Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 02.11.2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea pârâtului la plata sumei de 42.000 euro ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată a preţului asumată prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 26.06.2019; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1650 alin. (1), art. 1724, art. 1719-1720 C. civ.
Prin sentinţa nr. 2791/12.03.2021, Judecătoria Constanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa
Prin sentinţa nr. 4512/09.12.2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondată, acţiunea.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa
Prin decizia nr. 20/C/23.01.2024, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantul A..
Recurentul a arătat că acţiunea vizează angajarea răspunderii pârâtului, respectiv obligarea la plata unei sume de bani, care reprezintă preţul unui contract de vânzare-cumpărare mobiliară. Cauza cererii de chemare în judecată este dată de cauza dreptului - causa debendi -cauza raportului juridic sau al obligaţiei puse în discuţie, aceasta constituind fundamentul dreptului invocat de cel care formulează pretenţia. Contextul în care instanţa de fond a concluzionat că argumentaţia adusă de recurent ar fi o chestiune de noutate în apel s-a produs datorită contestării categorice a apartenenţei semnăturii pârâtului pe înscrisul datat cu 29.06.2019, contestare realizată de pârât tot în apel. Astfel, instanţa de apel a considerat necesară lămurirea aspectului provenienţei celor două semnături şi a solicitat expres lămuriri în acest sens. Urmare a solicitării instanţei, recurentul a precizat că semnătura aparţine lui B., însă chiar dacă s-ar reţine că semnătura aparţine fratelui acestuia, C., acest lucru nu ar influenţa şi nu ar schimba în niciun fel angajamentul pârâtului. Date fiind relaţiile de prietenie şi încredere care guvernau raporturile cu pârâtul împreună cu fratele lui, recurentul nu făcea nicio diferenţă între credibilitatea unuia şi a celuilalt, aspect pe care aceştia îl cunoşteau. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, recurentul ar fi avut aceeaşi încredere să remită ceasul fără plata imediată a preţului, indiferent că ar fi semnat pârâtul B. sau fratele acestuia, în numele şi pe seama primului. În raporturile contractuale dintre părţi, cuvântul dat avea o mai mare încărcătură decât consemnarea lui printr-un înscris, aspect la care s-ar fi recurs doar pentru reamintire, iar recurentul a ţinut mereu seama de afirmarea, de către pârât, a unităţii sale de voinţă cu fratele său. De aceea, dacă un astfel de contract de vânzare-cumpărare cu privire la care recurentul a discutat cu pârâtul B., ar fi fost semnat de fratele său, C., această semnătură ar fi fost făcută în baza unei puteri de reprezentare pe care în mod curent pârâtul B. o recunoştea fratelui său şi cerea partenerilor săi de afaceri să o recunoască de asemenea.
Faţă de cele arătate, simpla precizare realizată la solicitarea expresă a instanţei nu poate afecta în niciun fel fundamentul raportului juridic sau temeiul de drept al cererii. Răspunderea contractuală a pârâtului reprezintă cauza cererii de chemare în judecată pe care recurentul a întemeiat demersul, acesta precizând că prin prisma puterii de reprezentare reciproce cauza cererii de chemare în judecată nu ar suferi modificări, întrucât cel obligat rămâne în continuare pârâtul.
Nici argumentele referitoare la puterea de reprezentare cu titlu de apărare faţă de contestarea categorică a semnăturii pârâtului nu sunt de natură să producă o modificare de cauză. Faptul că precizarea făcută a inclus argumente referitoare la fratele pârâtului nu influenţează răspunderea pârâtului care se va angaja exclusiv faţă de acesta în eventualitatea validării argumentelor recurentului. Astfel, simplul fapt că semnătura ar aparţine fratelui pârâtului nu ar influenţa şi nu ar schimba în nici un fel angajamentul pârâtului. Datorită legăturii apropiate dintre aceştia şi faptului că erau implicaţi împreună în orice activitate contractuală, întreaga comunitate de parteneri de afaceri îi percepea ca reprezentând o singură parte şi fără interese contrare. Acest lucru este lesne de dedus din faptul că împrumuturile contractate de B. sunt mereu garantate de către fratele acestuia, C., cu toate bunurile sale prezente sau viitoare, înscrisuri depuse la dosarul de fond. Această putere de reprezentarea fost dovedită cu declaraţiile martori audiaţi în cauză, respectiv D. şi E..
