Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/44/2024, reclamanta A a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR) și Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), solicitând, pe calea procedurii de urgență a ordonanței președințiale, obligarea pârâților să-i asigure pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum), până la soluționarea definitivă a acțiunii pe drept comun.
Pârâtul Guvernul României a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, pe calea ordonanței președințiale, respectiv respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive a Guvernul României, pe cale de excepție.
Pârâtul Ministerul Sănătății a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă.
Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 121 din 18 aprilie 2024 a Curții de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, s-au hotărât următoarele:
- s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive, astfel cum a fost invocată de pârâții Ministerul Sănătății, Guvernul României, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin întâmpinările depuse la dosar,
- s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale,
- s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii din perspectiva răspunderii solidare a pârâților, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății,
- a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate,
- au fost obligați pârâții la asigurarea către reclamantă pe bază de prescripție medicală în regim de compensare 100% a medicamentului Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum), până la soluționarea definitivă a dosarului nr. y/44/2024 al Curții de Apel Galați.
3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 121 din 18 aprilie 2024 a Curții de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
3.1 Recursul formulat de pârâtul Guvernul României
Recurentul-pârât Guvernul României, invocând incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea excepției invocate și respingerea cererii de ordonanță președințială.
În esență, a învederat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. Totodată, a subliniat că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate în acțiune.
Redând dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 720/2008, ale art. 219 alin. (7) și art. 220 alin. (3) și 4 din Legea nr. 95/2006, a apreciat că o eventuală măsură cu privire la obligarea elaborării Listei și a inițierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situației litigioase nu poate fi atribuită Guvernului României, în integralitatea sa, ca organism colegial.
Chiar din modul în care sunt formulate normele ce reglementează procedura elaborării, avizării și prezentării proiectelor de acte normative se distinge aspectul potrivit căruia actele se inițiază de către autoritățile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern.
Astfel, este evident că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.
În concluzie, a susținut că Guvernul României este lipsit de calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii sub acest aspect fiind imposibil de valorificat, pentru motivele anterior menționate.
Guvernul României, fiind o autoritate lipsită de calitate procesuală pasivă, nu poate asigura plata medicamentului către intimata-reclamantă, iar soluția instanței de fond are în vedere exclusiv opozabilitatea relativă (numai pentru a avea cunoștință despre situația creată), neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia.
Recurentul a criticat dispozițiile primei instanțe în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de acesta, întrucât, în opinia sa, ordonanța președințială în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă.
Astfel, acțiunea de fond trebuie să aibă același obiect cu ordonanța președințială. Enunțând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f din Legea nr. 554/2004, a arăta că obiectul acțiunii se circumscrie exclusiv exigențelor legii speciale, urmând să fie întemeiată în drept de reclamantă pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. În speță, pretenția afirmată în cererea reclamantei nu poate deroga de la aplicarea legii speciale, litigiul fiind unul eminamente de contencios administrativ.
În ceea ce privește greșita aplicare a normelor de drept material, recurentul a susținut că, raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, reținerile instanței de judecată în sensul că, în prezenta cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 997 alin.(l) și (5) C. proc. civ., sunt nelegale.
Instanța de judecată trebuie să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat.
Astfel, având în vedere judecarea și admiterea cererii de ordonanță președințială, în regim de urgență, fără a analiza elementele de fond, recurentul a fost privat de dreptul la un proces echitabil. Potrivit Anexei nr.3 din Ordinul Ministrului Sănătății nr.861/2014 privind documentația care trebuia depusă de solicitanți, instrumentele metodologice utilizate în procesul de evaluare, în vederea includerii în Lisă, solicitantul trebuie să depună o cerere la sediul ANMDMR care evaluează tehnologiile med cale în vederea luării deciziei și propunerii Ministerului Sănătății de includere a medicamentului îi Lista de medicamente compensate.
Legislația națională, în prezent, nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului. Concluzionând, Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor și, în cazul medicamentelor pentru care s-a emis decizie de includere condiționată în Listă, după încheierea unui contract de tip cost-volum cu deținătorii autorizațiilor de punere pe piață.
În speță, Guvernul nu are decât aptitudinea de a aproba prin act administrativ o Listă de medicamente, ulterior parcurgerii unor etape prevăzute de legislația de specialitate, de către autoritățile de resort în domeniul medical.
