Asupra contestației privind tergiversarea procesului;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii
La data de 4 februarie 2025 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal contestația formulată de Sindicatul A privind tergiversarea procesului, prin care s-a solicitat instanței să se dispună redactarea și comunicarea Deciziei nr. 450 din data de 16 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/110/2022.
În motivarea contestației întemeiate pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., contestatorul Sindicatul A a arătat, în esență, că intervalul de timp mai mare de 9 luni, scurs de la data pronunțării hotărârii, dovedește nerespectarea de către instanță a dispozițiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ., termenul de 30 de zile, prelungit în condițiile legii, fiind depășit cu mult peste orice rezonabilitate.
S-a invocat și încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind judecarea cauzei într-un termen optim și previzibil, contestatorul considerând că i se refuză dreptul la justiție și la un proces echitabil.
De asemenea, contestatorul a făcut referire la Decizia nr. 5489/22.11.2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul nr. x/110/2022/a1 prin care s-a admis prima contestație privind tergiversarea procesului formulată cu privire la neredactarea aceleiași decizii a Curții de Apel Bacău. În acest sens, a arătat că deși s-a stabilit un termen limită de o lună de la data pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, nici până la data formulării celei de-a doua contestații privind tergiversarea procesului, Curtea de Apel Bacău nu a redactat, motivat și comunicat Decizia nr. 450 din data de 16 aprilie 2024.
2. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației la tergiversare
Analizând contestația privind tergiversare procesului în raport de susținerile invocate, situația de fapt privind dosarul în care s-a pronunțat hotărârea și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 522 C. proc. civ.:
„(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că scopul procedurii contestației privind tergiversarea procesului este acela de a se lua măsurile legale și necesare pentru ca situația de tergiversare să înceteze.
În acest sens, se reține că dispozițiile art. 426 alin. (5) C. proc. civ. prevăd: „(5) Hotărârea se redactează și semnează în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, urmând ca, în cazuri temeinic motivate, acest termen să fie prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori. Opinia separată a judecătorului rămas în minoritate, precum și, când este cazul, opinia concurentă se redactează și se semnează în același termen.”
Rațiunea instituirii termenului prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. este aceea de a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, dar, în egală măsură, și pentru a asigura previzibilitatea desfășurării procesului, aspect de o importanță deosebită din perspectiva garanției recunoscute prin art. 6 din Convenție, „Dreptul la un proces echitabil, în termen optim si previzibil”.
În raport de textele de lege amintite, Înalta Curte constată că termenul legal de redactare a hotărârii judecătorești a expirat, atât termenul general de 30 de zile, cât și termenul maxim de 90 de zile, prevăzute de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., situație în care devin incidente prevederile dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.
Chiar și în situația în care dosarul ar prezenta un grad de complexitate ridicat ori volumul de activitate al instanței nu ar face posibilă redactarea hotărârii cu respectarea strictă a termenelor prevăzute de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, între data pronunțării deciziei neredactate (16.04.2024) și data soluționării prezentei contestații privind tergiversarea procesului, s-a scurs o perioadă lungă de timp (peste 9 luni), astfel că întârzierea motivării hotărârii este una nerezonabilă, fiind afectat dreptul părților la judecarea cauzei în termen optim și previzibil, prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că prezenta contestație privind tergiversarea procesului este întemeiată, impunându-se, în condițiile art. 525 alin. (6) C. proc. civ., luarea măsurilor necesare pentru îndeplinirea într-un termen cât mai scurt a obligației de redactare a hotărârii judecătorești, având în vedere durata excesivă a întârzierii motivării deciziei.
3. Soluția și temeiul Înaltei Curți
În temeiul art. 522 și art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația privind tergiversarea procesului și va obliga instanța să procedeze la redactarea Deciziei civile nr. 450 din 16.04.2024 a Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/110/2022, în termen de 10 zile de la data pronunțării prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatorul Sindicatul A în dosarul nr. x/110/2022/a2 al Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Obligă instanța de judecată să procedeze la redactarea Deciziei civile nr. 450 din 16.04.2024 a Curții de Apel Bacău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/110/2022, în termen de 10 zile de la data pronunțării prezentei hotărâri.
Fără cale de atac.
Pronunțată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.