Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2024
Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman, în data de 11 aprilie 2024, sub nr. x/2024, contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimata C. S.R.L., a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat instanţei să constate nulitatea executării şi a tuturor actelor şi formelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 340/2015 al BEJ D., ultimele acte comunicate fiind încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită nr. 340 din 03.04.2024 şi adresele executorului din 03.04.2024, prin care au fost informaţi că s-a înfiinţat poprirea asupra veniturilor pe care le încasau de la Casa Judeţeană de Pensii Neamţ. Totodată, contestatorii au solicitat şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, exonerarea de la plata cheltuielilor de executare precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, contestatorii au invocat prevederile art. 704, art. 709 alin. (1) pct. 4, 712 şi următoarele, art. 715 alin. (1) pct. 3 şi art. 719 din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 2023/2024 din 12 iulie 2024, Judecătoria Roman a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.
În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa art. 714 alin. (1) şi a art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că Decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în examinarea recursului în interesul legii, impune concluzia că instanţa competentă teritorial care a încuviinţat executarea silită dobândeşte competenţa să soluţioneze şi o eventuală contestaţie la executare.
Având în vedere principiul unicităţii instanţei de executare şi împrejurarea că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Vatra Dornei, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe.
Învestită prin declinare, Judecătoria Vatra Dornei, prin sentinţa civilă nr. 1970 din 7 octombrie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, raportat la art. 24 C. proc. civ. şi la data formulării cererii de executare silită (07.12.2015), în cauză sunt incidente prevederile art. 666 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data cererii de executare silită.
Procedura învestirii cu formulă executorie a titlului executoriu, prevăzută de dispoziţiile art. 641 C. proc. civ., era necontencioasă şi constituia o operaţiune prealabilă încuviinţării executării silite, prin care instanţa efectua un control formal al înscrisului în vederea executării pe cale silită a titlului respectiv, iar debitorul nu era parte în această procedură, anterior demarării executării silite.
Potrivit art. 641 C. proc. civ., competenţa teritorială de învestire cu formulă executorie aparţinea judecătoriei în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în timp ce instanţa de executare, conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) era judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Din analiza prevederilor art. 641 şi art. 651 C. proc. civ., instanţa a apreciat că legiuitorul a stabilit în mod diferit instanţa competentă pentru învestirea cu formulă executorie, pe de o parte, şi instanţa de executare, pe de altă parte, astfel că instanţa care învesteşte titlul executoriu cu formulă executorie (de la sediul creditorului în acest caz particular) nu devine instanţă de executare (de la domiciliul debitorului).
Verificând competenţa în temeiul art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la momentul începerii executării silite), instanţa reţine că, prin raportare la data sesizării organului de executare şi domiciliul contestatorilor debitori de la acel moment din judeţul Neamţ, instanţă de executare este Judecătoria Roman care a declinat cauza, iar nu Judecătoria Vatra Dornei.
A mai reţinut instanţa că, în realitate, Judecătoria Vatra Dornei, prin încheierea din 04.11.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, precum şi prin încheierea din 10.11.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015, doar a învestit cu formulă executorie titlurile executorii constând în contractele de credit nr. x/23.05.2013 şi nr. y/12.09.2007, precum şi a contractelor de ipotecă nr. x/23.05.2012, nr. y/12.09.2007, nr. z/27.11.2009, iar încuviinţarea executării silite a fost dispusă prin încheierea din data de 07.12.2015 pronunţată de BEJ D. din circumscripţia Curţii de Apel Bacău în dosarul de executare nr. 340/2015.
Totodată, considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii sunt aplicabile doar referitor la încuviinţările executării silite dispuse de către instanţele de judecată, dar nu şi referitor la încuviinţările executării silite dispuse de către executorii judecătoreşti. Or, în cauza de faţă, întrucât executarea silită a fost începută sub regimul legii vechi, la acel moment nu era prevăzută parcurgerea încuviinţării executării silite în faţa instanţei, ci a învestirii cu formulă executorie a titlului executoriu, iar instanţa care a învestit cu formulă executorie contractul nu are şi calitatea de instanţă de executare.
De asemenea, instanţa a ţinut cont şi de dispoziţiile art. 714 alin. (2) C. proc. civ. (în vigoare la momentul începerii executării silite), care stabilesc competenţa alternativă din punct de vedere teritorial, debitorul având facultatea de a depune contestaţia la executare la judecătoria de la locul situării imobilului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă contestaţia la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al BEJ D., prin care contestatorii au solicitat instanţei să dispună anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare.
Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Roman şi Judecătoria Vatra Dornei şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ.. Judecătoria Roman a reţinut că sunt incidente considerentele Deciziei RIL nr. 20/2021, respectiv principiul unicităţii instanţei de executare, iar cum încuviinţarea executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine acestei din urmă instanţe. Judecătoria Vatra Dornei a reţinut că, raportat la data formulării cererii de executare silită (07.12.2015), sunt incidente dispoziţiile C. proc. civ. în vigoare la data respectivă, când nu era prevăzută parcurgerea încuviinţării executării silite în faţa instanţei, ci a învestirii cu formulă executorie a titlului executoriu, iar instanţa care a învestit cu formulă executorie nu are şi calitatea de instanţă de executare.
Înalta Curte reţine că, raportat la data formulării cererii de executare silită (07.12.2015), sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. în vigoare la acea dată, date fiind prevederile art. 24 şi 25 din cod potrivit cu care "Art. 24 Dispoziţiile legii noi sunt alicabile numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Art. 25 (1) Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."
Conform dispoziţiilor art. 640 din C. proc. civ., "cambia, biletul la ordin şi cecul, precum şi alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în legea specială".
În ceea ce priveşte învestirea cu formulă executorie, art. 641 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că:
"(1) Titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor (…)." Se constată că acest text de lege instituia un caz de competenţă teritorială alternativă, fiind competentă a soluţiona cererea creditorului de învestire cu formulă executorie fie judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul debitorului.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, prin încheierea din 4 noiembrie 2015 în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Vatra Dornei, ca instanţă de la sediul creditoarei E. S.A. Cluj - Sucursala Vatra Dornei, a dispus învestirea cu formulă executorie a titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit nr. x din 12.09.2007 împreună cu actele adiţionale x; contractul de ipotecă nr. x/12.09.2007, contractul de ipotecă nr. x/27.11.2009, contractul de garanţie reală mobiliară asupra încasărilor şi soldul contului current (fără notificarea debitorilor cedaţi) nr. x din 12.09.2007 împreună cu actul adiţional x/10.05.2012, contractul de garanţie reală mobiliară asupra încasărilor şi soldul contului current (fără notificarea debitorilor cedaţi) nr. x din 01.06.2012, contractul de garanţie reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr. x împreună cu actul adiţional x/10.05.2012, contractul de garanţie reală mobiliară pe bunuri existente determinate nr. x/01.06.2011 împreună cu actul adiţional x/10.05.2012, condiţiile generale de creditare valabile pentru toate tipurile de finanţare, din data de 15.09.2009, 27.11.2009, 01.06.2011, 10.05.2012 şi 13.05.2015, biletul la ordin x emis de B. şi avalizat în calitate de persoană fizică de B., împreună cu borderoul de încasare şi formularul de justificare a refuzului primit, biletul la ordin x emis de B. şi avalizat în calitate de persoană fizică de A., împreună cu borderoul de încasare şi formularul de justificare a refuzului primit, debitor fiind B..
Referitor la încuviinţarea executării silite, art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că:
"(2) Executorul judecătoresc se pronunţă asupra încuviinţării executării silite, prin încheiere, fără citarea părţilor. (6) încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea contestaţiei la executare, în condiţiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanţa de executare."
În aplicarea acestor dispoziţii legale, executarea silită a fost încuviinţată în cauză de către executorul judecătoresc prin încheierea din 7 decembrie 2015 (aflată la dosarul de executare), iar nu de către instanţa de judecată.
Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o contestaţie la executare, prin care unul dintre debitori a solicitat anularea executării silite, anularea tuturor formelor de executare şi suspendarea executării silite, devin incidente dispoziţiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care "contestaţia se introduce la instanţa de executare". În ceea ce priveşte instanţa competentă material şi teritorial a soluţiona contestaţia la executare, aceasta se stabileşte în raport cu prevederile art. 651 din C. proc. civ., potrivit cărora:
"(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (…) (3) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."
Ca atare, contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, şi anume judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În cauză, la data sesizării executorului judecătoresc, debitorul avea domiciliul în jud. Neamţ.
Împrejurarea că titlurile executorii reprezentate de contractele de credit au fost învestite cu formulă executorie de Judecătoria Vatra Dornei nu o transformă pe aceasta în instanţă de executare, competentă a soluţiona contestaţia la executare ce face obiectul cauzei de faţă, întrucât legiuitorul a reglementat în mod distinct instanţa competentă a soluţiona cererea de învestire cu formulă executorie (judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului), pe de o parte, şi instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare (instanţa de executare, respectiv judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului), pe de altă parte.
În acest context normativ, instanţa care învesteşte titlul executoriu cu formulă executorie nu se confundă şi nici nu devine instanţă de executare.
Este important de subliniat că în cauză nu este aplicabilă Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021, prin care s-a statuat în sensul că:
"instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", întrucât executarea silită nu a fost încuviinţată de către instanţa de judecată, care să devină astfel instanţă de executare, ci de către executorul judecătoresc, conform art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite).
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Roman este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 06 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.