Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:
I. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la 11 iulie 2024, petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A. şi B. a solicitat, la cererea creditoarei C. S.A., încuviinţarea executării silite faţă de debitorul D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 24 martie 2024, în dosarul de executare silită nr. x/2024.
În drept, au fost indicate prevederile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ.
II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa nr. 9700 din 9 septembrie 2024, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. În aplicarea dispoziţiilor art. 666 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) teza I şi alin. (3) din C. proc. civ., această instanţă a reţinut că pentru determinarea instanţei de executare este relevantă reşedinţa debitorului, care la data sesizării organului de executare se afla în judeţul Dâmboviţa. De asemenea, a indicat, cu titlu de practică judiciară, deciziile nr. 562/2018 şi nr. 2039/2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Prin sentinţa nr. 1718 din 24 octombrie 2024, Judecătoria Răcari a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia. Diferit de prima instanţă sesizată, Judecătoria Răcari a apreciat că reşedinţa debitorului nu poate constitui reper legal în stabilirea competenţei instanţei de executare, ci domiciliul acestuia prezintă relevanţă, având în vedere necesitatea asigurării stabilităţii instanţei de executare.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cele două instanţe aflate în conflict au aplicat, în mod diferit, prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti reţinând că determinant este domiciliul efectiv al debitorului, iar Judecătoria Răcari a apreciat relevant domiciliul înscris în cartea de identitate a debitorului.
Potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Conform prevederilor art. 651 alin. (3) din acelaşi act normativ, "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe". Se reţine că instanţa de executare, care are competenţa materială de a soluţiona inclusiv cererea privind încuviinţarea executării silite, este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.
Conform art. 87 din C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală." În continuare, art. 89 din C. civ. prevede următoarele:
"(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală. (3) Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar, în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt".
În urma interpretării coroborate a dispoziţiilor art. 87 şi art. 89 din C. civ., reiese că noţiunea de "domiciliu", prevăzută la art. art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., se referă la adresa unde persoana declară că îşi are locuinţa principală, locuinţa în fapt, astfel că noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv. Aceasta, întrucât scopul normelor care guvernează procesul civil, inclusiv faza executării silite, constând în asigurarea cunoaşterii procesului şi a actelor de procedură, în vederea respectării dreptului la apărare, poate fi atins numai prin stabilirea competenţei în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială îşi are debitorul locuinţa efectivă.
În cauză, la data sesizării organului de executare, debitorul avea domiciliul efectiv în satul Samurcaşi, judeţul Dâmboviţa, după cum reiese din dovada de interogare DEPABD de la dosarul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, astfel că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Răcari.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2024.