După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul Tribunalului Călăraşi în data de 01.04.2019 şi înregistrată sub nr. x/116/2019, reclamanta A a formulat cerere privind constatarea ca simulat a contractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 5 martie 2014, conform încheierii de autentificare nr. 756 din 5 martie 2014 de SPN ,,B”, Notar Public B şi stabilirea existentei şi conţinutului contractului de împrumut, act real şi secret care exprima adevărata voinţa a părţilor la data încheierii lui şi pe cale de consecinţa radierea din CF (...), de sub (...) nr. Cadastral CAD (...) teren curţi construcţii şi din CF (...), de sub (...) nr. Cad (...) locuința+utilităţi, demisol+parter+etaj, suprafaţa totala 992 mp, a oraşului Lehliu-Gară, a menţiunilor făcute în baza actului de vânzare cumpărare simulat.
2. Decizia pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în primul ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 53/19.02.2020, Tribunalul Călăraşi a admis excepţia puterii de lucru judecat, invocată din oficiu, cu privire la capătul 2 al cererii având ca obiect stabilirea existenţei şi conţinutul contractului de împrumut, pretins ca act real şi secret între părţi, în locul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 5 martie 2014, conform încheierii de autentificare nr. 756 din 5 martie 2014 de SPN „B”, notar public B, a respins cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte capătul 2 din cerere, ca fiind intrat în puterea lucrului judecat şi a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în primul ciclu procesual
Prin decizia civilă nr. 1665A din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
4. Decizia pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în al doilea ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 808/22.12.2021, Tribunalul Călăraşi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâţii C şi D şi a obligat reclamanta A la plata către pârâtul C a sumei de 4165 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în al doilea ciclu procesual
Prin decizia civilă nr. 456A din 24 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A împotriva sentinţei civile nr. 808 din 22.12.2021, pronunţată de Tribunalul Călăraşi - Secţia civilă, ca nefondat.
A obligat apelanta-reclamantă la plata către intimaţii-pârâţi a sumei de 4760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
6. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 456A din 24 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta A, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea căii de atac formulate, prevalându-se de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea a fost pronunţată de un complet necompetent material, aspect ce ar atrage nulitatea absolută a acesteia.
Astfel, cauza a fost înregistrata pe rolul Secţiei a III a civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 23.02.2022, fiind o cauză în materie civilă, având ca obiect acţiune în declararea simulaţiei, repartizată completului x.
Conform menţiunilor din hotărârea colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 44/17.02.2023 rezultă următoarele:
- prin Hotărârea nr. 134/26.01.2023 a Secţiei pentru Judecători a CSM s-a dispus înfiinţarea unui număr de 4 completuri specializate în materia fondului funciar;
- prin Decizia nr. 2/1498 din 02.02.2023 s-au stabilit completurile specializate în materie de fond funciar din cadrul Secţiei a III a civilă şi componenţa acestora, astfel încât completul x devenea complet specializat în materie de fond funciar în cadrul aceleiaşi secţii.
În acest sens, prin hotărârea nr. 44/17.01.2023 s-a avizat modificarea compunerii completurilor x, y si z, specializate în materia fondului funciar, începând cu data de 20.02.2023, completul x rămânând învestit să soluţioneze apelul, după repunerea cauzei pe rol.
Invocă recurenta și incidenţa Deciziei nr. 17/2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie si Justiției – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii şi arată că, în ceea ce priveşte sancţiunea judecării unei cauze de un complet specializat în condiţiile în care competenţa revenea unuia nespecializat este nulitatea absolută, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 417/03.07.2019.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se solicită a se constata că decizia atacată a fost pronunţată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu, cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 si art. 214 C. proc. civ.
Susţine recurenta că, în apel, cauza a fost repartizată aleatoriu completului x, format din magistraţii judecători E şi F, care au efectuat acte de procedură până la reţinerea cauzei în pronunţare, respectiv până la repunerea cauzei pe rol, prin încheierea din 05.12.2022.
