Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
I.1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secţia civilă, la data de 14 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C. şi a solicitat instanţei de judecată ca pe baza probelor ce vor administra să pronunţe o hotărâre prin care să dispună:
(i) Obligarea în solidar a pârâţilor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate aşa cum au fost ele stabilite prin contractul de arendă nr. x/03.02.2021 (nr. 6381/03.02.2021);
(ii) Obligarea în solidar a pârâţilor la achitarea contravalorii operaţiunilor tehnologice efectuate până la data distrugerii întregii culturi de rapiţă, în cuantum de 177.720,00 RON (3.554.40 RON/ha x 50 ha);
(iii) Obligarea în solidar a pârâţilor la achitarea contravalorii producţiei de rapiţă distrusă, calculată/estimată în raport de producţia medie ponderată la nivelul anilor agricoli 2020-2021 şi 2021-2022, în cuantum de 665.048,00 RON pe care nu a mai putut-o obţine ca urmare a distrugerii;
(iv) Obligarea în solidar a pârâţilor la plata dobânzilor şi daunelor cominatorii, ca efect al neexecutării clauzelor contractuale asumate;
(v) Obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor la plata cheltuielilor aferente cauzei (taxă timbru, onorariu experţi, onorariu avocat, etc).
I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Teleorman, în primă instanţă:
Prin sentinţa civilă nr. 299 din 14 octombrie 2022, Tribunalul Teleorman, secţia civilă a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul C.; a respins acţiunea principală formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii C., astfel cum a fost precizată, ca inadmisibilă.
I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în apel:
Prin decizia civilă nr. 1571A din 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civilă nr. 299 din 14 octombrie 2022, pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C.; a anulat în parte sentinţa apelată cu privire la soluţia dată cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul B.; evocând fondul în aceste limite, a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către pârâtul B.; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 1571A din 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 11 aprilie 2024, sub nr. x/2022, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluţia din 15 aprilie 2024, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ. în ceea ce priveşte cerinţa impusă de lit. d) a aceluiaşi articol, a reţinut că recurenta-reclamantă nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (se susţine încălcarea unor norme de drept material); în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a stabilit că recurenta-reclamantă datorează o taxă de timbru în cuantum de 7.457,44 RON.
II.1. Motivele de recurs:
Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 1349 C. civ., în ceea ce priveşte raţionamentul potrivit căruia aceasta ar fi intenţionat să întărească prin contractul de arendă, înregistrat sub nr. x/03.02.2021 în Registrul Agricol al UAT Roşiori de Vede ca arendaş, fiind înregistrată în Registrul agricol 4, voi. 1, poziţia 014 dreptul legal de preemţiune la vânzare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 17/2014.
Or, recurenta, în calitate de arendaş a terenurilor ce au făcut obiectul contractului de arendă mai sus menţionat, nu putea beneficia de dreptul de preemţiune decât dacă respecta cerinţa prevăzută la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, potrivit căreia "arendaşul care doreşte să cumpere terenul agricol arendat situat în extravilan trebuie să deţină această calitate în temeiul unui contract de arendare valabil încheiat si înregistrat potrivit dispoziţiilor legale cu cel puţin un an înainte de data afişării ofertei de vânzare la sediul primăriei (...)", însă această condiţie nu o putea îndeplini, întrucât înregistrarea contractului la 03 februarie 2021 şi distrugerea culturii de rapiţă, răsărită în proporţie de 50% la data de 18 noiembrie 2021, conform procesului-verbal nr. x/18.11.2021 încheiat de către reprezentanţii Primăriei Municipiului Roşiorii de Vede, în calitate de salariaţi la Compartimentul Agricol.
Prin urmare, neangajarea răspunderii contractuale a intimatului-pârât B. este în totală contradicţie cu prevederile art. 1270 C. civ., potrivit căruia părţile contractante, înţelegând să se refere la contractul de arendă, înregistrat sub nr. x/03.02.2021 în Registrul Agricol al UAT Roşiorii de Vede ca arendaş, fiind înregistrată în Registrul agricol 4, vol. 1, poziţia 014, recurenta-arendasă A. S.R.L. şi arendatorul B. şi-au stabilit drepturile şi obligaţiile reciproce de care sunt ţinuţi să le îndeplinească întocmai, cu bună-credinţă şi în termenii stabiliţi conform forţei obligatorii a contractului.
