Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 5944/2024

Sedinta publica de la 11 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea formulată, reclamantul A a chemat în judecată pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara (ITPF) și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în totalitate a dispoziției nr. 8829/03.11.2023 emisă de pârât.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr.350 din 11 iulie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/54/2024, Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A a declarat recurs.

Apărările formulate în cauză

Intimații-pârâți Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nemotivării recursului, invocată de intimații-pârâti>

Astfel după cum rezultă din dispozițiile coroborate ale art. 486 alin. (1) lit. d – 489 C. proc. civ., se reamintește că simpla nemulțumire a părții față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru a lua în discuție casarea acesteia, ci recurentul are obligația să-și fundamenteze recursul pe unul sau mai multe dintre motivele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, recurentul trebuie să își exprime criticile de nelegalitate față de hotărârea atacată în raport de motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind suficientă și nici necesară o relatare a faptelor procesului, în condițiile în care recursul nu are caracter devolutiv și nu vizează situația de fapt.

Or, în cauză, prin criticile formulate, recurentul-reclamant nu a arătat, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de către instanța de fond, pentru a putea fi încadrate în motivele limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Din aceeași perspectivă, Înalta Curte reține că simpla indicare a unui motiv de casare nu este suficientă pentru motivarea căii de atac. A motiva recursul înseamnă nu doar a reda temeiul de drept, ci de a formula critici concrete privind modul de judecată a instanței care a pronunțat hotărârea atacată. În fine, enumerarea unor texte legale din cuprinsul cererii de recurs este lipsită de relevanță, în contextul în care recurentul nu a indicat în concret care dintre acestea au fost nesocotite, aplicate/interpretate greșit de către prima instanță.

Cât despre memoriul depus de recurent la data de 01.09.2024, Înalta reamintește că motivarea recursului după expirarea termenului legal (15 zile de la comunicarea sentinței) nu împiedică incidența sancțiunii nulității pentru nemotivare, după cum rezultă din dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc civ. Or, în cauză, memoriul în discuție a fost făcută cu depășirea termenului anterior menționat.

În aceste condiții, Curtea constată că devin incidente prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., care impun aplicarea sancțiunii nulității cererii de recurs, pentru nemotivarea acesteia. Prin urmare, va admite excepția de nemotivare și va anula recursul pe cale de consecință.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția nemotivării recursului și, pe cale de consecință, va anula recursul în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția de nemotivare invocată de intimați.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A împotriva sentinței nr. 350 din 11 iulie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/54/2024.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.