Astfel, în ședința din 05.12.2022, completul de judecată, deliberând, a constatat necesar a se dispune repunerea cauzei pe rol, pentru a se relua dezbaterile în fata unui complet de divergentă privind soluţia apelului, termenul de judecata fiind stabilit în acest sens la data de 24.02.2023.
Prin rezoluţia din data de 20.02.2023, a fost desemnata doamna magistrat G pentru formarea completului de divergenţă.
La termenul de judecată din data de 24.02.2023, conform rezoluţiei din aceeaşi dată, s-a modificat compunerea completului x apel, acesta urmând a avea în componenţă pe doamna magistrat judecător E şi domnul magistrat judecător H.
Consideră recurenta că, schimbarea compunerii completului a condus la încălcarea dreptului la un proces echitabil, soluţia fiind pronunţată de un judecător care a participat „ad-hoc” la judecarea cauzei, fără a avea timpul necesar pentru studierea dosarului, cu atât mai mult cu cât delegarea sa la Secţia a III-a civilă începuse abia în data de 20.02.2023.
Mai mult decât atât, deşi la termenul de judecată din data de 24.02.2023 instanţa a fost constituită din alţi magistraţi, doamna magistrat F (ce constituise iniţial completul x) încă făcea parte din componenţa Secţiei a III-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia pentru judecători a CSM hotărând abia în data de 06.04.2023 admiterea cererii de eliberare din funcţie, prin pensionare.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 19 C. proc. civ., judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului, decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii.
Totodată potrivit art. 111, alin. (13) din Hotărârea C.S.M. pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioara al instanţelor judecătoreşti, „Prin hotărâre a colegiului de conducere se poate stabili preluarea cauzelor unui complet, daca membrul sau, după caz, niciunul dintre membrii acestuia nu îşi mai desfăşoară activitatea în cadrul secţiei, ori, după caz, al instanţei, de către alt sau alţi judecători, după caz”.
De asemenea, invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea cuprinde motivare contradictorii.
Astfel, susţine că instanţa de apel ar fi reținut că din ansamblul materialului probator, ar rezulta că scopul încheierii contractului a fost acela ca aceasta să obțină un împrumut.
Or, tocmai aceasta concluzie înlătură efectele actului public, de transmitere a dreptului de proprietate şi de încasare a preţului, nu de acordare şi, respectiv, de obţinere a unui împrumut.
În continuare, instanţa a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru a se admite cererea de declarare a caracterului simulat al contractului, pentru ca mai apoi motivarea să poarte asupra neprobării contractului secret, în condiţiile în care prin răspunsurile la interogatoriul administrat pârâţilor aceştia au mărturisit că nu au urmărit achiziţia imobilelor.
Consideră recurenta caracterul contradictoriu al deciziei recurate şi din reţinerea, pe de-o parte, că acordul simulatoriu poate să nu fie consemnat în scris, el rezultând din faptul existentei unei convenţii ascunse, alta decât cea publică pe care o contrazice, pentru ca mai apoi să reţină că aceasta nu a reuşit să exhibe actul secret invocat, nereuşind să facă dovada că a intervenit şi un contract secret de împrumut.
În fine, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta mai susţine şi că hotărârea este pronunţată cu încălcarea normelor prevăzute de art. 1289 C. civ., ce prevăd posibilitatea pentru părţile contractante de a dovedi, una împotriva celeilalte, în aceste limite, că actul autentic este simulat, în totul sau în parte.
Susţine că, prin act secret, în sensul art. 1289 C. civ. trebuie sa se înţeleagă convenţia părtilor, în sens de operaţiune juridică (negoţium), iar nu înscrisul doveditor. Această convenţie pe care părţile înteleg să o ascundă, prezentând-o altfel, în totul sau în parte, printr-un act public, intervine fie anterior, fie concomitent cu actul public.
