Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia judeţeană Galaţi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia locală Galaţi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a contestat refuzul nejustificat şi nesoluţionarea în termenul legal a cererii sale de emitere a titlului de proprietate cu privire la terenul intravilan de 18.105 mp din Galaţi, str. x, solicitând obligarea pârâtelor la emiterea titlului de proprietate.
2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 356 din 13 februarie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia judeţeană Galaţi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia locală Galaţi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în favoarea Judecătoriei Galaţi.
În motivare, instanţa a reţinut că acţiunea cu care a fost învestită vizează finalizarea procedurii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în urma unor cereri formulate în baza Legii nr. 18/1991, reclamanta contestând nesoluţionarea cererilor sale de emitere a titlului de proprietate cu privire la terenul intravilan de 18.105 mp din Galaţi, str. x.
A apreciat că, în speţă, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pentru obligarea autorităţii la recunoaşterea dreptului pretins, conform art. 5 alin. (2) din acest act normativ, întrucât există o procedură de soluţionare a cererii, în temeiul Legii nr. 18/1991, lege specială, care prevede, la art. 53 alin. (2), competenţa exclusivă a judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, atât în cazul contestării hotărârilor emise de comisie, cât şi în cazul actelor asimilate, constând în refuzul de soluţionare sau nesoluţionarea în termen a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991.
În condiţiile în care, în cauză, necompetenţa este de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., tribunalul a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi, instanţa de la locul situării terenului.
3. Hotărârea Judecătoriei Galaţi, secţia civilă
Învestită prin declinare, Judecătoria Galaţi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 3654 din 18 iulie 2024, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivare, instanţa a constatat că reclamanta şi-a precizat, în mod expres, obiectul şi cauza cererii formulate, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi în faţa instanţei, la termenul de judecată din 27 iunie 2024, arătând că acţiunea sa este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar obiectul priveşte constatarea refuzului nejustificat al pârâtelor de a soluţiona cererea în termen legal şi obligarea acestora la continuarea procedurii administrative.
A invocat dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi (3), art. 8 alin. (1) şi art. 2 din Legea nr. 554/2004 şi a reţinut că, faţă de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei prezintă relevanţă voinţa părţii, care a înţeles să solicite obligarea autorităţilor la îndeplinirea atribuţiilor, prin recursul la dispoziţiile Legii nr. 554/2004, voinţă peste care instanţa nu poate să treacă întrucât constituie însăşi cauza cererii de chemare în judecată.
A mai reţinut că reclamanta a insistat asupra raţionamentului pentru care apreciază că acţiunea sa nu este specifică fondului funciar, învederând că, dacă instanţa ar stabili o altă cauză a judecăţii, ar încălca principiul disponibilităţii.
Instanţa a avut în vedere şi considerentele deciziei nr. 27/9.05.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit cărora argumentul în sensul posibilităţii celui interesat de a cere instanţei obligarea autorităţii la îndeplinirea obligaţiilor legale şi la emiterea unui răspuns, prin recursul la dispoziţiile de drept comun ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu atinge chestiunea soluţionării pe fond a cererii de către instanţă şi nici nu o exclude.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte constată că prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă material a soluţiona pricina, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, raportându-se la dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, precum şi la cele ale art. 80 alin. (1) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată şi faptul că, atât în cazul contestării hotărârilor emise de comisie, cât şi în cazul actelor asimilate, constând în refuzul de soluţionare sau nesoluţionarea în termen a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, acestea sunt de competenţa judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, în timp ce Judecătoria Galaţi a apreciat că revine instanţei de contencios administrativ, respectiv, Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea obiectului şi temeiul de drept ale cererii de chemare în judecată precizate, în mod expres, de către reclamantă.