În fine, recurentul a mai arătat că o altă critică adusă hotărârii judecătorești atacate prin prezenta cerere de recurs are în vedere faptul că, prin admiterea cererii intimate-reclamante astfel cum a fost formulată, instanța de fond a depășit competența conferită puterii judecătorești.
Etapa de evaluare administrativ științifică a documentației medicamentului pentru care se solicită includerea în Lista medicamentelor compensate este obligatorie, are caracter imperativ și ca atare nu se poate deroga de la aceasta.
3.2 Recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătății
Recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată, apreciind că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța a pronunțat hotărârea civilă recurată cu încălcarea prevederilor art. 8 din Legea 554/2004. În situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă.
Astfel, în opinia sa, obiectul cererii de ordonanță președințială excedează obiectul acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin.(l) din Legea 554/2004 poate consta, așa cum s-a prezentat și anterior, într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul justificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. l pct. 6 C.proc.civ., enunțând dispozițiile prevăzute de art. 997 alin. l C.proc.civ., recurentul-pârât a invocat neîndeplinirea în cauză a condițiilor de admisibilitate, respectiv aparența de drept.
A solicitat a se observa că reclamanta nu a solicitat, în condițiile art. 997 C. proc. civ., ca instanța de contencios administrativ să exercite la nivel de aparență și de urgență un control de legalitate cu privire Ia refuzul pârâților de a include pe Lista medicamentelor compensate integral a medicamentului enunțat în petitul acțiunii, dar solicitarea reclamantei reprezintă o prejudecare a fondului și o soluționare a dosarului de fond.
Deși în analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea reclamantei, instanța a reținut corect lipsa cadrului legislativ pentru solicitarea reclamantei, în mod total nejustificat a admis cererea motivând soluția prin raportare la aspecte străine de obiectul cauzei, respectiv prin raportare la procedura includerii medicamentului în Lista celor care se decontează.
Or, constatarea expresă a inexistenței dreptului reclamantei de a beneficia de decontare pentru medicamentul solicitat ar fi impus, ca o consecință directă, constatarea neîndeplinirii condiției aparenței dreptului reclamantei și respingerea cererii, nu motiv de admitere a acesteia.
Cu toate acestea, instanța de fond a reținut că în favoarea reclamantei există aparența dreptului și a admis cererea aplicând cauzei o ipoteză străină de natura acesteia, respectiv atribuțiile pârâților în procesul de introducere/extindere a listei, aspect străin de obiectul cauzei care vizează asigurarea, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a medicamentului, demers cu privire la care reclamantul nu are dreptul.
Obiectul cauzei îl reprezintă asigurarea medicamentului în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, deci decontarea acestuia de către pârâți, nu obligarea pârâților la includerea lor în Listă, iar apărările recurentului au fost tocmai în sensul că medicamentele solicitate nu au indicație terapeutică pentru afecțiunea reclamantului, neavând nicio relevanță faptul că Lista poate fi oricând modificată și acest medicament ar putea fi inclus în cadrul acesteia la un moment dat.
Tocmai lipsa indicației terapeutice și inexistenta protocoalelor terapeutice aprobate pentru această afecțiune au fost criteriile invocate de către Minister în susținerea solicitării de respingere a cererii, întrucât administrarea medicamentului în aceste condiții poate fi riscantă pentru reclamantă și îi poate chiar agrava starea de sănătate. Obiectul cauzei îl reprezintă asigurarea medicamentului în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, deci decontarea acestuia de către pârâți, nu obligarea pârâților la includere în Listă.
La nivel de aparență, reclamanta nu are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului, deoarece acesta nu figurează la data solicitării, potrivit HG nr.720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate, de care poate beneficia reclamanta în calitate de asigurată.
Procedura includerii unui medicament în Listă nu reprezintă un demers de natură de a leza dreptul la sănătate al reclamantei, ci tocmai de a-l proteja, demersul fiind instituit de către legiuitor tocmai pentru protejarea vieții pacienților prin obligativitatea efectuării unor studii clinice care să confirme eficiența medicamentului, în condiții cât mai sigure, pentru o anumită indicație terapeutică.
În fine, a susținut recurentul că, prin jurisprudența CEDO invocată, Curtea a reținut relevanța acesteia prin prisma aprecierilor cu caracter general făcute de Curtea de la Strasbourg în interpretarea Convenției, situația de fapt fiind însă diferită de cea care face obiectul prezentei cauze, făcându-se referire la "erori de judecată ale personalului din domeniul sănătății sau coordonarea neglijentă între membrii personaluluidin domeniul sănătății", ipoteze străine de natura juridică a prezentei cauze astfel că respectiva hotărâre CEDO nu reprezintă un precedent aplicabil mutatis mutandis în cauză, prin prisma art. 20 din Constituția României.
