Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârile a căror revizuire se solicită
1.1. Prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Năvodari, inculpaţii A., B., C., D., E. şi F. şi de petenta S.C. G. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2008; a extins efectele apelurilor declarate de inculpatele C., H., E. şi F. şi în privinţa inculpatei I.; a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, instanţa de apel a indicat soluţia cu privire la fiecare infracţiune şi fiecare dintre inculpaţii trimişi în judecată în cauză, după distincţiile din dispozitiv.
Totodată, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea mai multor înscrisuri, printre care şi dispoziţia nr. 3694 din 05 noiembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Constanţa (în parte).
S-a constatat că terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate, prin încheierile nr. 21282/07.06.2006 si nr. 20992/07.06.2006 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, în favoarea Municipiului Constanţa, aparţin domeniului public al Statului Român, urmând ca Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.
În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 256 şi la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor, în sensul revenirii mai multor terenuri în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa, printre care şi terenul intravilan, în suprafaţă de 440,12 mp, lot x, situat în Constanţa, Zona J., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x.
S-a dispus ca Ministerul Finanţelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, şi Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanţa să întreprindă, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară.
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă, având în vedere soluţiile pronunţate în latura penală a cauzei, a desfiinţat în parte dispoziţia nr. 3694 din 05 noiembrie 2002 emisă de primarul Municipiului Constanţa, corespunzător menţiunilor necorespunzătoare adevărului pe care le conţine.
În privinţa terenurilor sechestrate în faza de urmărire penală, acestea urmează a reintra în domeniul public al statului sau, după caz, în domeniul public ori privat al Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Constanţa, în măsura în care ieşirea lor din acest domeniu a fost urmarea infracţiunilor săvârşite de inculpaţii cercetaţi în respectiva cauză.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că în privinţa acestora nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la confiscarea specială, ci cele referitoare la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prevăzută de art. 256 şi art. 25 alin. (3) C. proc. pen.
Prin urmare, instanţa de apel a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii pentru aceste terenuri, cu privire la care a menţinut măsura sechestrului instituită în faza de urmărire penală, printre aceste imobile regăsindu-se şi terenul intravilan în suprafaţă de 440,12 mp, lot x, situat în Constanţa, Zona J., intabulat în CF nr. x, cu număr cadastral x.
Referitor la terenurile cu privire la care s-a intabulat dreptul de proprietate prin încheierile nr. 21282 din 07 iunie 2006 şi nr. 20992 din 07 iunie 2006 ale Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, în favoarea Municipiului Constanţa, constatând că acestea aparţin domeniului public al Statului Român, instanţa de apel a dispus ca Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant, să facă demersurile necesare pentru a intra în posesia acestor bunuri imobile.
Totodată, a dispus ca Ministerul Finanţelor, în calitate de reprezentant al Statului Român, şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa să întreprindă, în condiţiile legii civile, demersurile necesare pentru a intra în posesia bunurilor în privinţa cărora s-a restabilit situaţia anterioară.
1.2. Prin decizia penală nr. 56/A/18.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul K. împotriva executării deciziei penale nr. 32/A/07.02.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2008.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reţinut că, prin cererea formulată, contestatorul K. a solicitat lămurirea deciziei penale nr. 32/A/07.02.2019 a aceleiaşi instanţe, în sensul de a se constata că dispoziţia din cuprinsul acestei hotărâri, de restabilire a situaţiei anterioare, nu vizează terenul identificat în cuprinsul cererii, întrucât, la data pronunţării respectivei hotărâri, imobilul nu se mai află în proprietatea persoanei căreia pe numele cărora a fost sechestrat, ci în proprietatea sa.
A reţinut că terenul intravilan în suprafaţă de 440,12 mp, lot x, situat în Constanţa, zona J., intabulat în CF nr. x, cu nr. cadastral x (CF nou 216529, CAD 188/3), face parte din terenul în suprafaţă totală de 3.528 mp atribuit, prin dispoziţia de primar nr. 3694 din 05 noiembrie 2002 (poziţia 10), îndreptată prin dispoziţia de primar nr. 3776 din 15 noiembrie 2002, notificatorului L., care, ulterior, 1-a înstrăinat inculpatei M. în baza contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. x din 29 ianuarie 2003 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. şi O..
