Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I.Cicumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus la data de 30.07.2024, creditorul A a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B, emiterea unei ordonanțe prin care să fie obligat debitorul la plata sumei de 9000 euro, echivalentul în lei la data plății, cu titlu de împrumut, conform contractului de împrumut încheiat între părți la data de 8 septembrie 2023, sumă actualizată cu dobânda legală și indicele de inflație.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270 art. 1350 art. 1489 C. civ. art. 411 alin. (1) pct. 2 , art. 453 art. 1014 și urm. C. proc. civ..
Prin sentința nr. 1937/05.09.2024, Judecătoria Vișeu de Sus a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
A reținut instanța că potrivit art. 1 C. proc. civ., competența de a soluționa cererea de emitere a ordonanței de plată aparține instanței competente pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. De asemenea, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție își are sediul sau domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Domiciliul pârâtului se află situat în (..), județul Sibiu, conform cărții de identitate depuse în copie la dosarul cauzei (fila 21), iar prin pct. V din contractul de împrumut din 08.09.2023 cele două părți au convenit că orice litigiu cu privire la executarea prezentului contract se va soluționa pe cale amiabilă sau de instanța de judecată de la sediul împrumutătorului care, de asemenea, este în municipiul Sibiu.
Prin sentința nr. 5956/07.11.2024, Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Vișeu de Sus, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A reținut instanța că prin demersul judiciar, creditorul a învestit instanța cu soluționarea unei cereri având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, constând în obligarea debitorului la restituirea sumei de 9.000 euro, reprezentând contravaloarea contractului de împrumut încheiat între părți la data de 08.09.2023. Totodată, s-a reținut că părțile contractului de împrumut din data de 08.09.2023 sunt două persoane fizice, aflate pe poziții de egalitate juridică, iar în asemenea litigii patrimoniale care urmăresc ocrotirea intereselor private ale părților, competența teritorială este de ordine privată, întrucât privesc drepturi de care părțile pot să dispună.
A mai constatat instanța că, în cadrul procedurii speciale a ordonaței de plată, întâmpinarea este obligatorie și se va depune cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată, potrivit art. 1 C. proc. civ.. Or, în cauză, întâmpinarea a fost depusă cu o zi înaintea termenului de judecată din data de 05.09.2024, respectiv în data de 04.09.2024, iar debitorul a formulat cerere de repunere în termenul de a formula întâmpinare, cerere care însă nu a fost soluționată.
Totodată, prin concluziile scrise depuse în data de 05.09.2024, creditorul a invocat excepția tardivității depunerii întâmpinării, solicitând a constata că debitorul este decăzut din dreptul de a invoca excepții sau a propune probe. Nici această excepție nu a fost soluționată de către Judecătoria Vișeu de Sus. Ulterior, la termenul de judecată din data de 05.09.2024, Judecătoria Vișeu de Sus a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Prin urmare, în condițiile nesoluționării cererii de repunere în termen formulată de către debitor la data de 04.09.2024, invocarea de către acesta, cu depășirea termenului imperativ impus de art. 1019 alin. (3) C. proc. civ., a excepției necompetenței teritoriale, conduce la concluzia că Judecătoria Vișeu de Sus a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu, astfel încât instanța de judecată nu putea să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale relative la termenul de judecată din 05.09.2024 și să dispună declinarea soluționării cauzei pendinte în favoarea Judecătoriei Sibiu.
II.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Cu privire la instanța competentă să judece cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, dispozițiile art. 1 C. proc. civ. prevăd următoarele: „Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1015 alin. (1) creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”.
Așadar, pentru determinarea competenței teritoriale, sunt aplicabile regulile de drept comun prevăzute de art. 107 și următoarele C. proc. civ..
În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de felul necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.
Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.
Întrucât dispozițiile art. 107 C. proc. civ., aplicabile în cauză, sunt norme de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
În procedura ordonanței de plată, așa cum reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 1 alin. (3) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie și trebuie depusă cu trei zile înaintea termenului de judecată.
În cauză, debitorul B a depus întâmpinare la data de 04.09.2024 (cu o zi înaintea termenului de judecată din 05.09.2024), solicitând repunerea în termenul legal și invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Vișeu de Sus.
Creditorul a depus note scrise prin care a invocat tardivitatea întâmpinării și respingerea excepției de necompetență teritorială.
La termenul din 05.09.2024 părțile au lipsit, întrucât au solicitat judecata în lipsă.
În practicaua sentinței, procedând la verificarea competenței, Judecătoria Vișeu de Sus invocă excepția necompetenței teritoriale, având în vedere că domiciliile actuale ale părților sunt în Municipiul Sibiu, fără a se pronunța nici pe cererea de repunere în termen, nici pe excepția de tardivitate a întâmpinării.
Prin urmare, rezultă că excepția de necompetență teritorială nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., situație față de care soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, fără a se putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.
În acest sens, se reține aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 31/2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii care a statuat că „În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ..”, reținându-se în paragrafele 68-72 următoarele:
„68. În al treilea rând, răspunsul la problema de drept contradictorie existentă în jurisprudența instanțelor naționale vizând posibilitatea instanței căreia i se declină competența de a analiza în ce măsură instanța care și-a declinat competența în favoarea sa a respectat și prevederile legale privind condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență nu poate fi decât acela că trebuie acordată această posibilitate instanței la care se declină competența, deoarece, în caz contrar, prevederile legale care reglementează condițiile și, mai ales, termenele de invocare a excepției de necompetență ar fi lipsite de orice eficiență.
69. […] având în vedere că declinarea de competență nu are caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere, aceasta fiind, la rândul său, îndrituită să își verifice competența și, dacă este cazul, să se desesizeze în favoarea instanței pe care o consideră competentă.
71. Așadar, instanța care primește dosarul își poate invoca din oficiu, în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., necompetența materială procesuală și poate declina competența în favoarea instanței inițial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanță de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare și al contradictorialității etc., ci doar întrunirea condițiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepției necompetenței materiale procesuale.
72. Pe de altă parte, instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competența în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară”.
În contextul arătat (formularea întâmpinării în afara termenului legal, nepronunțarea instanței asupra cererii de repunere în termen și asupra excepției de tardivitate a întâmpinării, precum și invocarea din oficiu nepermisă de lege, de către instanță, a necompetenței teritoriale relative), alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată este singura aptă să producă efecte juridice în planul competenței, situație față de care Judecătoria Vișeu de Sus a devenit în mod exclusiv competentă să judece prezentul litigiu.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Vișeu de Sus, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vișeu de Sus.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.