După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad – Secția I civilă la 6 iulie 2022, sub nr. x/108/2022, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna B, prin primar, obligarea acesteia la plata daunelor morale în valoare de 40.000 euro, echivalentă în lei la cursul zilei când se va efectua plata, pentru prejudiciul cauzat prin aducerea terenului său la forma inițială, precum și a imposibilității exercitării dreptului de dispoziție prin vânzarea fermă, la prețul pieței, de 28 euro/mp, ca diferență între valoarea terenului cumpărat și valoarea de piață a acestuia, la cel mai mare preț oferit în timpul publicității anunțului, față de prezent, după pandemia Covid 19, plus dobânda Băncii Canadei de 5,5%/an; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/238/2019, altele decât cele acordate prin sentința civilă nr. 219/2020 a Judecătoriei Gurahonț și decizia civilă nr. 27/18.01.2021 a Tribunalului Arad pronunțate în acest dosar, precum și a spezelor din dosarul nr. y/108/2022 al acestei din urmă instanțe, reprezentând cheltuieli de transport, cazare, masă, taxă judiciară de timbru, onorariu de avocat, în ambele instanțe și onorariu mandatar în apel, în valoare totală de 100.000 lei; obligarea pârâtei la plata salariului nerealizat, a ratei la mașina cumpărată cu credit bancar și a taxei de poluare pentru perioada când nu a lucrat din cauză că a fost prezent în România în vederea organizării proceselor, în valoare totală de 85.598,42 lei (23.003,17 dolari canadieni) la data introducerii acțiunii; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Hotărârile instanței de fond
Prin încheierea din 2 martie 2023, Tribunalul Arad – Secția I civilă, pentru a da posibilitatea reclamantului să formuleze concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 394 raportate la cele ale art. 396 C. proc. civ., a amânat pronunțarea asupra cauzei la 15 martie 2023.
Prin sentința nr. 72 din 29 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/108/2022, Tribunalul Arad – Secția I civilă a respins excepția prescripției, invocată prin întâmpinare de pârâta Comuna B, prin primar. A admis excepția autorității lucrului judecat, în privința capătului de cerere având ca obiect pretenții, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/238/2019 al Tribunalului Arad și a respins, ca inadmisibil, acest capăt de cerere. A respins, în rest, ca neîntemeiată, acțiunea în pretenții formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta Comuna B, prin primar.
Apelul
Împotriva încheierii din 2 martie 2023 și a sentinței nr. 72 din 29 martie 2023, pronunțate de Tribunalul Arad – Secția I civilă în dosarul nr. x/108/2022, a formulat apel reclamantul A, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Hotărârile pronunțate în apel
Prin decizia nr. 250 din 25 octombrie 2013, Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă a respins apelul reclamantului A împotriva încheierii din 2 martie 2023, precum și a sentinței nr. 72 din 29 martie 2023 pronunțate de Tribunalul Arad – Secția I civilă în dosarul nr. x/108/2022. A respins cererea apelantului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 7 din 17 ianuarie 2024, Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă a admis cererea formulată de intimata-pârâtă Comuna B, prin primar, privind completarea dispozitivului deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă în dosarul nr. z/108/2022, în sensul obligării apelantului-reclamant A la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Recursurile
Împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 și a deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A.
5.1 Prin motivele expuse în susținerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a criticat faptul că instanța de apel nu a solicitat, în probațiune, înscrisuri justificative, care să facă dovada efectuării „altor cheltuieli”, față de cele acordate de instanța de fond.
Totodată, a menționat că spezele de judecată solicitate îmbracă forma unui prejudiciu material, efectuarea acestora fiind necesară în condițiile în care recurentul locuiește în Canada, iar procesele derulate în România au presupus cheltuieli de deplasare, pentru hrană, cazare etc.
Referitor la suma de 28 euro/mp solicitată pentru terenul ocupat fără drept de intimată, a susținut că în mod eronat instanța de apel a reținut că la dosar nu se regăsesc înscrisuri care să ateste acest aspect, deși erau depuse anunțuri de pe internet, precum și dovada intenției de vânzare a imobilului.
În ceea ce privește cheltuielile efectuate în dosarul nr. y/108/2022 al Tribunalului Arad, a menționat că acestea au fost greșit reținute față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Legat de suma de 40.000 euro, solicitată cu titlu de despăgubiri pentru aducerea terenului său la forma inițială, recurentul s-a considerat îndreptățit să o primească de vreme ce acest imobil nu putea fi supus vânzării.