La rândul său, după ce a procedat la lotizarea imobilului în suprafaţă totală de 3.528 mp (prin actul de lotizare autentificat sub nr. x din 07 iulie 2003 de acelaşi biroul notarial), inculpata M. a vândut lotul x, în suprafaţă de 440,12 mp, cu nr. cadastral x, numitului K., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 17 decembrie 2003 de Biroul Notarilor Publici Asociaţi N. şi O..
A mai reţinut şi că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de intimata Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Constanţa, acest teren face parte din domeniul public al municipiului Constanţa, fiind inventariat în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 904/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Constanţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Constanţa, capitolul Zona agrement-club nautic (teren în suprafaţă de 8,4 ha, zona J.).
Totodată, a constatat şi că, potrivit art. 136 din Constituţia României şi art. 861 C. civ., bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, ceea ce înseamnă că acestea nu pot fi înstrăinate, respectiv restituite prin dispoziţie de primar, fiind scoase din circuitul civil general, că titularul dreptului (statul sau unităţile administrativ-teritoriale) le poate revendica oricând şi că nu pot fi urmărite de creditorii acestuia. Ca urmare, eventualii cumpărători nu pot opune titularului dreptului de proprietate publică buna lor credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Drept urmare, a constatat că, fiind vorba despre un bun aflat în domeniul public al Unităţii Administrativ Teritoriale a municipiului Constanţa, nu există nicio nelămurire cu privire la terenul în litigiu, pentru care, prin decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curţi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor cercetate, precum şi că există obligaţia instituţiilor statului de a întreprinde demersuri pentru a reintra în posesie.
A mai reţinut, totodată, inclusiv aspectul că la momentul instituirii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a sechestrului asigurător, prin ordonanţa nr. 29/P/2005, terenul figura în cartea funciară a municipiului Constanţa în proprietatea inculpatei M., iar nu a numitului K..
Or, pentru a fi opozabil terţilor (inclusiv organelor de urmărire penală), astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. d) şi art. 21 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, dreptul de proprietate al numitului K. asupra terenului în discuţie ar fi trebuit să fie înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa în cel mai scurt timp după perfectarea contractului de vânzare-cumpărare cu inculpata M., ceea ce nu s-a întâmplat, ipoteză în care intervine sancţiunea inopozabilităţii faţă de terţi.
În consecinţă, a stabilit şi că, întrucât nu şi-a respectat obligaţia de a-şi înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară în scopul asigurării opozabilităţii faţă de terţi, contestatorul K. nu poate, pe calea contestaţiei la executare, să invoce propria culpă sub acest aspect, cu scopul de a obţine ridicarea sechestrului asigurător legal instituit, în privinţa sa fiind incident principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
2. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în data de 25.09.2024, revizuentul K. a solicitat revizuirea laturii civile a deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, respectiv a deciziei penale nr. 56/A din 18 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, invocând în drept, incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, acesta a arătat că prin cea dintâi decizie penală s-a dispus condamnarea mai multor funcţionari publici din cadrul Primăriei Constanţa pentru restituirea unor terenuri cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 10/2001.
Arată că unul dintre terenuri, în suprafaţă de 440 mp, situat în Mamaia, a ajuns în proprietatea sa, fiind dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.12.2003 de notar public N..
Susţine că, printr-o inexplicabilă neglijenţă a notarului public, contractul de vânzare cumpărare nu a fost înscris în cartea funciară, deşi prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 stabileau această obligaţie.
Drept urmare, neînscrierea contractului de vânzare-cumpărare în cartea funciară a determinat ca sechestrul instituit de către DNA, prin ordonanţa nr. 29/2008, asupra mai multor terenuri, să îl cuprindă şi pe acesta.
Menţionează că după ce a aflat că nu s-a procedat la înscrierea contractului său de vânzare-cumpărare în cartea funciară a efectuat demersuri în acest scop, sens în care, prin decizia nr. 247/03.04.2012 a Tribunalului Constanţa, OCPI Constanţa a fost obligat să înscrie contractul de vânzare-cumpărare în cartea funciară chiar şi în condiţiile existenţei sechestrului, lucru care s-a realizat.
