Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2024, petentul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 687/07.03.2024 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosar nr. x/2023.
În cadrul contestaţiei în anulare, petentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 299 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ. faţă de art. 1 alin. (5), art. 124, art. 21 alin. (3) şi art. 49 alin. (1)-(5) din Constituţia României.
În motivare, petentul a arătat că dispoziţiile legale menţionate contravin dispoziţiilor constituţionale, respectiv art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii, precum şi dispoziţiilor art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, dat fiind faptul că nu asigură o bună administrare a justiţiei, prin lipsa de corelare cu normele de drept substanţial instituite în C. civ., care reglementează ocrotirea persoanei fizice. De asemenea, contravin art. 124 alin. (2), art. 21 alin. (3) şi art. 49 alin. (1)-(5) din Constituţia României prin faptul că, în cazul completurilor specializate, componenta se stabileşte de preşedintele instanţei cu avizul colegiului de conducere în funcţie de specializarea judecătorilor, fără a fi prevăzute criteriile minimale după care se stabileşte specializarea judecătorilor.
Având în vedere că prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 229 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 229 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011, art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ. care face trimitere la "specializarea judecătorilor" se aplică fără a fi prevăzute criteriile de stabilire a specializării judecătorilor, fără a se aplica principiul interesului superior al copiilor, care trebuie să prevaleze în orice acţiune a autorităţii judecătoreşti, ca măsură de protecţie a copiilor (situaţie specială) care trebuie să beneficieze de judecători specializaţi în materia minori şi familie, judecători a căror specializare trebuie stabilită, indiferent de instanţă, după criterii uniforme, care nu sunt menţionate, aceste prevederi sunt neconstitutionale şi abuzive.
Aceleaşi texte legale sunt neconstitutionale, întrucât, deşi Constituţia României prevede un regim special de protecţie a copiilor, nu se menţionează criteriile după care se stabileşte specializarea judecătorilor pentru ca minori să beneficieze de completuri formate din judecători specializaţi în materia minori şi familie.
2. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Prin decizia nr. 1678/18.06.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civil a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, art. 299 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ. faţă de art. 1 alin. (5), art. 124, art. 21 alin. (3) şi art. 49 alin. (1)-(5) din Constituţia României.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul A., arătând că hotărârea este nelegală, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplinea condiţiile prevăzute de Legea nr. 47/1992, iar soluţia de inadmisibilitate încalcă dispoziţiile legale în materie.
A mai arătat recurentul că îşi rezervă dreptul de a depune motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor după redactarea şi comunicarea deciziei atacate.
Prin memoriul de recurs depus la data de 18.10.2024, recurentul a arătat că decizia instanţei în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstitutionalitate ridicate încalcă dreptul la un proces echitabil. Instanţa a dezvoltat în mod nelegal trei teze: teza analizei motivului de casare, teza legăturii cu obiectul cauzei şi teza interpretării normelor dreptului intern. Instanţa a nesocotit că drepturile copilului constituie un drept fundamental al Uniunii Europene, prevăzut de art. 6 alin. (3) al doilea paragraf ultima teză din Tratatul privind Uniunea Europeană, ale cărui criterii de apreciere sunt date exclusiv de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
Instanţa a susţinut în mod nelegal că în materia compunerii completurilor care judecă cauze cu minori au prioritate normele naţionale aplicate arbitrar şi actul de judecată se realizează de completuri civile fără cursuri de formare profesională în materia minori şi familie, raţionament juridic care e în discordanţă cu ordinea juridică a Uniunii Europene reflectată în piramida lui Kelsen.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere pentru respectarea drepturilor fundamentale prevăzute în dreptul Uniunii, instanţa era obligată să solicite aceste criterii de apreciere către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, singura instituţie abilitată, potrivit piramidei Kelsen a ordinii juridice a Uniunii Europene, să furnizeze instanţelor naţionale criterii de apreciere (Cauza C 299/95 pct. 15 şi C 256/11 pct. 72), obligaţii pe care instanţa în mod nelegal, încălcând şi criteriile Cilflit, nu le-a realizat.
În mod nelegal instanţa a nesocotit că, în ceea ce priveşte restricţiile/limitările din dreptul naţional ale drepturilor fundamentale stipulate în Tratatul privind Uniunea Europeană, justiţiabilul poate invoca direct dreptul Uniunii Europene.
Instanţa a încălcat principiul protecţiei jurisdicţionale efective, astfel cum este consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Instanţa nu a analizat consecinţele care trebuie deduse dintr-un conflict între dispoziţiile dreptului naţional şi drepturile garantate de cartă, deşi din jurisprudenta constantă a CJUE instanţa naţională trebuia să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile dreptului Uniunii şi avea obligaţia de a asigura efectul deplin al acestor norme şi să înlăture aplicarea oricărei dispoziţii contrare a legislaţiei naţionale, principii de drept pe care instanţa le-a nesocotit.
Întrucât excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementări legale de la dispoziţiile Legii fundamentale, iar soluţionarea acesteia este de interes general, recurentul solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi rejudecarea procesului în fond în sensul admiterii capătului de cerere formulat prin sesizarea CCR.