Instanţa nu a avut în vedere că regula dovedirii actului secret printr-un contraînscris cunoaşte excepţii, confom art. 1292 C. civ., raportat la art. 309 alin. (4) pct.1, 2, 5, sau când se cere lămurirea clauzelor actului juridic - pct. 6 C. proc. civ., situaţii în care este admisibilă proba cu martori şi prezumţii.
Arată că, datorită relaţiilor de concubinaj şi calitatea de viitori naşi de cununie dintre părti a existat o imposibilitate morală de preconstituie a contraînscrisului, fiind admisibilă proba cu martori pentru dovedirea actului secret.
Condiţionând în mod eronat proba simulaţiei de existenta actului secret, instanţa de apel nu a dat eficientă probatoriului administrat care releva simulaţia.
Astfel, instanţa a reţinut că scopul avut în vedere de părti la încheierea contractului este împrumutul, dar totuşi a validat vânzarea-cumpărarea, încălcând astfel prevederile art. 1225, 1226, 1235 C. civ., în condiţiile în care există şi o disproporţie de valoare dintre preţul stipulat în contract şi valoarea de circulaţie a imobilelor.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
7. Apărările formulate în cauză
La 05 februarie 2024, intimaţii C şi D au formulat întâmpinare, prin care au invocat inadmisibilitatea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Astfel, cât privește primele două motive de recurs, arată că acestea puteau și trebuiau să fie invocate în fața instanței de apel, iar neprocedarea în acest sens conduce la inadmisibilitatea criticilor întemeiate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.
Mai mult, în privința motivului de recurs referitor la nelegala compunere a completului care a judecat cererea de apel, invocă incidența Deciziei nr. 52/2023 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că ,,În interpretarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 19 şi 214 din acelaşi cod, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi analizate criticile privind legalitatea măsurii de schimbare a compunerii completului de judecată în apel dispuse printr-o hotărâre a colegiului de conducere al instanţei, legalitatea acestei hotărâri putând fi analizată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare”.
Cu privire la critica întemeiată pe pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., arată că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază iar aceste motive nu sunt contradictorii și nici străine de natura cauzei.
Susține, în acest sens, că recurenta a scos din context precizările instanţei, în sensul că a redat doar o parte incompletă din textul prin care instanţa a făcut referiri la susţinerile recurentei, iar nicidecum nu a statuat în sensul celor arătate prin motivele de recurs.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimații consideră corectă reținerea instanței în sensul că reclamanta nu a reuşit să facă dovada unui act secret intervenit între părţi. Nefiind exhibat actul secret, nu se poate reţine nici elementul definitoriu în cazul acestei instituţii, respectiv acordul de disimulare.
8. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti, 01 aprilie 2019, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 ind. 1 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 29 mai 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a şi rămas în pronunţare asupra recursului.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Procedând la analiza primului motiv de recurs, prin care se critică pronunţarea hotărârii de către un complet necompetent material, specializat în materia fondului funciar, în condiţiile în care acţiunea cu a cărei soluţionare a fost învestită instanţa în prezentul dosar are caracter civil, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la modalitatea de înregistrare şi repartizare a căii de atac a apelului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se au în vedere prevederile art. 199 C. proc. civ., aplicabile şi în căile de atac, în conformitate cu care „(1) Cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare.
(2) După înregistrare, cererea şi înscrisurile care o însoţesc, la care sunt ataşate, când este cazul, dovezile privind modul în care acestea au fost transmise către instanţă, se predau preşedintelui instanţei sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de îndată măsuri în vederea stabilirii în mod aleatoriu a completului de judecată, potrivit legii.”