În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ, enunțând dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța a pronunțat hotărârea civilă recurată cu încălcarea prevederilor art. 32 lit. b C. proc.civ., raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr.95/2016 privind reforma în domeniul sănătății, introdus prin Ordonanța nr. 37/2022, în mod greșit, instanța de fond respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului.
In opinia sa, instanța face confuzii nepermise între noțiunile de "asigurare" și "introducere în listă" și efectele juridice ale acestora. Obiectul cauzei îl reprezintă asigurarea medicamentului în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, deci decontarea acestuia de către pârâți, nu obligarea pârâților la includerea lor în Listă. Totodată, contrar aspectelor reținute de instanță, Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a respectivului medicament în vederea punerii în aplicare a deciziilor emise, autoritatea națională competentă în domeniul evaluării tehnologiilor medicale (ANMDMR) propune Ministerului Sănătății Lista care se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, în condițiile legii. Obligația privind includerea în Listă (care nici măcar nu face obiectul prezentei cauze, ci a dosarului care privește fondul cauzei) este în sarcina Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), nu a Ministerului Sănătății, care nu are nicio atribuție legală pentru acest demers, excepția lipsei calității procesuale pasive a subscrisului fiind respinsă în mod eronat de către instanța de fond.
Recurentul a mai susținut că instanța a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea prevederilor 1443 C. civ.. Astfel, admiterea cererii și obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, în solidar, la asigurarea către reclamantă a medicamentului solicitat reprezintă, în esență, reținerea cauzei de solidaritate pasivă, contrar dispozițiilor art. 1443 C. civ. și propriului raționament logico-juridic care a stat la baza respingerii acestei excepții.
De asemenea, a apreciat că instanța a pronunțat sentința cu încălcarea prevederilor art. 56 lit. d din Legea nr. 95/2006, făcând trimitere la dispozițiile art. 11 lit. a din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, din care rezultă că CNAS asigura finanțarea programelor naționale de sănătate curative, nu Ministerul Sănătății din bugetul căruia se decontează strict și limitativ medicamentele prevăzute la art. 16 alin. l ind.1 din Legea nr.95/2006, precum și la dispozițiile art. 6 alin. (4) din HG nr.423/2022, din care rezultă că Ministerul Sănătății nu are atribuții privind acordarea către pacienți a unor medicamente în regim de compensare 100%.
3.3 Recursul formulat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România
Recurenta-pârâtă Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, ANMDMR are calitate procesuală pasivă.
Enunțând dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. b C. proc. civ., ale Legii nr. 134/2019, art. 56 lit. d din Legea nr. 95/2006, art. 5 din HG nr. 155/2017, art. 1 alin. (1) art. 4 alin. (5) din Legea nr. 134/2019, recurenta a susținut că în raport de dreptul subiectiv material dedus judecății, îi sunt instituite în mod limitativ obligații doar în ceea ce privește implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale, iar nu de compensare a medicamentelor.
A mai făcut trimitere la pct. II.3 art. 3 ind.1 din Metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale, art. 3 alin. (3) din HG nr. 720/2008, art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, arătând că, în cauză condițiile calității procesuale pasive în ceea ce o privește nu este îndeplinită în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) și 3 din Ordinul nr. 861/2014.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., recurenta a susținut că sentința recurată cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată, invocând aceleași texte legale menționate anterior și argumente similare.
Referitor la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat în mod greșit în ceea ce privește condiția de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 C.proc.civ., respectiv existența aparenței de drept.
În opinia sa, în analiza existenței/inexistenței aparenței de drept în favoarea intimatei reclamante, respectiv a dreptului de a i se decont un medicament, instanța trebuie să verifice dacă medicamentul este inclus in Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Or, raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială intimata-reclamantă nu are in favoarea sa o aparentă a dreptului, nu are dreptul de a beneficia de compensarea in proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului solicitat conform art. 231 și 232 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, in calitate de asigurat, deoarece medicamentul nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicatia carcinom mamar invaziv, de care poate beneficia reclamanta în calitate de asigurat.