Referitor la plata sumelor de 84.598,42 lei și de 22.000 euro, a afirmat că solicitarea sa a fost întemeiată pe probațiunea administrată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apărând, prin jurisprudența sa, dreptul de proprietate privată.
Prin motivele de recurs invocate în susținerea recursului declarat împotriva deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că în mod greșit instanța de apel nu a redus cuantumul onorariului reprezentantei convenționale a intimatei, deși prevederile art. 451 alin. (2) din acest act normativ permiteau această operațiune, în raport de activitatea efectiv depusă în gestionarea cauzei.
Cererea de repunere în termenul de recurs
Recurentul a depus cerere de repunere în termenul de formulare a recursului împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, susținând că, în raport de dispozițiile art. 186 C. proc. civ., precum și de faptul că la data de 28 noiembrie 2023 a solicitat completarea dispozitivului hotărârii menționate, numai după pronunțarea instanței de apel asupra cererii de completare se putea aprecia asupra termenului de depunere a recursului.
Dacă ar fi promovat calea extraordinară de atac împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara – Secția I civilă în termen de 30 de zile de la comunicare, nu era suficient timp pentru ca instanța de apel să se pronunțe și asupra cererii de completare, cele două recursuri urmând a fi privite ca un tot.
Recurentul a invocat art. 78 din Ghidul privind art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a făcut referire la jurisprudența instanței de contencios european, solicitând admiterea cererii de repunere în termenul de recurs.
Apărările formulate
Intimata-pârâtă Comuna B, prin primar, nu a depus întâmpinare.
Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție
Prin rezoluția din 28 mai 2024, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursurilor la data de 7 noiembrie 2024, cu citarea părților, în ședință publică.
La acest termen de judecată, Înalta Curte, constatând lipsa părților de dezbateri și solicitarea recurentului privind judecata în lipsă, în aplicarea dispozițiilor art. 223 alin. (3) C. proc. civ., a rămas în pronunțare asupra cererii de repunere în termenul de recurs, și, în funcție de soluția ce urma a se adopta referitor la aceasta, asupra excepției de tardivitate a recursului declarat împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă. În ceea ce privește recursului formulat împotriva deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2024 a aceleiași instanțe, Înalta Curte a invocat din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției de nulitate din perspectiva neîncadrării criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând cererea de repunere în termenul de recurs împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.”
Așadar, pentru a beneficia de dreptul reglementat prin dispozițiile legale enunțate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv, ca partea să nu fi respectat un termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să fie cauzată de motive temeinic justificate și dovedite, împrejurarea care a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, iar partea să formuleze cererea de repunere în termen și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării.
Prin inserarea sintagmei „motive temeinic justificate” în cuprinsul textului art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere situații de natură obiectivă, ce exclud culpa părții, care au condus la exercitarea în afara termenului prevăzut de lege a unui drept procedural.
În cauză, o astfel de ipoteză nu poate fi reținută.
Recurentul a susținut, în justificarea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, că numai după soluționarea cererii de completare a dispozitivului acestei hotărâri ar fi putut să formuleze calea extraordinară de atac, în vederea unei examinări unitare a recursului.
Deși recurentul a apreciat că aceste aspecte au aptitudinea de a justifica întârzierea cu care a promovat cererea de recurs împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, Înalta Curte constată că, din perspectiva cerințelor impuse de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., temeiurile de fapt de care înțelege partea să se prevaleze nu se circumscriu unor împrejurări mai presus de voința sa, care să o fi împiedicat să acționeze în condițiile legii.
Dimpotrivă, alegațiile recurentului, privind temporizarea formulării căii extraordinare de atac a recursului până la soluționarea cererii de completare a dispozitivului hotărârii recurate nu exclud propria sa culpă în ceea ce privește exercitarea obligației sale procesuale, de vreme ce dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că „Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii (...)”, iar art. 185 din același act normativ prevede că, atunci „când un drept un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.”
Contrar susținerilor recurentului, între exercitarea căii de atac a recursului împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă și soluționarea cererii de completare a dispozitivului acesteia nu există un raport de interdependență, de vreme ce, prin dispoziții speciale de procedură, respectiv prin cele ale art. 446 C. proc. civ., s-a reglementat calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii pronunțate în condițiile art. 444 din cod, în sensul că aceasta este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea.