4. Apărările formulate în cauză
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, aşa cum în mod corect a statuat şi instanţa învestită cu aceasta.
Astfel, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
(4)Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. (5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Prin aceste dispoziţii legale se atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.
Cum condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una din condiţii nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Analizând condiţiile de admisibilitate anterior menţionate, instanţa învestită cu sesizarea Curţii Constituţionale a constatat, în mod corect, că una dintre acestea nu este îndeplinită, respectiv aceea ca textul legal a cărui neconformitate cu legea fundamentală se invocă să aibă legătură cu pricina.
În acord cu cele statuate prin hotărârea recurată, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu întruneşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege iar soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a acesteia este una în acord cu dispoziţiile legale în materie.
Astfel, obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate este dat de contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 687/07.03.2024 pronunţată de această instanţă în dosar nr. x/2024.
Prin decizia recurată s-a statuat că în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare judecata este limitată la motivele de contestaţie invocate, în speţă, faptul că instanţa de recurs a omis să cerceteze motivele invocate în cererea de recurs, nu a analizat criticile formulate şi nu a respectat aspectele procedurale ale procesului. Astfel, dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă nu sunt deduse analizei în contestaţia în anulare şi, prin urmare, nu au legătură cu cauza, nefiind îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional.
În acord cu această motivare, Înalta Curte constată că, faţă de obiectul cauzei (contestaţie în anulare) în care a fost formulată cererea de sesizarea Curţii Constituţionale, condiţia prevăzută de lege privind legătura textului legal a cărui neconstituţionalitate se solicită cu pricina în care este formulată cererea de sesizare, nu este îndeplinită, determinând astfel caracterul inadmisibil al solicitării.
Recurentul solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a unor texte de lege (art. 299 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ. faţă de art. 1 alin. (5), art. 124, art. 21 alin. (3) şi art. 49 alin. (1)-(5) din Constituţia României)
Deşi recurentul învederează că prin soluţia pronunţată a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, nu dezvoltă în ce ar consta, în mod concret o asemenea încălcare, afirmaţia fiind una de ordin general şi nesusţinută de argumente corespunzătoare.
De asemenea, recurentul afirmă că instanţa a nesocotit drepturile copilului, nu a solicitat criterii de apreciere a drepturilor fundamentale CJUE şi a încălcat principiul protecţiei jurisdicţionale efective astfel cum este reglementat de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, însă aceste susţineri nu au legătură cu motivarea instanţei privind caracterul inadmisibil al cererii de sesizare a Curţii Constituţionale determinat de neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Recurentul mai face vorbire despre imparţialitatea instanţei, calitatea actului de justiţie şi respectarea protecţiei copilului însă şi aceste susţineri sunt străine aspectelor jurisdicţionale dezlegate prin hotărârea atacată prin care, aşa cum s-a arătat, s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale constând în legătura textului legal pretins neconstituţional cu pricina, raportat la obiectul acesteia (contestaţie în anulare).
Întrucât prin argumentele deduse judecăţii în prezenta cale de atac recurentul nu combate dezlegările instanţei în ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recursul nu poate fi primit.
În ceea ce priveşte modalitatea în care recurentul a înţeles să exercite drepturile procesuale, Înalta Curte constată că aceasta este una abuzivă, care impune sancţionarea cu amenda în cuantum de 1000 RON, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. 1 C. proc. civ.
Aceasta întrucât dosarul în care a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale respinsă prin decizia recurată în prezenta cauză, respectiv dosar nr. x/2024, are ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei nr. 687/07.03.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosar nr. x/2023.
Prin decizia supusă contestaţiei în anulare (687/07.03.2024) a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva încheierii nr. 2660/14.12.2023 pronunţată de Înalta Curte în dosar nr. x/2023, având ca obiect strămutarea dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin încheierea nr. 2660/14.12.2023 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a dispoziţiilor art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., precum şi a prevederilor art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. A fost respinsă cererea de strămutare a dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Rezultă că recurentul a declarat recurs împotriva unei soluţii de respingere, ca inadmisibilă, a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale formulată într-un dosar având ca obiect contestaţia în anulare împotriva unei decizii prin care respins, ca nefondat, recursul împotriva unei alte cereri de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de acelaşi petent, cu privire la o pretinsă neconstituţionalitate a aceloraşi texte de lege, într-un dosar având ca obiect o cerere de strămutare, în care a formulat şi alte cereri inadmisibile (de sesizare a CJUE, de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii).
Demersurile judiciare repetitive respinse ca inadmisibile ale petentului demonstrează că acesta exercită drepturile procesuale cu rea-credinţă, situaţie ce atrage incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte apreciind că o amendă judiciară în cuantumul maxim prevăzut de lege este una care să dea finalitatea corespunzătoare sancţiunii aplicate petentului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 1678 din 18 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. va aplica recurentului amenda judiciară în cuantum de 1000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1678 din 18 iunie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 229 alin. (1)-(2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011, art. 226 alin. (2) lit. b) C. civ.
Definitivă.
În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. aplică recurentului amenda judiciară în cuantum de 1000 RON.
Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată astăzi, 20 noiembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.