Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la 31 august 2022, sub nr. x/231/2022, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâtul B, a solicitat instanței să dispună (i) desfacerea căsătoriei încheiate la 6 ianuarie 2017 și înregistrată în Registrul de Stare Civilă al localității (...), jud. Vrancea, precum și (ii) revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, cel de C.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competență
2.1. Prin sentința nr. 11119 din 7 octombrie 2024 pronunțată de Judecătoria Focșani, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 915 C. proc. civ., precum și faptul că, în materie de divorț, competența teritorială este o competență absolută, stabilită prin norme imperative de la care părțile nu pot deroga.
Totodată, a reținut că, potrivit verificărilor dispuse de instanță (adresa postului de Poliție (...) nr. 740185/11.06.2024) și înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că părțile s-au căsătorit în loc. (...), jud. Vrancea, au avut locuința comună în loc. (...), jud. Vrancea, însă niciuna dintre părți nu mai locuiește pe raza loc. (...).
În ceea ce îl privește pe pârât, a reținut că acesta este plecat din țară, având locul de muncă în Italia.
În aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., reținând că niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se afla cea din urmă locuință comună, respectiv că reclamanta locuiește în com. (..), sat (...), jud. Neamț, iar pârâtul în Italia, instanța inițial învestită a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Roman, prin sentința civilă nr. 3836 din 16 decembrie 2014, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța învestită prin declinare a reținut că Judecătoria Focșani a invocat excepția necompetenței teritoriale cu încălcarea prevederilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., aceasta fiind obligată să își verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și, în mod excepțional, dacă este necesar, să acorde un singur termen pentru solicitarea lămuririlor și verificarea probelor, în vederea stabilirii competenței.
Totodată, a reținut că Judecătoria Focșani este competentă să judece cauza și raportat la ordinea imperativă stabilită de art. 915 C. proc. civ., ca instanță în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu comun al părților. Astfel, reținând că, potrivit cărții de identitate a pârâtului, acesta are domiciliul, în sensul prevederilor art. 91 alin. (1) C. civ., în sat (...), comuna (...), jud. Vrancea, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Focșani și Judecătoria Roman.
Se constată că cele două instanțe și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, instanța învestită prin declinare reținând că Judecătoria Focșani nu putea invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială exclusivă, la cel de-al patrulea termen acordat în cauză.
Ambele instanțe, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raportat la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. – norme de competență teritorială exclusivă, prin care se prevede că: „cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.”
În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.
Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:
Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.
Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: „1. când sunt încălcate normele privind competența generală – când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale – când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă – în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.”
Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.
Codul ce procedură civilă cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.
Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: „necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, iar alin. (3) al aceluiași art. prevede că: „necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.”
Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.
În același timp, se reține că textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Singura excepție pentru depășirea acestui termen este cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ. - „În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.”
În speță, cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani a avut mai multe termene alocate, astfel:
Primul termen la care părțile au fost legal citate a fost cel din 26 mai 2023, când instanța a amânat judecata cauzei la 10 noiembrie 2023, în vederea efectuării de verificări cu privire la domiciliul pârâtului.
La termenul din 10 noiembrie 2023, cu procedura legal îndeplinită, instanța a numit, în calitate de curator pentru pârâtul B, pe av. D, a stabilit onorariul de curator și a acordat termen la 9 aprilie 2024.
La termenul din 9 aprilie 2024, cu procedură legal îndeplinită, instanța a amânat judecata cauzei la 24 septembrie 2024, în vederea emiterii unor adrese către Poliția Comunei (...) și Poliția Comunei (...), jud. Neamț pentru a se comunica dacă părțile locuiesc, în fapt, la adresele menționate în cerere.
La 24 septembrie 2024, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, pe care a pus-o în discuția părților, rămânând în pronunțare asupra acestui aspect.
Din succesiunea termenelor de judecată și din cuprinsul încheierilor de ședință, astfel cum au fost anterior evidențiate, rezultă că, la primul termen de judecată (26 mai 2023), Judecătoria Focșani a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită, însă a înțeles să acorde, succesiv, încă două termene de judecată, apreciind că pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri/probe suplimentare.
În aceste condiții, Înalta Curte constată că excepția necompetenței a fost invocată cu încălcarea momentului procesual impus, cu titlu de excepție, de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., instanța acordând trei termene de judecată în scopul stabilirii competenței de soluționare a cauzei.
Chiar dacă inițial cauza a fost amânată în vederea efectuării de verificări cu privire la domiciliul pârâtului, iar lămuririle ulterioare au fost solicitate pentru dovedirea domiciliilor ambelor părți, aceste aspecte fiind utile pentru stabilirea competenței, nu se poate reține că necompetența putea fi invocată cu nerespectarea termenului prescris de legiuitor.
După cum s-a arătat, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede în mod explicit că, în ipoteza solicitării de lămuriri, se va acorda un singur termen în acest scop și, fiind vorba despre o situație de excepție, norma este de strictă interpretare și aplicare, motiv pentru care, faptul că instanța nu a fost lămurită la termenul de judecată imediat următor celui la care chestiunea respectivă a fost pusă în discuție - în cauză, cel din 10 noiembrie 2023, nu împiedică operarea sancțiunii decăderii pentru nerespectarea termenului legal.
Invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică la termenul din 24 septembrie 2024, nu mai era posibilă, competența fiind câștigată, în mod definitiv, de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. Efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență de ordine publică constă în stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, fiind consolidată în mod definitiv competența instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea de chemare în judecată.
Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2025.