Înalta Curte are în vedere că litigiul dedus judecăţii este unul născut din aplicarea Legilor fondului funciar, reţinând că obiectul cererii de faţă are legătură cu o procedură de constituire a dreptului de proprietate, respectiv, cu actele şi măsurile care trebuie luate de autorităţile competente în acest scop, conform legilor speciale în materia fondului funciar.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii primei instanţe, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor Comisia judeţeană Galaţi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi Comisia locală Galaţi pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la emiterea titlului de proprietate cu privire la terenul intravilan de 18.105 mp din Galaţi, str. x, contestând refuzul nejustificat şi nesoluţionarea în termenul legal a cererii de emitere a titlului de proprietate, întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Potrivit articolul unic al Legii nr. 263/2022, "Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: (…) 1. La articolul 24, alin. (3) se modifică şi va avea următorul cuprins: (3) Pentru proprietarii actuali ai construcţiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producţie, de fostele asociaţii economice intercooperatiste, de fostele organizaţii şi entităţi ale cooperaţiei de consum ori de alte foste entităţi cooperatiste, indiferent de denumirea acestora, comisia judeţeană de fond funciar va emite, la cerere, titluri de proprietate privind constituirea dreptului de proprietate pentru terenurile aferente acestor construcţii, terenuri având categoria de curţi-construcţii, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) solicitanţii fac dovada proprietăţii asupra construcţiilor;
b) solicitanţii fac dovada înregistrării construcţiei în registrul agricol, cu excepţia persoanelor pentru ale căror construcţii nu există obligaţia legală de înscriere în registrul agricol, precum şi dovada plăţii impozitelor şi taxelor aferente acesteia în conformitate cu prevederile legale;
c) pentru terenul aferent construcţiei nu a fost constituit sau reconstituit dreptul de proprietate în favoarea altei persoane."
Se mai reţine că, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară", text legal din interpretarea căruia rezultă că procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991 exclude aplicarea dispoziţiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ şi soluţionarea cauzei de către o instanţă de contencios administrativ.
Or, persoanele care au solicitat reconstituirea, constituirea, atribuirea sau restituirea terenurilor şi care sunt nemulţumite de hotărârile autorităţilor cu prerogative în aplicarea Legilor fondului funciar şi de celelalte acte ale acestora au posibilitatea de a formula plângere, iar în raport de motivele de fapt ale cererii şi de scopul urmărit prin promovarea acţiunii, acestea conturând limitele învestirii instanţei, limite de care judecătorul este ţinut în virtutea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, Înalta Curte constată că ceea ce se invocă prin acţiunea de faţă este un refuz al soluţionării cererii de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului, în condiţiile Legii nr. 18/1991, cu modificările ulterioare, inclusiv cele aduse prin dispoziţiile Legii nr. 263/2022 mai sus enunţate.
Trebuie subliniat că plângerea reglementată de dispoziţiile art. 53-54 din Legea nr. 18/1991 poate fi exercitată împotriva hotărârilor sau altor operaţiuni juridice a comisiilor de fond funciar, urmărindu-se pe această cale desfiinţarea acestora, modificarea lor sau obligarea comisiilor de fond funciar la efectuarea acestora. Totodată, prin modificările aduse Legii fondului funciar nr. 18/1991 prin Legea nr. 169/1997 a fost lărgită sfera actelor care pot fi atacate cu plângere la judecătorie, intenţia legiuitorului fiind, deci, aceea de a institui, ca regulă, controlul judecătoresc al actelor respective prin această cale de atac a plângerii.
Această regulă, că actele emise de organele cărora le revin atribuţii în cadrul procedurilor de reconstituire/constituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor sunt cenzurabile de către instanţele judecătoreşti pe calea plângerii prevăzute de art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, este întărită de reglementarea expresă a unor situaţii de excepţie în care nu se poate recurge la plângere, ci la dreptul comun.
Împrejurarea că reclamanta a înţeles ca prin cererea sa să invoce în justificarea demersului judiciar şi dispoziţiile Legii nr. 554/2004 nu schimbă obiectul pricinii, astfel cum a fost acesta determinat anterior, în condiţiile în care sesizarea instanţei este raportată exclusiv la conduita acelor autorităţi abilitate prin Legea fondului funciar să dispună reconstituirea/constituirea dreptului, nepermiţând, aşadar, stabilirea competenţei în favoarea tribunalului ca instanţă de contencios administrativ.
Sub aspectul competenţei de soluţionare a cererilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991, art. 53 şi art. 54 din acest act normativ stabilesc că hotărârile comisiei judeţene şi ordinul prefectului asupra contestaţiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului pot fi atacate cu plângere la judecătoria în raza teritorială a căreia este situat terenul, judecătoria fiind, de altfel, conform art. 94 pct. 1 lit. j)3 din C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze toate cererile în materia fondului funciar, cu excepţia celor date prin lege specială în competenţa altor instanţe.
Faţă de aceste dispoziţii legale rezultă că aceleiaşi instanţe îi revine competenţa şi în privinţa judecării cererii prin care se solicită instanţei să dispună direct cu privire la dreptul de proprietate reclamat asupra unui teren în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 18/1991, în condiţiile în care cererea nu a fost soluţionată de către comisiile locală şi judeţeană.
În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Galaţi, secţia civilă, este instanţa competentă material să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.