Cu privire la neprejudicierea fondului, a considerat că prin admiterea cererii de ordonanță președințială a recunoscut reclamantei dreptul la un medicament care nu figurează protocolul terapeutic aprobat prin Ordinul nr. 564/499/2021.
A mai apreciat recurenta că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței.
Reiterând apărările anterioare, enunțând dispozițiile Ordinului nr. 861/2014 cu privire la etapele procesului de evaluare de către ANMDMR a tehnologiilor medicale în vederea luării deciziei și propunerii Ministerului Sănătății de includere a unui medicament în Lista de medicamente compensate, ale Anexei nr. 3 la acest Ordin, privind documentația ce trebuie depusă de solicitanți, a pct. B pct.1-2 din Metodologia de evaluare, a art. 1 lit. h Tabelul nr.4 și Tabelul nr. 7, din Ordin, recurenta a susținut că includerea medicamentelor în listă presupune obligatoriu îndeplinirea procedurii administrative ante-menționate, prin care se face aplicabilitatea art. 243 alin. (1) din Legea nr.95/2006.
A făcut trimitere la art. 6 din Directiva nr. 105/89 a Comunității Economice Europene și la art. 168 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, invocând hotărârea Tribunalului de primă instanță al Uniunii Europene (camera a zecea) din data de 23 septembrie 2020 pronunțată în cauza T-549/19 ind.1, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Powell c. Regatul Unit dec., cererea nr. 45305/99 Oneryildiz c. Turciei, cererea nr. 48939/99 par.71, Panaitescu, par.29).
A mai susținut că referitor la aspectul autorizării din oficiu pe care ANMDMR poate să o dispună conform art. 8 și urm. din Ordinul nr. 861/2014, Curtea a subliniat că o astfel de evaluare depinde în mod esențial de marja de apreciere pe care o poate exercita autoritatea publică în discuție. Astfel, marja de apreciere amintită implică analiza oportunității derivând din capacitatea pe care o are autoritatea publică de a alege dintre mai multe situații posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Oportunitatea se află deci în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile în cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel că, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale.
În fine, recurenta a apreciat că nu este pertinentă referirea reclamantei la pretinsul efect pozitiv al autorității de lucru judecat provizorie asociată unor hotărâri judecătorești, care sunt pronunțate în primă instanță, fie în acțiuni de fond, fie în ordonanțe președințiale, întrucât procesele la care face referire reclamanta nu au privit situația particulară a acesteia.
3.4 Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.
Recurenta-pârâtă a criticat motivarea primei instanțe referitoare la soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive. A mai susținut că CNAS nu are bază legală să asigure și să deconteze fiecărui pacient în parte la cerere medicamente/combinații de medicamente care nu au protocol terapeutic aprobat, potrivit legii. Astfel, între reclamantă și CNAS nu există nici un fel de raporturi juridice din care să poată izvorî obligații reciproce, iar, în sfera de competență a CNAS nu intră nicio atribuție cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente, aprobată prin HG nr. 720/2008, entitățile care au competența legală de a elabora, analiza și aviza protocolul terapeutic al medicamentului în litigiu fiind Ministerul Sănătății și ANMDM, conform dispozițiilor legale al căror text l-a redat.
Pe fondul cauzei, cu privire la excepția inadmisibilității ordonanței președințiale, a arătat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ.
În opinia sa, cererea formulată de reclamantă este inadmisibilă, întrucât solicitarea ce formează obiectul acesteia reprezintă de fapt o prejudecare a fondului și soluționarea dosarului în care reclamanta a solicitat obligarea pârâților la includerea în Lista medicamentelor pentru indicația terapeutică în litigiu a unor indicații neautorizate, astfel încât acest medicament să fie decontat în regim de compensare 100%, în condițiile în care, la sediul ANMDMR, deținătorul de autorizație de punere pe piață nu a depus o cerere însoțită de documentația aferentă de autorizare și evaluare a medicamentului pentru afecțiunile de care suferă reclamanta.
Referitor la aparența dreptului ca o condiție specifică de admisibilitate a ordonanței președințiale, a apreciat că nu este îndeplinită în prezenta cauză, de vreme ce reclamanta nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, a medicamentului solicitat.
Condiția aparenței de drept nu este îndeplinită în cauză prin raportare la dispozițiile art. 241 alin. (1) ind. 1, alin. (1) ind.2, art. 242 ind.1, art. 230 din Legea nr. 95/2006.
