu titlul preliminar, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, de către intimatul-pârât Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, nu constituie veritabile excepţii procesuale, în sensul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la procedura în faţa instanţei de recurs, ci acestea privesc fondul cauzei. Ca urmare, ele constituie apărări de fond, iar în măsura în care ar tinde la o schimbare a hotărârii recurate, ele sunt inadmisibile în lipsa unui recurs propriu, declarat de partea care le-a invocat.
Prin primul motiv de recurs, încadrat de către recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel este criticată din perspectiva greşitei calificări a cererii de chemare în judecată.
Recurentul a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că acţiunea formulată este una în realizare şi nu o acţiune în constatare, iar instanţele de fond, în aplicarea art. 35 C. proc. civ. ar fi trebuit să califice acţiunea ca fiind una în constatare şi să o admită în raport cu probele şi temeiurile juridice invocate din dreptul naţional. Recurentul a arătat că instanţele au fost investite să pronunţe o hotărâre conform legii române deoarece regulile UDRP reprezintă un izvor convenţional.
Criticile, care pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.
Înalta Curte constată că chestiunile ce privesc calificarea acţiunii formulate şi a regulilor de drept aplicabil au fost tranşate definitiv în primul ciclu procesual.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată recurentul-reclamant a solicitat constatarea dreptului legal de folosire a domeniului pe care l-a achiziţionat, "B." având în vedere faptul că prin decizia emisă la data de 22.01.2019, de către FORUM Arbitration Mediation International s-a dispus transferarea respectivului nume de domeniu către intimata la B.. Inc în baza Politicii UDRP (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy - UDRP).
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile paragrafului 3(b)(xii) din Politica Uniformă de Rezolvare a disputelor privind Numele de Domenii (Rules for Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy - UDRP) aprobată de C.. În acelaşi mod, prin notele de şedinţă din data de 06 aprilie 2021 se specifică faptul că cererea a fost formulată în baza aceloraşi reguli.
Dacă părţile sunt cele care stabilesc, de regulă, faptele pe care se întemeiază, respectiv prin care se combat pretenţiile deduse judecăţii, calificarea juridică a acestora aparţine întotdeauna judecătorului, astfel cum rezultă fără putinţă de tăgadă din reglementarea în vigoare. Astfel, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul potrivit normelor de drept ce îi sunt aplicabile, iar potrivit art. art. 22 alin. (4) C. proc. civ., potrivit căruia judecătorul este cel care dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii.
În principiu, revine aşadar judecătorului să identifice, să interpreteze şi să aplice chiar din oficiu normele de drept incidente, în cadrul procesual stabilit prin cererile şi apărările cu care a fost învestit de părţi. Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 9 şi art. 22 C. proc. civ., rezultă că instanţa nu poate depăşi obiectul judecăţii, după cum nu poate schimba cauza pretenţiilor formulate, înţeleasă ca situaţie de fapt care justifică pretenţia, respectiv apărările formulate. Instanţa este însă îndreptăţită să califice juridic corect cererile formulate de părţi (art. 152 C. proc. civ.), respectiv actele şi faptele raportului juridic litigios (art. 22 alin. (4) C. proc. civ.).
Rezultă din dispoziţiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. că instanţa este cea care dă ori restabileşte calificarea juridică exactă a actelor şi faptelor deduse judecăţii, aceasta însemnând nu doar indicarea normei de drept incidentă, ci şi identificarea naturii juridice reale a cererii, a categoriei sau instituţiei juridice aplicabile. De asemenea, în condiţiile art. 152 C. proc. civ., natura juridică a unui act de procedură impropriu calificat este supusă controlului instanţei, după dezbateri contradictorii.
În acest context, Înalta Curte constată că, prin decizia civilă nr. 1118A din 05 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. în primul ciclu procesual, decizie prin care s-a stabilit totodată că acţiunea formulată nu este o veritabilă acţiune în constatare, recurentul-reclamant din prezenta cauză fiind îndreptăţit să formuleze o acţiune directă cu privire la dreptul pretins de a folosi în mod legitim şi netulburat numele de domeniu litigios, în cadrul căreia să fie analizate obiecţiile adversarului şi drepturile pretinse, inclusiv chestiunile de fond soluţionate prin decizia administrativă H. emisă conform Regulamentului ICANN.
Totodată, prin aceeaşi decizie s-a dispus ca, în rejudecare, prima instanţă să procedeze la cercetarea apărărilor ambelor părţi, inclusiv în raport cu cele statuate în decizia H..