Invocând buna-credinţă şi calitatea de proprietar al terenului, arată că a formulat contestaţie la executare, pentru lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 32/A/07.02.2019 a instanţei supreme, solicitând scoaterea terenului de sub sechestru, contestaţie respinsă prin decizia penală nr. 56/A/18.02.2021 a aceleiaşi instanţe, reţinându-se că terenul face parte din domeniul public al Municipiului Constanţa, fiind inventariat ca atare prin Anexa nr. 2 la H.G. nr. 904/2002, deşi pe parcursul procesului penal toate probele administrate duceau la concluzia că terenul a aparţinut domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale.
Arată că urmare a pronunţării celei din urmă decizii penale, intimata UAT Constanţa a formulat o acţiune în revendicare a terenului, cauza formând obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Constanţa.
Judecătoria Constanţa a admis, prin sentinţa nr. 7310/28.06.2024, acţiunea în revendicare, preluând în motivare considerentele deciziei penale nr. 56/A/18.02.2021 a Înaltei Curţi.
În dezvoltarea motivului de revizuire invocat, revizuentul invocă, drept înscrisuri noi, încheierea nr. 224499/22.08.2024 emisă de OCPI Constanţa, respectiv răspunsul Primăriei Constanţa la cererea revizuentului nr. 161020/21.08.2024 (în legătură cu care arată că a fost preluat de pe site-ul primăriei), de comunicare a categoriei de folosinţă a terenului.
Deşi necomunicat, afirmă că în răspunsul Primăriei Constanţa se menţionează că terenul este afectat de un plan urbanistic zonal, aprobat prin HCL nr. 121/2013.
Arată, aşadar, că răspunsul preluat de pe site-ul primăriei este cel de-al doilea înscris doveditor nou, pe care se întemeiază cererea de revizuire.
Menţionează, totodată, că, potrivit HCL nr. 121/2013, pe teren se poate construi, regimul de înălţime fiind de parter şi 4 etaje, cu destinaţia de hotel sau de apartamente.
Precizează că nici această împrejurare, în sensul că pe teren se poate construi, conform HCL nr. 121/2013, nu a fost cunoscută de către Înalta Curte atunci când a pronunţat decizia nr. 56/A/2021.
Mai mult, intimata a ascuns instanţei supreme împrejurarea că terenul este afectat de un plan urbanistic zonal, ce prevede o posibilitatea edificării unei construcţii cu regim de înălţime parter şi 4 etaje.
Este evident că dacă terenul ar fi fost inventariat ca domeniu public, prin Anexa nr. 2 la H.G. nr. 904/2002, atunci terenul nu mai putea fi afectat de un plan urbanistic zonal, care să permită construcţiile civile şi nici categoria de folosinţă nu ar fi putut să fie cea de "curţi-construcţii".
Ascunderea acestei împrejurări a fost deliberată şi denotă reaua-credinţă a autorităţii locale în formulatea apărărilor, din moment ce nu se poate afirma că autoritatea locala nu a cunoscut că terenul este afectat de un PUZ care permite construirea unui bloc.
Terenul nu poate aparţine domeniului public al primăriei şi în acelaşi timp să fie aprobat şi un PUZ care să permită construirea unui bloc.
Susţinerea că terenul aparţine domeniului public denotă fie reaua-credinţă a intimatei, fie necunoaşterea actelor interne din cadrul primăriei.
Dacă cele două înscrisuri noi ar fi fost cunoscute de către instanţa supremă atunci când a pronunţat decizia nr. 56/A/2021, consideră că nu s-ar mai fi ajuns la concluzia că terenul aparţine domeniului public al primăriei.
Aceasta, întrucât, dacă terenul ar fi aparţinut domeniului public, Consiliul Local Constanţa nu putea să aprobe un plan urbanistic zonal care să permită construirea unui bloc sau hotel pe teren, iar, mai mult, nu putea să-l atribuie în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Arată revizuentul şi că, prin decizia nr. 56/A/2021, Înalta Curte a analizat inclusiv ipoteza în care terenul nu aparţine domeniului public, aspect care arată că instanţa supremă nu era convinsă, la momentul analizării materialului probator, că terenul aparţine domeniului public.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în acţiunea în revendicare de pe rolul Judecătoriei Constanţa ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, răspunzând la interogatoriu, intimata afirmă că în arhiva primăriei nu au fost găsite schiţe anexă la H.G. nr. 904/2002 de inventariere a domeniului public.
