Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 noiembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Drăgăşani, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Tribunalul Vâlcea la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.
II. Hotărârea Judecătoriei Drăgăşani:
Prin sentinţa civilă nr. 590 din 23 iunie 2022, Judecătoria Drăgăşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
În motivare, instanţa a reţinut că, potrivit art. 96 alin. (5) din Legea 303/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul - în speţă, Tribunalul Vâlcea, care are şi calitatea de pârât în dosar.
În aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., având în vedere solicitarea reclamantului prin reprezentant, Judecătoria Drăgăşani a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
III. Hotărârea Tribunalul Dolj:
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la 20 iulie 2022, sub dosar nr. x/2022.
Prin sentinţa civilă nr. 342 din 30 mai 2024, Tribunalul Dolj a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 96 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă în favoarea tribunalului de la domiciliul reclamantului.
Din fişa de evidenţă DEPABD de la dosarul Tribunalului Dolj, a reieşit că reclamantul domiciliază în comuna Măldărăşti, sat Măldărăşti, judeţul Vâlcea, astfel că s-a apreciat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze acţiunea este Tribunalul Vâlcea.
Instanţa a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 din C. proc. civ., care instituie un caz de competenţă teritorială facultativă şi care reprezintă norma generală, ci dispoziţiile art. 96 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, care reprezintă norma specială şi care instituie un caz de competenţa teritorială exclusivă a instanţei de la domiciliul reclamantului.
IV. Hotărârea Tribunalul Vâlcea:
Învestit prin declinare, Tribunalul Vâlcea a pronunţat sentinţa civilă nr. 2317 din 3 septembrie 2024, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la alin. (2)1 al aceluiaşi articol, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Vâlcea.
Faţă de specificul cauzei, competenţa teritorială rămâne una alternativă, între instanţa de la domiciliul reclamantului - Tribunalul Vâlcea şi un tribunal din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Piteşti, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantului.
În speţă, reclamantul şi-a exercitat acest drept şi a ales Tribunalul Dolj să îi soluţioneze cauza, astfel încât a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul cauzei ce a generat declinările reciproce de competenţă îl constituie o acţiune patrimonială în repararea prejudiciului produs prin pretinse erori judiciare.
Astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul.
Conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Dolj a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe asupra caracterului normelor de competenţă prevăzute de dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., raportat la circumstanţele factuale concrete ale litigiului, ce relevă faptul că unul dintre pârâţi este chiar una dintre instanţele aflate în conflict, respectiv Tribunalul Vâlcea.
Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competenţa facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.
(2)1 Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."
Reclamantul, având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, rezultă că norma analizată instituie o competenţă teritorială alternativă (facultativă), reglementată de norme de ordine privată.
În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată din oficiu şi nici de către reclamant, ci numai de către pârâţi în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
În cauză, reclamantul A. nu a înţeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani, care, chiar dacă nu era instanţa competentă material în conformitate cu dispoziţiile art. 96 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, din punct de vedere teritorial, era instanţa de la domiciliul reclamantului şi, totodată, instanţă inferioară Tribunalului Vâlcea (pârât în dosar).
Stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, Judecătoria Drăgăşani a înţeles să facă aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., astfel încât a admis excepţia necompetenţei materiale stabilind că tribunalului îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, iar din punct de vedere teritorial, a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Dolj.
În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "instanţa competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă verifică modul în care atât normele de competenţă propriu-zise, cât şi normele referitoare la condiţiile şi termenele de invocare a excepţiei de necompetenţă au fost respectate."
C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:
"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:
"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."
Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar fi de competenţa unei alte instanţe.
În speţă, după ce prin sentinţa civilă nr. 590 din 23 iunie 2022 pronunţată de Judecătoria Drăgăşani a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, cererea de chemare în judecată a avut următorul parcurs procesual,:
- Prin încheierea din 31 august 2022 pronunţată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, instanţa a dispus înaintarea dosarului nr. x/2022, la primul complet învestit;
- Prin încheierea din data de 22 septembrie 2022 pronunţată în procedura de regularizare a cererii, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, Tribunalul Dolj a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect "reparare prejudicii erori judiciare", în conformitate cu dispoziţiile art. 200 C. proc. civ.
- Prin încheierea din 26 ianuarie 2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost admisă cererea de reexaminare formulată de petentul A. şi a fost reexaminată încheierea din 22 septembrie 2022, în sensul că s-a revenit asupra măsurii anulării cererii de chemare în judecată şi s-a retrimis cauza completului iniţial învestit pentru continuarea judecăţii;
- La termenul din 11 mai 2023, Tribunalul Dolj a reţinut că procedura de citare este legal îndeplinită, a dispus citarea reclamantului cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei o fotocopie a actului de identitate şi a prorogat punerea în discuţie a competenţei instanţei în soluţionarea cauzei;
- Prin încheierea din data de 28 septembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a dispus suspendarea cauzei pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilită de către instanţă în sarcina reclamantului, la termenul de judecată din data de 11.05.2023.
- Prin decizia civilă nr. 71 din 8 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis recursul declarat de către reclamantul A. împotriva încheierii din data de 28 septembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost casată încheierea recurată şi a fost trimisă cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
- Prin sentinţa nr. 342 din 30 mai 2024 pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Astfel cum reiese din succesiunea termenelor de judecată anterior evidenţiate, primul termen de judecată acordat de Tribunalul Dolj cu citarea părţilor a fost cel din 11 mai 2023, termen la care, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de şedinţă, procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanţa prorogând însă punerea în discuţie a competenţei, sens în care a dispus citarea reclamantului cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei o fotocopie a actului de identitate.
Cu toate acestea, la termenul următor, din 28 septembrie 2023, instanţa nu a pus în discuţie competenţa teritorială, ci a dispus măsuri procedurale, respectiv a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina reclamantului la termenul de judecată din 11 mai 2023.
Referitor la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă, se reţine că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepţiei de necompetenţă (indiferent de caracterul de ordine publică sau de ordine privată), şi anume, până la primul termen la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, adică termenul la care părţile, legal citate, pot pune concluzii - limită care în cauză a fost depăşită, având în vedere că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate a fost termenul din 11 mai 2023.
În conformitate cu dispoziţiile art. 131 C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."
Dacă necompetenţa nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate ori, în condiţiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepţional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenţei (în speţă, acest termen acordat în acest sens a fost cel din 28 septembrie 2023), necompetenţa se acoperă definitiv şi nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.
Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţată în recurs în interesul legii, "chiar şi în situaţia în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat."
Din interpretarea prevederilor art. 130 - 131 C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei sesizate/învestite, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.
În speţă, termenul din 28 septembrie 2023 a fost singurul termen permis de textul legal a fi acordat pentru a se lămuri aspectele legate de stabilirea competenţei teritoriale, termen la care, însă, Tribunalul Dolj a dispus măsuri procesuale, respectiv a suspendat judecata cauzei - măsură care, de altfel, a implicat exercitarea unei căi de atac extraordinare - recurs soluţionat de instanţa ierarhic superioară (Curtea de Apel Craiova), instanţă a cărei competenţă a fost atrasă tocmai de competenţa instanţei inferioare (Tribunalul Dolj).
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2024.