Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să fie obligat pârâtul:
- la plata sumei de 250.000 RON reprezentând prejudiciu (daune morale) cauzat prin fapta ilicită constând în proferarea, în mediul public, a unor afirmaţii jignitoare, menite să aducă atingere imaginii, demnităţii şi onoarei reclamantului;
- eliminarea/ştergerea din mediul online a postărilor publice cu caracter injurios la adresa reclamantului, în conformitate cu dispoziţiile art. 253 C. civ.
- publicarea, pe cheltuiala sa, a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 253 alin. (3) lit. a) C. civ.
- la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Satu Mare
Prin sentinţa civilă nr. 89/D din 30.03.2023, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.; a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 10.000 RON, reprezentând despăgubiri morale; a obligat pârâtul să elimine de pe pagina sa personală de C. cât şi de pe grupul de C. intitulat "Dezbatere publică" toate postările cu caracter denigrator referitoare la reclamant; a obligat pârâtul să asigure publicarea dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti într-un ziar de largă răspândire la nivelul judeţului Satu Mare, o singură dată; a luat act de cererea reclamantului de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea
Prin decizia nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 89/D din 30.03.2023 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime; fără cheltuieli de judecată.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs principal pârâtul B. şi recursul incident reclamantul A..
4.1. Prin recursul principal, recurentul-pârât B. a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.
Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pretinde că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv neasigurarea substituirii şi exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Învederează recurentul că delegaţia de substituire a doamnei avocat D. a vizat doar şedinţa din data de 16 februarie 2023, nu şi şedinţa din 16 martie 2023.
Este cât se poate de evident că, atât avocatul titular E., prin neasigurarea substituirii, cât şi doamna D., prin exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, au golit de conţinut instituţia substituirii, sens în care recurentul face trimitere la Legea nr. 51/1995, Statutul profesiei de avocat şi la prevederile art. 2023 alin. (1) C. civ.
Arată recurentul că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, prin faptul ca actele de procedura au fost depuse de către reclamant (la termentul din data de 16 martie 2023) prin doamna avocat D., care nu a avut calitatea de reprezentant la respectivul termen şi care şi-a exercitat abuziv drepturile procesuale. Prin urmare, nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lor.
Făcând trimitere la prevederile art. 476, art. 478 alin. (2) C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 6 CEDO atunci când a respins proba testimonială (audierea martorilor propuşi prin cererea de apel şi prin întâmpinare), proba cu interogatoriul apelantului A., precum şi solicitarea de a se depune la dosar contractul de asistenţă juridică încheiat între apelantul A. şi doamna avocat D. Ioana.
Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârile instanţelor de fond sunt nemotivate, instanţele limitându-se la a arăta generic ce trebuie să prevadă o hotărâre, fără a răspunde în concret motivelor de apel.
Învederează recurentul că hotărârile instanţelor de fond cuprind motive străine de natura cauzei prin interpretarea greşită a celor expuse de pârât.
Recurentul pretinde că instanţele de fond au analizat în mod greşit speţa dedusă judecăţii în raport cu probele administrate, deoarece ar fi trebuit să constate că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv nu există fapta ilicită, nu există prejudiciu moral şi, pe cale de consecinţă, nu există o legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Cu privire la expresia "extremist", recurentul arată că însuşi reclamantul a recunoscut că are acţiuni si activităţi extremiste (pagina 2 a acţiunii în răspundere civilă delictuală), aceste împrejurări reieşind şi din probele administrate de pârât.
Susţine recurentul că expresia "preş" este o prescurtare, o abreviere personală a cuvântului "preşedinte" iar expresiile "gurile rele spun ca nota de la Bacalaureat este cusuta cu ata alba şi ca miroase a tutun" şi "F." sunt scoase din context de către reclamant cu scopul de a induce în eroare instanţa de judecată.
Referitor la expresia "ce educaţie poate să dea una care şi-a rezolvat toate examenele cu ţigări din G.?" recurentul învederează că a purtat anumite discuţii (în comentariile postării) cu alţi internauţi şi că prin folosirea acestei expresii nu s-a referit strict la reclamantul A., ci la modul general. Pe de altă parte, chiar reclamantul s-a inclus în categoria celor descrişi în articol şi, mergând inclusiv pe o ipotetică afirmaţie personală la adresa reclamantului A., recurentul ar putea evidenţia câteva articole din presa centrală şi locală (Satu Mare) în care este arătat cu numele şi prenumele de A. cum că, într-adevăr, acesta ar fi avut ceva legături în această direcţie.