Drept urmare, dacă nu există schiţe anexă la H.G. nr. 904/2002 nu putea ajunge la concluzia că terenul aparţine domeniului public.
Mai arată şi că HCL nr. 121/2013 de aprobate PUZ Mamaia, se referă nu numai la terenul în litigiu, ci la întreaga staţiune Mamaia.
Din toate probele administrate în dosarul penal nr. x/2008, rezultă că terenul a aparţinut domeniului privat al primăriei, iar nu domeniului public.
Mai mult, niciodată UAT Municipiul Constanţa nu a susţinut pe parcursul procesului penal că terenul ar face parte din domeniul public al primăriei, o asemenea împrejurare fiind relatată pentru prima oară prin întâmpinare în contestaţia la executare formulată de revizuent.
UAT Municipiul Constanţa nu a făcut până în prezent niciun demers pentru revocarea parţială a HCL nr. 121/2013, având în vedere că, în opinia ei, o mare parte din domeniul public a fost afectat de această hotărâre.
Arată şi că HCL nr. 121/2013 pentru aprobarea PUZ Mamaia nu a fost un PUZ nou, ci a modificat HCL nr. 285/2007, care, de asemenea, prevedea posibilitatea edificării unui bloc pe teren.
Deci, dacă HCL nr. 285/2007 prevedea că pe teren se putea construi un bloc, apare clar împrejurarea că menţionarea în cartea funciară, cu ocazia intabulării, din anul 2012, a categoriei de folosinţă "folosinţă nedeterminată", a fost făcută din eroare.
Mai mult, Prefectura, ca organ cu atribuţii în verificarea legalităţii actelor emise de consiliile locale, nu a atacat HCL nr. 121/2013 pe considerentul că permite realizarea de construcţii, blocuri şi apartamente pe domeniul public al municipiului.
Arată că această pasivitate reprezintă o nouă dovadă că terenul nu aparţine domeniului public, ci domeniului privat, iar HCL nr. 121/2013 este pefect legală.
Mai mult însă decât înscrisurile existente în dosarul penal, noile înscrisuri invocate creează certitudinea că terenul a aparţinut domeniului privat anterior atribuirii acestuia în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Înscrisurile noi nu fac decât să completeze probele administrate în dosarul de fond, din care rezultă că terenul făcea parte din domeniul privat al municipiului Constanţa.
Astfel, în faţa instanţei de fond, Curtea de Apel Bucureşti, a fost efectuată o expertiză topo-cadastrală de către expertul tehnic judiciar P., care, analizând situaţia terenului în suprafaţă de 3.528 mp (din care provine terenul revizuentului, prin dezmembrare) de la poziţia nr. 10, din Dispoziţia de primar nr. 3694/2002, a concluzionat că anterior retrocedării acesta a făcut parte din domeniul privat al UAT Municipiul Constanţa, fiind inventariat în baza HCLM nr. 420/2001.
Arată şi că raportul de constatare tehnico-ştiinţific, efectuat de către specialiştii DNA în faza de urmărire penală, a avut ca obiectiv, la pct. 6, numai stabilirea valorii terenurilor "faleză şi plajă", atribuite din domeniul public al statului. Singurul obiectiv care a vizat şi imobilul din care face parte terenul revizuentului a avut în vedere doar stabilirea unei eventuale subevaluări, nu şi verificarea regimului juridic al acestuia (apartenenţa la domeniul public sau privat), respectiv că rechizitoriul specifică numai că terenul a fost subevaluat, nu şi că ar aparţine domeniului public, sens în care şi decizia penală de condamnare nr. 32/2019 a instanţei supreme arată doar că terenul a fost subevaluat.
Drept urmare, a solicitat admiterea cererii de revizuire şi constatare, pe baza înscrisurilor noi, că terenul nu aparţine domeniului public al UAT Municipiul Constanţa.
3. Apărări formulate în cauză
- Intimata a formulat întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.
Arată că, în speţă, nu este îndeplinită condiţia ca înscrisul să fi existat la data la care au fost pronunţate deciziile a căror revizuire se solicită (07.02.2019, respectiv 18.01.2021), iar înscrisurile noi au fost emise la data de 22.08.2024 (încheierea de carte funciară), celălalt înscris (răspunsul Primăriei Constanţa) fiind, de asemenea, ulterior datei de 22.08.2024.
