Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin ordonanța nr. X/P/2022 (X/321/P/2019) din 23 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de petenta A pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., întrucât faptele reclamate nu există.
Pentru a se dispune această soluție, s-a reținut că, la 11.04.2019, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, sub nr. X/P/2019, plângerea fomulată de A prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul B, procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial X, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen. și abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., în legătură cu instrumentarea dosarului penal nr. X/P/2016.
În esență, persoana vătămată a arătat că a fost cercetată și trimisă în judecată în dosarul penal nr. X/P/2016 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial X pentru o faptă pe care nu a comis-o, respectiv că "ar fi pretins o sumă de bani pentru a dispune un control judiciar într-o cauză, bani care nu s-au dat niciodată, mai mult cel care trebuia să dea banii sau inculpații din acea cauză nu au cunoștință despre un asemenea aranjament".
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Y, sub nr. X/64/2016, cauză în care s-a dispus o soluție de condamnare cu privire la petentă, aceasta considerând că magistratul judecător nici nu a ascultat-o și nici nu a citit dosarul.
Prin ordonanța nr. X/P/2019 din 09.07.2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem" sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen.
Ulterior, la dosar au fost atașate mai multe plângeri formulate de petenta A prin care a solicitat efectuarea de cercetări, pe de-o parte, față de magistratul B, procuror la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial X, pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual și abuz în serviciu, iar, pe de altă parte, față de magistratul C, judecător la Curtea de Apel Y, pentru fals intelectual, întrucât_a consemnat în mod fals în încheierea de ședință de la primul termen al procesului că a recunoscut faptele și că sunt îndeplinite condițiile pentru judecarea cauzei pe procedura simplificată, deși nu s-au respectat dispozițiile legale.
S-a reținut că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că prin rechizitoriul din 14.03.2016 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial X s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 6 raportat la art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C.pen., constând în aceea că, în calitate de judecător la Tribunalul Z, fiind învestită în faza camerei preliminare cu soluționarea contestației formulate de inculpații D și E, în dosarul penal nr. X/234/2015/a3, a pretins suma de 10.000 lei pentru a dispune față de aceștia măsura controlului judiciar.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Y - Secția Penală sub nr. X/64/2016, iar prin sentința penală nr. 36/F din 17.06.2016, Curtea de Apel Y a dispus condamnarea inculpatei A la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 ani.
Instanța de fond a reținut starea de fapt pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a constatat schimbarea poziției procesuale a inculpatei față de cea din cursul urmăririi penale (declarațiile date în calitate de suspect și inculpat de A prezentau o altă variantă a situației de fapt), în sensul că în ședința publică din 26.05.2016 a solicitat aplicarea dispozițiilor referitoare la procedura recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 375 C.proc.pen, precizând că în situația în care se constată îndeplinirea condițiilor prev. de art. 91 Cpen este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Y, atât A, cât și Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial X au formulat apel. Prin motivele formulate, A a solicitat, pe de-o parte, ca supravegherea să se realizeze de Serviciul de Probațiune Timiș și, pe de altă parte, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, iar Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial X a criticat sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate, din punct de vedere al cuantumului și al modalității de executare, solicitând majorarea sancțiunii și executarea acesteia în regim de detenție. La interpelarea instanței, având ultimul cuvânt, numita A a arătat că regretă faptul că a ajuns în această situație (...), însă nu a săvârșit fapta datorită problemelor de sănătate ale copilului.
Prin decizia penală nr. 380/A din 06.10.2016 pronunțată în dosarul nr. X/64/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală a desființat, în parte, sentința apelată cu privire la modificarea măsurii de supraveghere, în sensul obligării inculpatei să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Analizând actele și lucrările dosarului, procurorul de caz a reținut, cu privire la răspunderea penală a magistraților, că aceasta poate fi pusă în discuție numai în situația în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Altfel spus, este nevoie ca magistratul să fi generat raționamente juridice cu aparență de validitate pentru a sprijini o anumită soluție, să fi introdus date străine dosarelor analizate pentru a fi modificată baza factuală sau să fi alterat date certe, preexistente și facil de decelat ale situației de fapt, fără nicio justificare obiectivă, aspecte ce nu rezultă, însă, din aspectele reclamate de petentă și nici din înscrisurile existente la dosar.