Este vastă jurisprudenţa CEDO care arată că nimeni nu poate fi sancţionat pentru ceea ce alţii au spus mai înainte, iar recurentul doar a citit, reţinut şi transmis mai departe o ştire aflată din presa centrală, după ce a dat o interpretare proprie dar asemănătoare, în esenţă, cu articolele din presă.
Relativ la expresiile "vagabond", "golan" şi "derbedeu" recurentul susţine că acestea sunt sinonime şi au fost folosite în contextul în care reclamantul A., reprezentant al Parlamentului, ar trebui să fie o balanţă între societate şi cetăţeni, fără preocupări prin care să învrăjbească oamenii între ei şi fără a folosi un limbaj injurios.
Arată recurentul că expresia "parvenit" înseamnă, a ajunge, fără merite deosebite, prin mijloace neoneste sau printr-un concurs favorabil de împrejurări, la o bună situaţie materială, politică şi socială, iar reclamantul a ajuns parlamentar printr-un concurs favorabil de împrejurări, astfel cum reiese din probele aflate la dosar (anexele 8, 10 la întâmpinare).
Recurentul susţine că expresia "Huligan" vizează faptul că reclamantul A. a organizat evenimentul cu convoiul căruţelor denumit "satele unite ale Maramureşului şi Satmarului", unde acesta a tulburat ordinea, liniştea şi morala publică prin această manifestare; expresia "un personaj extrem de toxic" vizează contextul în care a manipulat sute de persoane pentru a participa la acest eveniment extremist ("satele unite ale Maramureşului şi Satmarului"); expresia "un personaj sinistru" are în vedere organizarea evenimentului cu căruţele ("satele unite ale Maramureşului şi Satmarului"), a trezit sentimente de spaimă, de îngrijorare în conştiinţa colectivă a celorlalţi cetăţeni în general şi a celorlalte etnii în special.
Cu privire la expresia "cizma" recurentul susţine că a recunoscut că a fost o greşeală, izolată, de redactare, dată de softul telefonului, pe care a înţeles să o corectez foarte repede. Mai exact, până la data de 05.12.2022, toate expresiile "cizma" invocate de reclamant, au fost corectate cu numele "A.". (anexa 2 a întâmpinării)
Recurentul învederează că în mod greşit nu a avut în vedere instanţa înregistrarea audio privind expresia vulgară a reclamantului, în contextul în care discuţia a avut loc la sediul H. şi s-a discutat despre achitarea cotizaţiei unui membru H. Satu Mare.
Învederează recurentul că reclamantul nu a cerut un drept la replică, iar articolele din presă centrală şi locală la care a făcut referire la anexele 8, 9, 10, 11, 12, 13 şi 14 din întâmpinare şi care au stat la baza multor postări la adresa reclamantului, nu au fost atacate în instanţă de către reclamant.
Motivarea instanţei de fond "rezulta aşadar ca pe fondul afirmaţiilor paratului, in prezent reclamantul a ajuns a fi identificat de opinia publica ca fiind "traficant" aspect care afectează in mod grav demnitatea si imaginea reclamantului creandu-i acestuia evidente prejudicii" trimite, categoric, către articolele din presa centrală din anii precedenţi, în care se poate observa faptul că apelantul reclamant a fost denumit "traficant". În acest sens, recurentul expune articolele de presă la care face referire, precum şi înscrisurile aflate la dosar care ar fi de natură a susţine argumentele părţii.
Relativ la motivarea instanţei de fond "reclamantul ajunge sa fie privit de opinia publica ce nu are aplecare in analiza politica dar care este deschisa unor mesaje ce caracterizează "zona de scandal" " recurentul arată, pe de o parte, că dacă ar fi adevărată această ipoteză, nu i-ar putea fi imputată pârâtului, iar, pe de altă parte, că au fost doar 57 de persoane care au apreciat postările.
Pretinde recurentul că hotărârea instanţei de fond şi a instanţei de apel sunt nemotivate, iar nerespectarea obligaţiei acestor instanţe de a arăta în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea acestora, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile recurentului inclusiv în ceea ce priveşte propunerea martorilor şi a interogatoriului reclamantului, atrag sancţiunea nulităţii hotărârilor.
Cât priveşte cuantumul daunelor morale solicitate, consideră că acesta este nejustificat în cauza, raportat la gradul de "lezare" al valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora şi nu respectă criteriul impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit căruia "despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei".
