Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.11.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., admiterea acţiunii în repararea pagubei cauzate prin fapta ilicită săvârşită de pârâţi şi emiterea unei hotărâri care să constitui titlu executoriu în temeiul art. 707 alin. (2) C. proc. civ. pentru prejudiciul cauzat de intimaţi prin fapte penale, prejudiciu stabilit în dosarul penal nr. x/2004, soluţionat prin sentinţa penală nr. 74/D/02.03.2010, definitivă prin decizia penală nr. 3326/30.10.2013.
În faza de regularizare a cererii, reclamanta a formulat precizări prin care a arătat că invocă prevederile art. 707 alin. (2) C. proc. civ., art. 2528 C. civ.
Prin încheierea nr. 11/23.04.2018, Tribunalul Bacău, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea sectiei I civile a Tribunalului Bacău, instanţă pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017* la data de 17.05.2018.
2. Primul ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 794/20.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bacău-Sectia I civilă a admis exceptia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins acţiunea, ca prescrisă; a admis, în parte, cererea pârâţilor B., C., D., E. şi G. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, prin reducerea cheltuielilor constând în onorariu avocat solicitate de fiecare pârât în parte, de la 1.500 RON la 1.000 RON; a obligat reclamanta să plătească pârâţilor B., C., D., E., G. şi F. câte 1.000 RON fiecăruia cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Prin decizia nr. 557/11.11.2020, Curtea de Apel Bacău-Sectia I civilă a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei, ca nefondat; a obligat apelanta să plătească intimatei F. suma de 1.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 616/25.04.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul reclamantei împotriva deciziei mai sus menţionate; a casat decizia şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.
2. Al doilea ciclu procesual
Prin decizia nr. 851/04.12.2023 pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Bacău-Sectia I civilă a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 794/20.12.2019 a Tribunalului Bacău, secţia I civilă; a schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului G. şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că este eronat raţionamentul instanţei de apel potrivit căruia reclamanta a cunoscut încă din anul 2001 atât faptele ilicite cât şi persoanele care au săvârşit aceste fapte. Anul 2001 nu poate fi reţinut ca fiind momentul de la care se calculează, în prezentul dosar, termenul pentru a putea formula o acţiune în răspundere civilă delictuală.
Recurenta pretinde că nu a rămas în pasivitate, ci a sesizat organele de cercetare penală competente, iar în cadrul dosarului penal nr. x/2004 s-a constituit parte civilă, fiind necesară o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată de instanţele judecătoreşti competente, care să îi permită iniţierea procedurilor de executare, în baza unui titlu executoriu ce trebuia să fie redactat şi care sa aibă un caracter definitiv, irevocabil şi executoriu.
Potrivit art. 19 din C. proc. pen. din 1968 acţiunea penală ar fi suspendat o acţiune civilă în răspundere delictuală, demarată distinct de către societatea bancară, în calitate de parte vătămată.
Constituirea de parte civilă într-un dosar penal nu echivalează cu recunoaşterea dreptului părţii vătămate/părţii civile, de a i se repara prejudiciul creat prin faptele penale, ci era necesară o soluţie definitivă care să soluţioneze latura civilă şi o hotărâre redactată, care să poată fi pusă în executare pentru recuperarea prejudiciului material, dincolo de soluţionarea laturii penale a cauzei.
Prin decizia penală nr. 136/31.10.2012, Curtea de Apel Bacău a soluţionat pentru prima dată şi latura civilă, obligând inculpaţii la plata de despăgubiri civile, însă decizia nu era definitivă pentru a putea fi pusă în executare.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care se impune a se distinge între prescripţia dreptului de a obţine executarea silită împotriva unui titlu executoriu şi prescripţia dreptului material de a obliga pârâţii la repararea prejudiciului produs reclamantei prin fapta ilicită a acestora constatată printr-o sentinţă penală.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, regula instituită de art. 706 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a obţine executarea face ca orice titlu executoriu să îşi piardă puterea executorie", însă art. 707 alin. (2) din acelaşi cod instituie o excepţie "în cazul hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale, dacă dreptul de a obţine obligarea pârâtului este imprescriptibil sau, după caz, nu s-a prescris, creditorul poate obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat."
Întrucât dreptul la acţiune, în sens material, de a obţine obligarea pârâţilor nu s-a prescris (şi aceasta prin raportare la data de 27.11.2015 reprezentând data redactării deciziei penale nr. 3326/30.10.2013) recurenta, în calitate de creditor, poate obţine un nou titlu executoriu pe calea unui nou proces fără a i se putea opune excepţia autorităţii de lucru judecat.
