Şedinţa publică din data de 6 noiembrie 2023
Asupra recursului;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia recurată
Prin decizia civilă nr. 4349 din 30 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de revizuire a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât decizia a cărei anulare s-a cerut prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, sub niciun aspect - negativ sau pozitiv - în raport cu hotărârile judecătoreşti invocate de revizuentă ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, a formulat recurs revizuenta A., înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2023.
În primul rând, recurenta-revizuentă a depus cerere de repunere în termenul de recurs, arătând că, faţă de menţiunea "definitivă" din dispozitivul deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022, s-a aflat în eroare cu privire la existenţa căii de atac a recursului împotriva acestei decizii în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Arată recurenta că această eroare a dus la organizarea activităţii sale cu ignorarea inocentă a eventualităţii exercitării unui recurs împotriva deciziei recurate, însă, la limita împlinirii termenului, a promovat cererea de revizuire.
În aceste condiţii, apreciază că există motive temeinic justificate pentru întârzierea în promovarea cererii de revizuire, în sensul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.
În al doilea rând, prin recursul declarat, recurenta-revizuentă A. solicită casarea deciziei nr. 4349/2022, admiterea cererii de revizuire şi, în consecinţă, anularea deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 şi trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului împotriva sentinţei nr. 5328 pronunţată în dosarul nr. x/2018.
În drept, partea şi-a întemeiat memoriul de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 8 şi ale art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
2.1. În cadrul motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenta susţine faptul că instanţa de revizuire a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece şi-a creat propriile norme juridice în vederea soluţionării pricinii şi şi-a asumat rolul de legislator pozitiv (în afara cadrului procesual prevăzut prin lege în acest scop).
2.2. În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., partea arată faptul că instanţa de revizuire a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, principiu statuat în art. 22 alin. (1) din actul normativ anterior arătat.
2.3. Subsumat motivului de motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., partea afirmă că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, deoarece motivarea deciziei atacate este construită pe o versiune a art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care nu era în vigoare la data pronunţării hotărârii. Se mai arată că hotărârea nu este motivată din perspectiva tipului de revizuire invocat prin cererea depusă la data de 13.12.2021 privind încălcarea de către decizia nr. 5518/11.11.2011 a autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 4672/30.11.2007.
2.4. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a formulat critici de nelegalitate ale hotărârii judecătoreşti contestate ce vor fi redate în continuare.
Partea arată că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4672/2007 prin care nu i-a fost negat interesul procesual de a contesta un act administrativ cu caracter normativ ce stă în lanţul cauzal al încălcării unor drepturi recunoscute de lege. Pe acest aspect, autoarea căii de atac susţine faptul că prin decizia nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 s-a statuat că nu are interes în a cere anularea Ordinului MLPAT nr. 13/1999, care a fost temeiul emiterii unui alt act administrativ cu caracter normativ, respectiv Hotărârea nr. 269/2000 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care a stat, la rândul său, la baza Hotărârii nr. 262/2006 a C.G.M.B., în considerarea căreia a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 590/2010. Prin urmare, apreciază că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2011, deoarece aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4672 din 30 noiembrie 2007.
Recurenta susţine că interesul de a contesta legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ care a stat la baza unui alt act administrativ, a fost soluţionată, în contradictoriu cu recurentul din dosarul nr. x/2018 (care avea denumirea de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei) prin decizia nr. 4672/2007. Astfel, consideră că respingerea ca nefondat a acestui motiv de recurs este nelegală.
Recurenta arată că în mod greşit a fost respinsă cererea de revizuire prin reţinerea ca neîndeplinită a condiţiei existenţei triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi, având în vedere că pentru reţinerea incidenţei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu este necesar să existe triplă identitate. În opinia recurentei, este suficient pentru a fi valorificate aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior instanţei de judecată.
Mai susţine că, în mod greşit a fost respins şi motivul de revizuire privind încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 5328/2018, ce dobândise, în parte, autoritate de lucru judecat prin nerecurate, în absenţa unor motive de ordine publică puse, din oficiu, în dezbatere contradictorie în stadiul procesual al recursului.
