Ședințe de judecată: Februarie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 2502/2024

Sedinta publica din 7 noiembrie 2024

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

1.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 17 iunie 2021, sub nr. x/301/2021, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B, desfacerea căsătoriei încheiate de părți la 16 iulie 1982, din culpă comună și păstrarea numelui dobândit prin căsătorie.

Prin sentința civilă nr. 12076 din 15 noiembrie 2021, Judecătoria Sectorului 3 București a admis acțiunea, a dispus desfacerea căsătoriei încheiate de părți la data de 16 iulie 1982, prin acord. A dispus păstrarea de către reclamanta A a numelui dobândit prin căsătorie și l-a obligat pe reclamant la plata către stat a sumei de 100 lei, reprezentând diferență de taxă judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 1794 A din 29 iunie 2022, Tribunalul București – Secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul B împotriva sentinței civile nr. 12076 din 15 noiembrie 2021 pronunțate de Judecătoria Sectorului 3 București, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.

Recursul declarat de pârâtul B împotriva deciziei nr. 1794 A din 29 iunie 2022 pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a civilă a fost constatat ca fiind perimat prin decizia nr. 817 din 16 octombrie 2023 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, contestatorul B a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 115 R din 16 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2/2023.

Recursul

Împotriva deciziei nr. 115 R din 16 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2/2023 a declarat recurs contestatorul B.

În susținerea cererii, a învederat că a solicitat tuturor instanțelor învestite cu soluționarea litigiilor promovate în contradictoriu cu intimata A, ca aceasta să revină la numele avut anterior căsătoriei, având în vedere că este cercetată în mai multe dosare penale și că între foștii soți nu a existat o înțelegere cu privire la păstrarea numelui dobândit prin căsătorie.

Apărările formulate în cauză

Intimata A nu a depus întâmpinare.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin rezoluția din 31 iulie 2024, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului în ședința publică din 7 noiembrie 2024, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte, constatând că recursul nu a fost declarat în termenul prevăzut de art. 508 alin. (4) raportat la art. 421 alin. (2) C. proc. civ., a invocat din oficiu și a rămas cu prioritate în pronunțare asupra excepției de tardivitate a căii extraordinare de atac, potrivit art. 248 alin. (1) din același act normativ.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate recursul, din perspectiva excepției de tardivitate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) și 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului pendinte constă într-un recurs declarat împotriva deciziei nr. 115R din 16 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2/2023, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B împotriva deciziei nr. 817 din 16 octombrie 2023 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/301/2021.

Prin această din urmă decizie, Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat ca fiind perimat recursul declarat de pârâtul B împotriva deciziei nr. 1794 A din 29 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) C. proc. civ., „hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Conform art. 508 alin. (4) din același act normativ, „Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.”

Art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prevede că „Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează” (...) „când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește”.

Potrivit art. 185 alin. (1) din același act normativ, „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.”

În cauză, recurentul B a declarat recurs împotriva deciziei nr. 115R din 16 februarie 2024 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 1 mai 2024, expediind cererea de recurs, prin poșta electronică, la instanța care a pronunțat hotărârea atacată.

Coroborând dispozițiile art. 421 alin. (2) cu cele ale art. 508 alin. (4) C. proc. civ. și raportându-le la cele ale art. 181 alin. (2) din același act normativ, reiese că recursul împotriva deciziei nr. 115R din 16 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie ar fi trebuit declarat, cel mai târziu, la data de 22 februarie 2024.

În raport de aceste constatări, Înalta Curte reține că recurentul-contestator a promovat recursul cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 421 alin. (2) raportat la art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat contestatorul B împotriva deciziei nr. 115 R din 16 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatorul B împotriva deciziei nr. 115 R din 16 februarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.