Această soluţie, care a fost favorabilă recurentului-reclamant, a stabilit că adevărata finalitate a cererii deduse judecăţii rezultă din împrejurarea că reclamantul din prezenta cauză este îndreptăţit să formuleze o acţiune directă cu privire la dreptul pretins de a folosi în mod legitim şi netulburat numele de domeniu litigios, în cadrul căreia să fie analizate obiecţiile adversarului şi drepturile pretinse, inclusiv chestiunile de fond soluţionate prin decizia administrativă.
Curtea de Apel a înlăturat statuarea tribunalului, potrivit căreia de vreme ce reclamantul nu şi-a calificat acţiunea în mod expres ca o contestaţie la decizia administrativă, ar rezulta că acesta a acceptat respectiva decizie, ceea ce înseamnă că a pierdut dreptul de utilizare a numelui de domeniu, fapt care, la analiza acţiunii în constatare, duce la concluzia că reclamantul nu mai deţine respectivul drept. Dimpotrivă, instanţa de control judiciar a statuat în mod definitiv - şi cu autoritate de lucru judecat pentru parcursul procesual ulterior, astfel cum rezultă din art. 480 alin. (3) C. proc. civ.
Or, instanţa de recurs nu mai poate analiza direct legalitatea hotărârii sub acest aspect, deoarece nefiind atacată cu recurs, aceasta a rămas definitivă conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. ce dispune că sunt definitive hotărârile pronunţate în apel, neatacate cu recurs, iar considerentele acesteia se bucură de autoritate de lucru judecat conform prevederilor art. 430 C. proc. civ.. Această decizie intermediară se bucură aşadar de o veritabilă autoritate de lucru judecat în interiorul procesului de faţă, privit ca ansamblu.
Calificarea acţiunii deduse judecăţii - într-o manieră utilă recurentului-reclamant, de natură a putea produce efecte juridice - fiind aşadar dezlegată definitiv, este inadmisibilă critica îndreptată împotriva deciziei date în noul ciclu procesual, prin care se pune din nou în discuţie o chestiune dezlegată definitiv în primul ciclu procesual.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul critică hotărârea de apel sub aspectul greşitei aplicări şi interpretări a Politicii UDRP (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy - UDRP).
Recurentul a susţinut faptul că instanţa de apel nu a verificat în mod corect cerinţele din art. 4 lit. b) şi lit. c) din Politica UDRP iar cerinţele prevăzute de art. 4 lit. a) din aceleaşi reguli trebuind să fie îndeplinite cumulativ.
Înalta Curte constată că în temeiul art. 4 lit. a) din Politica de Soluţionare Uniformă a Litigiilor cu privire la Numele de Domenii (Uniform Domain Name Dispute Resolution Policy) - Politica UDRP adoptată la data de 24 octombrie 1999 de C., un reclamant poate obţine o decizie favorabilă într-o procedură administrativă în temeiul regulilor politicii UDRP dacă dovedeşte întrunirea cumulativă a următoarelor trei circumstanţe:
(i) numele de domeniu înregistrat de pârât este identic sau similar astfel încât să producă confuzie cu o marcă cu o marcă de fabrică sau de comerţ cu privire la care reclamantul are drepturi.
(ii) pârâtul nu are drepturi sau interese legitime cu privire la numele de domeniu; şi (iii) numele de domeniu a fost înregistrat şi este folosit cu rea-credinţă.
Nedovedirea oricărui element din cele de mai sus conduce la respingerea cererii reclamantului.
Cu privire la prima condiţie prevăzută de paragraful 4 lit. a) din Politica UDRP, recurentul a susţinut că instanţa de apel a făcut o interpretare greşită a normelor legale, motivat de faptul că deşi denumirea domeniului "B." este asemănătoare, respectiv identică cu marca B. trebuie să fie avute în considerare şi alte elemente, precum faptul că marca este doar verbală, fiind înregistrată doar pentru serviciile din clasa G., aspecte care conduc la ideea că un site-specific pentru pasionaţii de câini nu aduce atingere mărcii verbale B..
Critica este nefondată.
În cazul de faţă, conform situaţiei de fapt stabilite de instanţele de fond, intimata-pârâtă a dovedit că deţinea, la data depunerii plângerii administrative din data de 20 decembrie 2018 drepturi asupra mărcii europene individuale verbale B. nr. x depusă la înregistrare la data de 27 octombrie 1999 şi înregistrată pentru produsele şi serviciile din clasele 09 şi 36 conform Clasificării de la G. precum şi asupra mărcii europene individuale verbale B. nr. x depusă la înregistrare la data de 01 martie 2004 pentru produse şi servicii din clasele 9, 14, 21, 25 conform Clasificării de la G.. .
