Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul litigiului
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 01.09.2023 sub nr. x/3/2023, reclamanta A S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anularea deciziei nr. 119346/07.08.2023, emise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la plata de îndată a sumei de 995.787,67 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 2.399.488,35 lei, calculată până la data de 24.09.2015 și până la data de 11.10.2019; obligarea pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința civilă nr. 2016 din 11 aprilie 2024 a Tribunalului București – Secția a II-a, contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Buzău – Secția a II-a civilă.
În motivarea acestei soluții, s-a reținut că reclamanta A S.A. nu are calitate de autoritate publică și nici nu poate fi asimilată unei asemenea autorități în sensul art. 2 alin. (1) lit. b teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât, deși prestează un serviciu public, nu îl prestează în regim de putere publică, motiv pentru care competența teritorială se stabilește, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în favoarea instanței de la sediul reclamantei A S.A.
Prin sentința nr. 677 din 20 noiembrie 2024 a Tribunalului Buzău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, cauza fiind declinată în favoarea Tribunalului București.
Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Buzău și Tribunalul București, s-a suspendat din oficiu judecata cauzei și s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.
În contextul enunțării dispozițiilor art. 10 alin. (3) și art. 2 alin. (1) lit. b din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat că reclamanta are calitatea de autoritate publică asimilată, reținând că aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, ce vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice de drept privat. Competența trebuie, așadar, stabilită în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) normă care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului autoritate publică, fără a face distincție între situațiile în care se acționează în calitate de parte vătămată și cele în care se acționează ca emitent al actelor atacate.
Prin urmare, în considerarea calității de autoritate publică asimilată a reclamantei și a locului situării sediului pârâtului, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr.554/2004, instanța a admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.
2.1. Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, a solicitat anularea deciziei nr. 119346/07.08.2023, emise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene la plata de îndată a sumei de 995.787,67 lei reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 2.399.488,35 lei, calculată până la data de 24.09.2015 și până la data de 11.10.2019.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului autoritate publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente teritorial să judece cauza.
Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței: „ (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.”
De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta A S.A. are calitatea de autoritate publică, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „autoritate publică - orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”.
Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de autoritate publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de autoritate publică.
Deși, în prezenta cauză, reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o altă autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o autoritate publică are calitatea de reclamant într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.
Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului autoritate publică, fără a face distincție între situațiile în care se acționează în calitate de parte vătămată și cele în care se acționează ca emitent al actelor atacate.
Prin urmare, în considerarea calității de autoritate publică a reclamantei A S.A. și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a, contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a, contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.