Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila-Secţia I civilă la 20 martie 2023, reclamanta Unitatea Administrativă Comuna A a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul B și Consiliul Local al Municipiului B, obligarea acestora la plata sumei de 221.747,57 lei, reprezentând prejudiciu produs reclamantei ca urmare a evenimentului produs în data de 25.07.2017, actualizată cu rata inflației calculată până la data plății efective a debitului principal, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Brăila
Prin sentinţa nr. 708 din 11 octombrie 2023, Tribunalul Brăila-Secţia I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.
A respins excepția lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul B.
A admis excepția lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului B şi a respins acţiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, ca nefondată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galați
Prin decizia nr. 45/A din 11 martie 2024, Curtea de Apel Galați-Secţia I civilă a respins, ce nefondat, apelul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A împotriva sentinţei civile nr. 708 din 11 octombrie 2023, pronunţate de Tribunalul Brăila.
4.Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 45/A din 11 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galați-Secţia I civilă au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanţii Consiliul Local al comunei A, Unitatea Administrativ Teritorială comuna A.
Recurenţii au arătat că la data de 25 iulie 2017 a avut loc o furtună în Staţiunea C, un copac s-a prăbuşit, rezultând decesul doamnei D şi rănirea soţului acesteia E.
Iniţial, Staţiunea C a fost deţinută şi administrată de către Municipiul B, limitele dintre cele două unităţi teritorial-administrative fiind stabilite în cadrul litigiului având ca obiect obligaţie de a face, finalizat prin sentinţa civilă nr. 2222 din 26 noiembrie 2015 a Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 579 din 08 iulie 2016 a Curţii de Apel Constanţa.
Staţiunea C a trecut în patrimoniul recurentei, fiind intabulată în cartea funciară după data de 19 iulie 2017, când a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire între Comuna A şi Municipiul B.
Între data producerii evenimentului, respectiv 25 iulie 2017 şi data la care, efectiv, recurenta a intrat în posesia unor bunuri din Staţiunea C, respectiv 19 iulie 2017, este o diferenţă de 6 zile în care nu au putut fi luate măsuri fără o inventariere asupra bunurilor preluate şi o analiză în teren.
Întrucât Municipiul B, prin Consiliul Local Municipal B, a fost proprietar asupra staţiunii C până în data de 19 iulie 2017, era obligaţia acestuia să întreţină şi să prevină asemenea situaţii nefericite - dacă se puteau prevede, respectiv ruperea unor arbori care erau uscaţi sau bolnavi.
Recurenţii apreciază că pârâţii Municipiul B, prin Consiliul Local al Municipiului B nu şi-au îndeplinit obligaţiile care le reveneau de a administra spaţiile verzi şi de a asigura măsurile privind siguranţa persoanelor care pot fi afectate de ruperile şi desprinderile arborilor şi elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare, pe care le aveau până la momentul predării Staţiunii C, astfel încât evenimentul din data de 25 iulie 2017 să nu se fi produs.
În cadrul dosarului nr. x/196/2019 având ca obiect pretenţii, recurenta a fost obligată la plata, către reclamantul E, a sumei de 105.356 lei cu titlu de daune şi la plata, către reclamantul F, a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, precum şi la plata sumei de 12.391,57 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Din însumarea sumelor din dosarul nr. x/196/2019 a rezultat suma de 221.747,57 lei.
Urmare a controlului de audit efectuat de către Camera de Conturi Brăila la sediul recurentei în luna martie 2023 s-a dispus ca recurenta să recupereze de la pârâţii Municipiul B şi Consiliul Local Municipal B sumele achitate de către recurentă către numiții E şi F, în baza hotărârilor judecătoreşti din dosarul nr. x/196/2019.
Prin neasigurarea obligaţiilor legale, pârâţii Municipiul B şi Consiliul Local Municipal B au creat U.A.T. Comuna A un prejudiciu în sumă de 221.747,57 lei, care trebuie reparat/recuperat.
5. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la 03 iulie 2024, intimatul-pârât Municipiul B a invocat excepţia de nulitate a recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
A arătat intimatul că, în mod corect, au stabilit instanţele anterioare că în raport cu intimatul Municipiul B nu este îndeplinită condiţia faptei ilicite întrucât, faţă de perioada cuprinsă între momentul încetării obligaţiei pârâtului de a administra spaţiile verzi din staţiunea C şi data evenimentului în urma căruia a fost stabilită răspunderea civilă delictuală a recurentei, ce a determinat prezenta acţiune în regres, nu există o legătură de cauzalitate. Municipiul B nu mai avea obligaţia prevăzută de art. 8 din Legea nr. 24/2007, această obligaţie fiind transferată către recurentă cu începere de la data soluţionării definitive a dosarului nr. x/88/2013.