De asemenea, intimata-pârâtă este titulara a mai multor mărci B. sau care conţin denumirea B. înregistrate la nivel european şi internaţional, cu protecţie inclusiv pe teritoriul României.
Chestiunea similarităţii, respectiv a identităţii în scopul regulilor UDRP presupune efectuarea unei comparaţii între numele de domeniu în litigiu şi marca asupra căreia s-a dovedit că există drepturi.
În acest caz numele de domeniu în litigiu "B." înregistrat de către recurentul-reclamant încorporează în totalitate marca B. a intimatei-pârâte iar adăugirea terminaţiei ".ro" corespunzătoare codului de ţară domeniile de nivel superior ("ccTLDs") este irelevantă atunci când este evaluată identitatea/similaritatea dintre o marcă şi un nume de domeniu, aceasta fiind văzută ca o cerinţă standard de înregistrare a unui nume de domeniu, nefiind luată în considerare în cadrul analizei îndeplinirii primului element din cadrul art. 4 lit. a) pct. (i) al Politicii UDRP, după cum a susţinut şi intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată.
Recurentul afirmă că marca intimatei-pârâte este una verbală, iar serviciile pentru care este înregistrată sunt diferite şi nu au legătură cu activitatea reclamantului, pe site-ul căruia nu se vor efectua plăţi şi nu se pot transmite bani către alte persoane. Aceste susţineri sunt nefondate, întrucât textul legal prevede ca o condiţie doar similaritatea sau identitatea dintre numele de domeniu şi marcă fără alte cerinţe suplimentare referitoare la produsele, respectiv serviciile protejate de marcă sau pentru care numele de domeniu este utilizat.
Pentru aceleaşi motive, nu pot fi primite nici susţinerile recurentului-reclamant privind diferenţele dintre siglele sau culorile utilizate pe site-urile celor două părţi, sau cele referitoare la scopul diferit pentru care sunt utilizate cele două site-uri, aceste aspecte fiind, de asemenea, irelevante în comparaţia realizată în baza prevederilor art. 4 lit. a) pct. (i) al Politicii UDRP.
Prin urmare, în acord cu soluţia instanţei de apel, numele de domeniu în litigiu este identic cu marca B. deţinută de către intimata-pârâtă fiind îndeplinită prima condiţie prevăzută de norma mai sus menţionată.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 4 lit. a) pct. ii al Politicii UDRP recurentul-reclamant a susţinut că interesul legitim a fost dovedit în sensul că numele de domeniu a fost ales în amintirea animalului de său de companie ce purta numele "B." şi a fost înregistrat pentru a fi utilizat ca o platformă pentru pasionaţii de câini.
Cu titlu preliminar, se cuvine a fi observat, că instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a concluzionat în sensul dovedirii atât a lipsei interesului legitim cât şi a faptei ilicite imputate recurentului-reclamant constând în înregistrarea cu rea-credinţă a numelui de domeniu, în urma unei efective analize a probatoriului administrat în cauză, după cum reiese din considerentele expuse la fila şase a deciziei recurate.
Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a conchide pe baza acestora asupra situaţiei de fapt, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. În acest sens, analizarea criticilor formulate de recurentul-reclamant cu privire la ultimele două condiţii prevăzute de art. 4 lit. a) pct. (ii) şi (iii) al Politicii UDRP însemnând a se face o nouă apreciere a probaţiunii ceea ce este nepermis prin intermediul recursului, cale prin care se realizează doar un control de legalitate, de aplicare a regulilor de drept, dar şi aceasta în limitele stabilite de legiuitor.
Pornind de la situaţia de fapt stabilită instanţa de apel care a reţinut că şi în contextul în care s-ar accepta existenţa animalului de companie şi a numelui său, aceasta nu ar justifica alegerea numelui de domeniu identic cu marca notorie a intimatei-pârâte în contextul în care avea alte numeroase posibilităţi lingvistice pentru alegerea unei alte denumiri (e.g., ciaoypal.ro, larevedereypal.ro sau chiar B..ro), Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a recunoscut notorietatea mărcii intimatei-pârâte susţinând pe parcursul litigiului, inclusiv în recursul formulat, faptul că B. este un procesor de plăţi la nivel mondial care se bucură de o notorietate pentru serviciile sale financiare.,
În acest context, alegerea numelui de domeniu identic cu marca notorie a intimatei-pârâte nu poate fi considerată o utilizare legitimă şi echitabilă a numelui de domeniu în cauză, deoarece astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, recurentul-reclamant ar fi avut posibilitatea de a alege o altă combinaţie de cuvinte care să aducă un omagiu animalului de companie şi totodată, să nu aducă atingere mărcii notorii deţinută de intimata-pârâtă.
