Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1.Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2022 pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă sub nr. x/2/2022, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv B ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 107/22.03.2022 pronunțate de Comisia Centrală de Apel a Federației Române de Handbal, rejudecarea apelului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtului la plata sumei de 28.498 lei, reprezentând: a) 3.508,06 lei, contravaloarea transportului pe ruta București - Moscova și retur; b) 2.664,94 lei, contravaloarea pregătirii fizice efectuate în cadrul Clubului C în perioada 17.11.2017 - 29.06.2021; c) 22.325 lei (15.075 lei cheltuieli ocazionate de intervenția chirurgicală și 7.250 lei recuperare medicală – kineto-terapie).
În drept au fost invocate dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) coroborate cu art. 562 alin. (1) respectiv art. 41 și urm. C. proc. civ.
I.2. Sentința pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă
Prin sentința civilă nr. 21F din 12 februarie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, s-a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, s-a respins cererea în anulare formulată de către reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv B, ca nefiind de competența instanțelor române.
I.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A, solicitând casarea hotărârii atacate pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.
Printr-o primă critică, subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că prin hotărârea recurată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv dispozițiile art. 13 art. 14 alin. (4) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Astfel, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond nu a indicat temeiul de drept al excepției inadmisibilității acțiunii pe care a invocat-o la primul termen după repunerea cauzei pe rol, astfel încât reclamantul să-și exercite în mod efectiv dreptul la apărare, asupra considerentelor expuse planând o stare de confuzie.
În ceea ce privește fondul excepției inadmisibilității, recurentul-reclamant a susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 608 C. proc. civ., aspect ce se circumscrie, de asemenea, dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Dispozițiile art. 608 C. proc. civ. nu fac absolut nicio distincție în privința hotărârilor arbitrale ce pot fi desființate prin acțiune în anulare, reprezentând o cale extraordinară de atac, care nu exclude aplicarea normei speciale statutare și regulamentare.
De asemenea, a susținut că instanța de fond nu a reținut faptul că reclamantul s-a conformat și a respectat ierarhia comisiilor jurisdicționale ale FRH, precum și Statutul și Regulamentele de funcționare ale acesteia (clauze compromisorii), ci a apreciat fără niciun fundament juridic sau logic că obligativitatea jurisdicției FRH exclude de plano aplicabilitatea art. 608 C. proc. civ. Or, clauzele compromisorii se referă doar la competența organelor jurisdicționale de a judeca fondul cauzei, nu și o cale extraordinară de atac cum este cea prevăzută de art. 608 C. proc. civ., text de lege care nu exclude aplicarea normei speciale.
A mai susținut recurentul-reclamant că hotărârea atacată este nemotivată sub aspectul necompetenței generale a instanțelor române și chiar contradictorie având în vedere că deși a lăsat să se subînțeleagă faptul că excepția inadmisibilității are ca temei competența exclusivă a comisiilor cu atribuții jurisdicționale din cadrul FRH, instanța, absolut fără nicio motivare, a apreciat că pricina nu este de competența generală a instanțelor române. În această situație este incident motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Totodată, recurentul-reclamant a susținut că raționamentul instanței de fond cu privire la inadmisibilitatea hotărârii este unul nelegal și incomplet, aceasta apreciind că hotărârile arbitrale sunt definitive și executorii și că nu se mai poate apela la dispozițiile art. 608 C. proc. civ.
În consecință, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.
I.4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 28 iunie 2024, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile expuse nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În susținerea acestei excepții, intimatul-pârât a învederat că recurentul-reclamant nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, nu a menționat care sunt normele legale încălcate și nu a combătut raționamentul instanței prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în recurs, motivele de recurs fiind formal invocate.
A mai susținut intimatul-pârât că cererea de recurs este formulată în nume propriu, însă este semnată de avocat, sens în care a solicitat anularea cererii pe motiv că nu este semnată de cel care a formulat-o, nerespectându-se dispozițiile prevederilor art. 194 lit. f) C. proc. civ.
În probațiune a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar și alte înscrisuri ce sunt necesare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 486 și urm. C. proc. civ. și art. 608 C. proc. civ., Statutul Federației Române de Handbal.
I.5. Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția I civilă la data de 09 mai 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. x, astfel cum reiese din fișa Ecris și procesul-verbal de repartizare aleatorie (filele 1 și 2 din dosarul de recurs).
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind. 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ. cu aplicare și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind. 1 alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 27 septembrie 2024 s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 14 ianuarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Cu titlul prealabil, se impune a se menționa că prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului pe de o parte pentru că motivele de recurs nu se încadrează în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte pe motiv că deși cererea de recurs este formulată în nume propriu de recurentul-reclamant, aceasta este semnată de avocatul său, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 194 lit. f) C. proc. civ.