Or, prin soluţia pronunţată, instanţa de fond nu a analizat cererea de chemare în judecată în ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât B., iar instanţa de apel şi-a fundamentat raţionamentul pe stabilirea unei pretinse intenţii a recurentei-reclamante de natură să valideze o încălcare a condiţiilor legale prevăzute de legiuitor în cuprinsul textului Legii nr. 17/2014.
Totodată, a precizat că recurenta nu putea să exercite vreun drept de preemţiune nici la data afişării anunţului de vânzare la primărie şi nici la data perfectării vânzării-cumpărării între cei doi pârâţi-intimaţi, când a fost autentificat sub nr. x/10.11.2021 de B.N.P. D. contractul de vânzare-cumpărare între cei doi intimaţi-pârâţi, având în vedere încheierea contractului de arendă nr. x/03.02.2021, între recurentă şi intimatul-pârât B..
Admiţând raţionamentul instanţei de apel referitor la regulile de interpretare a contractului în ceea ce priveşte voinţa concordantă a părţilor, aşa cum prevede art. 1266 alin. (1) C. civ. şi art. 7 lit. g) teza finală din contractul de arendă privitoare la o obligaţie asumată contractual, această clauză nu ar putea fi susceptibilă de mai multe înţelesuri.
Or, intimatul-pârât B. nu şi-a îndeplinit această obligaţie şi a declarat în faţa notarului public, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.11.2021 de B.N.P. D., că terenul ce face obiectul transferului dreptului de proprietate a fost vândut liber de orice sarcini.
Pe de altă parte, rolul contractului de arendă este acela de a reglementa voinţa părţilor care trebuie să se supună regulilor stabilite de C. civ. privitoare la bunurile care pot fi arendate, în înţelesul prevăzut art. 1836 C. civ., la dreptul de preempţiune al arendaşului (recurenta din prezenta cauză) în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, dispoziţii care nu erau aplicabile la data de 18 noiembrie 2021, astfel că intimatul-pârât trebuia să respecte dreptul arendaşului, cel puţin pe perioada anului agricol în curs (2021-2022).
Potrivit situaţiei de fapt, a fost preluat în folosinţă prin arendă un teren pe care era în exploataţie o cultură de grâu la data de 03 februarie 2021 (potrivit înţelegerii cu fostul arendaş E. S.R.L. şi intimatul B.) pe care recurenta a întreţinut-o (efectuând lucrări specifice de erbicidare), a recoltat-o şi a plătit arenda şi contravaloarea lucrărilor realizate de celălalt arendaş (arat, discuit, semănat, sămânţa, prima erbicidare etc), beneficiul propriu urmând a fi realizat din cultura de rapiţă pe care a înfiinţat-o la sfârşitul lunii septembrie 2021 (la rândul său a presupus arat, discuit, achiziţie sămânţă, semănat, erbicidat, tratamente împotriva dăunătorilor) şi de care a fost prejudiciat prin distrugere de către celălalt intimat-pârât C..
A mai precizat că contravaloarea cheltuielilor realizate cu privire la cultura de rapiţâ (arat, discuit, achiziţie sămânţă, semănat, erbicidat, tratamente împotriva dăunătorilor), cheltuieli pe care nu le poate recupera decât de la intimaţii-pârâţi, proporţional cu contribuţia fiecăruia la realizarea prejudiciului, aspect pe care niciuna dintre instanţe nu l-a avut în vedere.
Instanţa de apel în mod confuz, la vânzarea bunului arendat, a pus pe picior de egalitate dreptul de preemţiune al arendaşului şi dreptul de folosinţă al arendaşului asupra terenului în raport de noul proprietar, însă, în speţă, poate fi vorba de drept de preemţiune al recurentei privitor la vânzarea terenului extravilan aparţinând intimatului-pârât B., în ceea ce priveşte dreptul de folosinţă al recurentei, dreptul de exploatare a terenului fiind un drept real recunoscut până la data de 18 noiembrie 2021, când a fost invalidat prin violenţă.
Faţă de neexecutarea obligaţiilor asumate prin contractul de arendă şi prejudiciul general produs, recurenta-reclamantă a apreciat că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 1530-1548 C. civ. cu privire la răspunderea contractuală a intimatului-pârât B., în sensul executării în echivalent a cheltuielilor realizate cu înfiinţarea culturii de rapiţă în anul agricol 2021-2022.