Or, nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unor înscrisuri apărute după pronunţarea acesteia, textul legal referindu-se exclusiv la situaţia în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin hotărârea atacată, concluzie desprinsă din împrejurarea că textul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vorbeşte despre descoperirea înscrisului care a fost reţinut de adversar sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o cauză mai presus de voinţa părţii interesate.
Aceasta cerinţă este esenţială, în condiţiile în care un proces soluţionat definitiv ar putea fi supus revizuirii pe baza unor înscrisuri confecţionate ulterior definitivării procesului, situaţie în care autoritatea de lucru judecat ar căpăta caracter iluzoriu.
De asemenea, menţionează şi că nu este îndeplinită nici condiţia ca înscrisul să nu fi putut fi prezentat în procesul finalizat prin hotărârea revizuită, fie datorită reţinerii lui de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai presus de voinţa părţii.
În speţă, înscrisurile nu au fost reţinute de către intimată, din moment ce, pe de o parte, încheierea de carte funciară a fost emisă în 22.08.2024 de către OCPI Constanţa, în urma demersurilor făcute de către revizuent la nivelul anului 2024, iar răspunsul solicitat de către revizuent tot la nivelul anului 2024 se află pe site-ul Primăriei Constanţa, intimata nereţinând niciunul din aceste înscrisuri, ele neexistând la data pronunţării celor două decizii a căror revizuire se cere.
Pe de altă parte, nu poate fi reţinută nici existenta unei împrejurări mai presus de voinţa revizuentului, care să întrunească caracteristicile specifice forţei majore şi care să-1 fi împiedicat efectiv pe revizuent să le prezinte.
Revizuentul se putea adresa atât OCPI Constanţa cât şi Primăriei Constanţa pentru a i se comunica informaţiile transmise prin înscrisurile pretinse noi oricând pe parcursul judecăţilor finalizate prin deciziile a căror revizuire se solicită.
De asemenea, arată că nu este îndeplinită nici condiţia ca înscrisul să fie determinant, în situaţia în care din niciunul dintre înscrisurile pretins noi nu reiese în mod neechivoc, fără a fi necesară coroborarea cu alte probe, faptul că terenul în cauză s-ar afla în proprietatea privată a UAT Constanţa.
Prin încheierea de carte funciară nr. x/22.08.2024 emisă de către OCPI Constanţa se rectifică categoria de folosinţă a terenului din "nedeterminată" în "curţi-construcţii", iar prin răspunsul primăriei la solicitarea revizuentului se comunică faptul că terenul este afectat de un plan urbanistic zonal, fără a se face referire la încadrarea terenului în teren proprietate publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale.
- Revizuentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei şi admiterea căii de atac formulate.
A menţionat că prin încheierea OCPI nr. 224499/22.08.2024 s-a dispus rectificarea cărţii funciare nr. x a Municipiului Constanţa, carte funciară deschisă în anul 2013, cu ocazia primei intabulări a dreptului de proprietate.
Îndreptarea unei erori are drept consecinţa împrejurarea că respectiva categorie de folosinţă, de curţi-construcţii, era o caracteristică a terenului încă de la prima intabulare, adică din anul 2013.
Încheierea de rectificare din august 2024 nu produce efecte doar pentru viitor, ci retroactivează, ceea ce înseamnă că respectiva categorie de folosinţă a terenului datează din anul 2013, fiind necesar ca aceasta să fie privită şi analizată împreună cu cartea funciară deschisă în anul 2013, iar nu separat, acestea făcând corp comun.
Astfel, cartea funciară nr. x, în forma rectificată, reprezintă un înscris nou, care nu a putut fi înfăţişat în faţa instanţei de recurs.
Această împrejurare este determinantă, iar dacă ar fi fost cunoscută de către instanţa penală, alături de probele aflate în dosarul penal, ar fi format convingerea instanţei că terenul nu aparţine domeniului public al municipalităţii.
Arată că aceeaşi este situaţia şi în privinţa adresei Primăriei Constanţa nr. 161020/2024, sens în care precizează că HCLM nr. 121/2013 face corp comun cu adresa nr. x/2024, ele trebuind privite şi analizate împreună.
Precizează că Primăria a ascuns împrejurarea că terenul este afectat de un PUZ care face terenul construibil, respectiv că adresa nr. x/2024 nu creează drepturi noi, nu stabileşte o altă stare de fapt, ci doar confirmă existenţa unui înscris anterior, ascuns, ţinut secret de către intimată, înscrisuri ce trebuie analizate împreună.