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat o chestiune prealabilă, în sensul că a solicitat instanţei să pună în vedere recurentului să indice domiciliul, sub sancţiunea prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., împrejurarea că acesta are un domiciliu procesual ales în România nefiind de natură să înfrângă dispoziţiile legale potrivit cărora cererea de recurs trebuie să cuprindă şi această menţiune.
De asemenea, intimatul a învederat că în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurentul are obligaţia de a indica hotărârea care se atacă. Recursul a fost declarat strict împotriva deciziei nr. 20/C/23.01.2024 a Curţii de Apel Constanţa, astfel încât statuările cuprinse în încheierile de şedinţă din 07.11.2023 şi 10.10.2023 au intrat în puterea lucrului judecat, în sensul că C. nu are calitatea de parte în prezenta pricină, prin cererea introductivă de instanţă nu i s-a conferit nici calitatea de reprezentant al pârâtului B., astfel că invocarea acestui aspect cu caracter de noutate în apel reprezintă o modificare interzisă de art. 478 alin. (3) C. proc. civ.
Intimatul apreciază că solicitarea recurentului de admitere a recursului, casare a deciziei recurate şi admitere a acţiunii de către instanţa de recurs este inadmisibilă, raportat la dispoziţiile art. 497 C. proc. civ. care reglementează soluţiile ce pot fi date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea căii extraordinare de atac.
Intimatul a invocat şi excepţia de nulitate a recursului, arătând că prin memoriul de recurs nu se deduc judecăţii veritabile critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ci se critică interpretarea probelor de către instanţa de apel.
În subsidiar, intimatul solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că recurentul a avut în mod constant o conduită confuză şi nesinceră cu privire la înscrisul pretins a fi dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare în discuţie, conduită pe care o menţine şi în recurs.
Nicio probă din acele administrate la fond şi în apel nu a dovedit faptul că ar fi existat un contract de vânzare-cumpărare încheiat între intimat şi recurent, dimpotrivă, a rezultat că scrisul de pe documentul invocat nu aparţine intimatului. Deşi interpretarea probelor nu face obiectul analizei căii de atac extraordinare a recursului, tocmai această interpretare stă la fundamentul memoriului de recurs.
Soluţia instanţei de apel este conformă legii, în cauză nu există confuziune de patrimonii între intimat şi fratele său, niciunul dintre aceştia nu răspunde pentru celălalt şi nu există vreo reprezentare reciprocă în acest sens. Totodată, nu s-a dovedit existenţa unor raporturi contractuale între reclamant şi intimat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul formulat, Înalta Curte are în vedere faptul că, pe calea acestuia, reclamantul a criticat pe temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., greşita aplicare de către instanţa de apel a regulilor de procedură referitoare la modificarea cauzei în apel, prohibită de dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. ("În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi"), în privinţa tezei sale susţinută în apel, a încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu pârâtul prin mandatar (fratele acestuia, numitul C.), împrejurare ce a condus la necercetarea acesteia de către instanţă şi, în final, la respingerea apelului ca nefondat.
Chiar dacă, aşa cum explică recurentul-reclamant, afirmarea acestei teze în apel a avut la bază contextul administrării probelor necesare dovedirii dreptului pretins şi a lămuririlor ce s-au impus în legătură cu apartenenţa semnăturilor de pe înscrisul sub semnătură privată datat 29.06.2019, context prezentat/redat prin memoriul de recurs, nu poate fi primită apărarea intimatului-pârât susţinută prin întâmpinare, aceea a nulităţii recursului pentru neîncadrare sub pretextul că se critică interpretarea dată probelor de către instanţa de apel.