În mod greşit, instanţa de revizuire a statuat că hotărârile invocate ca având autoritate de lucru judecat ar fi fost pronunţate în soluţionarea unor cauze asemănătoare, omiţând că autoritatea de lucru judecat invocată privea existenţa interesului de a contesta legalitatea Ordinului nr. 13/1999 al MLPAT. Aşadar, vizează chestiunea litigioasă asupra căreia s-a pronunţat, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat de către instanţa de recurs în dosarul nr. x/2018.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
II.1. Referitor la cererea de repunere în termenul de recurs
Cu prioritate, Înalta Curte va analiza cererea de repunere în termenul de recurs motivat de faptul că recurenta-revizuentă s-a aflat în eroare cu privire la existenţa căii de atac a recursului faţă de lipsa menţiunii "definitivă" din dispozitivul deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
"1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare ori de la comunicare."
Astfel, pe de o parte, se reţine că recurenta-revizuentă a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurs împotriva unei decizii pronunţate de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pe de altă parte, se constată că dispozitivul hotărârii de revizuire conţine menţiunea "definitivă".
Înalta Curte apreciază că menţiunea "definitivă" din cuprinsul hotărârii recurate a determinat depăşirea termenului legal de 15 zile, reglementat de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi încadrarea în termenul de 30 de zile nominalizat în art. 485 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce poate fi subsumat unui impediment în exercitarea prezentei căi de atac şi poate să constituie o cauză de repunere în termenul de declarare a căii de atac exercitate.
Având în vedere cele reţinute în precedent, Înalta Curte va admite cererea de repunere în termenul de recurs şi va repune recurenta în termenul de recurs de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
II.2. Referitor la recurs
Analizând recursul dedus judecăţii, în limitele controlului de legalitate, raportat la criticile formulate şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
II.2.1. Motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti").
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa care a soluţionat cererea de revizuire nu şi-a creat propriile norme juridice în vederea soluţionării pricinii şi nici nu şi-a asumat rolul de legislator pozitiv. În realitate, în cuprinsul deciziei contestate, au fost analizate de către instanţă condiţiile de admisibilitate ale cererii cu care a fost învestită, condiţii reglementate de art. 509 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, motivul de casare analizat este nefondat.
II.2.2. Motivul de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Recurenta susţine în cadrul acestui motiv de casare faptul că instanţa a omis să analizeze cererea de revizuire din data de 13.12.2021 privind încălcarea de către decizia nr. 5518/11.11.2021 a autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 4672/30.11.2007.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Recurenta A. a susţinut, pe de o parte, că hotărârea cuprinde motive străine cauzei, deoarece considerentele hotărârii se sprijină pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care nu erau în vigoare la data pronunţării hotărârii şi, pe de altă parte, instanţa de revizuire nu a motivat respingerea cererii de revizuire.
Verificând conţinutul sentinţei atacate în art. 425 (1) lit. (b) C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de revizuire, după analizarea hotărârilor pretins a fi contrare, a respins cererea, constatând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale revizuirii, în raport cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) coroborat cu art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Aceste din urmă dispoziţii se aflau în vigoare în forma reţinută de instanţa de revizuire.
Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.
II.2.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Examinând criticile dezvoltate în susţinerea recursului, în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit prevederile art. 431 alin. (2) coroborat cu cele ale art. 430 alin. (2) şi prin raportare la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se încadrează în realitate şi se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
II.2.4. Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"),
Motivul de casare în discuţie are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului.
Recurenta arată faptul că instanţa de revizuire a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului. Cu toate acestea, partea nu dezvoltă această critică de nelegalitate, respectiv nu arată care sunt argumentele pentru care instanţa a încălcat prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. civ.
În altă ordine de idei, revizuenta susţine că instanţa de revizuire a statuat greşit cu privire la neîndeplinirea cerinţelor de admisibilitate ale cererii pe care a dedus-o judecăţii pe temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, în cauză, aşa cum s-a menţionat anterior, revizuenta a solicitat revizuirea deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2018, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4672/2007.
Prin criticile formulate recurenta susţine încălcarea de către instanţa de revizuire a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) şi art. 432 din C. proc. civ., deoarece în hotărârea instanţei a cărei revizuire s-a solicitat nu a fost analizată incidenţa efectului pozitiv al lucrului judecat.
Chestiunea litigioasă esenţială, respectiv cea a interesului de a contesta legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter normativ care a stat la baza emiterii altui act act administrativ a fost soluţionată în contradictoriu cu recurentul din dosarul nr. x/2018 (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei), prin decizia nr. 4672/2007.
Înalta Curte reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni privind fondul cauzei, ci se verifică aspectele procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.
Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7-11 sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.
Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre şi, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Se observă că, în noua sa formulă, textul alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ. a extins motivul de revizuire referitor la existenţa unor hotărâri potrivnice, în sensul că acesta vizează şi încălcarea autorităţii de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia, concretizat în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranşat o chestiune litigioasă.
Prin intermediul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce se deduce judecăţii în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Textul art. 431 din C. proc. civ. are ca finalitate înlăturarea unor contradicţii ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, dar şi între dispozitivul şi considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii şi hotărârea pronunţată în această a doua judecată. De asemenea, urmăreşte evitarea contradicţiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.
Deşi, în privinţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente - părţi, obiect şi cauză, trebuie, însă, să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi pentru motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa expresă şi neîndoielnică a legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legislatorul nu a făcut-o.
Pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este necesară îndeplinirea unor condiţii cumulative: hotărârea supusă revizuirii - cea din urmă - să fie pronunţată într-un litigiu început după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018, considerentele apreciate a fi contrare să susţină şi să conducă, sub aspectul raţionamentului logico-juridic, spre soluţia pronunţată şi, de asemenea, aceste considerente să tranşeze asupra unei chestiuni litigioase identice cu problema dedusă judecăţii.
Această din urmă cerinţă nu este îndeplinită în cauză.
Procedând la analizarea hotărârilor asupra cărora se pretinde contrarietatea, instanţa de recurs constată că hotărârile judecătoreşti invocate de revizuentă nu conţin considerente decisive care să fi avut legătură cu litigiul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii şi nici considerente prin care s-a dezlegat o chestiune litigioasă incidentală, care să fi fost pusă în discuţie, din nou, în litigiul intervenit între părţile din litigiul pendinte.
Se reţine că, în cauză, s-a solicitat revizuirea deciziei nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, despre care se afirmă că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 4672 din 30 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2006.
În ceea ce priveşte primul litigiu, respectiv dosarul nr. x/2006, prin decizia nr. 4672 din 30 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1839 din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa atacată şi pe fond, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.. Totodată, s-a constatat nelegalitatea Ordinului nr. 91/1991 al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului în partea privind următoarele prevederi:"formularele, procedura de autorizare şi conţinutul documentaţiilor au fost transmise prefecturilor şi Primăriei Municipiului Bucureşti şi urmează a fi publicate într-o broşură ce va fi difuzată prefecturilor şi primăriilor, în vederea punerii lor la dispoziţia celor interesaţi contra cost" şi nelegalitatea art. 3 din Ordinul nr. 176/2000 al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.
Cu privire la cel de-al doilea litigiu se reţine că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, la data de 22 martie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat anularea Ordinului Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului nr. 13/1999, pentru aprobarea reglementării tehnice Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al planului urbanistic general, indicativ GP038/99.
Prin sentinţa civilă nr. 5328 din 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes, invocate de pârât, ca neîntemeiate, a admis acţiunea precizată, a anulat Ordinul nr. 13/1999 pentru aprobarea reglementării tehnice Ghid privind metodologia de elaborare şi conţinutul-cadru al planului urbanistic general, indicativ GP038/99 şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată
Prin decizia nr. 5518 din 11 noiembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei civile nr. 5328 din 13 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, s-a casat în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, s-a admis excepţia lipsei de interes şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Înalta Curte mai constată că, în cauză, contrarietatea susţinută de revizuentă constă în maniera diferită de soluţionare a unor cereri similare.
Trebuie arătat că în cele două cauze se solicită anularea unor acte administrative, în baza cărora se conturează elemente de fapt distincte în etapele succesiv avute în vedere de instanţele de judecată.
Aşadar, văzând hotărârea atacată, Înalta Curte observă că instanţa de revizuire a analizat şi a constatat că, de asemenea, nu este îndeplinită condiţia identităţii de obiect şi cauză, respectiv, în cele două dosare nu au fost formulate pretenţii identice, folosul material urmărit de către recurenta-reclamantă şi drepturile subiective fiind diferite.
Aşadar, cum s-a reţinut şi în decizia recurată, condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite, întrucât între hotărârile pretins a fi contradictorii nu pot fi reţinute elemente de contrarietate.
În acest context, trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de repunere în termenul de recurs şi repune recurenta în termenul de recurs de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 4349 din 30 septembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 noiembrie 2023.