Menţionează că inclusiv această împrejurare, dacă ar fi fost cunoscută de către instanţa penală, alături de probele existente în dosarul penal, ar fi dus la concluzia că terenul nu aparţine domeniului public al municipalităţii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Verificând criticile formulate prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, se constată caracterul inadmisibil al cererii de revizuire formulate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, aplicabil speţei în raport cu data declanşării litigiului în care au fost pronunţate deciziile atacate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Prin statuarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluţionării litigiului, nu au putut fi verificate de instanţa de judecată, iar acest aspect a condus la săvârşirea unei erori de fapt, involuntare, care se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţate.
În aplicarea dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea unei hotărâri, un script care a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a prezentat instanţei de judecată, întrucât a fost reţinut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, care confirmă o situaţie deosebită de cea reţinută ca fiind determinantă la pronunţarea soluţiei.
În analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, instanţa sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din acelaşi act normativ, la examinarea admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie aspectele legate de fondul pricinii.
Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi, ci şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, precum şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri.
În cauză, prevalându-se de motivul de revizuire anterior indicat, revizuentul a invocat drept înscris nou, doveditor, în înţelesul textului de lege menţionat, Încheierea Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa nr. 224499/22.08.2024, prin care având în vedere cererea introdusă de revizuent "privind rectificare în cartea funciară în baza actului notarial nr. x/07.07.2003 emis de notar public N.", s-a dispus îndreptare erorii materiale strecurate în cuprinsul cărţii funciare nr. x a UAT Constanţa, "în sensul că se va menţiona corect categoria de folosinţă curţi construcţii".
De asemenea, revizuentul a înţeles să se prevaleze şi de răspunsul nr. x/27.08.2024 emis de Primăria Constanţa la solicitarea sa (înregistrată sub nr. x/21.08.2024), de furnizare informaţii referitoare la categoria de folosinţă a terenului, prin care i-a fost adus la cunoştină aspectul că "suprafaţa de teren este reglementată de Planul Urbanistic Zonal aprobat prin HCL nr. 121/2013".
Or, dat fiind că înscrisurile pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire nu existau la momentul judecăţii pricinii de către instanţa penală, fiind ulterioare judecăţii înfăptuite în pricina penală, nu se poate considera că acestea reprezintă înscrisuri noi, în înţelesul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Cât timp raţiunea edictării acestei cerinţe rezidă tocmai în necesitatea ca, pe baza respectivului script, instanţa să fi pronunţat o altă soluţie decât cea dispusă prin hotărârea contestată, nu pot fi extrase alte efecte juridice ale acestora, având în vedere că mijloacele probatorii ulterioare pronunţării deciziilor contestate sunt lipsite, în mod firesc, de o atare aptitudine.
Mai mult, posibilitatea formulării unei cereri de îndreptare eroare materială, precum cea indicată de parte, ori de a solicita informaţii autorităţilor publice locale referitoare la regimul juridic a unui imobil erau demersuri juridice deschise revizuentului la momentul la care a avut loc judecata în cauza penală.
În acest sens, prevederile art. 914 C. civ. dispun că proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând modificarea menţiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinaţia sau suprafaţa acestuia, în condiţiile legii.
Aşa fiind, nu se poate constata nici existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa revizuentului în legătură cu emiterea înscrisurilor de care înţelege să se folosească la acest moment procesual, respectiv a reţinerii înscrisului de către partea potrivnică, cât timp revizuentul putea efectua oricând, în mod firesc, diligenţele necesare în acest scop (cum de altfel a şi procedat anterior promovării acestei cereri de revizuire), "imposibilitatea" prezentării acestora fiind determinată doar de împrejurarea că acestea nu existau la acel moment, iar nu de un factor obiectiv, mai presus de voinţa sa, care să îl obstrucţioneze în a le procura.