În prezenta cauză nu pot fi identificate argumente pentru ca sistemul public de asigurări sociale de sănătate să fie ținut de obligația de asigurare și acordare pe bază de prescripție medicală și în regim de compensare 100% a medicamentului Olaparib, pentru indicația angiosarcom, câtă vreme reclamanta nu a demonstrat că: ar fi intervenit un exces de putere al CNAS cu privire la obiectul cauzei; ar fi intervenit un refuz nejustificat de acordara și compensare în procent de 100% a medicamentului în litigiu; reclamantei i s-ar fi încălcat dreptul la asistența medicală.
În cauză de față este de observat faptul că tratamentul cu Olaparib pentru pacientii diagnosticați angiosarcom nu au fost inclus in Protocolul obligatoriu de prescriere in cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, prevăzut de Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021, cu modificările si completările ulterioare, recurenta făcând în continuare trimitere la dispozițiile legale care justifica competența exclusivă a detinătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentelor.
În fine, recurenta a susținut că un medic poate prescrie o schemă de tratament cu un medicament pe care o apreciază necesară cu privire la situația medicală a reclamantei, însă nu cu consecința decontării obligatorii din bugetul FNUASS a medicamentului respectiv, dacă respectivul medicament nu este autorizat, evaluat, prescris, administrat, potrivit legii.
4. Apărările formulate în cauză
În stadiul procesual al recursului nu s-a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 ind.1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 5 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Soluția și considerentele instanței de recurs
Analizând sentința de fond prin prisma motivelor invocate prin cererile de recurs formulate în cauză și a normelor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâți sunt fondate în limitele și pentru considerentele în continuare expuse.
Argumente de fapt și de drept relevante
Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta A a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, solicitând, pe calea procedurii de urgență a ordonanței președințiale, obligarea pârâților să-i asigure pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum) pentru indicația terapeutică angiosarcom, până la soluționarea definitivă a acțiunii pe drept comun.
Prin sentința recurată acțiunea a fost admisă, pârâții formulând cereri de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât Guvernul României.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de ,,exces de putere” ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat, ceea ce în speță nu se constată.
Astfel, în cauză, prin obligația stabilită în sarcina pârâților prin sentința recurată, nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive, de altfel, recurentii susținând în motivarea acestui caz de casare că prima instanță a ignorat voința legiuitorului în a aplica dispozițiile legale incidente cauzei deduse soluționării.
Or, judecătorul fondului a făcut o interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor factuale reținute, potrivit propriului raționament logico-juridic, activitate de judecată care se circumscrie atribuțiilor puterii judecătorești, contrar susținerilor recurentului-pârât Guvernul României.
Criticile recurentilor-pârâți Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, prima instanță respectând rigorile art. 425 alin. (1) din același act normativ. Astfel, se constată că sentința recurată cuprinde argumentele care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile părților, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâților în prezenta cauză, precum și motivele în baza cărora a ajuns la concluzia că cererea cu soluționarea căreia a fost investit, este întemeiată, fiind analizate condițiile de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 997 C. proc. civ.
Prin urmare, sunt lipsite de suport susținerile recurentei ANMDMR, prin care a invocat existența unei pretinse contradicții, între textele de lege incidente cauzei în raport cu soluția pronunțată.
Înalta Curte reține că această pretinsă contradicție nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare invocat, ci se circumscrie prevederilor pct. 8 al aceluiași art., respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.
Sunt nefondate și susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a invocat motive străine de natura pricinii, relevând de fapt câteva aspecte din considerentele sentinței, care, în opinia sa, nu sunt incidente în cauză, teza motivului de casare în discuție referindu-se la situația în care hotărârea recurată cuprinde numai motive străine de natura pricinii, ceea ce nu se identifică în speța de față.
Restul susținerilor recurentului referitoare la condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
O primă critică de nelegalitate adusă sentinței atacate, care se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și care este comună recursurilor promovate, vizează soluția instanței de fond prin care au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți.
Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de față, de obligarea pârâților de a-i asigura reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum) până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. y/44/2024 al Curții de Apel Galați.
Deși sunt întemeiate susținerile recurenților-pârâți în sensul că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea acestora la includerea în Lista de decontare a medicamentului Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum), ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică de care suferă.
Așadar, raportat la petitul acțiunii, instanța de fond, în mod legal a apreciat că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.
Concret, competența este partajată între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului inițiat de Ministerul Sănătății. Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.