În ceea ce îl priveşte pe intimatul-pârât C., a precizat că acesta, achiziţionând terenul în calitate de peremptor de rang IV, în condiţiile art. 4 alin. (1) lit. d), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 17/2014, trebuia să desfăşoare activităţi agricole, însă a arendat terenul achiziţionat şi a instigat arendaşul să distrugă cultura de rapiţă înfiinţată în anul agricol 2021-2022.
În acord cu instanţa de apel în legătură cu aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1811 lit. a) şi 1813 C. civ., a menţionat că nu trebuie omis faptul că la data încheierii în formă scrisă a contractului de arendă, înregistrat sub nr. x/03.02.2021 în Registrul Agricol al UAT Roşiori de Vede ca arendaş, fiind înregistrată în Registrul agricol 4, vol. 1, poziţia 014 dreptul legal de preemţiune la vânzare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 17/2014, terenul ce făcea obiectul exploataţiei agricole nu era înregistrat în cartea funciară a UAT Roşiori de Vede, dar erau respectate condiţiile ad validitatem prevăzute de Legea nr. 17/2014 şi art. 6 alin. (5)3 din Normele Tehnice privind modul de completare a Registrului Agricol pentru perioada 2020-2024, aprobate prin Ordinul nr. 25/1382/37/1642/14297/746/2020.
Raportându-se la dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) din O.G. nr. 28/2008 din care rezultă că registrul agricol constituie documentul oficial de evidenţă primară unitară, în care se înscriu date cu privire la gospodăriile populaţiei şi la societăţile/asociaţiile agricole, precum şi la orice alte persone fizice şi/sau juridice care au teren în proprietate/folosinţă şi/sau animale, recurenta-reclamantă a precizat că intimatul-pârât C., nesocotind informaţiile consemnate în Registrul Agricol 4, vol. 1 al Primăriei municipiului Roşiori de Vede şi sfidând regulile de conduit pe care legea sau obiceiul locului le impune, a acţionat cu rea-credinţă şi a distrus cultura de rapiţă formată de către apelantă, ca arendaş.
A precizat că atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât C. este fundamentată pe obligaţia legală de nu aduce atingere drepturilor şi intereselor altor persoane, în speţă recurentei A. S.R.L., conform art. 1353 C. civ., în caz contrar fiind un abuz de drept.
Ilicitul acţiunilor pârâtului intimat C. rezidă din exercitarea cu rea-credinţă a dreptului de dispoziţie, dobândit în urma achiziţionării imobilului teren în suprafaţă de 50 ha, aflat în extravilanul localitatea Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.11.2021 de B.N.P. D..
Distrugerea culturii de rapiţă, ca faptă ilicită, a fost constată prin Procesul-verbal nr. x/18.11.2021 de către reprezentanţii Compartimentului Agricol din cadrul Primăriei Municipiului Roşiori de Vede, anexat cererii introductive.
Astfel, a considerat că vinovăţia ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale şi/sau contractuale, conform art. 16 alin. (2) şi art. 1357 C. civ. există şi se impune a fi analizată sub două aspecte: pe de o parte, prin eventuala neîncunoştiinţare cu intenţie/rea-credinţă a cumpărătorului C. de întinderea obligaţiilor asumate prin contractul de arendă nr. x/03.02.2021 (nr. 6381/03.02.2021) de către intimatul-pârât B., precum şi neaducerea la cunoştinţa notarului public de existenţa acestui contract de arendă, îî atrage acestuia răspunderea civilă contractuală.
Pe de altă parte, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 1349 C. civ. şi prin distrugerea cu intenţie directă a culturii de rapiţă înfiinţată de apelanta-reclamantă în anul agricol 2021-2022 de către intimatul-pârât C., fără o prealabilă şi justă despăgubire, în conformitate cu reglementările C. civ. şi a Legii nr. 17/2014, atrage răspunderea civilă delictuală a acestuia.
II.2. Apărările formulate în cauză:
La data de 13 mai 2024, prin poştă, în termen legal, intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepţia nulităţii, în raport art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., a arătat că recursul nu este fundamentat pe niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi reprezintă o reiterare a argumentelor prezentate pe parcursul celor 2 etape procesuale cu ocazia susţinerii temeiniciei pretenţiilor formulate prin cererea de chemare în judecată, aspect care vizează fondul litigiului şi nu constituie o critică de nelegalitate a deciziei atacate.