Libertatea de informare este unul din elementele libertăţii de exprimare, protejată prin art. 10 din CEDO, iar faţă de conţinutul concret al postărilor vizate, aprecieză că afirmaţiile din acestea nu sunt de natură a aduce atingere imaginii, onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului, fiind acţiuni de informare desfăşurate într-un context specific, acela al desfăşurării unor evenimente politice unde limitele criticii sunt mai largi.
În opinia recurentului, o parte din postări merg mai de grabă în zona pamfletului, a textului în proză şi a textului satiric. Postările au fost mai degrabă o descriere într-o manieră mai mult sau mai puţin satirică care au la bază aspecte din activitatea reclamantului, acţiunile lui politice, comportamentul acestuia în unele situaţii. De asemenea, o altă parte a postărilor este consecinţa unei prealabile informări din mediul online (presa centrală şi locală) unde se regăsesc mai multe articole cu adevărat negative la adresa reclamantului.
Prezentări/postări de tipul celor din prezenta speţă, nu este neobişnuită la adresa politicului, iar eventualele păreri critici faţă de calităţile de lider politic sau al unui candidat ori viitor candidat, nu pot constitui temei de fapt al răspunderii civile delictuale cât timp are la bază un sâmbure de adevăr.
Făcând trimitere la cauza Lopes Gomes da Silva c. Portugaliei, hotărârea din 28 sept 2000 şi la cauza Dalban c. României, hotărârea din 28 sept 1999, recurentul arată că publicarea unor articole, ca cele referitoare la activitatea reclamantului nu poate constitui o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, aşa cum impun dispoziţiile art. 998, 999 C. civ., decât dacă viaţa privată a reclamantului ar fi substanţial atinsă.
Astfel, consideră că nu este îndeplinită condiţia de existenţă a faptei ilicite, faţă de împrejurarea că faptele criticate au caracter licit, în considerarea faptului că este incidentă situaţia atipică a exercitării unui drept subiectiv "colectiv", astfel cum este reţinut acesta de către CEDO şi de către jurisprudenţa sa, respectiv dreptul de exprimare şi informare. În egală măsură, nu este îndeplinită condiţia vinovăţiei.
Susţine că reclamantul nu a dovedit -declaraţia martorului pe care acesta l-a propus fiind lipsită de credibilitate- că postările i-au afectat în mod direct şi foarte grav onoarea, demnitatea, imaginea personală şi implicit capitalul politic.
Cu privire la pretinsa legătură de cauzalitate, solicită a se avea în vedere că reclamantul nu a dovedit ce anume prejudicii au produs postările/expresiile incriminate ca fapte pretins ilicite. Astfel, chiar dacă a existat o anumită afectare a stării de spirit a reclamantului în perioada de după apariţia acestor postări, aceasta nu poate fi pusă pe seama conţinutului lor.
4.2. În cuprinsul memoriului de recurs incident, recurentul A. a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., arătând că solicită majorarea cuantumului daunelor morale acordate, respectiv obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 RON reprezentând prejudiciu (daune morale) cauzat prin fapta ilicită constând în proferarea, în mediul public, a unor afirmaţii jignitoare, menite să aducă atingere imaginii demnităţii şi onoarei reclamantului.
Arată recurentul-reclamant că motivele de nelegalitate privesc interpretarea greşită a textului de lege corespunzător situaţiei de fapt şi nemotivarea deciziei atacate.
Instanţa de fond, deşi a admis în parte acţiunea, nu a ţinut cont de întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv de toate înscrisurile şi de proba testimonială administrată în cauză, probe care relevă veridicitatea celor susţinute de reclamant şi gravitatea faptelor pârâtului care, inclusiv după pronunţarea hotărârii, nu se opreşte şi face postări în continuare la adresa apelantului.
Recurentul-reclamant apreciază ca fiind corecte considerentele primei instanţe privind gravitatea afirmaţiilor şi insinuările pârâtului, frecvenţa acestora, cu consecinţe negative în plan moral, sens în care face trimitere şi la declaraţia martorului I..
Cu toate acestea, instanţa de fond a ţinut cont şi de situaţia personală a victimei, reţinând că anumite categorii de persoane, datorită funcţiei sau poziţiei pe care o deţin în societate, trebuie să accepte un grad al criticii mult mai ridicat faţă de alte persoane deoarece se expun în mod inevitabil şi conştient unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor lor.