În ceea ce privește nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare, Înalta Curte s-a pronunțat, prin respingere, în partea introductivă a hotărârii, astfel încât nu vor mai fi reluate motivele.
În ceea ce privește nulitatea cererii de recurs pentru lipsa semnăturii recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că și această susținere este nefondată.
Faptul că prezenta cerere de recurs este semnată de apărătorul ales al recurentului-reclamant nu este de natură a duce la concluzia că această cerere este nulă, întrucât la dosar se regăsește împuternicirea avocațială seria (...) nr. (...) din 29 mai 2024 (fila 15), în baza căreia doamna avocat D, semnatara cererii de recurs, a fost împuternicită, alături de alți doi avocați, de către domnul A, recurentul-reclamant din cauza de față, în baza contractului de asistență juridică nr. (...) din (...) (menționat în cuprinsul împuternicirii avocațiale) să redacteze și să semneze acte, precum și să-i asigure asistența și reprezentarea în dosarul nr. x/2/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Susținerea intimatului-pârât este nefondată și prin prisma faptului că, deși invocă dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., nu are în vedere faptul că aceste dispoziții se referă la semnătura părții sau a reprezentantului acesteia. Așadar, conjuncția „sau” în respectivul text de lege are funcție disjunctivă, având sensul de „fie”, „ori”, adică indică necesitatea de a alege între două alternative.
Așa deci, cererea trebuie să poarte fie semnătura părții, fie semnătura reprezentantului său.
Or, în cazul de față, cererea de recurs poartă semnătura reprezentantului ales al părții, acesta având împuternicire în acest sens din partea recurentului-reclamant, astfel că sunt îndeplinite condițiile de formă ale acestei cereri.
În consecință, Înalta Curte respinge excepția nulității cererii de recurs și din această perspectivă.
În ceea ce privește motivele de recurs formulate, se constată următoarele:
Recurentul-reclamant, în calitate de sportiv, a încheiat cu intimatul-pârât, în calitate de Club, la data de 07 noiembrie 2017, pentru sezonul competițional 01 septembrie 2017 - 31 iunie 2019, contractul de activitate sportivă nr. 534/07.11.2017, înregistrat la Federația Română de Handbal sub același număr, contract în baza căruia s-au născut drepturi și obligații juridice între părțile contractuale.
Prin actul adițional din 25 martie 2018, înregistrat la Federația Română de Handbal sub nr. 788/27.04.2018, perioada contractuală a fost prelungită de la 01 iulie 2018 până la 31 iunie 2021, fiind modificată și clauza prevăzută la art. 4.1 lit. a din contract.
De asemenea, prin actul adițional din 09 august 2018, înregistrat la Federația Română de Handbal sub nr. 1208 în urma procesului-verbal nr. 816 din 10 august 2018, durata contractului a fost modificată de la 09 august 2018 la 30 iunie 2021.
Prin memoriul formulat la data de 19 noiembrie 2021 și înregistrat la Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul Federației Române de Handbal, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Clubul Sportiv B la plata contravalorii transportului pe ruta București-Moscova și retur, a contravalorii pregătirii fizice efectuate de sportiv în cadrul Clubului C, precum și a contravalorii cheltuielilor ocazionate de intervenția chirurgicală și recuperarea medicală.
Prin Hotărârea nr. 584 din 22 februarie 2022, Comisia de Soluționare a Litigiilor a respins cererea formulată de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat apel, înregistrat pe rolul Comisiei Centrale de Apel sub nr. x/A/2022, apel respins ca nefondat prin decizia nr. 107 din 22 martie 2022.
Având în vedere că apelul său a fost respins, la data de 25 mai 2022 reclamantul a formulat cerere în anularea deciziei nr. 107 din 22 martie 2022, înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, solicitând, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) coroborate cu art. 562 alin. (1) respectiv art. 41 și următoarele C. proc. civ., anularea deciziei respective, rejudecarea apelului și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 21F din 12 februarie 2024, a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea în anulare ca nefiind de competența instanțelor române.
Împotriva hotărârii Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, reclamantul a formulat recurs, motivat, în principal, de faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 608 C. proc. civ.
Înalta Curte reține cu titlu preliminar, faptul că, potrivit dispozițiilor art. 608 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;
d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;
e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567 deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2);
f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării ori nu este semnată de arbitri;
h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;
i) dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare”.
Textul este situat în Cartea a IV-a a Codului de procedură civilă – Despre arbitraj, Titlul V – Desființarea hotărârii arbitrale și reglementează calea de atac prin care poate fi dedus instanței controlul asupra hotărârii tribunalului arbitral, precum și limitele în care acest control poate fi exercitat.
