Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 18.03.2024 pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Contencios administrativ și fiscal, reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună pe cale de ordonanță președințială, potrivit art. 997 și următoarele C. proc. civ.:
- în principal, obligarea pârâților, fără somație sau fără trecerea unui termen, la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului pembrolizumab (denumire comercială keytruda), până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal
- în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.ms.ro la data de 04.09.2018.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 587 din 10 aprilie 2024, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:
- a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtul Guvernul României;
- a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților invocată de pârâți;
- a admis cererea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.
- a obligat pârâții, în solidar, să-i asigure reclamantului medicamentul Pembrolizumabum, cu denumirea comercială de Keytruda, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), până la soluționarea dosarului înregistrat sub numărul X/2/2024 pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.
1.3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.
1.3.1. Recursul formulat de Ministerul Sănătății
Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii de ordonanță președințială, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În opinia sa, chiar dacă dosarul având obiect ordonanță președințială este formulat prin raportare la acțiunea de fond, nu se desprinde de nicăieri din dispozițiile Codului de procedură civilă referitoare la procedura ordonanței președințiale că măsura vremelnică trebuie dispusă împotriva tuturor părților pârâte în dosarul de fond. Codul de procedură civilă neoperând nicio distincție, devine obligatorie raportarea la prevederile Legii nr. 95/2006 cu privire la separația de atribuții ale autorităților pârâte în ceea ce privește derularea programelor naționale de sănătate.
În esență, a reiterat că prevederile din Legea nr. 95/2006 cu privire la alcătuirea Listei de medicamente compensate și gratuite aparțin Titlului VIII, iar prevederile privind programele naționale de sănătate aparțin Titlului II. Astfel, numai în ceea ce privește alcătuirea Listei de medicamente toți pârâții din dosarul de fond au împreună atribuții, cu toate că acționează succesiv și acțiunea Ministerului Sănătății depinde de decizia ANMDMR, iar ulterior adoptarea hotărârii de guvern depinde de acțiunea Ministerului Sănătății și a CNAS.
În ceea ce privește derularea programelor naționale de sănătate pârâții din dosarul de fond au atribuții individuale care nu pot fi exercitate decât exclusiv de autoritatea căreia îi aparțin programele conform legii. Ministerul Sănătății nu poate derula un program de sănătate al CNAS și nici invers, iar Guvernul și ANMDMR nu derulează nici un program de sănătate.
Prin prisma prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a considerat că ordonanța președințială este inadmisibilă de plano în materia contenciosului administrativ, fiind de asemenea incompatibilă cu doctrina și jurisprudența contenciosului administrativ. Art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu dă posibilitatea suspendării efectelor unui refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri, o acțiune având obiect suspendarea efectelor unui răspuns pretins nejustificat fiind inadmisibilă potrivit Legii nr. 554/2004.
Chiar dacă s-ar admite că procedura ordonanței președințiale ar fi compatibilă cu contenciosul administrativ, singura autoritate dintre cele pârâte în dosarul "de fond" care poate fi obligată în mod vremelnic să asigure medicamentul în cauză este CNAS prin casele județene deoarece medicamentul este indicat pentru afecțiuni gastroenterologie, iar subprogramul de gastroenterologie pediatrică este gestionat de CNAS care este singura care derulează FNUASS.
Jurisprudența unanimă în cadrul dosarelor "de fond" este în sensul respingerii acțiunilor care vizează includerea unui medicament în Listă fără parcurgerea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale desfășurată în fața ANMDMR, cu respectarea Ordinului nr. 861/2014 și a Ordinului nr. 564/499/2021, iar prin prisma acestei jurisprudențe în favoarea reclamanților nu există aparența dreptului de a li se suporta din FNUASS medicamente neincluse în Listă și fără protocol terapeutic aprobat, neexistând nici aparența dreptului de a beneficia de un medicament care nu are în prospect (RCP) indicația terapeutică a reclamantului, așa numitele medicamente "off-label".
