Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I.Cicumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 08.10.2024, în dosar nr. x/94/2024, creditoarea A a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B, înființarea unui sechestru asigurător vizând indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile urmăribile ale debitorului, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului în cuantum total de 29.164 lei reprezentând TVA, la care se vor adăuga dobânzi și penalități de întârziere calculate în continuare, de la data de 27.04.2021 și până la data achitării efective a sumei.
În data de 04.11.2024, creditoarea și-a precizat cererea în sensul în care solicită luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 952 și urm. C. proc. civ..
Prin încheierea de ședință din 06.11.2024 pronunțată în dosar nr. x/94/2024, Judecătoria Buftea a disjuns cererea și a format un nou dosar, având ca obiect sechestru asigurător, cu nr. y/94/2024.
Prin sentința nr. 12296/08.11.2024, Judecătoria Buftea-Secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța-Secția civilă.
A reținut instanța că potrivit art. 954 alin. (1) C. proc. civ., cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reiese că debitorul domiciliază în Constanța, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Constanța, aceasta fiind instanța competentă din punct de vedere teritorial a stabili asupra cererii de înființare a sechestrului asigurător, față de dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ..
Prin încheierea din 20.11.2024, Judecătoria Constanța-Secția civilă a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Buftea-Secția civilă, a constatat conflictul negativ, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A reținut instanța că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/94/2023, din care s-a disjuns prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 29164 lei reprezentând TVA, la care se vor adăuga dobânzi și penalități de întârziere în continuare, de la data de 27.04.2021 până la data achitării efective a sumei, în temeiul răspunderii civile delictuale.
S-a arătat de reclamantă în cerere că fapta ilicită imputată pârâtului s-a consumat pe raza orașului Otopeni, (..), astfel că, raportat la dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., Judecătoria Buftea este competentă teritorial pentru soluționarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107 mai sunt competente instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Prin urmare, ne aflăm în prezenta unei competențe teritoriale alternative, iar reclamanta și-a manifestat opțiunea pentru una dintre cele două instanțe competente prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Buftea.
II.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantei A (astfel cum a fost precizată ulterior) în sensul luării măsurii sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitorului B, până la concurența sumei solicitate cu titlu de debit-reparație civilă (29.164 lei reprezentând TVA, cu dobânzi și penalități de întârziere de la data de 27.04.2021 până la data achitării efective a sumei).
Acțiunea reclamantei este motivată de constituirea acesteia ca parte civilă în dosarul penal nr. x/P/2021 al Judecătoriei Constanța, în care debitorul a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (2) lit. a din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, respectiv introducerea sau scoaterea din țară a unor bunuri a căror valoare depășește 20.000 lei, prin sustragerea de la controlul vamal și în care acesta a fost achitat prin Ordonanța de clasare din 30.05.2023 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, constatându-se că fapta învederată prin actul de sesizare nu există.
Prin ordonanța de clasare menționată s-a reținut că „nu există niciun mijloc de probă administrat în cauză care să ateste săvârșirea acestei fapte” și că singurul indiciu despre săvârșirea infracțiunii anterior menționate este reprezentat de Adresa ANAF-Direcția Regională Vamală Galați nr. x/1/13.07.2021.
Prin acțiunea obiect al dosarului nr. x/94/2024 al Judecătoriei Buftea, reclamanta a solicitat ca pârâtul „să răspundă material și cu averea personală în vederea acoperirii prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului în cuantum total de 29.164 lei reprezentând TVA, la care se vor adăuga dobânzi și penalități de întârziere în continuare de la data de 27.04.2021 până la data achitării efective a sumei inclusiv, conform Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare”.
Prin precizarea la acțiune formulată în data de 04.11.2024, reclamanta a învederat că solicită luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor debitorului până la concurența sumei solicitate cu titlu de reparație civilă, iar la termenul din 06.11.2024, instanța a dispus disjungerea cererii vizând măsura asigurătorie, formându-se dosarul nr. y/94/2024.
Față de temeiul de drept invocat de către reclamantă, Înalta Curte reține că în ce privește competența, art. 954 alin. (1) C. proc. civ. statuează în sensul că „Cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță.”
În legătura cu acțiunea de fond (obiect al dosarului nr. x/94/2024 al Judecătoriei Buftea), din care a fost disjunsă prezenta cerere trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 mai este competentă și „instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.”
Text legal a fost, de altfel, invocat și de către reclamantă, prin cererea formulată inițial, aceasta arătând că pretinsa faptă (de sustragere de la controlul vamal) s-a realizat pe raza orașului Otopeni, (..), localitatea aflată în raza teritorială a Judecătoriei Buftea.
Dispozițiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ. aplicabile acțiunii de fond reglementează o competență teritorială relativă, referitor la care o eventuală excepție de necompetență nu se poate invoca decât în anumite condiții.
În acest sens, dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc că „Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii”.
Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că ,,Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel’’.
Sunt însă situații în care legea stabilește o competență teritorială alternativă astfel încât, pe lângă instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente și alte instanțe.
Regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.
Obiectul dosarului din care s-a disjuns cererea de instituire a sechestrului asigurător îl constituie acoperirea prejudiciului cauzat bugetului de stat în cuantumul menționat prin acțiune.
Prin urmare, invocarea de către reclamantă a răspunderii civile delictuale determină incidența art. 113 alin. (1) pct. 9) C. proc. civ..
Conform acestor dispoziții, în materia răspunderii civile delictuale, în afară de instanța de domiciliu a pârâtului, mai este competentă instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
În aplicarea prevederilor mai sus evocate, competența teritorială de soluționare a cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit este alternativă între instanța domiciliului pârâtului, instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta ilicită și instanța în raza căreia s-a produs prejudiciul. Toate aceste instanțe sunt deopotrivă competente să judece pricina.
Fiind astfel în discuție un caz de competență teritorială alternativă, în cauză sunt incidente și prevederile cuprinse în art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Așadar, în toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar prin opțiunea justificată legal de dispozițiile art. 116 C. proc. civ. se stabilește pe deplin competența teritorială a instanței.
Din actele dosarului rezultă că dispozițiile art. 116 C. proc. civ. sunt aplicabile cauzei pendinte.
În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că a fost stabilită în mod definitiv competența de soluționare a acțiunii de fond, din care a fost disjunsă prezenta cauză, în conformitate cu art. 954 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, ca instanță legal învestită în condițiile normelor juridice menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 15 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.