Asupra recursului de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/32/2018, între altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat A privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut, în esență, că la termenul din data de 5 noiembrie 2024, a fost pusă în discuție cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, formulată de apelantul inculpat A, cu următoarele întrebări:
- Dacă dreptul la informare prevăzut de art. 6 din Directiva 2012/12, citit în lumina art. 47 C.D.F.U.E., include și dreptul persoanei de a solicita clarificări privind întinderea acuzației și cauza acesteia aduse împotriva sa?, în măsura în care, această clarificare reprezintă un detaliu esențial în determinarea caracterului penal al faptei imputate.
În ipoteza în care răspunsul va fi afirmativ, subsecvent, a arătat că se pun întrebările:
- Dacă o cerere de lămurire formulată în acest sens poate fi refuzată, în măsura în care neclaritatea este una rezonabilă?
- Dacă dreptul la informare prevăzut de art. 6 și art. 7 din Directiva 2012/13 trebuie a fi recunoscut pe tot parcursul desfășurării procedurii judiciare și vizează toate detaliile privitoare la acuzație și întinderea acesteia?
Apărătorul ales al apelantului inculpat A a susținut că prin acest demers nu se tinde ca instanța europeană să se pronunțe cu privire la cauza de față, ci doar se adresează o întrebare bazată pe dreptul Uniunii Europene, mai exact art. 6 din Directiva 212/13, respectiv dacă dreptul la informare cuprinde în conținutul său și dreptul inculpatului de a cere anumite lămuriri în situația în care, în mod rezonabil, un detaliu al acuzării nu este clar.
Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene prin raportare la teoria actului clar ce reclamă o imposibilitate din partea completului de a aprecia asupra modalității de interpretare a normelor la care se face trimitere în cerere.
Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din cuprinsul încheierii anterior menționate, a fost formulat un recurs pentru inculpatul A, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/1/2024, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 ianuarie 2025, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din cuprinsul încheierii din data de 5 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 129 din Constituție „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Norma constituțională consacră pe de o parte, dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate și, pe de altă parte, faptul că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii.
Art. 21 alin. (3) din Constituție garantează dreptul părților de acces liber la justiție, precum și dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, în acord cu dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Însă, dreptul garantat de art. 21 din Constituție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, fără a putea fi supus vreunei condiționări, ci legiuitorul stabilește reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale.
În privința căilor de atac, legiuitorul reglementează categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele și forma de declarare a acestora, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție.
În prezenta cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din cuprinsul încheierii din data de 5 noiembrie 2024, a fost declarat un recurs pentru inculpatul A, transmis la dosar prin e-mail, fără însă ca cererea de recurs să fie semnată de recurent ori de avocat (filele 4-7 dosar).
Deși citat, recurentul inculpat nu s-a prezentat la termenul de judecată, în vederea susținerii recursului.
Înalta Curte – Completul de 5 Judecători reține că semnarea unei cereri prin care o persoană urmărește valorificarea unui drept sau interes, inclusiv prin care se exercită o cale de atac împotriva actului emis de organul judiciar, în cazul de față, încheierea din data de 5 noiembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte – Secția penală, reprezintă o condiție procedurală esențială a formulării acesteia, având în vedere că, în virtutea dreptului la un proces echitabil, în componenta dreptului de acces la justiție, cererea trebuie să fie însușită și să aibă aptitudinea determinării cadrului procesual.
În consecință, se constată că nu este îndeplinită condiția de formă a cererii de recurs formulate de inculpatul A, cererea necuprinzând semnătura acestuia sau a apărătorului, motiv pentru care se poate considera, din punct de vedere juridic, că această cerere nu reprezintă manifestarea de voință a inculpatului, cu consecința respingerii, ca inadmisibil, a recursului promovat.
Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cuprinsă în încheierea din data de 5 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/32/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 360 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cuprinsă în încheierea din data de 5 noiembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/32/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 360 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2025.