Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 06.02.2019 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamantul Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Parohia Ortodoxă Prăjeşti, obligarea acesteia la plata sumei de 233.000 RON reprezentând ajutor financiar de la bugetul de stat pentru reparaţii capitale, sumă atribuită prin H.G. nr. 673/2017, reprezentând creanţă principală ce se cuvine bugetului general consolidat al statului, care nu a fost justificată şi nici restituită în termenul prevăzut de dispoziţiile legale, achitarea creantelor bugetare accesorii formate din dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente creanţei bugetare principale, ce urmează a fi calculate până la data plăţii efective a acesteia.
În drept, a invocat art. 15 alin. (3) din H.G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001, respectiv art. 113 alin. (1) pct. 7 şi art. 194 C. proc. civ.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei prin raportare la valoarea obiectului cererii şi a solicitat obligarea reclamantului-pârât la a vira în contul parohiei sumele ridicate în mod abuziv, respectiv suma de 367.000 RON.
Prin sentinţa nr. 5745/06.06.2019, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a la 04.07.2019 cu acelaşi număr.
La termenul din 10.10.2019, pârâta-reclamantă a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, excepţia fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea din 30.12.2019.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin sentinţa nr. 1184/28.07.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului-pârât faţă de cererea reconvenţională, ca neîntemeiată; a admis în parte acţiunea; a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata, către reclamantul-pârât, a sumei de 178.060,16 RON; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată; a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 612/A/12.04.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinţei; a admis apelul reclamantului; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat-o pe pârâta-reclamantă Parohia Ortodoxă Prăjeşti şi la plata, către reclamantul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte, a dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere fiscale, aferente sumei de 178.060,16 RON, de la data deciziei şi până la data plăţii efective; a menţinut în rest sentinţa civilă apelată.
Prin decizia nr. 1259/A/06.10.2023, a aceleiaşi instanţe, a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 612/A/12.04.2023 formulată de reclamantul Secretariatul de Stat pentru Culte; a fost dispusă completarea dispozitivului deciziei menţionate, în sensul că pârâta Parohia Ortodoxă Prăjeşti a fost obligată să plătească apelantului-reclamant Secretariatul de Stat pentru Culte suma de 2.333 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru).
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 612/A/12.04.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs atât reclamantul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte, cât şi pârâta-reclamantă Parohia Ortodoxă Prăjeşti.
i. În ceea ce priveşte recursul reclamantului-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte:
Recurentul-reclamant a arătat că, în vederea înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse de furtuni, la începutul lunii septembrie 2017, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 673/2017 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2017.
La poziţia nr. 24 din Anexa nr. 4 a actului normativ mai sus menţionat a fost stabilit un sprijin financiar în sumă de 600.000 RON pentru refacerea Bisericii ortodoxe Prăjeşti, afectată de aceste calamităţi naturale.
Pârâta a depus la Secretariatul de Stat pentru Culte, la data de 02.10.2017, cererea pentru acordarea acestui sprijin financiar, menţionând în cuprinsul cererii că sumele alocate sunt necesare pentru reabilitarea şi reparaţia bisericii parohiale Prăjeşti.
În baza art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România aprobate prin H.G. nr. 1470/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, constatând temeinicia cererii formulate de către această parohie, Secretariatul de Stat pentru Culte a virat în contul pârâtei, prin ordinul de plată nr. x/11.11.2017, suma de 600.000 RON, ce ar fi trebuit folosită pentru refacerea Bisericii Ortodoxe Prăjeşti, conform devizului ofertă anexat la dosarul de acordare a sprijinului financiar.
De asemenea, odată cu cererea nr. x/02.10.2017, la dosarul de acordare a sprijinului financiar a fost depusă şi o declaraţie din data de 02.10.2017, prin care reprezentantul pârâtei a declarat că va respecta destinaţia sprijinului financiar şi scopul pentru care a fost acordat.
La data de 13.10.2017, în completarea dosarului de solicitare a sprijinului financiar, pârâta a depus cererea înregistrată sub nr. x/13.13.10.2017, prin care solicita Secretariatului de Stat pentru Culte un acord pentru schimbarea destinaţiei sumei de bani alocate, în sensul folosirii acesteia pentru construirea unui nou lăcaş de cult.