Ca atare, pentru fiecare dintre aceste hotărâri curge un termen separat de recurs, care se impune a fi exercitat în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.
În raport de această împrejurare, precum și de dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ. (conform cărora „Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia”), Înalta Curte reține că lipsa de diligență a recurentului în litigiul declanșat la inițiativa sa nu poate fi asimilată unor motive temeinic justificate, în sensul prevăzut de art. 186 alin. (1) din cod, care să îl fi împiedicat să își îndeplinească obligația procesuală conform prescripțiilor legale, cererea de repunere în termen fiind, în aceste circumstanțe, neîntemeiată, iar dreptul său la un proces echitabil nefiind încălcat, orice analiză a acestuia din perspectiva Ghidului privind art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței instanței de contencios european invocate neprezentând relevanță în speță.
Examinând excepția de tardivitate a recursului împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, pentru următoarele considerente:
Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., „Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”
Art. 181 alin. (1) pct. 2 din același act normativ prevede că, atunci „când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește”. (alin. (2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.”
Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.”
În cauză, recurentul A a formulat recurs împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă la data de 5 februarie 2024, potrivit vizei aplicate pe cererea de recurs de instanța la care aceasta a fost depusă, conform dispozițiilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dovezii de înmânare aflate la fila 72 în dosarul instanței de apel, decizia nr. 250 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara – Secția I civilă a fost comunicată recurentului la 1 noiembrie 2023.
Din coroborarea dispozițiilor art. 485 alin. (1) cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. rezultă că termenul în care putea fi formulat, cel mai târziu, recursul s-a împlinit la 1 decembrie 2023, prorogându-se până la 4 decembrie 2023 (prima zi lucrătoare), conform art. 181 alin. (1) pct. și alin. (2) C. proc. civ.
În raport de aceste constatări, Înalta Curte reține că recurentul a promovat calea extraordinară de atac cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca tardiv declarat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă.
Examinând excepția de nulitate invocată din oficiu cu privire la recursul declarat împotriva deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă din perspectiva neîncadrării motivelor în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Conform acestor prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct.1-8 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de casare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să critice hotărârea atacată.
Art. 487 din același act normativ stipulează că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs.
Conform art. 486 alin. (3) din același act normativ, „Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și lit. c) precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității”, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. instituind sancțiunea nulității atunci când motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488.
În aplicarea dispozițiilor imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanța de judecată are obligația de a verifica dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute la art. 488 iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.
Așadar, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, respectiv argumentele de natură juridică pe baza cărora recurentul înțelege să conteste hotărârea atacată, prin formularea unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, circumscrise dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de apel nu a redus cuantumul onorariului reprezentantei convenționale a intimatei, deși prevederile art. 451 alin. (2) din acest act normativ permiteau această operațiune, în raport de activitatea efectiv depusă în gestionarea cauzei.
Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu vizează argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției de admitere a cererii de completare a dispozitivului deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2023 a Curții de Apel Timișoara – Secția I civilă, formulate de intimata Comuna B, prin primar, în sensul obligării recurentului la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel de această parte.
Astfel, susținerile recurentului nu se grefează pe argumentația instanței care a condus la adoptarea soluției mai sus menționate și nici nu combat raționamentul expus în motivarea acesteia, pe baza dispozițiilor legale considerate aplicabile – art. 453 art. 451 raportat la art. 444 C. proc. civ. - ci se limitează la a menționa că onorariul acordat este disproporționat față de volumul redus de activitate a avocatului.
Deși recurentul a încadrat din punct de vedere juridic alegațiile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu unui aspect de nelegalitate, cenzurabil în procedura căii extraordinare de atac a recursului. Acestea reprezintă chestiuni de temeinicie, întrucât se raportează la circumstanțele cauzei, presupunând o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, aflată în marja de apreciere a instanței devolutive, nu pe o interpretare a normei juridice, astfel cum s-a statuat, de altfel, și în Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Din acest motiv, excepția nulității recursului declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă urmează a fi admisă.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., respectiv a art. 186 din același act normativ, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, și, pe cale de consecință, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2023 a Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă. Totodată, va anula recursul declarat de același reclamant împotriva deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2024 pronunțate de aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termenul de recurs.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 250 din 25 octombrie 2023 a Curții de Apel Timișoara - Secția I civilă.
Anulează recursul declarat de reclamantul A împotriva deciziei nr. 7 din 17 ianuarie 2024 pronunțate de aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.