Este limpede că, făcând trimitere la ceea ce constituie causa debendi sau cauza cererii de chemare în judecată/cauza raportului juridic litigios/cauza dreptului sau a obligaţiei puse în discuţie, identificată a fi dată în speţă de încheierea cu pârâtul a contractului de vânzare-cumpărare a unui ceas de lux şi contestând că greşit instanţa de apel "a catalogat precizarea referitoare la apartenenţa semnăturii ca fiind o chestiune modificatoare de cauză", recurentul-reclamant nu critică probele sau interpretarea dată acestora de către instanţa de apel, ci identificarea elementelor litigiului dedus soluţionării şi fixarea limitelor judecăţii realizată în apel în marja dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., critică ce se circumscrie sferei de incidenţă a motivului legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin urmare, sancţiunea nulităţii recursului invocată de intimatul prin întâmpinare nu va fi reţinută, acesta urmând a fi examinat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. la care în mod corect şi-a raportat criticile recurentul.
Tot în mod nefondat s-a apărat intimatul invocând autoritatea de lucru judecat a încheierilor premergătoare din 10 octombrie 2023 şi din 7 noiembrie 2023 pe care recurentul nu le-a contestat pe calea recursului, prin care instanţa de apel ar fi tranşat asupra depăşirii limitelor judecăţii în apel date de prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. în legătură cu aspectele noi invocate în apel de reclamant (eventuala semnare a înscrisului sub semnătură privată de către fratele C. şi puterea de reprezentare reciprocă a fraţilor Colci, inclusiv cu ocazia vânzării-cumpărării ceasului litigios).
Apărarea este nefondată, observându-se că prin niciuna din aceste încheieri instanţa de apel nu a tranşat asupra aspectelor menţionate care se regăsesc dezlegate ca atare abia în considerentele deciziei din apel nr. 20/23.01.2024, dezlegări în raport de care măsurile şi statuările instanţei din încheierile din 10 octombrie 2023 şi 7 noiembrie 2023 îndeplinesc doar un rol preparatoriu. Prin încheierea din 10 octombrie 2023 curtea de apel a clarificat susţinerile ambelor părţi raportat la scrierea şi semnarea înscrisului din 26 iunie 2019, persoanele care trebuie să fie vizate de procedura verificării de scripte (în opinia reclamantului, atât B., dar şi C.) şi a solicitat lămuriri asupra tezei "puterii de reprezentare reciprocă a celor doi fraţi", explicată de apelant (reclamant) pe tărâmul mandatului ori al unui angajament reciproc existent între aceştia. Încheierea din 10 octombrie 2023 nu consemnează statuări ori dezlegări ale instanţei asupra limitelor judecăţii cauzei în apel ci doar antamează şi clarifică subiectele dezbătute mai apoi prin hotărârea finală (lipsa calităţii de parte în proces a lui C., momentul invocării tezei puterii reciproce de reprezentare între fraţii Colci).
În esenţă, în acelaşi registru al clarificării poziţiilor procesuale ale ambelor părţi, încheierea din 7 noiembrie 2023 conţine exclusiv dispoziţia instanţei de apel asupra respingerii solicitării "luării unor scripte de semnătură numitului C. care nu are calitatea de parte în prezenta pricină şi căruia, prin cererea introductivă de instanţă, nu i s-a conferit nici calitatea de reprezentant al pârâtului B., astfel că invocarea acestui aspect cu caracter de noutate în apel reprezintă o modificare interzisă de art. 478 alin. (3) C. proc. civ..".
Prin urmare, dezlegarea instanţei de apel cu trimitere la dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. a vizat mai degrabă şi la acest moment cadrul procesual al cauzei iar nu ceea ce s-a tranşat prin hotărârea de soluţionare a apelului, respectiv depăşirea limitelor judecăţii în apel trasate prin dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. sub aspectul schimbării cauzei în apel.