Secretariatul de Stat pentru Culte nu a emis un asemenea acord, deoarece ar fi fost încălcate prevederile H.G. nr. 673/2017.
La întocmirea decontului justificativ pentru sprijinul financiar acordat (documentaţie depusă la data de 27.06.2018, sub nr. 3710), pârâta nu a avut în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1470/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a depus, la Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru justificarea sumelor acordate, o documentaţie care conţinea neconcordanţe faţă de documentaţia depusă la momentul solicitării sprijinului financiar.
Din această documentaţie justificativă (depusă la dosarul cauzei) rezulta că sumele alocate au fost folosite pentru lucrări ce nu erau menţionate în devizul înaintat pentru obţinerea sprijinului financiar.
Cu alte cuvinte, destinaţia sumei acordate ca sprijin financiar pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale a fost schimbată.
Mai mult, documentele depuse spre justificarea sprijinului nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 15 din H.G. nr. 1470/2002.
Devizul ofertă depus odată cu cererea de acordare a sprijinului financiar alocat prin H.G. nr. 673/2017 depus la data de 02.10.2017 pentru reabilitarea şi reparaţia bisericii parohiale Prăjeşti se referă la materiale şi la lucrări de reparaţii pentru refacerea acoperişului, cu înlocuirea elementelor de şarpantă deteriorate din cauza furtunii, montarea învelitorii (coame, dolii, sorturi, parazăpezi, jgheaburi, burlane), izolarea acoperişului cu plăci din polistiren expandat şi pentru refacerea tencuielii exterioare, cât şi a zugrăvelii pereţilor.
Situaţiile de lucrări depuse pentru justificarea ajutorului financiar primit cuprind lucrări de reconstruire suprastructură şi drum de acces, amenajare drum acces în incintă şi suprastructură, lucrări de punere în siguranţă şi infrastructură, care nu fac parte din categoria lucrărilor ce privesc înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de furtuni şi pentru care a fost alocat sprijinul financiar, pârâta schimbând destinaţia sumei acordate ca sprijin financiar pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de furtuni în anul 2017 şi achiziţionând lucrări şi materiale care nu reprezentau cheltuieli urgente şi care nu se încadrau în scopul prevăzut de H.G. nr. 673/2017.
La data de 24.08.2018, suma de 367.000 RON, reprezentând o parte din suma totală de 600.000 RON ce nu a fost justificată până la termenul din data de 05.05.2018, a fost virată de către reprezentantul pârâtei în contul recurentului, prin ordinul de plată nr. x, rămânând nejustificată şi nevirată suma de 233.000 RON.
În cadrul dezbaterilor pe fondul cauzei, instanţa învestită cu judecarea fondului cauzei, a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice judiciare din care a rezultat că din totalul sumei de 233.000 RON solicitată de către recurent, pârâta a justificat suma de 54.939,84 RON.
La această expertiză tehnică judiciară, Secretariatul de Stat pentru Culte a formulat obiecţiuni, prin care a arătat că lucrările prezentate de către pârâtă în dosarul de justificare nu se regăsesc în devizul ofertă depus odată cu cererea de acordare a sprijinului financiar alocat prin H.G. nr. 673/2017.
Apreciază că expertul a fost în eroare când a concluzionat că pârâta a respectat parţial H.G. nr. 673/2017, iar din suma de 233.000 RON solicitată de reclamant, instanţa de fond a acordat doar 178.060,16 RON (menţinută în apel).
Referitor la taxa de timbru, arată că aceasta a fost reţinută în mod nelegal, recurentul fiind scutit de la plata acesteia, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
Solicită admiterea recursului în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 233.000 RON, reprezentând ajutor financiar de la bugetul de stat pentru reparaţii capitale utilizat fără respectarea destinaţiei fondurilor prevăzute în H.G. nr. 673/2017, precum şi la plata sumei de 2.333 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, achitată în contul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
ii. În ceea ce priveşte recursul pârâtei-reclamante Parohia Ortodoxă Prăjeşti:
Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.
- Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă a arătat că instanţele anterioare au nesocotit dispoziţiile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi a solicitat, în probaţiune, efectuarea unei noi expertize, cu obiectivele menţionate în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel, prin cele două puncte din obiecţiunile la raportul de expertiză iniţial, reluate prin memoriul de recurs.
- Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, a arătat că instanţele anterioare exclud din motivări prevederile legale corespunzătoare obiectului cauzei, respectiv legislaţia aferentă lucrărilor în construcţii, sens în care a făcut trimitere la dispoziţiile art. 67 alin. (3) din Ordinul nr. 839/2009, la art. 14 alin. (1), (4) şi 5 din H.G. nr. 907/2016, la art. 3 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 1470/2002, pe care le-a redat, sub forma citării, făcând trimitere, totodată, şi la Legea nr. 10/1995, în ansamblul său, precum şi la H.G. nr. 925/1995 şi la art. 12 din H.G. nr. 742/2018.
- Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, a arătat că instanţa de apel a încălcat întreaga legislaţie aferentă disciplinei în construcţii şi a aplicat greşit legislaţia incidentă lucrărilor de construcţii, limitându-se doar la aprecierea motivelor prevăzute de O.G. nr. 82/2001, cu încălcarea dreptului la apărare, prin respingerea efectuării unei noi expertize care să conţină şi cele două puncte pe care experta nu le-a analizat în răspunsul acesteia la obiecţiunile pârâtei.
Recurenta-pârâtă a evidenţiat situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente greşit aplicate/interpretate, redate, sub forma citării, apoi a precizat că s-a conformat deciziei din apel şi a cerut reproiectarea cu specificaţia cerută de Curtea de Apel Bucureşti, de a limita lucrările la soluţia minimală.
Astfel, a arătat că a contactat trei firme de proiectare şi de la fiecare a primit un refuz în acest sens.
A menţionat că există doisprezece specialişti în construcţii care spun că intervenţia trebuie să aducă clădirea la normele actuale de rezistenţă şi siguranţă şi că doar aşa îşi asumă răspunderea, prin semnătură şi ştampilă.
Recurenta-pârâtă învederează că este ţinută de 5 ani să explice un fapt legal şi corect, timp în care tot ce s-a putut reconstrui din nava bisericii se degradează, cu riscul compromiterii definitive.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, efectele calamităţii asupra bisericii sunt deficienţele structurale şi nestructurale consemnate în raportul de expertiză, care nu sunt înlăturate prin intervenţia minimală.
În cauză a fost întocmit un singur raport tehnic, care a fost completat cu rezultatul investigaţiilor suplimentare efectuate asupra stării clădirii.
Biserica Prăjeşti are o singură clădire formată dintr-un turn mai nou de cărămidă şi o navă veche din pietre şi resturi, zidite cu lut, la care se repară turnul şi se reface nava pe un alt amplasament, conform proiectului de intervenţie autorizat.
Autorizaţia de construire enunţă denumirea generică a investiţiei, fiind absurd să enumere toate categoriile de lucrări ce se vor executa, întrucât în acest caz acesta ar fi avut zeci sau chiar sute de pagini.
Devizul estimativ care a stat la baza solicitării ajutorului financiar a fost întocmit imediat după avarie pe baza observaţiilor preliminare de la faţa locului şi sub presiunea situaţiei (vizează o clădire care adăposteşte iconostas şi mobilier fix sculptat, picturi murale care stăteau sub cerul liber).
Stabilirea precisă a lucrărilor ce se impun a fi executate pentru înlăturarea avariilor a necesitat efectuarea unor investigaţii suplimentare (studii geotehnice, dezveliri de fundaţii, decopertări de pereţi) care au necesitat timp.
Pe baza investigaţiilor s-a completat Raportul tehnic de expertiză nr. x/2017 şi s-a stabilit soluţia de intervenţie optimă.
Raportul devine document suveran şi toate documentele precedente trebuie să fie modificate în conformitate cu prevederile acestuia, inclusiv devizele de lucrări.
Acesta este motivul pentru care situaţiile de lucrări diferă de devizul preliminar, fapt des întâlnit pe şantiere şi permis explicit de lege prin Ordinul nr. 839/2009 al Ministerului Dezvoltării Regionale, care, la art. 67 alin. (3), stabileşte că "se permite schimbarea soluţiei tehnice ca urmare a decopertărilor sau releveelor de fundaţii".
A menţionat că acesta este exact cazul prezentei speţe, în care se porneşte de la un plan de măsuri preliminarii bazate pe observaţii directe cu care se iniţiază toate demersurile şi se începe lucrarea, iar pe parcurs, după efectuarea tuturor investigaţiilor necesare, se fac completări şi se formulează concluziile finale.