Instanța sesizată cu acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a apreciat că această cerere nu este de competența instanțelor române, reținând în esență că prevederile din Statutul Federației Române de Handbal și din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei de Soluționare a Litigiilor și al Comisiei de Apel din cadrul Federației Române de Handbal prin care se stabilește jurisdicția unor tribunale sportive în anumite litigii reprezintă, în concret, clauze compromisorii prin care se învestesc aceste jurisdicții, precum și că prevederile Statului Federației Române de Handbal referitoare la jurisdicția în cadrul federației sunt obligatorii pentru părți și se aplică cu prioritate față de dispozițiile de drept comun, respectiv față de prevederile art. 608 C. proc. civ., voința membrilor afiliați Federației Române de Handbal fiind în sensul excluderii din competența instanțelor de judecată a litigiilor ivite în legătură cu această ramură sportivă.
Astfel, s-a reținut în sentința recurată că „Art. 48 alin. (1) din același Statut, referitor la jurisdicția în cadrul F.R.H., stabilește că «litigiile izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică din România, în care sunt angrenate cluburile afiliate și oficiali ai acestora, oficiali ai F.R.H./L.P.H./A.J.H./A.M.H.B., jucători, antrenori, urmează a fi soluționate exclusiv de către comisiile cu atribuții jurisdicționale din cadrul F.R.H. ».
Potrivit alin. (2) din același articol, «F.R.H., membrii afiliați la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile mai sus menționate instanțelor judecătorești, până la epuizarea căilor jurisdicționale sportive, cu excepția situației în care legislația aplicabilă instituie cu titlu imperativ obligația soluționării litigiilor în fața instanțelor competente».
Membrii F.R.H. consimt faptul că, odată cu afilierea la F.R.H., se supun jurisdicției comisiilor cu atribuții jurisdicționale din cadrul F.R.H. Comisiile cu atribuții jurisdicționale din cadrul F.R.H. sunt organe independente în procesul decizional, constituite conform statutului și regulamentelor F.R.H., având ca sarcină aplicarea acestor norme ale F.R.H.
Curtea mai reține că prin art. 11 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei de Soluționare a Litigiilor și al Comisiei de Apel din cadrul F.R.H. se stabilește competența organelor jurisdicționale ce funcționează la nivelul Federației Române de Handbal, fiind enumerate tipurile de litigii ce pot fi aduse în fața acestora, hotărârile pronunțate de către Comisia de Apel fiind definitive și executorii, potrivit dispozițiilor art. 27 din același act.
Instanța reține că prevederile statutare și regulamentare anterior redate prin care se stabilește jurisdicția unor tribunale sportive în anumite litigii reprezintă, în concret, clauze compromisorii prin care se învestesc aceste jurisdicții, valabilitatea acestora fiind dată de acordul anterior exprimat de membrii F.R.H. de aderare la această federație, ceea ce implică și asumarea obligației de a respecta Statutul și Regulamentele de funcționare ale acesteia.
Prin urmare, având în vedere calitatea părților implicate în prezentul litigiu (sportiv profesionist și un club de handbal, care are calitatea de membru al Federației Române de Handbal), Curtea constată că prevederile Statului Federației Române de Handbal referitoare la jurisdicția în cadrul federației sunt obligatorii pentru acestea și se aplică cu prioritate față de dispozițiile de drept comun, respectiv față de prevederile art. 608 C. proc. civ., care permit atacarea în fața instanțelor de judecată a hotărârilor arbitrale, potrivit principiului «specialia generali derogant», voința membrilor afiliați Federației Române de Handbal fiind în sensul excluderii din competența instanțelor de judecată a litigiilor ivite în legătură cu această ramură sportivă”.
Nu este deci, în dispută, calificarea clauzelor analizate ale Statutului ca având natura unor clauze compromisorii, ce atrag competența de rezolvare a disputei de către organismele arbitrale din cadrul Federației.
Cu toate acestea, în mod nelegal a exclus prima instanță competența instanțelor române pentru acțiunea în anularea hotărârilor arbitrale pronunțate în rezolvarea litigiului conform clauzelor compromisorii.
Astfel, nu rezultă din raționamentul expus în sentința recurată care este construcția juridică ce a permis concluzia inadmisibilității acțiunii în anulare pentru motivul că prevederile art. 48 din Statutul Federației Române de Handbal reprezintă normă specială, derogatorie de la art. 608 și art. 609 C. proc. civ.
Pe de-o parte art. 48 din Statut prevede, cum s-a arătat deja, că F.R.H., membrii afiliați la F.R.H., jucătorii, oficialii, antrenorii, nu vor înainta litigiile instanțelor judecătorești, până la epuizarea căilor jurisdicționale sportive, fără a exclude exercitarea dreptului la acțiunea în anulare în fața instanței judecătorești ulterior acestui moment (al epuizării căilor jurisdicționale sportive).