Apreciază recurentul că aceste împrejurări nu pot fi reţinute în cauză în contextul în care pârâtul publică, în continuare, postări la adresa apelantului, denigratoare şi jignitoare astfel că doar printr-o "pedeapsă" mai aspră va analiza pârâtul consecinţele faptelor sale.
Pretinde recurentul că pârâtul denaturează în mod conştient şi cu evident caracter peiorativ numele reclamantului folosind apelativul "cizmă" - în mod constant şi intenţionat- pentru a-l înjosi pe acesta. Susţine că nu poate fi primit argumentul privind utilizarea cuvântului "preş" ca fiind abrevierea denumirii funcţiei deţinute de către reclamant în H., la fel de injurioase şi de natură să aducă atingere imaginii, demnităţii şi onoarei reclamantului fiind şi afirmaţiile pârâtului în sensul că recurentul ar fi "extremist", "vagabond", "golan", "scandalagiu", "agramat", "derbedeu", "limitat", "parvenit", "huligan".
De asemenea, nu pot fi ignorate nici acuzele lansate la adresa reclamantului referitoare la fraudarea unor examene importante, respectiv comiterea unor infracţiuni fără a aduce vreun minim de dovadă în acest sens, având ca scop denigrarea reclamantului.
În ceea ce priveşte înregistrarea depusă de către pârât în şedinţa din data de 16.03.2023 în faţa instanţei de judecată, menţionează că acea înregistrare este una privată, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de art. 74 C. civ.
În ceea ce priveşte starea de fapt, recurentul-reclamant învederează, în esenţă, că toate postările publice ale pârâtului expuse cu regularitate pe platforma C.- element central al vieţii de zi cu zi-, cu caracter public, afectează în mod grav imaginea recurentului, nefiind altceva decât un atac la persoană depăşind sfera luptei de ideologii politice şi a libertăţii de exprimare.
Învederează recurentul că pârâtul nu are calitatea de "freelancer", astfel cum pretinde, neavând un contract de colaborare cu vreun ziar, post radio sau TV şi nici nu îşi exprimă opinia în mod obiectiv, afirmaţiile pârâtului neavând legătură cu activitatea profesională a reclamantului, ci reprezintă jigniri menite să-l discrediteze pe reclamant afectându-i demnitatea şi onoarea.
Recurentul arată că se impune admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată având în vedere că afirmaţiile denigratoare, jignitoare au caracter recurent fiind postate şi repostate la diferite intervale de timp (16.08.2022, 17.08.2022, 21.08.2022, 23.08.2022, 31.08.2022, 01.09.2022, 02.09.2022, 4.09.2022, 7.09.2022, 21.09.2022, 29.09.2022, 5.10.2022), aspect ce denotă intenţia evidentă de a distruge imaginea şi onoarea reclamantului.
Făcând trimitere la prevederile art. 1357, art. 257, art. 71-art. 73 C. civ., art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurentul-reclamant susţine că este îndeplinită condiţia săvârşirii unei fapte ilicite de către pârât în contextul în care afirmaţiile au caracter calomnios şi defăimător cu privire la persoana reclamantului.
Garanţiile oferite de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt supuse condiţiei ca persoana care face afirmaţiile să fie de bună credinţă, or această ipoteză nu este incidentă în cauză.
În ceea ce priveşte prejudiciul produs, recurentul menţionează că este actual întrucât afirmaţiile pârâtului i-au adus atingere gravă onoarei şi reputaţiei, atingere ce naşte un dubiu asupra probităţii morale şi asupra întregii activităţi a reclamantului supunându-l pe acesta oprobiului public.
Referitor la cuantumul prejudiciului solicitat a fi plătit pentru lezarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei, acesta este unul rezonabil raportat la circumstanţele speţei, sens în care recurentul susţine că prejudiciul se răsfrânge şi asupra familiei reclamantului, motiv pentru care, în mod proporţional, partea vinovată trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat.
5. Apărări formulate în cauză.
Recurentul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul principal prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
În esenţă, recurentul-reclamant a învederat că deşi nu a fost transmisă la dosar o nouă delegaţie de substituire pentru termenul de judecată din data de 16 martie 2023, totuşi, mandatul acordat avocatului substituent a fost validat de reclamant la respectivul termen de judecată, când s-a prezentat personal în sala de judecată. Totodată, învederează că pârâtul nu a suferit nici un prejudiu în contextul expus.
De asemenea, recurentul-reclamant arată că instanţa de apel a respins în mod întemeiat, nefiind utile soluţionării cauzei, probele solicitate la termenul din 8.11.2023.