În prezenta cauză, ce nu are ca obiect o contestaţie la executare silită, nu se va repune în discuţie fondul dreptului dedus judecăţii, ci se are în vedere valorificarea aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat care îi permite recurentei să se prevaleze de dreptul recunoscut prin sentinţa penală nr. 74/D/02.03.2010 pronunţată în cadrul dosarului penal nr. x/2004 (nr. în format vechi 2907/2004), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3326/30.10.2013, pentru obligarea debitorilor de a executa obligaţia la care au fost condamnaţi anterior prin hotărârea care şi-a pierdut puterea executorie.
Recurenta pretinde că se află în ipoteza în care dreptul material la acţiune se calculează începând cu un alt moment (respectiv cel al redactării decizie penale nr. 3326/30.10.2013), faţă de termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită (care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii din ultima cale de atac), caz în care trebuie să i se recunoască părţii interesate posibilitatea de a introduce o nouă acţiune în valorificarea aceluiaşi drept, în vederea constituirii unui nou titlu, fără a i se opune excepţia autorităţii de lucru judecat decurgând din hotărârea pronunţată anterior.
Recurenta a expus aspecte teoretice privind funcţiile prescripţiei (mobilizatoare, educativă, sancţiune) şi a arătat că, în prezenta cauză, nu i se poate opune pasivitatea titularului unui drept subiectiv pentru a-şi conserva sau realiza acel drept pe calea acţiunii în justiţie, întrucât această sancţiune nu poate opera atunci când cauze obiective îl pun pe titularul dreptului în imposibilitatea de a acţiona sau când acesta se preocupă efectiv de apărarea dreptului sau prin intermediul organului jurisdicţional, ci s-a aflat în imposibilitatea de a pune în aplicare dispoziţiile art. 632 C. proc. civ. şi de a demara procedura de executare silită şi, în aceste condiţii, consideră că sancţiunea prescripţiei dreptului material la acţiune pentru creditorul lipsit de diligenţă nu-şi mai atinge scopul în speţa dedusă judecăţii.
În cauză, dreptul material la acţiune nu este mai lung decât dreptul de a cere executarea silită, termenul fiind cel general de 3 ani, însă diferenţa rezultă din momentul în care acesta începe să curgă. Astfel, dacă dreptul de a cere executarea silită curge de la data rămânerii definitive a hotărârii, dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă, în conformitate cu dispoziţiile art. 2528 C. civ., de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.
Recurenta arată că nu este împlinit termenul de prescripţie întrucât a cunoscut condiţiile răspunderii civile delictuale (cuantumul prejudiciului şi persoanele responsabile) la data de 27.11.2015, reprezentând data redactării hotărârii definitive în dosarul penal nr. x/2004 Dacă ar fi încercat să recupereze prejudiciul înainte de comunicarea respectivei decizii, exista riscul expunerii la eventuale acuzaţii de "hărţuire fără temei, titlu şi îndreptăţire" din partea foştilor angajaţi, cu posibile consecinţe civile şi reputaţionale.
Faţă de aceste considerente, recurenta solicită respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, recurenta susţine că fapta ilicită a intimaţilor i-a cauzat un prejudiciu semnificativ, constatat în cadrul dosarului penal nr. x/2004 soluţionat definitiv prin decizia penală nr. 3326/30.10.2013, dar care a fost redactată abia în data de 27.11.2015, astfel că are dreptul de a solicita, în cadrul acţiunii dedusă judecăţii, repararea pagubei cauzată prin fapte ilicite, deoarece sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Arată că faptele penale săvârşite de intimaţi sunt detaliate în sentinţa penală nr. 74/D/2010, că prejudiciul este cert, fiind stabilit în cadrul dosarului penal nr. x/2004, în care s-a angajat răspunderea solidară a intimaţilor, iar între fapte şi prejudiciu există o legătură de cauzalitate, faptele fiind imputabile pârâţilor.
4. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie, a fost fixat termen în cameră de consiliu, fără citare părţi, pentru soluţionarea recursului, la data de 20.11.2024.
Recurenta a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate, solicitând respingerea excepţiei de nulitate a recursului, despre care a arătat că se încadrează în motivele de recurs invocate, cu consecinţa admiterii căii de atac astfel cum a fost formulată şi motivată prin memoriul de recurs.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimaţii I. şi G.-decedat, prin avocat L. în calitate de curator, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de faptul că suma solicitată de către reclamantă a fost acordată printr-o sentinţă penală definitivă prin care s-a soluţionat latura civilă a cauzei.