Totodată, potrivit art. 108 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17 decembrie 2015, „(1) Dosarele având ca obiect cererile de chemare în judecată introduse după intrarea în vigoare a , adoptat prin Legea , cu modificările şi completările ulterioare, se transmit persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor, în vederea repartizării pe complete. (2) Dosarele repartizate aleatoriu sunt transmise, de îndată, completului corespunzător, pentru îndeplinirea procedurilor premergătoare fixării primului termen de judecată. În funcţie de numărul şi de complexitatea cauzelor, colegiul de conducere poate stabili un alt termen pentru verificarea cererilor de chemare în judecată.”
Analizând actele dosarului, se observă, din fişa Ecris a cauzei, că cererea de apel ce face obiectul dosarului nr. x/116/2019* al Curţii de Apel Bucureşti a fost repartizat în data de 22.03.2022 completului x civil.
Prin Hotărârea nr. 134/26.01.2023 a Secţiei pentru Judecători a CSM s-a dispus înfiinţarea unui număr de 4 completuri specializate în materia fondului funciar, pe faze procesuale.
Prin Decizia nr. 2/1498 din 02.02.2023 s-au stabilit completurile specializate în materie de fond funciar din cadrul Secţiei a III-a civilă şi componenţa acestora.
Astfel, începând cu această dată, 02.02.2023, completul de judecată x a devenit complet specializat în materia fondului funciar.
Reiese, astfel, din cronologia prezentată că, la momentul repartizării aleatorii a cauzelor, completul x era un complet civil, sens în care este fără temei legal susţinerea potrivit căreia repartizarea aleatorie a prezentei acţiuni civile s-ar fi realizat cu încălcarea normelor de competenţă materială specializată.
Faptul că, pe parcursul procedurii, a intervenit o extindere a specializării completului civil, în sensul că urmează să judece şi cereri de fond funciar, aceasta este lipsită de relevanţă, întrucât momentul în raport cu care se determină competenţa, fie ea materială procesuală sau funcţională, îl constituie data promovării acţiunii.
Altfel spus, pentru cauzele înregistrate pe rolul instanţelor anterior datei de 02.02.2023, completul x a funcţionat ca un complet civil, pentru cererile repartizate ulterior acestei date completul x funcţionând ca şi complet specializat în judecarea cauzelor în materia fondului funciar.
Drept urmare, magistraţii care fac parte din completuri specializate au competenţa de a soluţiona, distinct de cererile aferente materiilor pentru care este necesară o specializare distinctă, şi cauzele civile repartizate secţiei civile respective a instanţei.
Pe cale de consecinţă, văzând că, pe de-o parte, schimbarea specializării completului nr. x nu a produs efecte în privinţa cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor iar, pe de altă parte, că o supraspecializare a magistraţilor nu îi împiedică pe aceştia să judece şi cauzele de drept comun, Înalta Curte va respinge acest motiv de recurs, ca nefondat.
Cât priveşte cea de-a doua critică, vizând nelegala constituire a completului care a soluţionat cererea de apel, cu încălcarea normelor care reglementează procedura de repartizare aleatorie a cauzelor, Înalta Curte urmează a o examina în coordonatele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat de parte.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., casarea se poate cere dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.
Aceste prevederi reflectă importanţa principiului repartizării aleatorii a cauzelor şi a celui al continuităţii completului în soluţionarea cauzelor, principii consacrate expres în Codul de procedură civilă, art. 19 şi art. 214. Astfel, potrivit art. 19 C. proc. civ., judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii, iar conform art. 214 din acelaşi cod, membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii şi numai în cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii.
Legea nu identifică expres care sunt motivele temeinice pentru care un judecător desemnat aleatoriu nu ar putea participa la judecată, jurisprudenţa conturând, însă, care sunt acele situaţii justificate în care poate intervine schimbarea membrilor completărilor de judecată.
