Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
I Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2022 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanta Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a solicitat obligarea paratei S.C. A. S.R.L. la semnarea Abonamentului de utilizare exploatare a resurselor de apa nr. 393/27.01.2021, precum şi obligarea acesteia la plata de daune constând în contravaloarea valorii abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apa pentru anul 2021.
I.2 Hotărârile care au generat conflictul
I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 202 din 25 ianuarie 2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, instanţa, ţinând seama de dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., a avut în vedere faptul că sediul pârâtei este în Timişoara, str. x, spaţiul nr. 4, biroul nr. 7, jud. Timiş, iar nu în circumscripţia Judecătoriei Cluj-Napoca.
I.2.2. Prin sentinţa civilă nr. 20822 din 03 iulie 2024, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că exclusiv pârâtul poate invoca competenţa teritorială de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ. Or, în cazul de faţă, instanţa Judecătoriei Cluj-Napoca şi-a constatat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei prin încheierea interlocutorie din 16 martie 2023. Ulterior, la al patrulea termen de judecată, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârât prin întâmpinare, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Aşadar, instanţa Judecătoriei Timişoara a apreciat că în mod greşit Judecătoria Cluj-Napoca a pus în discuţie şi a admis excepţia necompetenţei teritoriale la termenul de judecată din 25 ianuarie 2024, această instanţă fiind în mod definitiv învestită cu judecarea litigiului.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă
Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.
Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca a reţinut că în cauza de faţă competentă teritorial este instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâta, în timp ce Judecătoria Timişoara a apreciat că Judecătoria Cluj-Napoca a fost în mod definitiv învestită cu soluţionarea pricinii, întrucât la primul termen de judecată şi-a constatat competenţa, ulterior, la al patrulea termen de judecată, procedând la admiterea excepţiei de necompetenţă teritorială invocate de pârât prin întâmpinare, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Înalta Curte constată că prezentul demers judiciar are ca obiect obligarea pârâtei la semnarea Abonamentului de utilizare exploatare a resurselor de apa nr. 393/27.01.2021, precum şi la plata de daune constând în contravaloarea valorii abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apa pentru anul 2021.
Competenţa teritorială de soluţionarea a acţiunii ce constituie obiect al dosarului de faţă se stabileşte potrivit normelor de drept comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa de la domiciliul pârâtului.
Or, aceste norme sunt norme de competenţă relativă, iar nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
Acest text de lege vizează momentul invocării excepţiei de necompetenţă privată, dar şi consecinţa pentru instanţa sesizată a neinvocării excepţiei în condiţiile stipulate, respectiv aceea a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost învestită.
Aşadar, doar efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilizarea competenţei în favoarea instanţei iniţial sesizate. Însă, dacă excepţia de necompetenţă privată a fost invocată în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., faptul că a fost admisă abia la un termen ulterior nu determină acoperirea necompetenţei instanţei sesizate.
În cauza pendinte se constată că excepţia necompetenţei teritoriale a fost invocată de către pârâta A. S.R.L. prin întâmpinare şi a fost soluţionată la al patrulea termen de judecată.
Or, nu are nicio relevanţă pentru stabilirea competenţei faptul că Judecătoria Cluj-Napoca şi-a reţinut competenţa la primul termen de judecată în loc să statueze asupra excepţiei de necompetenţă deja invocate de pârâtă cu respectarea termenului legal, pentru că, de vreme ce pârâta a invocat necompetenţa în condiţiile stipulate de textul art. 130 alin. (3) C. proc. civ., aceasta nu se mai putea acoperi.
Mai mult, prin soluţionarea la termenele anterioare (primele trei termene de judecată) a cererilor de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al reclamantei, pentru introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. B. S.R.L. ca urmare a transmiterii calităţii procesuale urmare a divizării societăţii pârâte S.C. A. S.R.L., precum şi pentru comunicarea notelor de şedinţă prin care pârâta S.C. A. S.R.L. a reiterat excepţia necompetenţei teritoriale, Judecătoria Cluj-Napoca nu a făcut propriu-zis o judecată, ci a asigurat cadrul procesual necesar pentru exerciţiul corespunzător al drepturilor procesuale cunoscute de lege părţilor, îndeosebi dreptul la apărare şi dreptul la dezbateri contradictorii, în condiţii de regularitate procesuală.
În consecinţă, având în vedere că nesocotirea competenţei a fost invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către pârâtă prin întâmpinare, precum şi faptul că în prezenta speţă operează o competenţă de ordine privată, Înalta Curte reţine că instanţa competentă teritorial a soluţiona cauza se stabileşte potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind instanţa în a cărei rază teritorială îşi are sediul pârâta.
Or, cum sediul pârâtei este în Municipiul Timişoara, str. x, spaţiul nr. 4, biroul nr. 7, jud. Timiş, se observă că revine Judecătoriei Timişoara competenţa teritorială de soluţionare a prezentei cauze.
Aşadar, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2024.