Au arătat că demersul reclamantei de a încerca să obţină un nou titlu executoriu, cu privire la aceeaşi sumă, afectează stabilitatea raporturilor juridice, iar recurenta urmăreşte, de fapt, reformarea hotărârilor pronunţate în cadrul contestaţiei la executare.
Prin întâmpinare, intimata F. a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Relativ la excepţia nulităţii recursului, intimata F. a învederat că deşi prin memoriul de recurs sunt invocate 2 motive de casare, reclamanta, pe de o parte, a invocat aceleaşi apărări în susţinerea acestora, iar, pe de altă parte, s-a rezumat la a reitera motivele de apel care au primit deja o dezlegare.
În subsidiar, intimate a solicitat a se aprecia că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune s-a împlinit la 30.10.2016, în raport de data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 74/D/2.03.2010 a Tribunalului Bacău (30.10.2013), fiind lipsită de relevanţă data redactării deciziei penale nr. 3326/30.03.2013 (27.11.2015).
Recurenta a formulat răspuns la întâmpinările formulate în cauză, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, arătând că a formulat critici ce pot fi analizate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat înlăturarea apărărilor din cadrul întâmpinărilor şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară şi nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege, desfiinţarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, cerinţă ce este prevăzută sub sancţiunea nulităţii, în conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din acelaşi cod.
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reţine că instanţa de recurs are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
În cauză, în debutul memoriului de recurs (argumentele structurate la pct. I din cerere) recurenta invocă motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Subsumat acestui motiv de casare, recurenta pretinde că raţionamentul instanţei de apel este eronat cât priveşte împrejurarea potrivit căreia reclamanta a cunoscut încă din anul 2001 atât faptele ilicite...cât şi persoanele care au săvârşit aceste fapte… şi învederează, în esenţă, că nu se poate reţine că aceasta ar fi data de referinţă de la care se calculează, în prezentul dosar, termenul pentru a putea formula o acţiune civilă în răspundere delictuală.
Argumentele astfel formulate nu constituie aspecte ce pot susţine tezele motivului de casare evocat: hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Pe cale de consecinţă, în contextul în care recurenta nu invocă, punctual, critici privind nerespectarea exigenţelor motivării, astfel cum rezultă ele din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., exprimarea nemulţumirii părţii faţă de hotărârea pronunţată, nu poate fi încadrată în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În egală măsură, deşi recurenta-reclamantă a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei de apel.
Se constată că întreaga argumentaţie dezvoltată la pct. II din memoriul de recurs reprezintă o reluare cvasi ad litteram a susţinerilor cuprinse în cererea de apel.
În memoriul de recurs, reclamanta invocă prevederile art. 706 alin. (1) şi art. 707 alin. (2) C. proc. civ. şi arată că dreptul material la acţiune se calculează începând cu un alt moment (respectiv cel al redactării deciziei penale nr. 3326/30.10.2013), faţă de termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită (care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii din ultima cale de atac), fără a expune raţionamentul logico-juridic care să susţină o pretinsă încălcare sau o aplicare greşită a respectivelor dispoziţii legale de către instanţa de apel.
Curtea de Apel Bacău a reţinut incidenţa prevederilor art. 707 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 417 C. proc. pen. de la 1973 şi a concluzionat în sensul că de la data pronunţării deciziei penale nr. 3326/2013 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (30.10.2013) a început să curgă atât termenul de prescripţie pentru cererea de executare silită a hotărârii, cât şi un nou termen, distinct, dar de aceeaşi întindere, respectiv de 3 ani, în care reclamanta putea introduce o acţiune care să aibă drept obiectiv obţinerea unui nou titlu executoriu.
Nesocotind aceste dezlegări ale instanţei de apel, fără să le combată în vreun fel, partea a reluat în cuprinsul memoriului de recurs argumentele din cuprinsul cererii de apel, or, motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta critică soluţia primei instanţe.
În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă.
Anume, recurenta nu a dezvoltat critici şi nu a indicat dispoziţii legale care să susţină argumentele acesteia potrivit căreia dreptul material la acţiune se calculează de la data redactării deciziei penale nr. 3326/30.10.2013 în contextul în care instanţa de apel a analizat ultima teză a alin. (2) al art. 707 C. proc. civ.
Cum recurenta nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.
În atare situaţie, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele hotărârii atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greşelile instanţei pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 851 din 4 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 851 din 4 decembrie 2023 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2024.