În consecință, susținerile recurenților-pârâți privind lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză nu pot fi primite.
Pentru aceleași argumente, Înalta Curte constată că, în mod corect a fost soluționată și excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare în sarcina pârâților, contrar susținerilor recurentului-pârât Ministerul Sănătății.
Cât privește soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte reține că recurentul-pârât Guveenul României a criticat raționamentul instanței de fond susținând că obiectul cererii de ordonanță președințială excedează obiectului acțiunii în contencios administrativ, astfel cum este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale nu este incompatibilă cu procedura specializată. În cauza pendinte este o situație care se încadrează in excepție, deoarece, nefiind emis un act administrativ tipic pentru care să fie incidenta procedura suspendării executării efectelor juridice prevăzută de art. 14 din Legea nr.554/2004, nu se identifică o suprapunere de proceduri speciale, care să se excludă, în favoarea celei stabilită de Legea nr.554/2004, excepția inadmisibilității acțiunii, sub acest aspect, fiind soluționată în mod corect de judecătorul fondului.
Celelalte critici invocate prin cererile de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., incidente atunci când instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material, în concret, recurenții-pârâți referindu-se la condițiile de admisibilitate stabilite de art. 997 și următoarele C. proc. civ., precum și la dispozițiile H.G. nr. 720/2008, Ordinul nr. 861/2014, Ordinul nr. 564/499/2021 și Legea nr. 95/2006.
Înalta Curte constată că, prima instanță, verificând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ., a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, motiv pentru care a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă și a obligat pârâții să îi asigure acesteia, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum) pentru indicația terapeutică angiosarcom, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. y/44/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Galați.
Susținerile recurenților-pârâți privind faptul că instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material, respectiv condițiile de admisibilitate stabilite de art. 997 și urm. C. proc. civ., sunt fondate.
Potrivit dispozițiilor art. 997 C. proc. civ.: „(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt”.
Din aceste dispoziții legale, rezultă condițiile care trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv: urgența, caracterul vremelnic (provizoriu) și aparența de drept în favoarea reclamantului (neprejudecarea fondului).
Condiția neprejudecării fondului a determinat legiuitorul să limiteze judecata în cererea de ordonanță președințială doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să se tranșeze fondul raportului litigios.
Astfel cum s-a constatat anterior, instanța de fond, verificând condițiile de admisibilitate enumerate mai sus, a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, însă Înalta Curte nu împărtășește această opinie, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Pentru a stabili dacă aparența de drept este în favoarea reclamantei, trebuie pornită analiza de la actul normativ care reglementează Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, respectiv Hotărârea Guvernului nr.720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate (H.G. nr.720/2008).
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (3) din H.G. nr.720/2008, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prescrierea, eliberarea și decontarea medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaționale se realizează potrivit actului normativ și în baza protocoalelor terapeutice aprobate prin ordinul comun al Ministrului Sănătății si al Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Mai mult, la art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 și a normelor metodologice privind implementarea acestora (Ordinul nr. 564/499/2021) se menționează că protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere și monitorizare a medicamentelor care se acordă asiguraților pe bază de prescripție medicală eliberată de medicii care sunt în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicație în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deținătorul autorizației de punere pe piață sau reprezentantul legal al acestuia în conformitate cu dispozițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014 pentru aprobarea criteriilor și metodologiei de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și a căilor de atac (Ordinul nr. 861/2014).
Medicamentul Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum) este introdus în Programul național de oncologie în secțiunea C2 "DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc”, parte a Sublistei C ”DCI-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații în regim de compensare 100%", în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.720/2008.
Astfel, medicamentul Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum) este rambursat conform Ordinului comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, pentru următoarele indicații: monoterapie ca tratament de întreținere la paciente adulte cu carcinom ovarian seros epitelial de grad înalt recidivat cu mutație BRCA (germinală și/sau somatică), neoplazie de trompă uterină sau neoplazie peritoneală primară, sensibile la medicamente pe bază de platină, cu răspuns (complet sau parțial) la chimioterapie pe bază de platină; în tratamentul de întreținere (monoterapie) la paciente adulte cu carcinom ovarian epitelial de grad înalt, neoplazie de trompă uterină sau neoplazie peritoneală primară în stadiu avansat (stadiile FIGO III și IV) cu mutație BRCA Y (germinală și/sau somatică), care prezintă răspuns (complet sau parțial) după finalizarea chimioterapiei pe bază de platină în prima linie.