Sub acest aspect, se cuvine menţionat că, prin Decizia nr. 644 din 13 decembrie 2022, în verificarea constituţionalităţii dispozițiilor și ale , precum și ale și privind organizarea judiciară, Curtea Constituţională a statuat după cum urmează: ,,Faptul că în cuprinsul legii nu sunt enumerate aceste motive obiective nu poate conduce la neconstituționalitatea textului de lege criticat, deoarece legiuitorul nici nu a putut să prevadă, în mod exhaustiv, aceste situaţii obiective. În acest sens, dispoziţiile art. 52 alin. (1) teza finală prevăd că schimbarea membrilor completurilor se face excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor”.
În practica judiciară au fost considerate ca motive întemeiate în raport cu care este posibilă, din punct de vedere legal, schimbarea componenţei completului de judecată, situaţiile în care, spre exemplu, judecătorii s-ar află în imposibilitate de a lua parte la judecată din cauza bolii, exercitării dreptului la concediu de odihnă, detaşării, delegării, suspendării din funcţie, încetării funcţiei de judecător sau promovării la altă instanţă, etc.
În cauză, astfel cum reiese din actele dosarului, şi cum s-a arătat deja în analiza primului motiv de recurs, soluţionarea apelului a revenit, prin repartizare aleatorie completului de judecată x, din componenţa căruia făceau parte doamnele judecător E şi F.
Compunerea acestui complet a fost păstrată până la momentul emiterii Hotărârii nr. 32/02.02.2023 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a hotărât modificarea componenţei completului de judecată x, având în vedere formalităţile privând eliberarea din funcţie a doamnei judecător F, începând cu data de 01 martie 2023, pentru a se da posibilitatea redactării hotărârilor restante.
Reiese, astfel, că schimbarea compunerii completului de judecată a reprezentat o măsură adoptată în condiţiile existenței unui motiv obiectiv de participare a unui alt judecător la soluționarea cauzei.
Mai mult, chiar dacă eliberarea efectivă din funcţie a doamnei judecător F s-a realizat la 02.05.2023, conform Decretului emis de Preşedintele României din acea dată, măsură dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii la 06 aprilie 2023, scoaterea magistratului din compunerea completului de judecată şi înlocuirea acestuia cu un at judecător pentru termenele ce urmau a fi stabilite în continuare pe respectivul complet s-a dispus prin Hotărârea nr. 44 din 17.02.2023 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti.
Cât priveşte legalitatea luării unei atare măsuri, aceasta trebuia să îmbrace forma contestaţiei împotriva actului administrativ emis de conducerea Curţii de Apel Bucureşti, astfel cum reiese din statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din Decizia nr. 52 din 18 septembrie 2023.
Potrivit acestei decizii, în interpretarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 19 şi 214 din acelaşi cod, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi analizate criticile privind legalitatea măsurii de schimbare a compunerii completului de judecată în apel dispuse printr-o hotărâre a colegiului de conducere al instanţei, legalitatea acestei hotărâri putând fi analizată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Cum reclamanta nu a înţeles să conteste, în faţa instanţei de contencios administrativ măsurile de schimbare a compunerii completului de judecată, dispuse prin Hotărârea nr. 44 din 17.02.2023 a colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti, legalitatea acestora nu mai poate fi contestată în prezenta cauză.
Pentru argumentele enunţate, Înalta Curte urmează să respingă acest motiv de recurs, ca nefondat.
Cât priveşte cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care vizează prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., recurenta s-a referit la teza privind motivarea contradictorie.
Practic, ceea ce critică recurenta subsumat acestui motiv de casare este contradicţia între considerentele hotărârii atacate, în care s-ar reţine, pe de-o parte, că scopul încheierii contractului este ca această să obţină un împrumut şi, pe de altă parte, faptul că motivarea poartă asupra nedovedirii actului secret încheiat între părţi.
Totodată, se invocă contradictorialitatea şi în raport cu constatările curţii de apel în legătură cu lipsa necesităţii încheierii unui act scris, secret, în dovedirea simulaţiei, urmată de concluzia acesteia în sensul că nu s-ar fi făcut dovada existenţei unui contract secret de împrumut.