Pretinde recurentul-reclamant că deşi a fost invocat, prin recursul principal, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în concret, nu se invocă un motiv de nelegalitate.
Recurentul-pârât a formulat întâmpinare la recursul incident prin care a reiterat argumentele din memoriul de recurs principal.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cu prioritate, relativ la solicitarea recurentului-pârât privind suspendarea prezentei cauze, se reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în contextul în care nu s-a probat începerea urmăririi penale pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare în litigiul pendinte.
II.1. Examinând recursul principal al pârâtului B. sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:
Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar şi ca susţinerile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
Analizând susţinerile formulate, se reţine că, deşi formal încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., recurentul a omis să dezvolte critici de nelegalitate derivate din perspectiva acestora, în sensul indicării, punctual, în ce au constat eventualele greşeli de judecată săvârşite de instanţa de apel conform cazurilor de casare invocate, motiv pentru care acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.
Astfel, se observă că recurentul s-a limitat la a reitera parte din criticile expuse în cadrul motivelor de apel care au fost, deja, analizate şi dezlegate de instanţa devolutivă de control judiciar.
Anume, în debutul memoriului de recurs, pârâtul a reluat argumentele din cererea de apel privind exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale şi reprezentarea reclamantului la termenul de judecată din data de 16 martie 2023 prin avocat substituent, deşi nu s-a probat mandatul în acest sens.
Aceste critici au primit dezlegare prin decizia recurată în sensul că nu a existat o încălcare a drepturilor procesuale, justificat de faptul că pârâtul a fost prezent la ambele termene de judecată la care a asigurat substituirea avocatul substituent (16 februarie 2023 şi 16 martie 2023), fără a formula cereri sau critici raportat la asistenţa juridică acordată reclamantului.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că pârâtul nu a indicat modalitatea în care i-a fost afectat dreptul său la apărare de avocatul substituent al reclamantului.
În aceeaşi notă, fără a fi invocate motive concrete de nelegalitate privind prejudicierea propriilor interese de reprezentarea convenţională a reclamantului, sunt şi argumentele recurentului-pârât din recursul principal.
Astfel, recurentul nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, astfel că simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.
Recurentul-pârât a criticat decizia nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023 din perspectiva respingerii probelor solicitate, respectiv proba testimonială şi interogatoriul reclamantului, precum şi a cererii acestuia vizând depunerea contractului de asistenţă juridică încheiat de reclamant şi avocatul ales.
Instanţa de apel s-a pronunţat asupra probelor solicitate de pârât la termenul din 8 noiembrie 2023, sens în care a apreciat că nu se impune depunerea la dosar a contractului de asistenţă juridică care priveşte raporturile dintre avocat şi clientul acestuia întrucât reprezentantul convenţional a depus la dosar dovada mandatului. Totodată, în raport cu teza probatorie invocată, a respins proba cu interogatoriu şi proba testimonială, nefiind utile cauzei.
Prin memoriul de recurs, recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 476 şi art. 478 alin. (2) C. proc. civ. şi a pretins încălcarea art. 6 CEDO de către instanţa de apel.
Or, simpla invocare a unor dispoziţii legale, neînsoţită de o argumentaţie juridică efectivă, menită să combată reţinerile instanţei de apel, nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât omiţând să contrapună dezlegărilor instanţei de apel argumente de nelegalitate, care să poată forma obiectul analizei instanţei de recurs.
Formale sunt şi susţinerile subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care recurentul-pârât pretinde că hotărârea atacată este nemotivată (întrucât instanţa de apel nu ar fi răspuns în concret motivelor de apel), respectiv cuprinde motive străine de natura cauzei.
Aceasta întrucât pe de o parte, recurentul nu a expus motivele de apel care nu ar fi primit dezlegarea instanţei de apel iar, pe de altă parte, înţelege greşit teza motivului de casare invocat (hotărârea cuprinde motive străine) care se referă la caracterul cu totul străin al considerentelor hotărârii de natura pricinii şi nu la maniera în care au fost interpretate apărările uneia dintre părţi, astfel cum, fără temei, pretinde recurentul.
În atare condiţii, se reţine că recurentul nu invocă, punctual, critici privind nerespectarea exigenţelor motivării, astfel cum rezultă ele din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar exprimarea nemulţumirii părţii faţă de hotărârea pronunţată, nu poate fi încadrată în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Nici susţinerile formulate în continuare în cuprinsul memoriului de recurs nu constituie veritabile critici de nelegalitate, apte a fi deduse spre examinare în prezenta cale extraordinară de atac, din moment ce recurentul-pârât se rezumă doar la a invoca dreptul la liberă exprimare (în raport cu jurisprudenţa CEDO) şi la a reitera opinia proprie privind expresiile utilizate urmărind o nouă dezlegare cu privire la situaţia factuală, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel în legătură cu postările acestuia din mediul on-line.
