Şedinţa publică din data de 05 noiembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, sub dosar nr. x/2023 la data de 11.09.2023, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, a formulat contestaţie împotriva tuturor actelor emise de către ANAF Buzău în dosarul de împrumut B., contract cu nr. doc. 27604 din 20.02.2012, a titlurilor executorii prin care a stabilit dobânzi şi penalităţi asupra sumelor ce fac obiectul contractului de garantare B., a titlurilor executorii ce fac obiectul dosarului de executare nr. x din 30.08.2023, precum şi împotriva tuturor actelor emise în dosarul de executare nr. x, nr. x din 30.08.2023 cu privire la obligaţiile constând în dobânzi şi penalităţi pentru contribuţii pensii, sănătate etc, aşa cum sunt ele descrise în Somaţia de înfiinţare a popririi nr. x din 30.08.2023.
I.2. Hotărârile care au generat conflictul
I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2581/30.04.2024, Judecătoria Buzău a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu de instanţă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
În motivare, instanţa a reţinut că actele de executare contestate în prezenta cauză, respectiv cele care stau la baza dosarului de executare nr. x din 30.08.2023 au fost emise în cursul anilor 2021 - 2023, iar contestatoarea îşi desfăşoară activitatea, respectiv îşi are reşedinţa pe raza Sectorului 6 al Municipiului Bucureşti încă din anul 2014, motiv pentru care domiciliul său, în sens procesual, va fi considerat ca fiind la adresa din Calea x, Bucureşti, unde locuieşte efectiv.
I.2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, prin sentinţa nr. 7910/08.10.2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat aplicabilitatea în speţă a aceloraşi dispoziţii legale reţinute şi de către Judecătoria Iaşi, şi anume art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, art. 651 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ., însă a reţinut că, la data sesizării organului de executare, domiciliul legal al contestatoarei se afla în Buzău, ca locuinţă principală, iar reşedinţa - locuinţă secundară, nu prezintă relevanţă câtă vreme dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. fac referire exclusiv la domiciliul debitorului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, sub dosar nr. x/2023 la data de 11.09.2023, contestatoarea A. în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău, a formulat contestaţie la executare împotriva tuturor actelor emise de către ANAF Buzău în dosarul de împrumut B..
Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., această din urmă normă stabilind că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
Potrivit dispoziţiilor art. 230 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală executarea silită începe prin comunicarea somaţiei.
Aşadar, în procedura executării silite, dispoziţiile legale anterior evocate determină instanţa de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, iar în materie fiscală, raportarea se face la data comunicării somaţiei.
Înalta Curte reţine că domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spaţiu, a acesteia, şi se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate şi inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spaţiu. Caracterul stabilităţii domiciliului nu interferează, însă, cu libertatea de mişcare a persoanei fizice şi nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spaţiu.
De aceea, dispoziţiile art. 87 şi 88 din C. civ. fac referire nu doar la domiciliul ci şi la reşedinţa persoanei fizice iar dispoziţiile art. 91 din acelaşi act normativ prevăd că "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".
Înalta Curte reţine că scopul dispoziţiilor din C. civ., menţionate anterior, este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. Noţiunea de domiciliu trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde acesta locuieşte efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terţele persoane interesate.
Printr-o astfel de interpretare teleologică şi sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflate în proximitatea domiciliului său real. Aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite.
O astfel de interpretare este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut că "domiciliul" se referă nu doar la spaţiul legal ocupat sau dobândit, ci şi la orice alt spaţiu de locuit, dacă există legături suficiente şi continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că "dreptul la o instanţă" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces şi egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părţi. Aceste principii se aplică în aceeaşi măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părţi (a se vedea Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007). Este adevărat că autorităţilor naţionale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta şi de a aplica normele de natură procedurală, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenţie atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII).
Analizând actele relevante soluţionării cauzei, se reţine că prin precizările depuse la dosarul Judecătoriei Buzău, aflate la filele x, contestatoarea a arătat că înţelege să conteste sumele cuprinse în titlurile de executare nr. x/2021 şi nr. x/2022, precum şi toate sumele şi titlurile de executare cuprinse în dosarul de executare nr. x/30.08.2023.
Înalta Curte constată că, în cauză, procedura executării silite a început o dată cu comunicarea de către intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău a primei somaţii, respectiv la data de 16.04.2021, astfel cum rezultă din adresa aflată la dosarului Judecătoriei Buzău. Prin această adresă s-au comunicat debitoarei somaţia nr. x şi titlul executoriu contestat nr. x/29.03.2021, prin încărcarea acestora în Spaţiul Privat Virtual.
În ceea ce priveşte domiciliul în fapt al debitoarei, se constată că acesta a fost înscris în evidenţele autorităţii competente. Astfel, din verificările efectuate în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date reiese că pentru perioada 09 iulie 2020 - 8 iulie 2021, corespunzătoare comunicării somaţiei nr. x/29.03.2021, debitoarea avea reşedinţa stabilită în Bucureşti.
Prin urmare, la data comunicării somaţiei, respectiv 16.04.2021, debitoarea locuia în fapt în mod efectiv în Bucureşti, împrejurare ce produce, în speţă, efecte juridice în ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale a instanţei de executare, conform celor expuse mai sus.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 noiembrie 2024.