În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie prevăzută de art. 4 lit. a) pct. (iii) al Politicii UDRP, recurentul-reclamant a susţinut că pentru a se reţine reaua-credinţă este necesar să se dovedească una din circumstanţele enumerate la pct. (i)-(iv) din lit. b) art. 4 din Politica UDRP. În acest sens, a susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală deoarece în cauză nu poate fi reţinută incidenţa niciunei circumstanţe enumerate la art. 4 lit. b) din Politica UDRP, instanţa reţinând-reaua credinţă şi intenţia de vânzare a numelui de domeniu în baza unui singur înscris ce atestă faptul că recurentul-reclamant ar fi acceptat să primească întrebări în legătură cu ofertele privind numele de domeniu.
Recurentul-reclamant a mai susţinut şi faptul că nu a încercat să vândă, să închirieze sau să transfere, pentru o contraprestaţie, domeniul în discuţie astfel că prezumţia la care a apelat instanţa de apel este neîntemeiată şi extinde nepermis domeniul de aplicare al art. 4 lit. a) pct. (iii).
Criticile sunt nefondate.
Articolul 4 litera (b) din Politică UDRP prevede că "În sensul paragrafului 4(a)(iii), următoarele circumstanţe, în special, dar fără limitare, dacă panelul consideră că sunt prezente, vor constitui o dovadă a înregistrării şi utilizării unui nume de domeniu cu rea-credinţă (...)."
Astfel, art. 4 litera (b) din Politica UDRP stabileşte o listă de circumstanţe neexhaustive care pot indica faptul că un nume de domeniu a fost înregistrat şi folosit cu rea-credinţă, dar alte circumstanţe pot fi relevante pentru a evalua dacă înregistrarea şi utilizarea unui nume de domeniu este realizată cu rea-credinţă. Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor recurentului-reclamant prin care se arată că instanţa de apel ar fi extins nepermis domeniul de aplicare al art. 4 lit. a) pct. (iii), instanţa de apel nu era ţinută să constate existenţa unei circumstanţe din cele enumerate ci ar fi putut reţine orice altă împrejurare ca fiind o dovadă a relei-credinţe în baza oricăror probe sau prezumţii permise de lege.
Instanţa de apel a reţinut incidenţa art. 4 lit. b) pct. (i) din Politica UDRP, respectiv a intenţiei de comercializare a numelui de domeniu achiziţionat de recurent, în baza probatoriul administrat în cauză, respectiv anunţul de vânzare al numelui de domeniu (B. "may be for sale") şi mesajul din 14 noiembrie 2018, la scurt timp după achiziţionarea numelui de domeniu, mesaj din care rezultă că reclamantul a acceptat să primească întrebări în legătură cu ofertele privind numele de domeniu, considerându-le suficiente şi apte să dovedească reaua-credinţă a recurentului la momentul achiziţionării numelui de domeniu.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant din situaţia de fapt şi a probatoriul administrat în cauză rezultă că numele de domeniu în litigiu a fost înregistrat în scopul vânzării sau transferului său în alt mod, recurentul-reclamant optând să primească oferte de cumpărare la momentul înregistrării numelui de domeniu aspect ce denotă că acesta nu a fost achiziţionat în scopul declarat de către recurentul-reclamant. De asemenea, se constată că acesta este identic cu marca anterioară B. deţinută de intimata-pârâtă, iar recurentul-reclamant, la data achiziţionării numelui de domeniu nu numai că avea cunoştinţă de existenţa mărcii anterioare ci cunoştea şi faptul că aceasta se bucura de un grad înalt de recunoaştere.
Toate aceste aspecte susţin o constatare de înregistrare a numelui de domeniu în litigiu cu rea-credinţă, ce înlătură inclusiv prezumţia unui interes legitim la înregistrarea numelui de domeniu, astfel cum a reţinut în cauză şi instanţa de apel.
În cauză nu este aşadar incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru toate considerentele ce preced recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1614/A din 29 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.