Or, cadrul factual reţinut de instanţa devolutivă de control judiciar, care nu poate face obiectul reevaluării în faţa instanţei de recurs, a stabilit că "fapta ilicită a pârâtului constă în acţiunea de publicare pe grupul de C. creat de acesta şi pe pagina sa de C. a unor expresii şi cuvinte jignitoare la adresa reclamantului".
A afirma, la acest moment procesual, contrariul constituie o nesocotire a limitelor în care instanţa de recurs examinează cauza, exclusiv din perspectiva legalităţii acesteia, iar nu şi cu privire la faptele cauzei, astfel cum decurg din maniera de apreciere a probatoriului administrat, aspecte de temeinicie a căror existenţă şi apreciere aparţin exclusiv instanţelor fondului.
Mai mult, împrejurarea că recurentul-pârât urmăreşte doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu - respectiv a afirmaţiilor cuprinse în articolul în discuţie - pentru ca, ulterior, în raport cu noua situaţie de fapt, să poată fi incidentă o eventuală încălcare a dispoziţiilor de drept material indicate, este confirmată, în mod expres, chiar de acesta, prin memoriul de recurs, atunci când se arată că "instanţa de apel a analizat în mod greşit speţa dedusă judecăţii în raport de probele administrate, deoarece ar fi trebuit să constate că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale."
De asemenea, tot cu ignorarea coordonatelor judecăţii înfăptuite în apel este formulată şi critica privind cuantumul daunelor morale apreciat de recurent ca fiind "nejustificat".
Aceasta întrucât, în faţa instanţei de apel, cuantumul daunelor morale a făcut (doar) obiectul criticilor reclamantului, iar prin respingerea apelurilor nu a fost modificată situaţia juridică a pârâtului (obligat de Tribunalul Satu Mare la plata sumei de 10.000 RON reprezentând despăgubiri morale).
În acest context, prin memoriul de recurs, pârâtul nu a determinat greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În consecinţă, cum recurentul-pârât nu tinde, printr-o argumentaţie juridică propriu-zisă, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simpla readucere în discuţie a unor chestiuni deja tranşate în faza procesuală anterioară, nu este în măsură să permită exercitarea controlului judiciar specific prezentei faze procesuale.
În raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, iar recurentul-pârât a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului, astfel că este incidentă sancţiunea nulităţii căii de atac.
Drept urmare constatându-se că nu au fost formulate motive de nelegalitate, în condiţiile prevăzute de art. 497 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi că nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va constată nul recursul principal declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
II.2. În ce priveşte recursul incident al reclamantului A., art. 491 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."
Potrivit dispoziţiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ. aplicabile şi în cazul recursului "dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".
Cum, în cauză, recursul principal este nul (fiind evaluate motive care nu implică cercetarea fondului) recursul incident va rămâne fără efect, aflându-se într-un raport de dependenţă cu soarta recursului principal, conform dispoziţiilor legale anterior menţionate.
În atare condiţii, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant urmează a fi examinată din perspectiva normei de drept prevăzute la art. 453 alin. (1) C. proc. civ. care prevede următoarele:
"partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", dovada cheltuielilor făcându-se conform dispoziţiilor art. 452 din acelaşi cod.
În dovedirea cererii, recurentul-reclamant a depus la dosar chitanţa seria x nr. x/19.02.2024 privind suma de 7.000 RON "reprezentând onorariu avocat în dosar nr. x/2022-în faţa ÎCCJ".
În cauză, poziţia juridică de parte câştigătoare este determinată de raportul dintre conţinutul obiectului căii de atac şi rezultatul obţinut prin hotărârea de soluţionare a acesteia.
Aşa fiind, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant A. nu îşi găseşte justificare şi, pe cale de consecinţă, va fi respinsă raportat la modul de soluţionare a recursului incident, ce urmează a fi respins ca rămas fără efect, fiind evident că reclamantul nu se află în poziţia părţii care a câştigat procesul, conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce ar fi presupus o modificare a deciziei atacate sub aspectul legalităţii, în sensul pretins de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul principal declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1373-A din 22 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi decizii.
Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantul A..
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.