Asupra cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele litigiului:
1. Hotărârea pronunțată de prima instanță:
Prin sentința civilă nr. 247 din 6 octombrie 2020, Tribunalul Arad a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Garda Forestieră A și, în consecință, a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanții B, C și D, în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră A, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamanții B, C și D, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri E și, în consecință, a obligat pe pârâtă la plata către reclamanta B a sumei de 7400 lei și a sumei de 883 euro (echivalentul în lei de la data plății) cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 80.000 euro (echivalentul în lei de la data plății) cu titlu de daune morale.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamantul C a sumei de 100.000 euro (echivalentul în lei de la data plății) cu titlu de daune morale.
A obligat pe pârâtă la plata către reclamantul D a sumei de 100.000 euro (echivalentul în lei de la data plății) cu titlu de daune morale.
A respins în rest cererea și a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 6000 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.
2. Hotărârea pronunțată de instanța de apel:
Prin decizia nr. 54 din 28 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri E- prin Secţia Drumuri Naţionale F împotriva sentinței civile nr. 247 din 6 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Arad, în contradictoriu cu intimații-reclamanți D, C și B și cu intimata-pârâtă Garda Forestieră A.
A schimbat în parte sentința apelată, iar în rejudecare:
A obligat pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri E, prin Secţia Drumuri Naţionale F la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune morale către reclamanta B.
A obligat pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri E, prin Secţia Drumuri Naţionale F la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul D.
A obligat pe pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri E, prin Secţia Drumuri Naţionale F la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale către reclamantul C.
A obligat pe pârâtă la plata sumei de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu excepția celor contrare prezentei decizii.
A respins cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.
3. Calea de atac formulată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 54 din 28 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri E prin Secţia Drumuri Naţionale F a declarat recurs principal, iar reclamanții B, C și D au declarat recurs incident.
a) Recursul principal declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri E prin Secţia Drumuri Naţionale F:
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată a încălcat directivele obligatorii ale deciziei de casare, respectiv cele vizând condițiile de viață ale victimei și nivelul de trai, cât și cuantumul despăgubirii medii în caz de deces cauzat prin accident, acordate de instanțele de judecată din Uniunea Europeană la un venit mediu net lunar de 1.576 euro, mult mai mare decât venitul mediu net lunar din țara noastră.
Apreciază că hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, ce încalcă fără putință de tăgadă considerentele obligatorii ale deciziei de casare, care a statuat extrem de clar că instanța de apel, în rejudecare, trebuie să aibă în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor, faptul că "...reparația bănească acordată să nu conducă la o îmbogățire fără just temei, ci să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale".
Ori, prin diminuarea cu doar 50% a daunelor morale complet exagerate acordate reclamanților de către prima instanță, ce sunt total disproporționate în raport atât cu condițiile de viață ale familiei victimei, cât și cu nivelul de trai existent în țara noastră, elaborând în acest scop o construcție argumentativă forțată, întemeiată exclusiv pe motive străine de natura cauzei, instanța de apel a determinat o indubitabilă îmbogățire fără just temei în favoarea acestora, în evidentă contradicție cu directivele deciziei de casare.
Raportat la veniturile familiei reclamanților dinainte de pierderea rudei lor apropiate, daune morale acordate de instanța de apel reprezintă în mod evident un folos material injust.
Mai mult decât atât, arată că soluția instanței de apel nu încalcă doar directivele deciziei de casare, ci și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, în sumă totală de 130.000 euro, este absolut exagerat față de raportul rezonabil de proporționalitate prevăzut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, raport care vizează valoarea despăgubirilor în funcție atingerea adusă și cuantumul veniturilor realizate de către defunct anterior decesului acestuia, cât și cuantumul despăgubirii medii în caz de deces cauzat prin accident, acordate de instanțele de judecată din Uniunea Europeană la un venit mediu net lunar mult mai mare decât venitul mediu net lunar din țara noastră, respectiv 1.576 euro.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale pe care se impune să le primească reclamanții în urma prejudiciului suferit prin pierderea prematură a rudei lor apropiate, acestea trebuie să fie echivalent cu cuantumul daunelor morale pe care le-ar primi în cazul în care defunctul F ar fi decedat într-un accident de circulație, situația fiind similară.
Ori, din simpla vizionare a Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, editat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, se poate observa că în multe țări din Uniunea Europeană (Danemarca, Olanda, Norvegia, Slovacia, Suedia), victimelor indirecte, adică persoanelor apropiate supraviețuitoare, așa cum sunt reclamanții din speță, nici măcar nu li se acordă daune morale în urma decesului unei rude apropiate, iar în statele în care se acordă astfel de despăgubiri, cuantumul acestora este unul modic, media europeană în caz de deces fiind de 13.636 euro, la un venit mediu net lunar de 1.576 euro (mult mai ridicat decât venitul mediu net lunar din țara noastră), respectiv echivalentul a mai puțin de 9 salarii medii nete lunare.
În continuare, recurentul-pârât a arătat că, față de această practică judiciară unitară a statelor care fac parte din Uniunea Europeană, acordarea de către Curtea de Apel Timișoara reclamanților din cauză a unor daune morale de aproape 4 ori mai mari decât media europeană - celor doi copii ai defunctului F și de peste 2 ori mai mari decât această medie - soției supraviețuitoare a acestuia, apare nu numai ca fiind complet exagerată, ci de-a dreptul aberantă, nefiind justificată de absolut nici un element de fapt, cu atât mai mult cu cât pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existența unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanței găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a judecătorului, bazată pe gradul de percepere de către acesta a universului psihic al fiecărei persoane.