Recursul este nul şi în ipoteza în care recurenta-reclamantă ar fi indicat vreunul dintre motivele de casare la care se referă art. 488 C. proc. civ., întrucât recursul nu se poate limita la simpla indicare a acestor dispoziţii legale, ci este obligatorie încadrarea criticilor aduse hotărârii într-unul din motivele prevăzute de acest articol şi, subsecvent, dezvoltarea lor prin indicarea greşelilor instanţei a cărei hotărâre se atacă, a argumentelor, atât în fapt, cât şi în drept, precum şi a probelor pe care se întemeiază.
Chiar şi în încercarea de a identifica un eventual motiv de casare ce ar rezulta din economia criticilor formulate de recurentă, nu se poate susţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în contextul în care soluţia respingerii cererii de chemare în judecată formulată împotriva intimatului-pârât, ca inadmisibilă, nu ar putea reprezenta decât o consecinţă a aplicării greşite a normelor de drept procesual şi nicidecum, a celor de drept material.
De asemenea, a considerat că nu ar putea fi primite nici eventualele susţineri ale recurentei referitoare la faptul că motivul de casare a deciziei ar fi cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de vreme ce nu a criticat decizia recurată sub aspectul încălcării normelor de drept procesual prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în privinţa intimatului-pârât, ci, prin cererea de recurs, aceasta doar tratează anumite aspecte legate de fondul pretenţiilor deduse judecăţii în raport de care a apreciat că cererea introductivă de instanţa ar fi întemeiată, susţinându-se că ar fi îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât şi a vânzătorului acestuia.
Aşadar, criticile formulate prin cererea de recurs reprezintă în realitate critici de netemeinicie sau simple nemulţumiri ale recurentei cu privire la respingerea pretenţiilor formulate şi nu motive de recurs, iar neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. echivalează cu nemotivarca recursului, ceea ce impune sancţiunea nulităţii acestuia, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pe fondul recursului, a arătat că în mod corect prima instanţa a dispus admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în privinţa intimatului-pârât, ţinând cont că pretenţiile deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată îşi au temeiul în pretinsul contract de arendare ce ar fi fost incheiat între recurentă şi intimatul B., iar dispoziţiile art. 1350 alin. (3) C. civ. nu fac decât să reia un principiu fundamental al dreptului civil, respectiv acela că răspunderea civilă delictuală reprezintă cadrul comun al oricărei forme de răspundere, iar, atunci când sunt incidente alte forme de răspundere, precum răspunderea civilă contractuală, faţă de caracterul special al acesteia, regimul juridic al răspunderii urmează să fie guvernate de regulile respectivei forme specifice de răspundere.
De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de apel, în soluţionarea prezentei cauze, că un motiv în plus faţă de aspectele reţinute prin sentinţa apelată în privinţa temeiniciei excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecata este reprezentat de faptul că o eventuală inpozabilitate a contractului de arendare nu conduce la concluzia admisibilităţii unei acţiuni în răspundere civilă delictuală împotriva dobânditorului.
La data de 22 mai 2024, prin poştă electronică, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal, pe cale de excepţie, nulitatea recursului din perspectiva dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Cu privire la excepţia nulităţii recursului, a susţinut că din indicarea temeiului de drept şi a motivelor de fapt nu rezultă în care motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ. se încadrează cererea de recurs şi nici nu a indicat vreun motivde ordine publică.
Or, simpla enunţare a prevederilor art. 488 C. proc. civ. nu constituie îndeplinirea obligaţiei de motivare limitativă impusă de motivele de casare prevăzute de acest text legal.
De asemenea, a solicitat ca instanţa de recurs să verifice dacă obligaţia plăţii taxei de timbru este îndeplinită pentru fiecare dintre cele 5 capete ale cererii de chemare în judecată.
Pe fondul recursului, a arătat că prin cererea introductivă s-au formulat pretenţii împotriva ambilor intimaţi-pârâţi, în baza unei răspunderi civile delictuale, iar prin cererea de recurs s-au făcut aprecieri asupra obiectului acţiunii fiind nuanţată o modificată a acestuia, însă o atare modificare este inadmisibilă în calea de atac a recursului.