În concluzie, recurenta-pârâtă învederează că niciun proiectant nu îşi asumă această lucrare decât cu respectarea soluţiei maximale stabilite de expertul tehnic, situaţie faţă de care solicită efectuarea unei noi expertize cu obiectivele identice cu cele solicitate în faţa instanţelor anterioare.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, recurentul Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat respingerea recursului pârâtei.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., învederează că pârâta nu arată în ce constă, în mod efectiv, depăşirea de către instanţă a atributelor puterii judecătoreşti, iar solicitarea de efectuare a unei noi expertize este străină configuraţiei juridice a recursului.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând ajutor financiar de la bugetul de stat pentru reabilitarea şi reparaţia Bisericii parohiale Prăjeşti, iar temeiul de drept al acestei cereri este reprezentat de dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România aprobate prin H.G. nr. 1470/2002.
Prin urmare, în motivarea sentinţei pronunţate, nu se face referire la legislaţia aferentă lucrărilor în construcţii, deoarece atât instanţa de apel cât şi prima instanţă au fost învestite de către reclamant să analizeze cauza dedusă judecăţii sub aceste aspecte, iar nu în legătură cu încălcarea sau nu de către pârâtă a legislaţiei aferente lucrărilor în construcţii.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că destinaţia sumei acordate cu titlu de sprijin financiar pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale a fost schimbată, iar documentele depuse în justificarea sprijinului financiar nu au fost întocmite cu respectarea art. 15 din H.G. nr. 1470/2002, reluând, sub acest aspect, susţinerile formulate pe calea propriului recurs.
Prin întâmpinare, recurenta Parohia Ortodoxă Prăjeşti a solicitat respingerea recursului reclamantului şi a arătat că structura clădirii bisericii Prăjeşti este grav avariată de furtună, soluţia optimă de refacere fiind stabilită de către expertul tehnic acreditat în cap 6.3.3 din Raportul de expertiză tehnică, denumită soluţia maximală, respectiv consolidarea turnului şi reconstruirea navei bisericii.
Ca să nu plouă în biserică şi să nu cadă elemente desprinse din clădire până când se face proiectul tehnic, expertul tehnic obligă beneficiarul să execute lucrări urgente denumite soluţia minimală.
Pârâta a executat întocmai cele stabilite de specialişti, fapt confirmat de Inspectoratul de Stat în Construcţii.
Instanţa de apel consideră că era suficient să se execute doar lucrările soluţiei minimale, ignorând atenţionarea expresă făcută de specialişti la pagina 12 din raport, în sensul că soluţia minimală nu asigură utilizarea în condiţii de siguranţă a lăcaşului bisericesc.
Legea permite completarea soluţiilor tehnice pe parcursul execuţiei, iar raportul tehnic a stabilit că soluţia optimă este aceea a refacerii imobilului.
Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural, respingerea recursului pârâtei şi admiterea recursului propriu.
Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din actul procedural, respingerea recursului reclamantului şi admiterea recursului propriu.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., posibilitatea încadrării criticilor deduse judecăţii prin cele două recursuri formulate în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte constată că recursurile sunt nule pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
i. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte
Verificând ansamblul susţinerilor recurentului-reclamant, se constată că, limitându-se, pe de o parte, doar la a reitera parte din criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei devolutive de control judiciar, iar, pe de altă parte, la a pune în discuţie circumstanţele factuale pe care şi-a întemeiat cererea introductivă de instanţă, respectiv aspecte ce vizează modalitatea de interpretare a probatoriului, se constată că recurentul-reclamant nu aduce critici concrete, de nelegalitate, deciziei atacate, care să poată fi subsumabile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, sub un prim aspect, se constată că, fără a formula veritabile critici în legătură cu modalitatea de aplicare a regulilor de drept de către instanţa de apel, recurentul-reclamant s-a rezumat doar la a expune cadrul factual din speţă şi la a relua, în mare parte, susţinerile deduse judecăţii în calea ordinară de atac.
În acest sens, fără a se grefa pe considerentele deciziei atacate, recurentul-reclamant a reluat aspectele litigioase deduse judecăţii prin acţiunea formulată, sens în care a invocat nerespectarea, de către pârâta-reclamantă a prevederilor art. 15 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1470/2002, în sensul afectării sumelor ce i-au fost alocate prin H.G. nr. 673/2017 unor lucrări care nu erau menţionate în devizul înaintat pentru obţinerea respectivului sprijin financiar, respectiv a indicării sumei rămase nejutificată de către pârâta-reclamantă.