Se impune astfel a sublinia distincția necesară între obligativitatea deducerii litigiilor izvorâte din sau în legătură cu activitatea handbalistică spre competentă soluționare jurisdicției sportive organizate conform Statutului Federației Române de Handbal și posibilitatea ca rezultatul acestei proceduri jurisdicționale să fie supus controlului de legalitate reglementat prin calea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, instanța de judecată învestită conform art. 608 C. proc. civ. nefiind chemată a soluționa pe fond disputa dintre părți, ci a statua exclusiv cu privire la motivele arătate în această prevedere legală.
Pe de altă parte, potrivit art. 609 C. proc. civ., „(1) Părțile nu pot renunța prin convenția arbitrală la dreptul de a introduce acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale. (2) Renunțarea la acest drept se poate face numai după pronunțarea hotărârii arbitrale”, iar din economia acestui text rezultă că însuși legiuitorul a prevăzut necesitatea de a asigura calea necesară exercitării controlului judiciar de legalitate din partea instanței în limita motivelor expres și limitativ enunțate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.
Nu se identifică în acest context nicio dispoziție legală sau convențională care să excludă acest control în materia pendinte, control pe care, după cum s-a arătat, nu îl pot exclude nici părțile prin convenția lor anterior pronunțării hotărârii arbitrale.
În consecință, este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 608 și art. 609 C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea nulității.
În schimb, critica potrivit căreia instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 13 art. 14 alin. (4) alin. (5) și alin. (6) C. proc. civ., întrucât nu a indicat temeiul de drept al excepției inadmisibilității cererii, astfel încât reclamantul să-și exercite efectiv dreptul la apărare, este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
În acest sens, Înalta Curte notează că în partea introductivă a hotărârii instanța de fond a consemnat următoarele: „Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată din perspectiva competenței generale a Curții de Apel București de a se pronunța în astfel de litigii, în raport de prevederile art. 48 din Statutul Federației Române de Handbal.
Avocatul reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, apreciind că prezenta instanță este competentă să soluționeze cauza.
În acest sens, solicită a se avea în vedere art. 48 alin. (2) din Statutul Federației Române de Handbal și art. 27 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei de Soluționare a Litigiilor și al Comisiei de Apel din cadrul F.R.H.
Arată că a efectuat toate demersurile la care se face referire în cele două articole menționate și prezenta acțiune a fost formulată în baza dispozițiilor Codului de procedură civilă.
Pe fondul cererii, arată că își menține concluziile expuse la termenul de judecată anterior.
Consilierul juridic al pârâtului solicită admiterea excepției puse în discuție și respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă.
Pe fondul cererii, solicită respingerea acesteia, având în vedere că pârâtul și-a îndeplinit toate atribuțiile contractuale față de reclamant”.
Or, așa cum reiese din consemnările instanței de fond, în invocarea excepției inadmisibilității aceasta s-a raportat la dispozițiile art. 48 din Statutul Federației Române de Handbal, a pus această excepție în discuția părților prezente prin apărători, acestea expunându-și apărările cu privire la excepția invocată, dar și cu privire la fondul cauzei, prin formularea de concluzii orale.
Așadar, nu se poate reține că reclamantul nu a avut posibilitatea de a-și formula în mod eficient apărarea, cu atât mai mult cu cât acesta a beneficiat de asistență juridică calificată, fiind reprezentat de avocat, iar, în situația în care aprecia că sunt necesare lămuriri suplimentare, se putea prevala de dispozițiile legale care îi permit să solicite amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.
În consecință, toate aceste aspecte duc la concluzia că au fost respectate principiile contradictorialității, dreptului de apărare și egalității părților în proces, astfel că nu se poate reține o încălcare a acestora, cum în mod nefondat susține recurentul-reclamant.
Nefondată este și critica subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul necompetenței generale a instanțelor române și chiar contradictorie raportat la considerentele reținute.
În acest sens, Înalta Curte constată că examinarea hotărârii recurate relevă raționamentul ce a dus la concluzia că, în opinia instanței de fond, pricina nu este de competența instanțelor române, această concluzie reprezentând consecința admiterii excepției inadmisibilității, astfel încât nu se poate reține că hotărârea este nemotivată și nici considerentele acesteia ca fiind contradictorii.
Aspectul privind legalitatea acestei soluții a fost tranșat de instanța de recurs supra, cu ocazia analizării motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce a fost găsit fondat, astfel că nu se mai impune reluarea respectivelor considerente.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 497 C. proc. civ. și constatând incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la incorecta aplicare a dispozițiilor art. 608 și art. 609 C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva deciziei nr. 21F din 12 februarie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Clubul Sportiv B.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 ianuarie 2025.