A susţinut că instanţa de apel, în baza probelor analizate, a reţinut vicii ale relaţiei contractuale dintre intimatul-pârât B. şi recurentă, precum şi indicii ale "colaborării" dintre E. S.R.L. şi A. S.R.L. cu scopul de a prejudicia pe B., iar pretinsa culpă despre care face vorbire recurenta-reclamantă, în ce priveşte modul de transfer al proprietăţii nu este cea generatoare de pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată şi, în special, prin cererea precizatoare.
După cum s-a relevat în motivarea cererii de recurs, reclamanta avea cunoştinţă de intenţia de a se vinde acest teren, cu mult timp anterior presupuselor lucrări, chiar reclamanta fiind cea care a făcut o ofertă, care nu s-a mai concretizat datorită caracterului său derizoriu.
A menţionat că nu există probe în legătură cu persoana care a făcut lucrări agricole (însămânţări) ori cu valoarea lucrărilor de execuţie, cererea formulată de reclamantă fiind contrazisă de situaţia relatată de aceasta, reprezentând o încercare de îmbogăţire fără just temei, de vreme ce prejudiciul nu a fost probat şi nici culpa pentru fiecare dintre intimaţi.
Nu poate fi acceptată o expertiză, în lipsa unor documente financiar contabile şi a datei certe a amplasamentului, acţiunea fiind nefondată şi pentru faptul că reclamanta solicită atât plata presupuselor lucrări, dar şi la plata producţiei totale.
A precizat că valoarea producţiei totale nu reprezintă profitul arendaşului, întrucât din valoarea totală se scad toate lucrările, costurile indirecte şi valoarea materialelor, iar contractul de arendă nr. 1 din 03 februarie 2021, invocat de apelanta-reclamantă, a fost încheiat cu încălcarea legii şi a normelor de buna conduită comercială, prin constrângere, cu inducerea în eroare şi prin frauda legii.
I.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dispoziţiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 14 ianuarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicare şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 mai 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului declarat în cauză la data de 08 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând, cu prioritate, excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu, care primează celei a nulităţii recursului, invocate de intimaţii-pârâţi C. şi B., în condiţiile art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, termenul de 30 de zile aferent exercitării căii extraordinare de atac a recursului, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., începând să curgă de la data comunicării hotărârii.
Procedând la calcularea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, respectiv 15 februarie 2024, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul curţii de apel, în care reclamanta avea posibilitatea, potrivit legii, să declare recurs, se constată că acesta s-a împlinit la data de 17 martie 2024, într-o zi nelucrătoare, duminică, prelungindu-se până la data de 18 martie 2024, prima zi lucrătoare imediat următoare, conform art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind ultima zi în care reclamantul putea depune, în una din modalităţile prevăzute de lege, recursul împotriva deciziei civile nr. 1571A din 23 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Cum recurenta-reclamantă a declarat recurs la data de 25 martie 2024, conform ştampilei oficiului poştal aplicate pe plicul în care cererea de recurs a fost transmisă instanţei, aflat la dosarul de recurs, Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei, ipoteze ce nu se verifică în speţă.
Întrucât normele care reglementează căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt imperative, de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze, reiese că nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.
Recurenta-reclamantă nu a formulat cerere de repunere în termen şi nici nu a invocat vreo împrejurare care să o fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita calea de atac în intervalul prevăzut de lege.
Reţinând caracterul dirimant al excepţiei tardivităţii a cărei incidenţă împiedică cercetarea fondului motivelor de recurs, faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 485 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1571A din 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Cât priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-pârât B. pentru etapa procesuală a recursului, procedând la analiza culpei procesuale a recurentei-reclamante împotriva căreia s-a formulat cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată, în condiţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă A. S.R.L., ca urmare a soluţiei de respingere a recursului, ca tardiv, ce se va pronunţa în cauză, este partea care a pierdut procesul în recurs, astfel că, în privinţa acestei recurente, solicitarea intimatului-pârât de obligare la cheltuieli de judecată în recurs, este fondată.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, către intimatul-pârât B., reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei nr. x din 15 mai 2024, aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1571A din 23 noiembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON, către intimatul-pârât B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 octombrie 2024.