De aceea, nu se opune examinării pe fond a recursului ce a atacat exclusiv aspecte dezlegate prin decizia civilă nr. 20C/23 ianuarie 2024, autoritatea de lucru judecat a încheierilor instanţei de apel din 10 octombrie 2023 şi din 7 noiembrie 2023, după cum s-a apărat intimatul prin întâmpinare.
Luând spre examinare recursul formulat, cercetat pe tărâmul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la greşita aplicare a regulilor de procedură privitoare la modificarea cauzei în apel, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Exercitând controlul judiciar asupra hotărârii de primă instanţă care respinsese cererea de obligare a pârâtului la plata contravalorii ceasului de aur pretins vândut acestuia deoarece a reţinut că înscrisul olograf din 26 iunie 2019 nu conţine un acord de voinţă al părţilor în litigiu, că pârâtul a contestat semnarea acestuia, iar reclamantul nu a probat deţinerea anterioară în proprietate a ceasului de lux - instanţa de apel a stabilit că reprezintă elemente noi invocate pentru prima oară în apel următoarele: scrierea în întregime a înscrisului doveditor din 26 iunie 2019 de mâna lui C., fratele reclamantului (aspect invocat prin cererea de apel), posibila semnare a acestui înscris de C. (susţinută la termenul din 10 octombrie 2023 când reclamantul a şi propus luarea de scripte de comparaţie de la B. şi C.) şi teza puterii de reprezentare reciprocă a celor doi fraţi, dintre care doar B. a fost chemat în judecată (de asemenea invocată şi explicată în viziunea reclamantului în şedinţele publice din 10 octombrie şi 7 noiembrie 2023).
În considerarea acestui din urmă aspect, al prezenţei în proces în calitate de pârât doar a lui B. a şi fost respinsă la termenul din 7 noiembrie 2023 cererea reclamantului privind luarea de scripte de semnătură numitului C., despre care s-a subliniat că nu are calitatea de parte în proces.
Nu apartenenţa semnăturii de pe înscrisul din 26 iunie 2019 - asupra căreia reclamantul a dat explicaţii în faţa instanţei de apel la solicitarea acesteia - a fost calificată drept element de modificare a cauzei în apel, interzisă prin dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., ci teza realizării contractului de vânzare-cumpărare prin mandatar.
Sub acest aspect se observă că dacă, potrivit cererii de chemare în judecată, cauza raportului juridic litigios se regăsea în încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a ceasului de aur direct între reclamant şi pârâtul chemat în judecată, potrivit motivelor de apel, dar mai ales a explicaţiilor suplimentare oferite de reclamant în faţa curţii de apel la termenele din 10 octombrie şi 7 noiembrie 2023, cauza aceluiaşi raport juridic a fost descrisă cu trimitere la încheierea cu pârâtul a contractului de vânzare-cumpărare prin reprezentant, respectiv prin mandatar indicat în persoana fratelui acestuia C., între care s-a susţinut existenţa unei puteri reciproce de reprezentare. Tot în apel şi tot pretinsului mandatar i-a fost atribuită scrierea chitanţei din 26 iunie 2019, şi posibil şi semnătura, asupra acestui ultim aspect reclamantul fiind nesigur, astfel cum apare consemnată poziţia sa la fila x a încheierii din 7 noiembrie 2023 "apelantul-reclamant se foloseşte de înscris pentru că susţine că acesta consemnează voinţa juridică a cumpărătorului B., indiferent cine l-a semnat, pentru că nu ştim cine l-a semnat".
De bună seamă că teza încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin mandatar se înscrie în elementul cauzei cererii de chemare în judecată întrucât ţine de fundamentul dreptului dedus judecăţii, fundament care este diferit atunci când se regăseşte în încheierea unui contract direct între părţile litigante ori a unuia încheiat între acestea prin mandatar, chiar dacă natura contractului litigios este aceeaşi (în speţă, de vânzare-cumpărare a unui bun mobil, ceas de aur).