Staţiunea C aparţine Comunei A, iar bunurile administrate de Municipiul B aflate pe raza teritorială a Comunei A au trecut în proprietatea şi administrarea exclusivă a recurentei, fiind intabulate în cartea funciară la data de 19 iulie 2017. Prin urmare, Municipiul B nu mai putea lua măsuri pentru prevenţie, dat fiind faptul că nu mai avea o competenţă teritorială asupra bunurilor din U.A.T. comuna A, ca efect al sentinţei civile nr. 2222 din 26 noiembrie 2015. Municipiul B nemaifiind proprietar la data producerii evenimentului cauzator de prejudicii, nici nu mai putea desfăşura activităţi, care ar fi putut îndepărta stare de pericol cauzată de neîntreținerea spaţiului verde din Comuna A.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de către instanţa de apel nu reprezintă o chestiune de nelegalitate, astfel încât devine incidentă sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Se mai susţine că prin cererea de recurs nu se aduce o critică a hotărârii date în apel şi nici nu sunt argumentate vreunul din motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Este invocat în mod formal în ultima pagina ca temei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar nu se fac menţiuni cu privire la motivele contradictorii/străine de natura cauzei din hotărârea atacată.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Prin recursul formulat de reclamanta U.A.T. Comuna A sunt deduse judecăţii critici care se subsumează motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ., întrucât acesta nu a fost argumentat, Înalta Curte constată că a fost invocat pur formal, astfel încât nu poate forma obiect al controlului de legalitate.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta învederează că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor.
Se invocă că, în mod greşit, s-a reţinut că pârâţii Municipiul B, Consiliul Local al Municipiului B nu aveau de îndeplinit obligaţiile prevăzute de textul legal. Din contră, prin nerespectarea acestor obligaţii, s-a produs recurentei U.A.T. Comuna A un prejudiciu constând în contravaloarea sumei la care aceasta a fost obligată în favoarea lui E şi F în dosarul nr. x/196/2019, respectiv suma de 221.747,57 lei.
Înalta Curte notează că, aşa cum susţine şi recurenta U.A.T. Comuna A, în cadrul dosarului nr. x/196/2019, aceasta a fost obligată la despăgubiri civile în cuantum total de 221.747,57 lei în favoarea reclamanţilor E şi F, pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică, respectiv pentru decesul soţiei lui E şi rănirea acestuia, datorită căderii, cu prilejul unei furtuni, a unui copac bolnav situat în Staţiunea C, eveniment produs la 25 iulie 2017.
În cadrul prezentului demers judiciar, recurenta U.A.T. Comuna A pretinde că obligaţia de îngrijire a spaţiului verde unde s-a produs tragicul eveniment revenea Municipiului B, întrucât la acea dată Staţiunea C se afla în patrimoniul Municipiului B, fiind înscrisă în inventarul acestuia şi în evidenţele de carte funciară de la OCPI B. Respingând apelul reclamantei, instanţa de apel ar fi interpretat şi aplicat, în mod greşit, dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 24/2007 text legal care prevede autorităţile cărora le incumbă această obligaţie.
Critica nu poate fi primită.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 8 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, „(1) Administrarea spaţiilor verzi de pe terenurile proprietate publică este exercitată de autorităţile administraţiei publice locale şi de alte organe împuternicite în acest scop. (2)Administrarea spaţiilor verzi de pe terenurile proprietate privată este exercitată de către proprietarii acestora, cu respectarea prevederilor actelor normative în vigoare.”
Prin sentinţa civilă nr. 2222 din 26 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Tulcea-Secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/88/2013, cele două unităţi administrative (Municipiul B şi U.A.T. comuna A) au fost obligate să-şi stabilească hotarul comun conform limitelor stabilite prin Suplimentul nr. 2 la raportul de expertiză judiciară refăcut, întocmit de expert tehnic G. Prin decizia civilă nr. 579 din 08 iulie 2016, Curtea de Apel Constanţa-Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondat, recursul împotriva sentinţei anterior menţionate.
Potrivit celor statuate în litigiul anterior menţionat, staţiunea C şi Pădurea H sunt amplasate pe teritoriul administrativ al U.A.T. A.