Cum, însă, întinderea controlului judiciar specific prezentei căi extraordinare de atac este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs, simpla evocare a unor chestiuni de ordin general nu este în măsură a asigura exigenţele motivării prezentei căi extraordinare de atac.
În egală măsură, nu constituie o veritabile critici de nelegalitate nici susţinerile în legătură cu modalitatea de administrare a probatoriului în faţa instanţelor fondului, mai exact cu privire la concluzia pretins eronată cuprinsă în cadrul raportului de expertiză tehnică administrat în cursul judecăţii în faţa primei instanţe, privitoare la respectarea parţială, de către pârâta-reclamantă, a prevederilor din solicitarea depusă în vederea acordării sprijinului financiar alocat prin H.G. nr. 673/2017.
În acest sens, apar ca lipsite de aptitudinea de a învesti legal instanţa de recurs afirmaţiile recurentului-reclamant conform cărora, în realitate, nu ar fi justificată nici suma de 54.939,84 RON, considerată ca fiind întrebuinţată legal de către expertul judiciar, aspect care ar rezulta "din întreg materialul probator depus la dosarul cauzei", din moment ce acestea pun în discuţie aspecte de netemeinicie, incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului.
Or, aşa cum s-a arătat, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt care a fost constatată deja pe baza probatoriului administrat de către instanţele devolutive.
În consecinţă, chestiunile vizând modalitatea în care instanţa de apel a administrat şi interpretat probatoriul dispus în cauză nu reprezintă chestiuni de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în prezenta fază procesuală.
Aceasta întrucât, în faţa instanţei de recurs, nu se poate pune în discuţie o reapreciere sau reevaluare a probelor administrate, după cum este inadmisibil a se înfăţişa critici de netemeinicie ale hotărârii atacate, căci, dacă s-ar admite această teză, ar însemna acceptarea unei extinderi a controlului judiciar dincolo de limitele prevăzute de lege, cu nesocotirea caracterului nedevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, în acord cu exigenţele prevăzute de art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Inadmisibile sunt şi cele din urmă susţineri ale recurentului-reclamant, referitoare la greşita stabilire, în sarcina sa, de către instanţa de apel, a obligaţiei de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.333 RON, în condiţiile în care i-ar fi fost aplicabilă scutirea prevăzută de dispoziţiile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă.
Aceste reglementări relevă faptul că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru poate fi contestat printr-o procedură unică, respectiv pe calea reexaminării prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
În consecinţă, nu este permisă cenzurarea, prin formularea căilor de atac, a modalităţii de stabilire a taxei judiciare de timbru, apanajul verificării corectitudinii sumei datorate de parte cu acest titlul aparţinând strict instanţei care a stabilit respectiva taxă în condiţiile procedurii speciale.
De altfel, deşi inadmisibilă în prezentul recurs, în raport cu prevederile art. 445 C. proc. civ., se constată şi că solicitarea recurentului-reclamant de obligare a recurentei-pârâte la plata către acesta a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.333 RON, achitată în apel a făcut deja obiectul analizei instanţei de apel, care, prin decizia nr. 1259/A din 6 octombrie 2023, a admis cererea de completare a deciziei recurate în acest sens.
Drept urmare, dată fiind omisiunea formulării unei argumentaţii juridice prin care să se conteste maniera de aplicare a regulilor de drept incidente de către instanţa de prim control judiciar, instanţa de recurs nu poate decela care anume sunt elementele de nelegalitate a deciziei recurate, astfel încât sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este cea a nulităţii, care operează inclusiv în ipoteza în care criticile formulate nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, cum este cazul şi în speţă.
ii. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta-reclamantă Parohia Ortodoxă Prăjeşti
Analizând susţinerile deduse judecăţii de către pârâta-reclamantă, se constată că memoriul de recurs se constituie într-o înşiruire de elemente de fapt, de aspecte ce ţin de modalitatea de interpretare a probatoriului şi de texte de lege, fără însă ca acestea să poată constitui conţinutul unor motive de nelegalitate susceptibile de cenzură în faza recursului, dată fiind lipsa indicării, prin raportare la considerentele deciziei atacate, maniera în care ar fi fost nesocotite regulile de drept aplicabile.
