Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2024
Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în data de 17 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestaţie la executare împotriva procedurii de executare silită pornită la cererea intimatului, solicitând admiterea contestaţiei la executare şi anularea tuturor actelor de executare subsecvente efectuate în dosarul de executare nr. 403/2021 aflat pe rolul B. pentru suma de 18.807,42 RON; a solicitat, totodată, şi întoarcerea executării silite, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 712 şi următoarele din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 3740/2024 din 21 mai 2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Craiova.
În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa art. 714 alin. (1) şi a art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că Decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în examinarea recursului în interesul legii, nu impune concluzia că instanţa competentă teritorial care a încuviinţat executarea silită dobândeşte competenţa să soluţioneze şi o eventuală contestaţie la executare.
Această decizie are în vedere formularea unei cereri de executare silită a mai multor debitori, cu domicilii/sedii aflate în raza de competenţă a unor instanţe de executare distincte (când, teoretic, există mai multe instanţe de executare), încuviinţarea executării de către o instanţă competentă teritorial prin raportare la domiciliul unuia dintre debitori, urmată de formularea contestaţiei la executare de către un alt debitor, ce nu are domiciliul în circumscripţia instanţei care a încuviinţat executarea silită.
Instanţa supremă a afirmat principiul unicităţii instanţei de executare, însă în contextul existenţei unei pluralităţi de instanţe de executare, prin ipoteză competente teritorial în raport de dispoziţiile art. 651 C. proc. civ., pluralitate care, în reglementarea actuală, este posibilă numai în ipoteza care a generat pronunţarea recursului în interesul legii, respectiv executarea mai multor debitori ale căror domicilii/sedii atrag competenţa teritorială a unor instanţe de executare distincte.
S-a mai reţinut că din economia considerentelor acestei decizii rezultă că, prin folosirea sintagmei "instanţă de executare", instanţa supremă a avut în vedere instanţa competentă prin raportare la una din regulile prevăzute de art. 651 C. proc. civ.
În consecinţă, instanţa a apreciat că, în cazul unei pluralităţi de debitori cu domiciliile/sediile aflate în raza de competenţă a unor instanţe distincte, există mai multe instanţe de executare ce pot fi sesizate, iar decizia trebuie interpretată în sensul că instanţa care a încuviinţat executarea silită, şi care a fost competentă prin raportare la domiciliul/sediul unuia dintre debitori, devine instanţă de executare şi pentru ceilalţi debitori, chiar dacă din punct de vedere teritorial pentru aceştia competentă să soluţioneze contestaţia la executare ar fi fost altă instanţă decât cea care a încuviinţat executarea silită, fiind astfel respectat principiul unicităţii instanţei de executare.
Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 9832 din 24 septembrie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa art. 714 alin. (1) şi a art. 651 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., arătând că Judecătoria Sectorul 1 Bucuresti, prin încheierea pronunţată în data de 2 august 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite.
Prin urmare, atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare.
De asemenea, instanţa a apreciat că, în speţă, este aplicabilă Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, iar în considerarea principiului unicităţii instanţei de executare s-a stabilit că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată drept instanţă de executare.
S-a mai reţinut că principiul unicităţii instanţei de executare presupune că, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite. Dacă s-ar proceda la stabilirea competenţei de soluţionare în favoarea unei alte instanţe decât cea care a încuviinţat executarea silită iniţială s-ar ajunge la încălcarea principiului unicităţii instanţei de executare, principiu ce rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât este vorba de acelaşi debitor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă contestaţia la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al BEJ B., prin care contestatoarea a solicitat instanţei să dispună anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare.
Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Craiova şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ.. Prima instanţă sesizată a reţinut că domiciliul contestatoarei este în Craiova, Bdul x, iar Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit principiul unicităţii instanţei de executare îşi găseşte aplicabilitate atunci când există concomitent mai multe instanţe de executare. A doua instanţă a reţinut că, raportat la obiectul dosarului, sunt incidente considerentele Deciziei nr. 20/2021, respectiv principiul unicităţii instanţei de executare, iar cum încuviinţara executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine acestei din urmă instanţe.
Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".
Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului şi ale dosarului execuţional, prin încheierea din 2 august 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, aflată la dosarul Judecătoriei Secotrului 1 Bucureşti, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul BEJ B. şi a fost încuviinţată executarea silită a debitoarei CNCF CFR - Sucursala CF Craiova, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2591/04.11.2020, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, pentru îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare.
În acest context, se reţine că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a statuat în sensul că procedura încuviinţării executării silite are caracter graţios, fiind aplicabile dispoziţiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispoziţiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar şi în ipoteza în care necompetenţa teritorială a instanţei de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanţa este ţinută de invoce din oficiu necompetenţa (par. 67-68).
Concluzia conform căreia o singură instanţă ar fi desemnată drept instanţă de executare rezultă şi din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluţiona cererea, situaţie în care aceasta este ţinută să trimită dosarul instanţei competente, care devine astfel instanţă de executare (par. 69).
Aşadar, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).
Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale (par. 71).
Aplicând, pentru identitate de raţionament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de faţă, se reţine că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, competenţa de a soluţiona orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.
Drept urmare, odată încuviinţată executarea silită, calitatea de instanţă de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenţei în cadrul contestaţiei la executare.
Chiar dacă Decizia nr. 20/2021 a avut în vedere ipoteza unei pluralităţi de debitori în cadrul executării silite, prin considerentele acestei decizii a fost clarificată noţiunea de instanţă de executare şi principiul unicităţii instanţei de executare concluzionându-se, în esenţă, în sensul că instanţa de judecată care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, precum şi alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfinţit caracterul unic şi exclusiv al instanţei de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.
Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, nefiind incidentă o ipoteză de excepţie, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenţei în speţă, în raport cu alte criterii, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, ca instanţă de executare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 06 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.