Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu intimata B, a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de SCPEJ C în dosarul nr. x/ex/2023, la cererea creditoarei B, pentru recuperarea sumei de 819.870,46 lei, presupus datorată în baza sentinței civile nr. 684/LM din 14.10.2020 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/3/2019, respectiv împotriva actelor de executare întocmite în același dosar execuțional (împotriva somației din 22.08.2023, împotriva încheierii din 22.08.2023 privind stabilirea sumelor datorate, împotriva încheierii din 22.08.2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare și împotriva încheierii nr. 16921 din 20.07.2023 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2023).
II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:
Prin sentința civilă nr. 5702 din 14 iunie 2024, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
În motivare, instanța a reținut incidența statuărilor obligatorii stabilite prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, constatând că prin încheierea nr. 16921 din 20 iulie 2023 pronunțată în dosarul x/325/2023, Judecătoria Timișoara a încuviințat executarea silită, astfel că a devenit instanță de executare competentă să soluționeze și contestația la executare formulată împotriva acestei executări.
III. Hotărârea Judecătoriei Timișoara:
Prin sentința nr. 30953 din 10 octombrie 2024, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova.
În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a arătat că, în cauză, contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş are calitatea de debitor, iar creditorul are calitatea de procuror, astfel încât, dată fiind calitatea părților devin incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., prevederi derogatorii chiar și de la regulile de ordine publică în materie de competență incidente în domeniul executării silite, dat fiind scopul pe care îl urmăresc.
A apreciat, de asemenea, că Decizia RIL nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu se aplică în cauză și că nu se poate încălca o normă de competență teritorială exclusivă instituită în vederea asigurării aparenței de imparțialitate a instanțelor de judecată, chiar dacă Judecătoria Timișoara a soluționat anterior cererea privind încuviințarea executării silite.
IV. Hotărârea Judecătoriei Orșova:
Învestită prin declinare, Judecătoria Orșova a pronunțat sentința civilă nr. 705 din 5 decembrie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că prin încheierea nr. 16921 din 20 iulie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/325/2023, Judecătoria Timișoara a încuviințat executarea silită, iar dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu au fost invocate aceste dispoziții legale la momentul sesizării Judecătoriei Timișoara cu cererea de încuviințare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanță de executare.
Din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. C. proc. civ., instanța constatând că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara, care este și instanța care a încuviințat executarea silită, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 127 alin. (2) din același act normativ, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.
V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competență, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat anularea executării silite începute de SCPEJ C în dosarul nr. x/EX/2023, la cererea creditoarei B (fost procuror, actualmente pensionată).
Sub aspectul determinării competenței teritoriale, așa cum au reținut cele două instanțe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.
Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare”, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, „contestația se introduce la instanța de executare”.
Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind „judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”
În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, „instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”
Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/1/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: ,,În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1) art. 666 art. 712 art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”
De asemenea, s-a statuat că ,,încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.”
În speță, prin încheierea nr. 16921 din 20 iulie 2023 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2023, s-a admis cererea formulată de petentul SCPEJ C, fiind încuviințată executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. x/EX/2023 împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 684/14.10.2020 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. y/3/2019, rămasă definitivă prin decizia nr. 802/A din data de 18.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
Având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, anterior redate, constatând că încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Timișoara, în favoarea acestei instanțe urmează a se stabili competența de soluționare a contestației la executare.
Referitor la dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., se reține că acestea nu puteau fi invocate în vederea justificării necompetenței teritoriale, întrucât vizează situația în care reclamant în cauză este un judecător, un procuror, un asistent judiciar sau un grefier care funcționează la instanța care ar fi competentă în mod obișnuit din punct de vedere teritorial sau la instanța superioară acesteia, precum și situația în care reclamant în cauză ar fi instanța însăși.
Textul legal nu reglementează o astfel de posibilitate în ce privește instituția Parchetului și nu poate fi extins, prin analogie, pentru o asemenea ipoteză cum este cea din prezentul litigiu. De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici calitatea creditoarei, întrucât funcția de procuror a încetat prin pensionare.
Tot astfel, întrucât reglementarea cuprinsă în alin. (2) lasă la latitudinea părții reclamante aprecierea asupra facultății ce-i este recunoscută prin lege ca, atunci când cererea se introduce împotriva „unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia” să poată sesiza „una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii”, normele acestui alineat nu puteau fi valorificate de instanță, din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe.
De altfel, prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competență a unei alte instanțe, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se găsește instanța competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.
Or, în speță, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziții legale la momentul sesizării Judecătoriei Timișoara cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanță de executare.
Potrivit principiului unicității instanței de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se impune ca una și aceeași instanță să soluționeze atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.
Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 16921 din 20 iulie 2023 pronunțată de Judecătoria Timișoara, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită.
Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.