Deşi întemeiat pe motivele de casare constând în situaţia în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (pct. 4 al art. 488 C. proc. civ.), în cea în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (pct. 6 al aceluiaşi text de lege), respectiv în cea în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (pct. 8 al aceluaşi articol), recurenta-pârâtă a omis să dezvolte critici de nelegalitate derivate din perspectiva acestora, indicarea respectivelor motive de casare fiind formală, în lipsa unei unei argumentaţii juridice apte de analiză în prezenta cale extraordinară de atac.
Astfel, se reţine că, impropriu fundamentate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care vizează ipoteza incursiunii puterii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, susţinerile recurentei-pârâte, prin care se solicită efectuarea unei noi expertize judiciare în cauză, depăşesc sfera de analiză specifică motivului de recurs invocat, fiind, în realitate, chestiuni de temeinicie plasate în afara controlului de legalitate specific instanţei de recurs.
Aceasta întrucât nemulţumirile generale ale părţii şi susţinerile legate de modalitatea de interpretare a probatoriului nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, supuse analizei instanţelor devolutive.
Aşa fiind, aspectul utilităţii probelor în soluţionarea procesului este o chestiune de evaluare a potenţialului fiecărei probe de a dovedi faptele propuse, ce conturează cadrul factual, stabilit în vederea aplicării normelor incidente cauzei.
O atare aptitudine a probelor, de a conduce la soluţionarea cauzei, este lăsată de legiuitor la aprecierea judecătorilor fondului, cărora le incumbă îndatorirea de a stabili situaţia de fapt a cauzei, chestiune exclusă cenzurii instanţei de recurs, motiv pentru care reţinerile instanţei de apel, prin care a fost menţinut raţionamentul primei instanţe în legătură cu respingerea solicitării pârâtei-reclamante de administrare a unei noi expertize nu pot constitui obiect al verificării jurisdicţionale în acest stadiu procesual.
Nici susţinerile referitoare la existenţa unui eventual viciu de motivare a deciziei atacate nu sunt subsumabile motivului de casare invocat (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), dată fiind lipsa indicării, în concret, a chestiunilor litigioase determinante rămase în afara analizei instanţei de rejudecare.
Or, simpla enumerare a unor texte de lege nu echivalează cu formularea unor critici de nelegalitate cu privire la eventuale carenţe ale considerentelor deciziei atacate, cât timp motivul de recurs invocat implică arătarea propriu-zisă a greşelilor anume imputate instanţei de apel din această perspectivă.
În realitate, recurenta-pârâtă urmăreşte, în mod nepermis, devoluţiunea cauzei în ansamblul său, în vederea restabilirii situaţiei de fapt, sens în care precizează, în mod expres, că susţine "cererea de efectuare a unei noi expertize cu obiectivele solicitate în faţa primei instanţe şi a cele de apel".
Cum, însă, aceste susţineri se referă la elemente de fapt şi la modalitatea de interpretare a probatoriului, ele nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanţelor de fond.
În egală măsură, nici susţinerile referitoare la încălcarea normelor de drept material redate, sub forma citării, prin cererea de recurs, nu evocă aspecte de nelegalitate, cât timp, fără a evidenţia o eventuală nesocotire a acestora de către instanţa de apel, în raport cu raţionamentul logico-juridic care fundamentează soluţia atacată, recurenta-pârâtă se rezumă doar la invoca o greşită stabilire a cadrului factual.
Or, în acest sens, recurenta-pârâtă a înţeles să formuleze susţineri în sensul că "devizul anexat cererii de finanţare cuprindea lucrări care exced cu mult intervenţia minimală", în disonanţă cu reţinerile instanţei de apel, potrivit cărora "pârâta-reclamantă a depus cererea pentru acordarea sprijinului financiar conform primei soluţii minimale".
A mai arătat recurenta-pârâtă şi că "efectele calamităţii asupra bisericii sunt deficienţe structurale şi nestructurale, observate şi consemnate în raport, care nu sunt înlăturate prin intervenţia minimală", în opoziţie cu reţinerile curţii de apel, potrivit cărora "doar cheltuielile pentru intervenţia minimală sunt conforme cu scopul pentru care a fost alocat sprijinul financiar".