Criticile sunt nefondate.
Analizând conţinutul hotărârii din apel, Înalta Curte observă că instanța nu a reţinut niciun moment că scopul încheierii contractului între părţi a fost obţinerea unui împrumut, aşa cum încearcă recurenta să susţină în recurs.
În fapt, fraza la care se face referire de către parte reprezintă o preluare a motivelor proprii de apel ale apelantei-reclamante, asupra cărora instanţa s-a pronunţat, nicidecum o concluzie sau o statuare proprie a curţii de apel.
Ceea ce a reţinut curtea de apel a fost, dimpotrivă, că nu s-a făcut dovada că părţile au urmărit acordarea/obţinerea unui împrumut.
Totodată, curtea de apel a constatat că reclamanta nu a reuşit să exhibe actul secret invocat, între părţi fiind încheiate un contract de vânzare-cumpărare şi o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, fără a se face dovada că a intervenit şi un contract secret de împrumut, fie el scris sau verbal.
Or, în acest context, nu poate fi primită susţinerea recurentei vizând existenţa unor motive contradictorii, în condiţiile în care afirmaţiile din recurs reprezintă o interpretare proprie a celor reţinute de instanţă, iar nu ceea ce s-a reţinut în considerentele hotărârii.
Îndatorirea de a motiva coerent şi unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicţii între considerente sau între unele considerente şi dispozitiv, constituie o garanţie pentru justiţiabili, în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient control judiciar.
Curtea de apel a respectat aceste exigenţe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin soluţia la care s-a oprit instanţa, neputându-se invoca în mod întemeiat existenţa unor motive contradictorii, atâta vreme cât considerentele deciziei sprijină soluţia din dispozitiv şi nici nu există considerente contradictorii în cuprinsul acesteia.
Criticile recurentei nu susţin contradictorialitatea, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia dată apelului. Astfel, nu se verifică nelegalitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea instanţei de apel din perspectiva greșitei aplicări a dispoziţiilor art. 1289 şi 1292 C. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta formulează susțineri în sensul că instanța de apel a analizat greșit condițiile acordului simulatoriu, fără a avea în vedere faptul că acesta poate îmbrăca atât formă scrisă, cât și verbală, fiind suficient ca acesta să intervină fie anterior, fie concomitent cu actul public.
Deși corecte susținerile de ordin teoretic ale recurentei, acestea sunt nefondate în condițiile în care, în cauză, instanța a respins acțiunea în simulație față de nedovedirea existenței unui atare acord simulatoriu între părți, iar nu în raport cu lipsa unui act secret încheiat în formă scrisă.
Astfel cum reiese din cuprinsul considerentelor deciziei din apel, instanța a reținut că nu pote fi validată varianta prezentată de apelantă, aceasta nereușind să facă dovada unui act secret intervenit între părți. Nefiind exibat actul secret, nu s-a putut reține nici elementul definitoriu în cazul acestei instituții, respectiv acordul de disimulare.
Înalta Curte reține că simulaţia, reglementată în cuprinsul art. 1289-1294 C. civ., reprezintă operaţiunea juridică care creează o aparenţă neconformă cu realitatea prin încheierea a două acte juridice: unul public şi nereal, ale cărui efecte sunt înlăturate sau modificate, total sau parţial de un al doilea act secret şi adevărat, care conţine în sine, implicit sau explicit, acordul părţilor de a simula.
Existența simulației presupune prezenţa unor condiţii specifice care privesc: existenţa actului secret, existenţa actului public şi existenţa acordului simulatoriu. Ceea ce stă la baza simulaţiei, în forma fictivităţii actului public, este existenţa unui act aparent în care voinţa părţilor este disimulată în totalitate, dublat de actul secret, încheiat anterior sau simultan celui public, în care este consemnată inexistenţa, în realitate, a convenţiei publice. Condiţia existenţei actului secret presupune ca actul real sau contraînscrisul să fie încheiat astfel încât existenţa şi cuprinsul său să fie necunoscute terţilor.