Sub acest aspect, atât jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, au stabilit că despăgubirile trebuie să reprezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora și nicidecum un motiv de acordare a unor foloase materiale injuste persoanelor cu vocație la primirea de daune morale.
Concluzionând, recurentul-pârât a subliniat că este vădit exagerat cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel, față de raportul rezonabil de proporționalitate dintre valoarea despăgubirilor și atingerea adusă statuat de instanța supremă națională și de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, drept pentru care consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea gravă și flagrantă atât a directivelor obligatorii ale deciziei de casare, cât și a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impunându-se a fi casată cu privire la acest aspect.
b) Recursul incident declarat de reclamanții B, C și D a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Precizând că argumentele pentru respingerea recursului principal constituie, totodată, argumente pentru admiterea recursului incident, recurenții-reclamanți au solicitat casarea deciziei recurate și menținerea cuantumului daunelor morale stabilit de prima instanță, apreciind că a fost încălcat principiul nediscriminării prin utilizarea condițiilor de viață al reclamanților ca factor extrinsec pentru cuantificarea daunelor morale.
Nivelul de trai poate fi luat în considerare în mod rezonabil pentru a determina daunele morale, dar ca un factor intrinsec și flexibil, care trebuie coroborat cu alte elemente, însă nici măcar ca factor intrinsec nivelul de trai nu trebuie să fie elementul director în determinarea cuantumului daunelor.
Instanța poate utiliza nivelul de trai pentru a evalua suferința și impactul emoțional, dar acesta trebuie să fie un factor flexibil și coroborat cu alte elemente. Daunele morale au scopul de a „repara" suferința resimțită, care este universală și nu depinde de nivelul de trai. Sentimentele de durere și tristețe la pierderea unei persoane dragi sunt experimentate de oameni din toate categoriile sociale, indiferent de resursele materiale.
Principiul nediscriminării este un principiu fundamental atât în dreptul european, cât și în cel național, asigurând egalitatea de tratament și protecția împotriva discriminării pe diverse criterii. Acest principiu este consacrat plin diverse acte legislative și convenții internaționale și joacă un rol esențial în protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor.
4. Apărările formulate în cauză:
Intimata-pârâtă Garda Forestieră A a formulat întâmpinări la recursul principal și la recursul incident, având conținut identic, comunicate, solicitând respingerea recursurilor.
Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul incident, comunicată, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Procedura în fața instanței de recurs:
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (10 februarie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 19 noiembrie 2024, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate asupra excepției nulității ambelor recursuri pentru neîncadrarea criticilor.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Examinând recursul principal declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri E prin Secţia Drumuri Naţionale F, sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziției imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă ”motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., ”recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., sancțiunea nulității intervine și în cazul în care ”motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.”
Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă, se reține că, deși a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a omis să dezvolte critici de nelegalitate derivate din perspectiva acestui text legal, în sensul indicării, punctual, a eventualelor greșeli de judecată săvârșite de instanța de apel conform cazului de casare invocat, ce vizează ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde numai motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Astfel, în debutul memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată a încălcat directivele obligatorii ale deciziei de casare, făcând trimitere la cuantumul despăgubirilor acordate pentru daunele morale, apreciind că prin diminuarea cu doar 50% a daunelor morale complet exagerate acordate reclamanților de către prima instanță, curtea de apel a determinat o indubitabilă îmbogățire fără just temei în favoarea acestora.
De asemenea, a arătat, în continuare, că soluția instanței de apel nu încalcă doar directivele deciziei de casare, ci și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât cuantumul daunelor morale acordate reclamanților este absolut exagerat față de raportul rezonabil de proporționalitate prevăzut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Aceste susțineri, prin care recurenta-pârâtă pretinde că hotărârea atacată cuprinde numai motive străine de natura cauzei, sunt formal subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ..
Aceasta întrucât, pe de o parte, recurenta nu a reușit să demonstreze faptul că motivele evidențiate ar fi străine de natura cauzei, iar, pe de altă parte, înțelege greșit teza motivului de casare invocat (hotărârea cuprinde motive străine), care se referă la caracterul cu totul străin al considerentelor hotărârii de natura pricinii, iar nu la maniera pretinsă de recurentă.
În ceea ce privește criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor, se are în vedere faptul că în etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.
Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat, de altfel, care este acea jurisprudență constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva sa. Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare, în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.
În atare condiții, se reține că recurenta nu invocă, punctual, critici privind nerespectarea exigențelor motivării, astfel cum rezultă ele din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., iar susținerile sale din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță.
Nemulțumirile generale ale părții, ce fac trimitere la cuantumul despăgubirilor acordate în cauză, nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.
Un asemenea demers al recurentei-pârâte, în forma în care a înțeles să prezinte și să dezvolte criticile inserate în cuprinsul recursului, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecății numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, iar nu împrejurări de fapt ce vizează modalitatea de evaluare a cuantumului daunelor morale de către instanțele de fond.
Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.
Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată și indicarea formală a unor texte de lege, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea deciziei civile nr. 54 din 28 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă.
Cum susținerile recurentei-pârâte nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.
În ceea ce privește recursul incident formulat de reclamanții B, C și D, se reține că art. 491 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile.”
Potrivit dispozițiilor art. 472 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile și în cazul recursului, „dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect”.
Cum, în cauză, recursul principal a fost anulat pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate (ceea ce nu a implicat cercetarea fondului), în conformitate cu dispozițiile legale anterior redate, urmează a se constata faptul că recursul incident, aflându-se într-un raport de dependență cu soarta recursului principal, a rămas fără efect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul principal declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri E prin Secţia Drumuri Naţionale F împotriva deciziei nr. 54 din 28 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția I civilă.
Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de reclamanții B, C și D împotriva aceleiași decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2024.