Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la 16.02.2024, petentul Biroul Executorului Judecătoresc "A.", la cererea creditoarei B., a solicitat încuviinţarea executării silite prin poprire împotriva debitoarei C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 08.09.2008.
Cererea a fost motivată în drept pe dispoziţiile art. 3731 C. proc. civ., Legea nr. 188/2000.
Prin încheierea nr. 2819/23.02.2024, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
În motivare, instanţa a reţinut incidenţa art. 3731 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, care prevede că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea, iar executarea silită în forma popririi are loc la sediul executorului judecătoresc, în al cărui cont sunt virate sumele poprite, respectiv în sectorul 4, Bucureşti.
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 5025 din 27 martie 2024, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de solutionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivare, instanţa a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul terţului poprit, respectiv Judecătoria Constanţa.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3), raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reţine următoarele:
Ca o chestiune prealabilă, cu privire la modul de aplicare în timp a legii procesuale, raportat la data înregistrării cererii de executare silită, se reţin următoarele:
Dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevăd că "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare."
De asemenea, art. 24 din C. proc. civ. intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede că "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".
În acelaşi sens, dispoziţiile art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că "procesele în curs de judecată şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".
Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că prezenta cauză este guvernată de dispoziţiile C. proc. civ. din 1865, prin raportare la data de data sesizării executorului judecătoresc în dosarul de executare nr. 3442/MI/2012, în care, la 12.02.2024, creditoarea B. a înregistrat cererea de continuare a executării silite împotriva debitoarei C. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din data de 08.09.2008, prin toate modalităţile prevăzute de lege, inclusiv prin poprire.
Potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865, în forma în vigoare la data începerii executării silite, "hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care se află acestea".
De asemenea, dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi articol prevăd că "instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, care va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, conform art. 3731 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865; instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, astfel cum prevede art. 3731 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865.
Coroborând aceste dispoziţii legale, rezultă că instanţa competentă a soluţiona cererea de încuviinţare a executării silite a unui titlu executoriu este instanţa de executare, adică instanţa în circumscripţia căreia se face executarea.
În cauză, executorul judecătoresc a solicitat încuviinţarea executării silite a contractului de credit nr. x din data de 08.09.2008, sub forma popririi veniturilor pe care debitoarea C. le are de încasat de la terţul poprit D. S.R.L., în calitate de angajat.
Astfel, având în vedere modalitatea în care urmează a avea loc executarea, instanţa de executare este cea în raza căreia se află sediul terţului poprit întrucât executarea silită se face în acest loc, prin îndeplinirea obligaţiilor legale de către terţul poprit. Reţinând că sediul terţului poprit D. S.R.L. este în str. x, mun. Constanţa, jud. Constanţa, aflat în circumscripţia Judecătoriei Constanţa, Înalta Curte constată că aceasta este instanţa de executare, în sensul art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. din 1865, căreia îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, conform art. 3731 alin. (1) din C. proc. civ. din 1865.
În consecinţă, dosarul va fi trimis Judecătoriei Constanţa - instanţă competentă să soluţioneze cerere de încuviinţare a executării silite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 noiembrie 2024.