În speță, a fost stabilit în fapt că între reclamanta A, necăsătorită şi intimaţii pârâţi C şi soţia acestuia D s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare a imobilelor autentificat sub nr. 756/05.03.2014 de Societatea Profesională Notarială „B” cuprinse în CF cu nr.(. ..), şi număr CAD (...) respectiv (...), având număr cadastral (...)-(...), constând în: locuinţă + utilităţi, demisol + parter + etaj, construită din cărămidă şi imobilul înscris în CF a localităţii Lehliu – Gară cu nr. (...) de sub (...), având număr CAD (...) constând din teren curţi construcţii în suprafaţă totală de 6005 mp, imobil teren situat în intravilanul oraş Lehliu – Gară, str. (...), jud. Călăraşi pentru suma de 331.161 lei.
Totodată, la aceeași dată, părțile au încheiat o promisiune de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 758/05.03.2014 de Societatea Profesională Notarială „B”, prin care promitenții – vânzători C şi D s-au obligat ca până la data de 30.06.2015 să vândă în părţi egale reclamantei A şi numitului I imobilele menţionate în contractul de vânzare-cumpărare pentru suma de 362.000 lei.
Astfel, prin intermediul acestui al doilea act, bunurile vândute se reîntorceau în patrimoniul vânzătoarei iniţiale, în schimbul achitării în termen de un an de zile a preţului de vânzare iniţial, la care se adaugă taxele notariale.
Convenția astfel încheiată între părți corespunde instituției reglementate prin art. 1758 C. civ. care, la alin. (1) prevede că „Vânzarea cu opţiune de răscumpărare este o vânzare afectată de condiţie rezolutorie prin care vânzătorul îşi rezervă dreptul de a răscumpăra bunul sau dreptul transmis cumpărătorului”.
La această varietate a vânzării se recurge, în general, în situațiile în care nu dorește să se apeleze la instituirea unor garanții reale pentru a garanta o sumă de bani.
Astfel, o vânzare se preface într-un veritabil instrument de creditare, care seamănă, dar nu se confundă, însă, cu un împrumut. Cauza care îl determină pe vânzător să amenajeze cadrul contractual prin rezervarea opțiunii o reprezintă dorința de a-și recupera bunul după ce va fi restituit sumele primite în contul său, în timp ce creditorul cumpărător dorește să beneficieze de o garanție suplă, devenind proprietar, ceea ce conduce la evitarea cu succes a concursului altor eventuali creditori.
În situația vânzării cu opțiune de răscumpărare se procedează la înstrăinarea bunului, în timp ce, în cazul unui împrumut o atare operațiune nu există, părțile procedând doar la predarea, respectiv primirea unei sume de bani care urmează a fi restituită la un anume termen convenit.
Recurenta-reclamantă tocmai acest aspect a încercat să susţină în prezentul dosar, și anume că vânzarea, înstrăinarea bunului a fost fictivă şi că, în fapt, părțile nu ar fi convenit niciun moment ca bunul imobil să iasă din patrimoniul acesteia.
Or, astfel cum au reținut instanțele de fond, în baza probatoriului administrat, această susținere nu a fost dovedită, reclamanta nereușind să facă dovada existenței unei convenții secrete de împrumut care să fi fost anterioară ori concomitentă cu momentul încheierii actului public, de vânzare-cumpărare.
Dimpotrivă, astfel cum reiese din chiar numărul de autentificare al promisiunii de vânzare-cumpărare, această convenție a fost încheiată ulterior contractului de vânzare-cumpărare a imobilelor autentificat sub nr. 756/05.03.2014, aspect confirmat și prin faptul că în cuprinsul acesteia se enunță despre o vânzare deja intervenită la acel moment, ai cărei termeni de răscumpărare au fost conturați prin încheierea respectivei promisiuni de vânzare-cumpărare.
