Asupra conflictului negativ, constată următoarele:
I. Cererea:
Prin cererea înregistrată la 23 octombrie 2024 pe rolul Judecătoriei Mizil, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A a solicitat încuviințarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2024, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. CER116888/12.04.2022, împotriva debitorului B, la solicitarea creditoarei C Bank S.A.
II. Hotărârea Judecătoriei Mizil:
Prin încheierea din 24 octombrie 2024 pronunțată de Judecătoria Mizil, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, din interogarea bazei de date DEPABD, a reieșit faptul că debitoarea figurează cu reședința în oraşul (...), județul Ilfov.
Dând o interpretare în sens larg a noțiunii de „domiciliu”, față de dispozițiile art. 91 C. civ., în aplicarea art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Mizil a stabilit că revine competența de soluționare a cauzei instanței de executare în a cărei circumscripție se află locuința efectivă (reședința) debitoarei, astfel încât a declinat competența de soluționare a dosarului în favoarea Judecătoriei Buftea.
III. Hotărârea Judecătoriei Buftea:
Judecătoria Buftea a pronunțat sentința civilă nr. 13454 din 5 decembrie 2024, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Ploiești.
În motivare, instanța a reținut că art. 87 C. civ. prevede că domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, iar art. 90 alin. (1) C. civ. dispune că reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.
Apreciind că în stabilirea competenței instanțelor judecătorești trebuie avut în vedere domiciliul părții, iar nu reședința, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat judecata în favoarea Judecătoriei Ploiești, instanță în a cărei circumscripție domiciliază debitorul.
IV. Hotărârea Judecătoriei Ploiești:
Învestită prin declinare, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 1 din 3 ianuarie 2025, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Buftea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În considerentele hotărârii, instanța a arătat că noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terțele persoane interesate.
Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 87 art. 88 și art. 91 C. civ., coroborate cu prevederile art. 651 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, instanță în a cărei circumscripția teritorială se află reședința debitoarei B.
V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul cauzei în care s-a ivit conflictul negativ de competență, îl constituie cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A împotriva debitoarei B, la solicitarea creditoarei C Bank S.A.
Astfel cum au reținut instanțele care și-au declinat succesiv competența de soluționare a cauzei, în materia executării silite sunt relevante pentru stabilirea competenței prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.
În conformitate cu aceste dispoziții, soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este de competența instanței de executare, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul debitorului.
Instanțele aflate în conflict au aplicat, în mod diferit, prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reținând ca relevantă în stabilirea competenței reședința debitoarei (Judecătoria Mizil și Judecătoria Ploiești), respectiv apreciind că determinant este domiciliul debitoarei (Judecătoria Buftea).
În conformitate cu art. 87 C.civ., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. De asemenea, reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară, conform art. 88 C. civ.
Potrivit art. 90 alin. (1) C.civ., „reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.”
Prin urmare, atât timp când domiciliul debitoarei este cunoscut, nu se pune problema considerării reședinței drept domiciliu în raport de care să se stabilească instanța competentă, aceasta întrucât reședința poate fi considerată domiciliu și, implicit, locuința principală doar în situația excepțională când domiciliul nu este cunoscut.
De altfel, inclusiv art. 108 C. proc. civ. stabilește competența în raport de reședința părții doar atunci când domiciliul acesteia nu e cunoscut, ceea ce nu este cazul în speță.
În fine, atunci când legiuitorul a dorit să fie luată în calcul pentru stabilirea competenței și reședința părții, alături de domiciliu, a făcut-o în mod explicit, ca de exemplu în art. 114 C. proc. civ.
Trebuie menționat că noțiunea de reședință nu se confundă cu aceea de domiciliu în fapt - reședința este declarată a priori și în mod conștient ca locuință secundară, câtă vreme declarantul alege în mod deliberat să-și păstreze în registrele oficiale același domiciliu.
În cauză, se constată că debitoarea avea, la data sesizării organului de executare, domiciliul cunoscut (potrivit dovezii de interogare DEPABD) în comuna Apostolache, județul Prahova, unitate administrativ-teritorială arondată, din punct de vedere al competenței teritoriale, Judecătoriei Mizil - aceasta fiind instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.
Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Mizil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2025.