S-a constatat că, din probele administrate, nu se poate reține că magistrații reclamați au acționat cu intenție în ceea ce privește cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate în contextul instrumentării cauzelor contestate de aceasta, în condițiile în care soluțiile dispuse de magistrați s-au bazat pe probe legal administrate, a căror interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare și nu al părților implicate în actul de justiție.
Pentru a îmbrăca forma juridică a infracțiunilor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, situația de fapt rezultată trebuie să se circumscrie descrierii din norma de incriminare. Or, în cauză, s-a constatat că aspectele sesizate nu se înscriu în tipicitatea infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen. și fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen., pretins a fi săvârșite de magistrați, întrucât nu s-au evidențiat în concret o nesocotire a atribuțiilor de serviciu, o acțiune/inacțiune constând în ajutorul dat unei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală sau vreun fals constând în falsificarea unui înscris prin atestarea unor fapte sau împrejurări neadevărate ori neconsemnarea unor fapte sau împrejurări pe care înscrisul era destinat să le probeze.
Infracțiunea de fals intelectual presupune ca mențiunea nereală din cuprinsul actului întocmit să fie generatoare de efecte juridice prin ea însăși. În cazul infracțiunii de fals intelectual, cum s-a arătat în practica judiciară, „împrejurările atestate în mod mincinos, precum datele sau împrejurările ce nu au fost inserate în cuprinsul actului trebuie să fie apte, prin ele însele sau prin modul în care se repercutează asupra conținutului actului în ansamblu, să genereze efecte de drept”.
S-a constatat că afirmațiile magistraților din cuprinsul actelor întocmite nu sunt de natură a produce consecințe juridice prin ele însele, ci trebuie să se susțină cu probele administrate, iar raționamentul juridic al acestora nu se circumscrie infracțiunii de fals f intelectual.
Prin urmare, întrucât în cauză nu a rezultat existența unei stări de fapt de natură să atragă incidența legii penale, s-a dispus o soluție de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen. - fapta nu există.
Împotriva ordonanței nr. X/P/2022 (X/321/P/2019) din 23 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, petenta A a formulat plângere, care a fost soluționată prin ordonanța nr. X/II/2/2024 din 27 septembrie 2024 a procurorului șef din cadrul aceleiași unități de parchet, fiind respinsă, ca nefondată.
Examinând plângerea, ordonanța și actele dosarului, procurorul ierarhic superior a constat că, în raport cu datele speței, în mod just, a dispus procurorul de caz soluția de clasare, reținându-se că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen., potrivit căruia fapta nu există.
Dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, s-a reținut că mijloacele de probă administrate de procuror se relevă ca suficiente pentru lămurirea cauzei, prin raportare strictă la situația faptică reclamată și în raport de care s-a dispus soluția de clasare atacată. Din aspectele relatate în plângerea formulată, s-a constatat că nu sunt indicii privind săvârșirea vreunei fapte de natură penală.
Nemulțumirile petentei cu referire la modul concret de soluționare a unor cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistraților care au soluționat cauza.
A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe cale unei plângeri penale formulate împotriva magistraților care au dispus soluțiile calificate drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menționa că, în conformitate cu prevederile constituționale si cele al legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărârile pronunțate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdicțional prevăzut de art. 340 C.proc.pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, în ceea ce privește judecătorii.
Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situația în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-jundic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.
Soluțiile pronunțate de magistrați nu pot fi cenzurate decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, analiza acestora realizându-se cu prilejul exercitării căilor de atac ordinar și extraordinare.
Așa fiind, s-a constatat că soluția de clasare emisă în dosarul nr. X/P/2022 (X/321/P/2019) este legală și temeinică, motiv pentru care plângerea a fost respinsă, ca nefondată.
Petenta A a formulat plângere, în condițiile prevăzute de art. 340 C.proc.pen., adresată judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind înregistrată pe rolul instanței la 23 octombrie 2024, sub nr. X/1/2024.
Prin motivele formulate, în esență, petenta A a formulat critici cu privire la modul de desfășurare a urmăririi penale (procurorul l-a audiat pe fratele său, însă nu a folosit declarația acestuia în cauza petentei, ci a fost lăsată în dosarul disjuns; nu au fost audiați martorii solicitați de petentă, în special F; nu au fost atașate interceptările convorbirilor dintre G și F, interceptări care dovedeau șantajul lui G la adresa petentei; nu a fost înregistrată și soluționată plângerea petentei prin care a solicitat să se efectueze cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj de către denuțătorul G și soții H) și a cercetării judecătorești (în fața instanței de fond i s-au respins probe care erau esențiale; manifestarea de voință a unui inculpat în sensul că vrea să beneficieze de procedura simplificată nu poate fi esențială în condamnarea sa; consilierul de probațiune a întocmit raportul de evaluare în mod tendențios).
