Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2024
Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale înregistrată la 26 august 2024 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat exercitarea provizorie a autorităţii părinteşti, în comun, de către ambii părinţi, în ceea ce îl priveşte pe minorul D., stabilirea provizorie a locuinţei minorului la locuinţa tatălui până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, iar în subsidiar, stabilirea unui program privind menţinerea legăturilor personale cu minorul.
II. Hotărârea Judecătoriei Cluj-Napoca:
Prin sentinţa civilă nr. 4521 din 20 septembrie 2024, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, instanţă în a cărei circumscripţie se află domiciliul minorului, astfel cum este menţionat în bazele de date DEPABD.
III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti:
Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a pronunţat sentinţa nr. 12263 din 31 octombrie 2024, prin care a admis necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 998 C. proc. civ., în materia ordonanţei preşedinţiale, competenţa materială se determină prin raportare la dispoziţiile corespunzătoare în ceea ce priveşte cererea pe fondul dreptului.
Instanţa a constatat că pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca este înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestare recunoaştere paternitate, cauză până la a cărei soluţionare reclamantul a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună în mod provizoriu exercitarea autorităţii părinteşti în comun şi stabilirea domiciliului minorului, astfel încât acestei instanţe îi aparţine şi competenţa de a soluţiona şi pretenţiile reclamantului deduse judecăţi pe calea prezentei ordonanţe preşedinţiale.
IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului regulator de competenţă îl reprezintă conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi Judecătoria Cluj-Napoca, în legătură cu soluţionarea cauzei având ca obiect ordonanţă preşedinţială - exercitare autoritate părintească şi stabilire domiciliu minor.
Raportat la măsurile ce se solicită a fi dispuse, se reţine că la stabilirea instanţei competente a soluţiona cauze având un atare obiect sunt incidente prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ.:
"Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită."
Potrivit art. 92 alin. (1) C. civ.:
"Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic".
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 998 C. proc. civ., "cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului." Aceste prevederi au caracter special, motiv pentru care se impun a fi aplicate cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 114 C. proc. civ.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale este aceeaşi cu cea stabilită pentru soluţionarea cauzei pe fond, determinare care poate opera în abstract - către instanţa învestită în procedura ordonanţei preşedinţiale (în cazul în care nu este promovată şi o cerere pe dreptul comun pe fondul dreptului) sau în concret (dacă este înregistrată pe rolul instanţei cererea pe fondul dreptului) - caz în care competenţa se stabileşte de instanţa învestită cu soluţionarea fondului dreptului.
În speţă, în ceea ce priveşte fondul dreptului dedus judecăţii prin ordonanţa preşedinţială, se reţine că pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca a fost înregistrat la 7 aprilie 2023 (anterior datei formulării ordonanţei preşedinţiale) dosarul nr. x/2023, având ca obiect contestare recunoaştere paternitate şi ca părţi pe reclamantul A. şi pe pârâţii B. şi C., dosar care are termen de judecată alocat la 25 ianuarie 2024, cauză în care instanţa şi-a verificat competenţa teritorială, declarându-se competentă prin încheierea din 19 octombrie 2023.
Prin urmare, în aplicarea prevederilor legale anterior enunţate, cum la data formulării ordonanţei preşedinţiale era înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca acţiunea având ca obiect contestare recunoaştere paternitate, aceasta era instanţa care putea lua măsurile vremelnice solicitate pe calea ordonanţei preşedinţiale cu privire la exercitarea provizorie a autorităţii părinteşti în comun şi stabilirea domiciliului minorului.
Având în vedere cele anterior constatate, în temeiul dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2024.