Așadar, verificând protocolul cuprins în Ordinul nr. 564/499/2021, cu modificările și completările ulterioare, se observă că medicamentul Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum) nu cuprinde în baza de prescriere și indicația angiosarcom, afecțiunea intimatei-reclamante, pentru a putea fi compensat în condițiile H.G. nr. 720/2008.
Or, în sentința recurată, s-a reținut că medicamentul în discuție pentru afecțiunea reclamantei este prescris off-label, însă s-a concluzionat în sensul că întârzierea în adoptarea unei decizii de includere în Listă din partea autorităților nu respectă principiul proporționalității între interesul public și interesul legitim individual invocat de către reclamantă, respectiv dreptul fundamental la viață al acesteia.
Ceea ce însă prima instanță nu a analizat în mod adecvat este faptul că deținătorul autorizației de punere pe piață nu a depus, în condițiile Ordinului nr. 861/2014, nicio cerere de evaluare a medicamentului respectiv pentru indicația angiosarcom, în vederea includerii acestuia în H.G. nr. 720/2008.
În aceste condiții, este evident că nu poate fi reținută o culpă sau un comportament abuziv din partea autorităților implicate, având în vedere că nu există aparența unui drept legitim al reclamantei pe care acestea să îl fi nesocotit.
Ținând cont de toate aceste împrejurări, este evident că în procedura simplificată a ordonanței președințiale, instanța de fond nu avea posibilitatea să stabilească o altă aparență decât cea care rezultă cu necesitate din probele administrate și din interpretarea textelor de lege ce au incidență în cauză, așa cum au fost expuse mai sus.
Fără a nega natura gravă și complexă a bolii de care suferă reclamanta (angiosarcom) și nici dreptul reclamantei la efectuarea tuturor demersurilor pe care le presupune cazul său special, pentru asigurarea dreptului său la sănătate și, implicit la viață, instanța de control judiciar constată că acest drept trebuie exercitat cu respectarea procedurilor care să asigure un tratament nediferențiat pentru toți pacienții, ocrotirea dreptului acesteia la viață neputând fi realizat în afara unui cadru legal, care poate impune și limitări rezonabile ale exercițiului acelor drepturi care indirect asigură realizarea dreptului la viață.
Concret, nu se poate stabili că în cauză a fost încălcat dreptul reclamantei de a beneficia de tratament adecvat pentru afecțiunea cu care a fost diagnosticată.
Împrejurarea că reclamantei i-a fost prescris și administrat medicamentul Lynparza (denumire comercială internațională Olaparibum), iar în cazul acesteia și-a dovedit eficiența, nu poate avea semnificația adoptată de prima instanță, deoarece utilizarea medicamentul Olaparibum pentru indicația angiosarcom se face off-label, iar în acest caz medicii și pacienții își asumă riscul folosirii unui medicament în afara indicațiilor aprobate la nivel național de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și la nivel european de Agenția Europeană a Medicamentului, însă autoritățile nu pot fi obligate să suporte costul unui astfel de tratament.
Astfel, decontarea integrală sau parțială numai a acelor medicamente care sunt autorizate, numai pentru diagnostice care sunt incluse în rezumatul caracteristicilor produsului în urma unor studii clinice și care sunt prescrise în cadrul unor protocoale aprobate, reprezintă o astfel de limitare prevăzută de lege, care urmărește un scop legitim (protejarea sistemului național de sănătate), și care nu apare nici disproporționată în raport de scopul urmărit, având în vedere faptul că în lipsa unor studii clinice riguroase există un grad mare de incertitudine cu privire la utilitatea tratamentului.
În cadrul ordonanței președințiale, instanța de judecată are doar posibilitatea de a realiza un examen sumar al cauzei, spre a stabili de partea cui este aparența dreptului, iar pe această cale nu se poate dispune obligarea instituțiilor recurente de a deconta din bugetul FNUASS medicamentul solicitat de reclamantă pentru care nu există temei legal de decontare.
Nefiind îndeplinită nici condiția vremelniciei măsurii dispuse, este cert că soluția excedează limitele procedurii speciale a ordonanței președințiale și nu poate fi confirmată în recurs.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Față de toate considerentele expuse mai sus, constatând că în cauză este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 coroborat cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.: va admite recursurile formulate de pârâți, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată; va menține celelalte dispoziții ale sentinței privind soluționarea excepțiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței civile nr. 121 din 18 aprilie 2024 a Curții de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta A în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.