Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 106/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.

Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            C.C. S.OC. Moldova Nouă în contradictoriu cu Banca Națională a României, a solicitat anularea Hotărârii Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României nr. 62 din 8 iunie 2001, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația împotriva hotărârii nr. 20 din 11 mai 2001, emisă de pârât, prin care s-a respins cererea cooperativei de avizare prealabilă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a avut o întârziere la plata obligațiilor de plată pe luna martie 2001, ca urmare a faptului că s-a întârziat bilanțul de divizare, astfel că, i-a trebuit o lună pentru organizarea contabilității proprii.

            Recursul este nefondat.

            Reclamanta a solicitat Băncii Naționale a României avizarea prealabilă de reorganizare în cadrul rețelei cooperatiste C.P.

            Prin hotărârea Băncii Naționale nr. 20 din 11 mai 2001, s-a respins cererea, deoarece aceasta nu a remis declarația corespunzătoare în conformitate cu cerințele formă și fond și nu a răspuns solicitărilor făcute, astfel încât nu se poate determina dacă nu se află în situația de a nu fi onorat integral obligațiile scadente, precum și declarația din care să rezulte că aceasta este organizată și funcționează în baza Legii nr. 109/1996, încălcându-se astfel dispozițiile art. 250 alin. (2) și art. 252 lit. e) din O.U.G. nr. 97/2000, modificată și completată.

            Contestația formulată de reclamantă, a fost respinsă prin Hotărârea nr. 62 din 18 iunie 2001 a Băncii Naționale a României, iar împotriva acesteia s-a formulat recurs.

            Susținerile recurentei, că întârzierea mică în organizarea plăților pe luna martie 2001 s-a datorat întocmirii cu întârziere a bilanțului de divizare și nu lipsei lichidităților nu pot fi primite.

            Din procesul verbal din 11 decembrie 2001 încheiat cu ocazia verificărilor efectuate de reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș la sediul reclamantei recurente, rezultă că împărțirea patrimoniului s-a făcut la 2 ianuarie 2001, iar plata obligațiilor în sumă de 8.136.693 lei aferente lunii martie 2001, către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, s-a făcut cu întârziere la 18 mai 2001, contravenind dispozițiilor art. 250 alin. (2) din O.U.G. nr. 97/2000, modificată și completată.

            În consecință, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

 

Respinge recursul declarat de C.C. S. OC. Moldova Nouă împotriva hotărâri nr. 62 din 18 iunie 2001 a Consiliului de Administrație a Băncii Naționale a României.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.