În concluzie, petenta a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței de clasare și trimiterea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, susținând că nu au fost administrate probe în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție reține următoarele:
Învestit cu soluționarea plângerii formulată în temeiul art. 340 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară examinează dacă baza factuală invocată de petent susține suspiciunile de ilicit penal, iar în cazul unui răspuns pozitiv, dacă au fost administrate probele utile pentru clarificarea bazei factuale cu care Ministerul Public a fost sesizat. În lipsa descrierii unor fapte care să scoată în evidență indicii de ilicit penal nu poate fi efectuată o urmărire penală, deoarece această procedură este rezervată exclusiv faptelor care sunt descrise de Codul penal sau legile speciale cu dispoziții penale. Chiar dacă procurorul care examinează cauza nu este obligat să examineze faptele descrise strict în raport de încadrarea juridică dată de petent, putând da o altă încadrare juridică faptelor și chiar dacă analiza făcută de procuror este obligatorie și atunci când cel care sesizează Ministerul Public nu dă o descriere în drept acuzației sale, pentru existența unei urmăriri penale este necesar ca faptele să conțină indicii privind săvârșirea de infracțiuni. Nemulțumirea cu privire la pronunțarea unei soluții, fără descrierea unor circumstanțe din care să rezulte suspiciuni cu privire la condițiile în care acea soluție a fost adoptată, respectiv incidența unor fapte penale care să fi precedat soluția sau să fi fost concomitente cu aceasta, nu pot conduce la altă soluție decât cea prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen., fapta nu există.
Rezultă, așadar, că, sesizat cu o plângere formulată în temeiul art. 340 C.proc.pen., judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.
În raport cu concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, judecătorul de cameră preliminară pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (6) 7 și 71 C.proc.pen.
În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția adoptată de Parchet este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen. (fapta nu există), împrejurare care a determinat pronunțarea soluției de clasare a cauzei privind sesizarea formulată de petenta A, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen.
Judecătorul de cameră preliminară reține că nemulțumirea unui justițiabil cu privire la modul de soluționare a unui litigiu, nu poate conduce, de plano, la prezumția existenței unor fapte de natură penală, activitatea fiecăruia dintre participanții la înfăptuirea actului de justiție fiind supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.
Conform susținerilor petentei, cu prilejul soluționării dosarului penal nr. y/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial X, respectiv a dosarului nr. X/64/2016 ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel Y - Secția penală, magistratul B, procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial X, respectiv, magistratul C, judecător la Curtea de Apel X, ar fi săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen.
Pentru a se reține în sarcina judecătorului și procurorului reclamați săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C.pen., trebuie să se dovedească că aceștia au avut un comportament incorect, ilegal, cu scopul de a-și încălca intenționat atribuțiile de serviciu. Așadar, în desfășurarea pretinsei activități neconforme legii, judecătorul și procurorul ar fi trebuit să acționeze cu rea-credință, respectiv cu intenție, ca formă a vinovăției, în vederea producerii unei vătămări intereselor legale ale petentei, fie prin neîndeplinirea unor acte care trebuiau îndeplinite în virtutea îndatoririlor de serviciu, fie prin îndeplinirea lor defectuoasă, scopul cercetării penale fiind de a identifica, dincolo de soluțiile emise, acel act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu care să se înscrise în „verbum regens” prevăzut de lege și care poate avea influență asupra soluției.
Deopotrivă, în privința infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 C.pen., pentru a se constata existența faptei pe care o descrie verbum regens în norma de incriminare, actul de conduită imputat intimaților ar trebui să constea în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări.
Totodată, conform art. 269 C.pen., pentru a se reține infracțiunea de favorizarea făptuitorului, actele neconforme legii imputabile intimaților ar fi trebuit să se concretizeze într-un ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.
Judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele sesizate de petentă, privind modul de desfășurare a urmăririi penale în dosarul penal nr. y/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial X și a cercetării judecătorești în dosarul nr. X/64/2016 ce s-a aflat pe rolul Curții de Apel Y - Secția penală, nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă exercitarea atribuțiilor de serviciu de către intimații vizați în plângerea formulată.
În îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, judecătorii și procurorii trebuie să aplice legea la anumite situații de fapt date. Această activitate presupune un proces amplu, care cuprinde mai multe etape, respectiv de stabilire pe baza de probe a situației de fapt supusă actului de justiție, de interpretare a dispozițiilor legale și, în final, de identificare și aplicare a dispoziției legale la cazul concret.
Toate actele procurorilor sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluțiile fiind supuse și controlului instanței de judecată, iar măsurile dispuse și hotărârile pronunțate de instanțele de judecată sunt supuse controlului instanței superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea și temeinicia soluției atacate, acesta fiind așadar singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de magistrați.
În plus, trebuie evidențiat faptul că în cadrul unei cercetări penale desfășurată față de un magistrat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu serviciul nu se poate analiza legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse sau soluțiilor date de acesta. Organul de urmărire penală nu are atribuții de control al soluțiilor pronunțate de magistrați, dacă nu apar indicii privind săvârșirea de infracțiuni și este vorba doar de desfășurarea unei activități normale de judecată. Sesizarea sa cu o plângere penală îndreptată împotriva unui magistrat nu este de natură a-l învesti cu atribuții de control al soluțiilor pronunțate, dacă circumstanțele adoptării soluțiilor respective, astfel cum sunt descrise de petent, nu probează indicii privind existența ilicitului penal, întrucât scopul cercetării penale nu îl constituie analiza legalității și temeiniciei unei soluții - acest rol revenind exclusiv organelor de control judiciar competente, prevăzute de lege - ci identificarea, dincolo de această soluție, a unui act de conduită al magistratului contrar atribuțiilor de serviciu, act care să se înscrie în verbum regens indicat în norma de incriminare, și care, uneori, poate avea influențe asupra unei soluții pronunțate de acesta.
Împrejurarea că petenta a fost nemulțumită de măsurile și soluțiile dispuse de procuror și de judecător nu poate să conducă la concluzia că a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu, atâta timp cât magistratul B, procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial X și magistratul C, judecător la Curtea de Apel X au acționat în cadrul atribuțiilor de serviciu cu bună-credință și în considerarea principiului legalității.
Conform jurisprudenței instanței supreme: „În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural, eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor.
În acest context, s-a constatat că nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza, instanțele și parchetele fiind suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și prin urmare nu pot conduce prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu; răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție, cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.” (Î.C.C.J., Completul de 9 judecători, decizia penală nr. 270/2011).
Referitor la celelalte infracțiuni, de fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., raportat la documentele aflate la dosar, se constată că nu se conturează existența unor fapte penale care să fi fost săvârșite de intimații B (procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial X) și C (judecător la Curtea de Apel X), care să constea în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări sau într-un ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, așa cum impun dispozițiile indicate anterior.
Judecătorul de cameră preliminară constată că este nefondată critica petentei A, în sensul că nu au fost administrate probe în cauză. Sub acest aspect, se observă că procurorul a administrat probele apreciate ca utile și concludente cauzei, respectiv proba cu înscrisuri. Faptul că nu au fost administrate și alte probe, în condițiile în care cele deja administrate nu au făcut dovada unui minimum de date concrete care să susțină verosimilitatea acuzațiilor, nu constituie un motiv de nelegalitate a ordonanței dispuse, procurorul de caz având posibilitatea să administreze probele pe care le consideră necesare în vederea soluționării cauzei.
Relativ la cele ce precedă, judecătorul de cameră preliminară constată că este legală și temeinică soluția de clasare, dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a C.proc.pen., cu privire la infracțiunile de abuz în serviciu, prev. de art. 297 C.pen., fals intelectual, prev. de art. 321 C.pen. și favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 C.pen., întrucât faptele nu există.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă existența vreunei fapte penale, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. a C.proc.pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A împotriva ordonanței de clasare nr. X/P/2022 (X/321/P/2019) din 23 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. X/II/2/2024 din 27 septembrie 2024 a procurorului șef din cadrul aceleiași unități de parchet.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C.proc.pen., va fi obligată petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A împotriva ordonanței de clasare nr. X/P/2022 (X/321/P/2019) din 23 august 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. X/II/2/2024 din 27 septembrie 2024 a procurorului șef din cadrul aceleiași unități de parchet.
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 16 decembrie 2024.