În speță, ambele acte încheiate între părți, atât contractul de vânzare-cumpărare, cât și promisiunea de vânzare-cumpărare ulterioară sunt acte publice, cea de-a doua convenție fiind cea care cuprindea opțiunea de răscumpărare și în privința căreia nu s-a pretins caracterul simulat.
Or, în acest context, reclamanta nu a putut explica care a fost scopul încheierii permisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 758/05.03.2014, în situația în care a susținut caracterul fictiv doar al convenției de vânzare-cumpărare.
Înalta Curte reține, totodată, în acord cu susținerile de ordin teoretic exprimate prin motivele de recurs, că, prin act secret, trebuie să se înțeleagă convenția părţilor în sens de operaţiune juridică (negotium), iar nu înscrisul doveditor (probatium). De asemenea, pentru a opera simulația, această convenție pe care părțile înţeleg să o ascundă, prezentând-o altfel, printr-un act public, trebuie să intervină fie anterior, fie concomitent cu actul public.
Aşadar, între părţi, simulaţia nu poate fi dovedită decât printr-un contraînscris care ar modifica actul aparent ce se pretinde a fi simulat. De la această regulă, doctrina şi jurisprudenţa au consacrat, într-adevăr, unele excepţii considerând admisibile proba testimonială şi prezumţiile în anumite cazuri: când există un început de dovadă scrisă; când părţile au fost în imposibilitate de a-şi preconstitui un înscris; când actul a fost întocmit prin fraudă și dol.
Potrivit dispoziţiilor art. 1292 C. civ., „Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit”.
Semnificaţia acestui text de lege este aceea că părţile vor putea face dovada simulaţiei numai potrivit dreptului comun. Aşadar, şi părţile pot dovedi simulaţia cu orice mijloc de probă, în măsura în care există un început de dovadă scrisă, potrivit dispozițiilor art. 1197 și 1198 C. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 1197 C. civ. ,,Se numește început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiția, sau a celui ce el reprezintă și care scriptura face a fi de crezut faptul pretins”.
În cauză, acest începutul de dovadă scrisă nu există, iar dacă s-ar pretinde că acesta ar fi reprezentat de promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 758/05.03.2014, nu ar avea aptitudinea de a fi apreciat drept act secret, în condițiile în care a fost încheiat în fața aceluiași notar public, în aceleași condiții în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, după cum în privința acestuia nu a fost dovedită nici anterioritatea momentului încheierii sale în raport cu momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, după cum s-a arătat mai sus.
Mai mult, pentru a exista acordul simulatoriu (animus simulandi), respectiv intenția părților de a disimula adevărata relație dintre ele, era necesar ca reclamanta să facă dovada că intenția părților de a simula era una comună, pentru a da naștere efectelor scontate. Or, simpla susținere a intimaților, prin răspunsul la interogatoriu, în sensul că aceștia și-au dorit să o ajute pe reclamantă să restituie băncii suma datorată de aceasta, nu poate fi interpretată în sensul pretins de recurentă, cât timp acest ajutor a putut fi concretizat și sub altă formă decât cea a împrumutului, chiar sub forma pactului de răscumpărare, aşa cum corect a apreciat instanţa de apel.
În consecință, în mod corect, au reținut instanțele de fond, că nu s-a făcut dovada existenţei unei convenții secrete între părți, care să fie anterioare actului public încheiat între acestea, motiv pentru care Înalta Curte va respinge și acest motiv de recurs, ca nefondat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs invocate sunt nefondate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Cât priveşte cererea formulată de intimaţi, de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, aceasta urmează a fi admisă iar, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., va obliga pe recurenta-reclamantă A la plata sumei de 9520 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul C, conform chitanţelor aflate la filele 58 şi 60 din dosar, care atestă efectuarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A împotriva deciziei civile nr. 456 A din 24 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât C a sumei de 9520 lei.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 29 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.