Așadar, până la soluționarea dosarului "de fond" unde sunt împrocesuate toate autoritățile și instituțiile cu atribuții în evaluarea medicamentului în vederea includerii în Listă și, în baza acestei evaluări, efectuarea tuturor actelor premergătoare și emiterea tuturor actelor administrative pentru includerea în Listă, în procedura ordonanței președințiale a considerat că se poate dispune o măsură provizorie, dar numai în măsura în care medicamentul are în prospect indicația terapeutică a reclamantului, numai în sarcina pârâtei care are efectiv posibilitatea legală de a asigura acel medicament din fondurile publice pe care le administrează.
A mai menționat că Hotărârea CEDO nu este direct aplicabilă deoarece există o diferență fundamentală între prezenta acțiune și cauza Panaitescu. În prezentul litigiu, reclamantul nu are un drept recunoscut de lege la gratuitate (sau compensare parțială), a unei combinații de medicamente, alta decât combinațiile de medicamente care, pentru afecțiunea de care suferă reclamantul, au fost deja incluse în lista de medicamente compensate aprobată prin H.G. nr. 720/2008.
Totodată, medicamentul solicitat în cauză este un medicament "off-label". Medicamentele "off-label" se utilizează pentru o indicație neaprobată, neasumată de producător și care nu apare în prospect pentru o grupă de vârstă, doză sau cale de administrare, practic pe răspunderea medicului curant.
Pe de altă parte, după cum se poate observa din Fișa de consultație medicul nu a emis nicio prescripție medicală, ci doar s-a rezumat la a recomanda medicamentul în cauză fără a își asuma prescripția medicală pentru acest medicament, menționând faptul că "este îndrumat în vederea obținerii medicației recomandate în ghiduri prin intermediul intentării unui proces cu statul".
În aceste condiții, este grav pusă la îndoială realitatea și legalitate recomandării medicamentului, având în vedere lipsa unei prescripții medicale și recomandarea de a formula o cerere de chemare în judecată pentru a obține medicamentul în instanță, cu încălcarea prevederilor din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A subliniat faptul că, în acest moment, un medicament nu poate fi prescris și rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate decât dacă este inclus pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe baza de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 și numai dacă are indicație terapeutică autorizată cuprinsă în rezumatul caracteristicilor produsului.
În cauza de față, aparența de drept nu profită reclamantului. În primul rând, reclamantul nu a probat fără nici un dubiu că a fost supus un timp rezonabil tratamentului medicamentos combinat menționat în acțiune pentru observarea evoluției sale clinice favorabile urmare a unei combinații de medicamente precum cele menționate în acțiune și că medicii săi curanți își asumă fără nicio îndoială o concluzie științific argumentată că în cazul său combinația de medicamente din acțiune are în mod clar un răspuns pozitiv al pacientului. A considera în sens contrar ar însemna ca instanța să valideze implicit, fără nici un suport probator, o schemă de tratament propusă de reclamant și nevalidată științific cu un minimum probatoriu. În plus, nicio probă nu demonstrează că reclamantului i s-a prescris acest tratament, ci doar că i s-a aplicat, neexistând o documentație solidă anterioară biletului de externare din care să rezulte opinia științifică favorabilă combinației de medicamente solicitată.
1.3.2. Recursul formulat de Guvernul României
Recurentul-pârât Guvernul României, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepției invocate și al respingerii acțiunii față de Guvernul României.
În esență, a învederat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Totodată, a subliniat că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune.
Redând dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, ale art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, a apreciat că o eventuală măsură cu privire la obligarea elaborării Listei și a inițierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situației litigioase nu poate fi atribuită Guvernului României, în integralitatea sa, ca organism colegial.
Chiar din modul în care sunt formulate normele ce reglementează procedura elaborării, avizării și prezentării proiectelor de acte normative se distinge aspectul potrivit căruia actele se inițiază de către autoritățile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern.
Astfel, este evident că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.
În concluzie, a susținut că Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii sub acest aspect fiind imposibil de valorificat, pentru motivele anterior menționate.
Guvernul României, fiind o autoritate lipsită de calitate procesuală pasivă, nu poate asigura plata medicamentului către intimatul-reclamant, iar soluția instanței de fond are în vedere exclusiv opozabilitatea relativă (numai pentru a avea cunoștință despre situația creată), neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia (nedispunând de capacitate juridică civilă).
