Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2728/2024

Decizia nr. 2728

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 857 din 24 octombrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia de netimbrare şi a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 394 din 4 mai 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, ca netimbrată. Totodată, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. l lit. a) C. proc. civ., revizuentului i-a fost aplicată o amendă judiciară de 1000 RON.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs revizuentul.

2. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit la 21 iunie 2024, s-a reţinut că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi că recursul nu este timbrat corespunzător.

În condiţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor, pentru a-şi exprima poziţia procesuală, iar recurentul a depus punct de vedere la raport.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Deliberând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., asupra excepţiei nulităţii recursului, reţinută prin raport, Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Prioritar, Înalta Curte reţine că este învestită doar cu recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 857 din 24 octombrie 2023, iar nu şi cu soluţionarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare (formulate în cuprinsul cererii de recurs), aceasta din urmă fiind soluţionată de către curtea de apel prin încheierea din 23.01.2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie .

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (...) sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă", iar, conform art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Totodată, la art. 486 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ. se prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, până la termenul din 27 noiembrie 2024, revizuentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, încălcând dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi ale art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.. Totodată, revizuentul nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi nici cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii, reducerii sau eşalonării.

Se reţine că art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 21 din Constituţia României garantează dreptul de acces la justiţie, însă acesta nu este unul absolut, ci se pretează la limitări, întrucât necesită, chiar prin natura sa, o reglementare din partea Statului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a exclus posibilitatea ca interesele unei bune administrări a justiţiei să poată justifica impunerea unor costuri pentru accesul unei persoane la justiţie şi a subliniat că suma costurilor, apreciată în lumina circumstanţelor cazului, solvabilitatea solicitantului şi faza procedurii sunt factori de care trebuie ţinut cont, pentru a determina dacă persoana respectivă a beneficiat de dreptul de acces la justiţie sau dacă, din cauza sumei totale a cheltuielilor, accesul la justiţie a fost restrâns până în punctul în care s-a atins chiar esenţa lui (cauza Tolstoy-Miloslavski, par. 61-63, cauza Kreuz, par. 59-60).

Privite lucrurile din această perspectivă, se constată că în prezenta cauză taxa judiciară de timbru fixată prin rezoluţia administrativă din 11 decembrie 2023 are un cuantum redus (50 RON), revizuentul a avut posibilitatea legală de a formula cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi/sau cerere de acordare a ajutorului public judiciar şi calea de atac este formulată împotriva unei decizii prin care s-a anulat ca netimbrată cererea de revizuire declarată împotriva unei decizii definitive, care nu este supusă căii de atac a recursului. În raport cu aceste elemente specifice, nu se poate reţine că, prin anularea căii de atac ca netimbrate, s-ar aduce atingere dreptului fundamental de acces la justiţie.

Faţă de aceste considerente, în raport cu dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi ale art. 486 alin. (2) şi alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 857 din 24 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 noiembrie 2024.