Încheierea unui contract direct între părţile lui ori între părţi, prin mandatar, implică o diferenţă în situaţia de fapt a cauzei, circumstanţe diferite ale formării acordului de voinţe şi ale încheierii contractului, condiţii diferite de probaţiune şi, în anumite situaţii regăsite şi în litigiul pendinte (cum se va arăta mai jos), şi un cadru procesual diferit.
În speţă, diferenţa de cauză juridică a cererii de chemare în judecată, a cărei modificare direct în apel este prohibită prin dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. după cum corect a stabilit instanţa de apel, se răsfrânge atât în planul cadrului procesual, cât şi în plan probator întrucât doar prin atragerea în proces a celui căruia îi este atribuită scrierea înscrisului doveditor din 26 iunie 2019 (C., potrivit susţinerilor din apel ale reclamantului) există posibilitatea luării de scripte pentru comparaţie, inclusiv asupra semnăturii ori administrarea unei expertize grafoscopice, modificare a cadrului procesual în apel care, de asemenea, este prohibită prin dispoziţiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ.
Sub aspect probator, având în vedere că existenţa contractului de vânzare-cumpărare a ceasului din aur, dar şi înscrisul olograf din 26 iunie 2019 au fost negate ori contestate de pârâtul B., sunt relevante prevederile art. 310 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că se socoteşte început de dovadă orice scriere, chiar nesemnată şi nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune (în speţă, C.) (. . . . . . . . . .), dacă scrierea face credibil faptul pretins.
Doar un atare înscris care îndeplineşte cerinţele legale, mai sus arătate, de a constitui început de dovadă scrisă poate face dovada între părţi prin completare cu alte mijloace de probă, inclusiv martori şi prezumţii, după cum a pretins recurentul când a invocat imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris doveditor al contractului, observându-se totuşi că, în pofida acestor susţineri, partea a furnizat un înscris pe care l-a opus, după cum el însuşi dezvăluie, altei persoane decât celei căreia îi aparţine scrierea şi semnătura sa.
Aşadar, atunci când contestă cauza nouă adusă în apel constând în încheierea contractului de vânzare-cumpărare prin intermediul mandatarului pârâtului, afirmând că "chiar dacă s-ar reţine că semnătura aparţine fratelui acestuia, C., acest lucru nu ar influenţa şi nu ar schimba în niciun fel angajamentul pârâtului" întrucât efectele contractului se produc tot în patrimoniul acestuia, recurentul omite că toate aceste ipoteze pe care le-a afirmat doar pentru prima oară în apel (scrierea înscrisului din 26 iunie 2019 de mâna lui C., posibila semnare a acestuia de aceeaşi persoană, calitatea de mandatar a lui C. întemeiată pe o aşa zisă putere reciprocă de reprezentare între fraţi) trebuie cercetate şi probate într-un cadru procesual adecvat, spre a putea fi valorificate în sensul urmărit, acela al angajării răspunderii contractuale a pârâtului chemat în judecată.
Sunt, prin urmare, deplin aplicabile cauzei de faţă prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., după care în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi, limite ale judecăţii din apel care acţionează în privinţa tezei noi afirmate pe parcursul soluţionării cauzei în faţa acestei instanţe, privitoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu pârâtul prin mandatar, fratele acestuia, cel căruia i-a şi fost atribuită scrierea şi posibila semnare a înscrisului sub semnătură privată din 26 iunie 2019, după cum corect a apreciat curtea de apel.
Reţine, deci, pertinent instanţa de apel în privinţa căii de atac a apelului, că acesta se prezintă ca un mijloc procedural de continuare a procesului, iar nu de dezvoltare a cadrului procesual iniţial format potrivit cererii de chemare în judecată, care să-i permită, eventual să formuleze noi pretenţii sau să atragă în judecată alte persoane şi nici să schimbe motivele de fapt şi de drept ale pretenţiilor deduse spre soluţionare.
În lumina acestor considerente, apreciind că este nefondat, recursul va fi respins pe cale de consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 20/C din 23 ianuarie 2024 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 20 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.