1.3.3. Recursul formulat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată, apreciind că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..
În esență, a arătat că instanța în mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece CNAS nu este titulara obligației în raportul juridic dedus judecății de vreme ce nu a fost solicitată de către deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu includerea acestuia pe listă pentru indicația terapeutică de care suferă reclamantul. Astfel, deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului are dreptul exclusiv de a solicita prin cerere scrisă adresată ANMDM, conform art. 4 din OMS nr. 861/2014 evaluarea medicamentului în vederea extinderii indicațiilor pentru CDI-ul Pembrolizumabum (denumire comercială Keytruda), urmând ca ANMDM, în baza raportului structurii de specialitate să emită o decizie care să prevadă extinderea de indicație terapeutică.
Pe fondul cauzei, cu privire la excepția inadmisibilității ordonanței președințiale, a arătat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ.: urgența, caracterul vremelnic (provizoriu) al măsurii de ce solicită, neprejudecarea fondului și aparența dreptului.
Pe calea ordonanței președințiale, reclamantul urmărește obligarea autorităților publice pârâte de a-i deconta în regim de compensare 100% a medicamentului Pembrolizumabum (denumire comercială Keytruda) pentru alte indicații terapeutice decât cele autorizate de lege. Or, din acest punct de vedere, cererea este inadmisibilă, solicitarea reprezentând o prejudecare a fondului cauzei și o soluționare de fapt a dosarului de fond.
Referitor la aparența dreptului ca o condiție specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale, a apreciat că nu este îndeplinită în prezenta cauză, de vreme ce reclamantul nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, a medicamentului solicitat.
1.3.4. Recursul formulat de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România
Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității pasive a sa, iar pe fond, respingerea ordonanței președințiale ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
În esență, a considerat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la modul în care a fost aceasta formulată, din perspectiva legitimității legale de a sta ca parte în proces, instituția nu are nici un fel de calitate procesuală pasivă, între atribuțiile și competențele instituționale conferite prin legea de organizare și funcționare, respectiv Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, precum și pentru modificarea unor acte normative, neregăsindu-se aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
A arătat că în raport cu prevederile legale incidente, respectiv art. 1 alin. (1) art. 4 alin. (5) pct. 6 din Legea nr. 134/2019, ANMDMR îi sunt instituite în mod limitativ obligații doar în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea în/din Listă, mecanism ce însumează atât criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, cât și metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale și propunerea de către Ministerul sănătății a Listei, ce se aprobă prin hotărâre de Guvern și nu de compensare a medicamentelor.
Prin urmare, instanța judecătorească poate dispune prin hotărâre soluționarea unei cereri formulate de către un petent exclusiv pentru a include un medicament în Listă și nu pentru asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat.
Astfel, este evidentă confuzia în ceea ce privește rolul ANMDMR în cauza dedusă judecății, precum și faptul că, instituția este convocată în speță în mod nejustificat și fără nicio legătură cu atribuțiile și competențele sale legale.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut că sentința cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.
În continuare, în susținerea motivului privind încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, a considerat că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței, deoarece medicamentul nu are prevăzut în protocolul cuprins în OMS nr. 564/499/2021 indicația solicitată în cererea de chemare în judecată și nu poate fi compensat în condițiile HG nr. 720/2008, reluând pe larg apărările prezentate și la fondul cauzei.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
II. Soluția instanței de recurs
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Analizând sentința de fond prin prisma motivelor invocate prin cererile de recurs formulate în cauză și a normelor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România sunt nefondate și le va respinge, urmând a analiza criticile similare ale recurenților prin argumente comune, în funcție de finalitatea lor concretă.
Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a învederat existența unei pretinse contradicții, însă nu la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci între motivarea sentinței și textele de lege incidente cauzei.
Înalta Curte reține că această pretinsă contradicție nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare invocat, ci se circumscrie prevederilor pct. 8 al aceluiași art., respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.
O primă critică de nelegalitate adusă sentinței atacate, care se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și care este comună celor patru recursuri promovate, vizează soluția instanței de fond prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților.