Întrucât obligaţia de stabilire a hotarului a revenit atât reclamantei, dar şi pârâtei, prin procesul-verbal din 30 ianuarie 2017, semnat de U.A.T. B, U.A.T. A, avizat de OCPI B, s-au recunoscut şi stabilit hotarele între cele două unităţi administrativ-teritoriale în vederea punerii în aplicare a sentinţei civile nr. 2222 din 26 noiembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Tulcea-Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Predarea primirea acestor imobile s-a efectuat în baza HCLM B cu nr. 237 din 30 iunie 2017, prin procesul verbal de predare-primire din 19 iulie 2017, intabularea în cartea funciară, în patrimoniul U.A.T. A, fiind efectuată la un moment ulterior.
Totodată, sentinţa civilă nr. 2222 din 26 noiembrie 2015 a devenit definitivă la data de 08 iulie 2016, când a fost respins recursul împotriva acesteia. Din acel moment, recurenta avea posibilitatea de a efectua toate formalităţile legale pentru intabulare. Mai mult, aceasta a dobândit calitatea de administrator, în conformitate cu normele juridice antereferite şi, pe cale de consecinţă, şi paza juridică a bunurilor aflate în patrimoniul său. Împrejurarea că această hotărâre nu a fost pusă în executare într-un termen rezonabil nu produce niciun efect asupra obligaţiilor legale care îi incumbă în calitate de administrator, neavând relevanţă asupra momentului de la care recurenta dobândeşte dreptul de a administra bunurile aflate în patrimoniul său şi, implicit, obligaţiile aferente.
Prin urmare, începând cu data de 08 iulie 2016, adică anterior datei producerii evenimentului, care a determinat obligarea recurentei la plata de despăgubiri în dosarul nr. x/196/2019 (25 iulie 2017), obligaţia de administrare a Staţiunii C, de toaletare şi curăţare a copacilor, revenea recurentei U.A.T. comuna A, chiar dacă formalitățile de predare-primire nu erau finalizate, întrucât aceste formalități nu au un caracter constitutiv, ci declarativ.
Prin urmare, de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 2222/26 noiembrie 2015 a Tribunalului Tulcea, respectiv data de 8 iulie 2016 (data pronunţării deciziei civile nr. 579 din 08 iulie 2016 de Curtea de Apel Constanţa) Staţiunea C a trecut în patrimoniul recurentei. Din acel moment, recurenta a devenit titulara obligaţiilor de a administra spaţiile verzi şi de a asigura măsurile privind siguranţa persoanelor care pot fi afectate de ruperile şi desprinderile arborilor şi elementelor acestora, ca urmare a gradului de îmbătrânire avansat sau a stării fitosanitare precare.
Acest aspect - existenţa faptei ilicite a recurentei - a fost statuat cu putere de lucru judecat şi prin hotărârea definitivă pronunţată în dosarul nr. x/196/2019, prin care aceasta a fost obligată la despăgubiri civile în cuantum total de 221.747,57 lei în favoarea reclamanţilor E şi F, pentru prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa juridică, respectiv pentru decesul soţiei lui E şi rănirea acestuia, datorită căderii, cu prilejul unei furtuni, a unui copac bolnav situat în Staţiunea C, eveniment produs la 25 iulie 2017.
Prin urmare, săvârșirea unei fapte ilicite, de către Municipiul B, în cursul anului 2017, prin raportare la art. 8 din Legea nr. 24/2007, nu se confirmă, întrucât intimatul nu mai avea calitatea de administrator şi, pe cale de consecinţă, nici obligaţiile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 24/2007.
Pentru motivele expuse, în cauză nu se poate reţine că intimatul nu a îndeplinit obligaţia prevăzută de textul legal menţionat, întrucât la data producerii evenimentului cauzator de despăgubiri civile, 25 iulie 2017, Municipiul B nu mai era destinatarul acestei obligaţii, care revenea, prin efectul sentinţei civile nr. 2222 din 26 noiembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Tulcea-Secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentei U.A.T. Comuna A.
Pentru aceste considerente, apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Consiliul Local al comunei A, Unitatea Administrativ Teritorială comuna A împotriva deciziei nr. 45/A din 11 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galați-Secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Unitatea Administrativ Teritorială comuna A şi Consiliul Local al comunei A împotriva deciziei civile nr. 45/A din 11 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Galați – Secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 15 ianuarie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.