Totodată, nici aspectul că la momentul la care a avut loc judecata cauzei penale era în vigoare, potrivit susţinerilor revizuentului, Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 121/2013, prin care s-ar fi recunoscut, pe calea reglementării prin intermediul unui plan urbanistic zonal, posibilitatea edificării de construcţii pe respectivul teren, nu este, în sine, de natură a conduce la o altă concluzie, din moment ce, în acord cu cele anterior evocate, nimic nu îl împiedica pe revizuent să iasă din pasivitate şi să solicite clarificări privitoare la situaţia juridică a respectivului imobil concomitent cu momentul cercetării judiciare a acestui aspect de către instanţa penală.
În acest context, nu se poate afirma existenţa unei "reţineri" a respectivei hotărâri de către intimată, din moment ce, pe de o parte, procedura de adoptare a hotărârilor organelor deliberative ale administraţiei locale are, în contrast cu motivul de revizuire invocat, un pronunţat caracter public, prin chiar natura sa (sens în care prevederile art. 42 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, incidente respectivului act administrativ, prevăd că şedinţele consiliului local sunt publice), iar, pe de altă parte, ipoteza reglementată de prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 are în vedere o acţiune comisivă de nepredare, nepunere la dispoziţie, refuz de restituire, toate presupunând o apropriere fizică a înscrisului considerat nou de către partea adversă, ori demersuri concrete ale acesteia de a-l împiedica pe titularul revizuirii să intre în posesia înscrisului respectiv, fiind evident că nu se înscrie în acest tipar faptul nedeclarării existenţei înscrisului ori, după caz, chiar al negării existenţei acestuia, date fiind circumstanţele reliefate anterior.
Drept urmare, afirmaţiile, susţinerile, declaraţiile uneia dintre părţi nu se circumscriu noţiunii de reţinere/ascundere a înscrisului nou şi nu pot susţine motivul de revizuire.
Aşa numita nedeclarare a existenţei unui înscris nu echivalează cu ascunderea lui, câtă vreme actul administrativ în discuţie era înregistrat la o autoritate publică şi se puteau face minime verificări cu privire la existenţa sa de către partea interesată.
Or, dacă revizuentul ar fi avut o altă poziţie cu privire la cele afirmate de către intimată cu ocazia cercetării laturii civile a procesului penal, ar fi trebuit să procedeze la obţinerea de informaţii în vederea clarificării regimului juridic al imobilului, aşa cum a făcut, de altfel, ulterior definitivării judecăţii penale.
În realitate, prin prezentul demers promovat, revizuentul îşi exprimă dezacordul faţă de aspectele tranşate prin deciziile penale contestate, fiind nemulţumit de soluţia pronunţată, sens în care critică modalitatea de interpretare a probatoriului în pricina anterioară, în scopul de a obţine, într-o manieră inadecvată procedural, o reformare a deciziilor atacate, susţinând că "toate probele administrate în procesul penal duceau la concluzia certă că terenul a aparţinut domeniului privat al autorităţii locale", îndepărtându-se, astfel, de însăşi raţiunea edictării motivului de revizuire invocat, care nu permite redeschiderea unei judecăţi definitive decât pentru motive strict şi limitativ prevăzute de lege, astfel încât să nu se ajungă la o nesocotire a autorităţii de lucru judecat.
Or, în acest sens, instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008).
Aşadar, admiterea unei cereri de revizuire în lipsa circumstanţelor care să se încadreze în rigorile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, indicat ca temei juridic al căii de atac promovate, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, nici afirmaţiile revizuentului formulate pe calea răspunsului la întâmpinarea intimatei nu sunt în măsură să contureze o altă soluţie, fiind lipsit de relevanţă, în analiza condiţiilor de admisibilitate a motivului de revizuire invocat, natura juridică de acte constitutive sau declarative de drepturi a înscrisurilor noi, de care a înţeles să se prevaleze acesta, cât timp element edificator în stabilirea admisibilităţii prezentei căi extraordinare de atac constă în tocmai inexistenţa lor la data pronunţării hotărârilor a căror revizuire o solicită (suplimentar lipsei unei imposibilităţi de înfăţişare în instanţă a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 121/2013, ca urmare a unor împrejurări mai presus de voinţa sa), cerinţe a căror neîndeplinire nu mai justifică şi verificarea condiţiei caracterului determinant al acestora.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul K. sub aspectul laturii civile a deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2008 şi împotriva deciziei penale nr. 56/A din 18 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul K. sub aspectul laturii civile a deciziei penale nr. 32/A din 7 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2008 şi împotriva deciziei penale nr. 56/A din 18 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 octombrie 2024.