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de față, de obligarea pârâților să îi asigure reclamantului, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. X/2/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Deși sunt întemeiate susținerile recurenților-pârâți în sensul că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea acestora la includerea în Lista de decontare a medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda), ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamant pentru indicația terapeutică de care suferă.
Așadar, raportat la petitul acțiunii, instanța de fond, în mod legal a statuat că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.
Concret, competența este partajată între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului inițiat de Ministerul Sănătății. Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.
În consecință, susținerile recurenților-pârâți privind lipsa calității procesuale pasive a lor în prezenta cauză, nu pot fi primite.
Cât privește soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte reține că singurul care a criticat raționamentul instanței este recurentul-pârât Ministerul Sănătății, acesta susținând că ordonanța președințială este inadmisibilă de plano în materia contenciosului administrativ, întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu dă posibilitatea suspendării efectelor unui refuz pretins nejustificat de soluționare a unei cereri, așa cum este cazul în speța de față.
Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale este aplicabilă în sfera litigiilor de contencios administrativ prin raportare la prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil și cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.”
Or, în speță, nu s-a solicitat suspendarea executării vreunui act administrativ în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci dispunerea unor măsuri vremelnice în sarcina părților intimate, până la dezlegarea fondului cauzei care formează obiectul dosarului nr. X/2/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru toate aceste considerente, instanța de control judiciar reține că excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă în mod corect de judecătorul fondului.
Celelalte critici invocate prin cererile de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material, în concret recurenții-pârâți referindu-se la condițiile de admisibilitate stabilite de art. 997 și următoarele C. proc. civ., precum și la dispozițiile H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinul nr. 1301/2008 și Legea nr. 95/2006.
Potrivit art. 997 C. proc. civ.: „(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.
Din dispozițiile legale anterior redate, rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv: urgența, caracterul vremelnic (provizoriu), aparența de drept în favoarea reclamantului și neprejudecarea fondului.
Verificând condițiile de admisibilitate enumerate mai sus, prima instanță a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, motiv pentru care a admis cererea formulată de reclamant și a obligat pârâții să îi asigure acestuia, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. X/2/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Prin argumente similare, recurenții-pârâți au criticat raționamentul instanței de fond prin care s-a reținut că este îndeplinită condiția aparenței de drept în favoarea reclamantului și neprejudecarea fondului cauzei. Cât privește celelalte două condiții, urgența și caracterul vremelnic, pe care instanța le-a apreciat ca fiind îndeplinite în prezenta cauză, recurenții-pârâți nu au formulat critici concrete, reluând doar apărările invocate prin întâmpinări.
Spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței.
Intimatul-reclamant a formulat o acțiune întemeiată pe dreptul comun care face obiectul dosarului nr. X/2/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, iar prin cererea de față urmărește să obțină o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului.
Înalta Curte constată că sunt întrunite în cauză condițiile de admisibilitate menționate, aparența de drept în favoarea reclamantului, care a probat că starea sa medicală impune tratamentul cu medicamentul solicitat, conform indicațiilor terapeutice din scrisoarea medicală, astfel cum a reținut instanța de fond, fiind confirmată de faptul că prin Sentința nr. 1860/2024, pronunțată în dosarul nr. X/2/2024, Curtea de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii sau neincluderii medicamentului Pembrolizumab (denumire comercială Keytruda) pentru indicația terapeutică olangiocarcinom hepatic în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin HG nr. 720/2008, în regim de compensare 100%.
Celelalte aspecte învederate de recurenții-pârâți privesc acțiunea de fond, neputând fi analizate în cadrul ordonanței președințiale, ce permite doar cercetarea aparenței de drept, iar nu analizarea fondului raportului juridic litigios.
Recurenții-pârâți au mai arătat că nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, însă susținerile se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantului, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să permită asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea condiției referitoare la aparența dreptului și au fost analizate de instanța de control judiciar în paragrafele anterioare.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursurile pârâților Ministerul Sănătății, Guvernul României, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale sunt nefondate și, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 coroborat cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., le va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 587 din 10 aprilie 2024 a Curții de Apel București – Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 24 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.