De asemenea, în aceeaşi manieră, inadecvată procedural, recurenta-pârâtă tinde şi la a justifica neconcordanţa constatată de instanţele fondului între lucrările din devizul anexat cererii de finanţare şi cele executate, indicând că "stabilirea precisă a lucrărilor ce se impuneau a fi executate pentru înlăturarea avariilor a necesitat efectuarea unor investigaţii suplimentare, care au necesitat timp", pentru a justifica, în acest mod, necesitatea tuturor cheltuielilor efectuate din sprijinul acordat în temeiul H.G. nr. 673/2017, contrar probatoriului administrat.
Or, o atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care îşi au corespondent în considerentele deciziei atacate.
Prin urmare, se observă că recurenta-pârâtă tinde la o cenzurare a modalităţii de apreciere a probelor de către instanţa de apel şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
În consecinţă, simpla susţinere a existenţei unei încălcări a dispoziţiilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 10/1995, a prevederilor art. 67 alin. (3) din Ordinul nr. 839/2009, a art. 14 din H.G. nr. 907/2016, al căror conţinut normativ a fost redat, sub forma citării, în cuprinsul memoriului de recurs, respectiv a prevederilor H.G. nr. 925/1995 sau a dispoziţiilor H.G. nr. 742/2018, menţionate per se, în lipsa indicării modalităţii pretins eronate de aplicare a acestora, nu răspunde exigenţelor de motivare a cererii de recurs, în acord cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Aceasta cu atât mai mult cu cât judecata înfăptuită în etapa procesuală a apelului nu a antamat aspecte referitoare la aplicarea normelor juridice de care a înţeles să se prevaleze recurenta-pârâtă, ci s-a mărginit, în raport cu limitele învestirii instanţei prin acţiunea reclamantului-pârât (dată fiind intrarea sub autoritate de lucru judecat a soluţiei primei instanţe de respingere a cererii reconvenţionale a pârâtei-reclamante, ca efect al neformulării, de către partea interesată, a unor critici în acest sens) şi cu apelurile formulate, la verificarea, cu ocazia devoluţiunii cauzei, a respectării, de către pârâta-reclamantă, a scopului pentru care i-a fost alocat sprijinul financiar, potrivit H.G. nr. 673/2017, în raport cu caracterul urgent al lucrărilor necesare pentru înlăturarea calamităţilor naturale.
Or, în urma propriei verificări jurisdicţionale a cauzei, instanţa devolutivă de control judiciar, reţinând cadrul legal incident, în acord cu cauza juridică a acţiunii reclamantului-pârât (constând în nejustificarea, în raport cu prevederile art. 15 din H.G. nr. 1470/2002, a sprijinului financiar acordat pârâtei-reclamante conform H.G. nr. 673/2017), respectând, astfel, limitele învestirii instanţei, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., şi constatând regularitatea şi concludenţa probatoriului administrat în cauză, a menţinut soluţia primei instanţe în privinţa soluţiei de admitere în parte a pretenţiei formulate (reţinând ca fiind respectată destinţia sprijinului financiar doar pentru suma de 54.939,84 RON, din totalul pretenţiei formulate, de 233.000 RON), modificând sentinţa doar sub aspectul accesoriilor în materie fiscală, pretinse la debitul principal solicitat.
În consecinţă, suplimentar aspectului neindicării efective a modalităţii în care normele de drept invocate prin memoriul de recurs ar fi fost aplicabile cauzei, referirile la acestea apar ca fiind formale şi deopotrivă în afara cadrului judecăţii, care a verificat restituirea unor sume de bani plătite din Fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului, având o anumită afectaţiune (respectiv, înlăturarea efectelor calamităţilor produse de furtuni), iar nu aspecte de calitate sau disciplină în construcţii, aşa cum se tinde a se demonstra prin criticile din recurs.
Aşadar, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) Cod procedură civilă, se observă că recurenta-pârâtă a omis să formuleze critici de nelegalitate cu privire la considerentele deciziei atacate.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va constata ca fiind nule recursurile declarate de reclamantul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte şi de pârâta-reclamantă Parohia Ortodoxă Prăjeşti împotriva deciziei nr. 612A/2023 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nule recursurile declarate de reclamantul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte şi de pârâta-reclamantă Parohia Ortodoxă Prăjeşti împotriva deciziei nr. 612A/2023 din 12 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.