Şedinţa publică din data de 06 noiembrie 2024
Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, secţia civilă, în data de 30 august 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Curtea de Apel Iaşi a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestaţie la executare împotriva actelor efectuate în dosarul de executare nr. 171/2023.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ, în data de 12 septembrie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul Tribunalul Vaslui a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestaţie la executare împotriva actelor din dosarul de executare nr. 171/2023.
Prin încheierea nr. 2263/2024 din 20 iunie 2024, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia conexităţii invocată de intimat, prin întâmpinare şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Bacău.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui, secţia civilă, în data de 18 septembrie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestaţie la executare împotriva executării silite şi actelor de executare, cât şi suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.
Prin încheierea din 15 noiembrie 2023, pronunţată de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. x/2023, a fost admisă excepţia conexităţii invocată din oficiu şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2023 la dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Bacău.
Prin sentinţa civilă nr. 1984/2023 din 5 decembrie 2023, Judecătoria Vaslui, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei, în favoarea Judecătoriei Bacău.
În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., arătând că această normă de drept interzice sesizarea instanţei competente dacă instanţa ierarhic superioară este reclamantă într-o cauză de competenţa instanţei sesizate. Această normă legală a fost instituită în vederea ocrotirii unui interes general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei ierarhic inferioare celei care formulează cererea de sesizare.
S-a mai reţinut că, dacă reclamantul se adresează instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau la o instanţă inferioară acesteia, necompetenţa teritorială de ordine publică instituită de art. 127 alin. (1) C. proc. civ., fiind o excepţie absolută, trebuie invocată, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) din cod, de părţi sau de instanţă la primul termen de judecată.
Observând că cererea vizând formularea contestaţiei la executare formulată de către Curtea de Apel Iaşi a fost depusă la o instanţă ierarhic inferioară, Judecătoria Vaslui a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.
Învestită prin declinare, Judecătoria Bacău, secţia civilă, prin încheierea civilă din 30 iulie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Vaslui, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 20/2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în interesul legii, în interpretarea art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Astfel, cât timp Judecătoria Vaslui a încuviinţat executarea silită, instanţa a apreciat că aceasta rămâne instanţă de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare în condiţiile statuate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia antereferită pronunţată în interesul legii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competenţă, debitorii Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iaşi şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimatul B., au formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare din dosarul de executare nr. 171/2023.
Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Vaslui şi Judecătoria Bacău şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., iar a doua instanţă aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.
Prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în a cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea din 10 august 2023, pronunţată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2023 a fost încuviinţată executarea silită formulată de petentul BEJ C. pentru creditorul B., în contradictoriu cu debitorii Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Vaslui şi Ministerul Justiţiei.
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a statuat în sensul că procedura încuviinţării executării silite are caracter graţios, fiind aplicabile dispoziţiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispoziţiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar şi în ipoteza în care necompetenţa teritorială a instanţei de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanţa este ţinută de invoce din oficiu necompetenţa (par. 67-68).
Concluzia conform căreia o singură instanţă ar fi desemnată drept instanţă de executare rezultă şi din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluţiona cererea, situaţie în care aceasta este ţinută să trimită dosarul instanţei competente, care devine astfel instanţă de executare (par. 69).
Aşadar, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).
Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale (par. 71).
Aplicând, pentru identitate de raţionament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de faţă, se reţine că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, competenţa de a soluţiona orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.
Drept urmare, odată încuviinţată executarea silită, calitatea de instanţă de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenţei în cadrul contestaţiei la executare.
Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Vaslui, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine tot acestei instanţe, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.
Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.
Aceasta întrucât, art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. prevede expres că instanţa învestită a se pronunţa asupra încuviinţării executării silite este ţinută a invoca din oficiu necompetenţa chiar şi atunci când este de ordine privată, derogându-se astfel de la regula cuprinsă în art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanţa nu doar că este obligată a-şi verifica din oficiu competenţa, dar în aceeaşi măsură trebuie să respecte regulile de competenţă chiar şi dacă sunt de ordine privată, fiind obligată a invoca necompetenţa şi a trimite dosarul instanţei competente să dispună încuviinţarea executării silite.
Tocmai de aceea prin Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.
Prin urmare, faţă de cele ce preced şi având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei RIL nr. 20/27.09.2021, cum în cauză încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Vaslui, în favoarea acesteia se va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, reţinându-se că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei de către o altă instanţă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 06 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.